5,484 matches
-
care-și cheamă primordiile - își cheamă Sinele-Foc, Entelehiile-Foc, pentru a reîntoarce lumea la Eden. Plânsul este ipostazierea tragismului ființei demiurgice: “De plânge Demiurgos, doar el aude plânsu-și”. “Apele plâng clar izvorând în fântâne” - apa care plânge are, ca efect al plânsului, izvorârea (deci, întoarcerea la Inepuizabila Puritate originară) și clarul-claritate (aici, adverbial), prin în-focare (chemare-regăsire a Focului-Iluminare): Revelația Fântânii. Fântâna - prin care comunică tărâmurile (mai exact, Fântâna-arbore Cosmic, prin care se resoarbe tărâmul fenomenalității în Tărâmul Unic-Edenul - și ale cărei ramuri-izvoare
HRISTICUL EMINESCU de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 61 din 02 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341754_a_343083]
-
clarul-claritate (aici, adverbial), prin în-focare (chemare-regăsire a Focului-Iluminare): Revelația Fântânii. Fântâna - prin care comunică tărâmurile (mai exact, Fântâna-arbore Cosmic, prin care se resoarbe tărâmul fenomenalității în Tărâmul Unic-Edenul - și ale cărei ramuri-izvoare înfloresc aștrii: luna, stelele, soarele Negru) - Fântâna cu Plâns: Apa Vie (Agheazma, Apă și Foc al Duhului Sfânt). Ochii sunt, de multe ori, stare de plâns (potențial sau cinetic). Stare continuă (suspendată sau reluată) Ea de plâns: căci ei cheamă, prin acvaticul-oglindă, razele focului uranic. În cazul stingerii luminii
HRISTICUL EMINESCU de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 61 din 02 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341754_a_343083]
-
Fântâna-arbore Cosmic, prin care se resoarbe tărâmul fenomenalității în Tărâmul Unic-Edenul - și ale cărei ramuri-izvoare înfloresc aștrii: luna, stelele, soarele Negru) - Fântâna cu Plâns: Apa Vie (Agheazma, Apă și Foc al Duhului Sfânt). Ochii sunt, de multe ori, stare de plâns (potențial sau cinetic). Stare continuă (suspendată sau reluată) Ea de plâns: căci ei cheamă, prin acvaticul-oglindă, razele focului uranic. În cazul stingerii luminii din ochi, se produce, în fapt, luciferizarea, transcendentalizarea ființei vizionare (prin ochii revelatorii), trecerea în zona Soare
HRISTICUL EMINESCU de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 61 din 02 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341754_a_343083]
-
și ale cărei ramuri-izvoare înfloresc aștrii: luna, stelele, soarele Negru) - Fântâna cu Plâns: Apa Vie (Agheazma, Apă și Foc al Duhului Sfânt). Ochii sunt, de multe ori, stare de plâns (potențial sau cinetic). Stare continuă (suspendată sau reluată) Ea de plâns: căci ei cheamă, prin acvaticul-oglindă, razele focului uranic. În cazul stingerii luminii din ochi, se produce, în fapt, luciferizarea, transcendentalizarea ființei vizionare (prin ochii revelatorii), trecerea în zona Soare Negru-lumină ocultă: (I-166) “Și dacă ochii ce-am iubit / N-
HRISTICUL EMINESCU de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 61 din 02 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341754_a_343083]
-
prin ochii revelatorii), trecerea în zona Soare Negru-lumină ocultă: (I-166) “Și dacă ochii ce-am iubit / N-or fi de raze plini, / Tu mă privește liniștit / Cu stinsele lumini. Tot înțeleg că m-ai chemat / Dincolo de mormânt”. Există și plânsul (suspendat) metafizic, ca ardere mistică a privirii în Eros, amplificând efectul sacru al pneumei: (I-94) “Privirea-mi arde, sufletul îmi crește”. Plânsul Naturii (Fire) este ninsoarea de foc, cu flori de tei - în dimensiunile orfismului sacru al codrului, creându
HRISTICUL EMINESCU de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 61 din 02 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341754_a_343083]
-
Tu mă privește liniștit / Cu stinsele lumini. Tot înțeleg că m-ai chemat / Dincolo de mormânt”. Există și plânsul (suspendat) metafizic, ca ardere mistică a privirii în Eros, amplificând efectul sacru al pneumei: (I-94) “Privirea-mi arde, sufletul îmi crește”. Plânsul Naturii (Fire) este ninsoarea de foc, cu flori de tei - în dimensiunile orfismului sacru al codrului, creându-se viziunea cercurilor-unde, suprapuse (pe verticală), concentrice (orizontală), cercuri care comprimă-orientează, regresiv (prin somn-visare), către originar (ca și în Luceafărul: “Iar ceru-ncepe
HRISTICUL EMINESCU de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 61 din 02 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341754_a_343083]
-
astupă gura, când cu gura se adapă”. Apa și Focul nu se resping, ca-n fenomenalitate - ci, în arhetipalitate, sunt complementare (cf. nașterea lui Hyperion - Voievodul Solar din Cer-uranos [stelar, în-focat] și Mare. De aceea, jalea, se transformă în postludiul plânsului, ca stare de nuntă îndeplinită a Apei cu Focul (prin orfism), pentru a rezulta Originaritatea-Eden: (I-83) “Iară cornul plin de jale / Sună dulce, sună greu”, sau (I-167) “buciumul sună cu jale” (pe deal, unde-i Axa Lumii - Salcâmul
HRISTICUL EMINESCU de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 61 din 02 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341754_a_343083]
-
a Apei cu Focul (prin orfism), pentru a rezulta Originaritatea-Eden: (I-83) “Iară cornul plin de jale / Sună dulce, sună greu”, sau (I-167) “buciumul sună cu jale” (pe deal, unde-i Axa Lumii - Salcâmul cosmic). Starea de excepție a plânsului este ouroboros-ul psihic: nuntirea urii cu amorul (cele două stări primare ale Focului, în așteptarea Apei, care să introducă Râul Demiurg - stare de continuitate). Rezultă plânsul interior-cosmic, disperarea-vehemență paroxistică, prin care se produce stingerea eternă: (I-91) “... ura cea mai
HRISTICUL EMINESCU de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 61 din 02 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341754_a_343083]
-
cu jale” (pe deal, unde-i Axa Lumii - Salcâmul cosmic). Starea de excepție a plânsului este ouroboros-ul psihic: nuntirea urii cu amorul (cele două stări primare ale Focului, în așteptarea Apei, care să introducă Râul Demiurg - stare de continuitate). Rezultă plânsul interior-cosmic, disperarea-vehemență paroxistică, prin care se produce stingerea eternă: (I-91) “... ura cea mai crudă mi s-ar părea amor... / Poate-oi uita durerea și voi putea să mor... Și-n stingerea eternă dispar fără de urmă”. Plânsul interior, ca vehemență
HRISTICUL EMINESCU de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 61 din 02 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341754_a_343083]
-
de continuitate). Rezultă plânsul interior-cosmic, disperarea-vehemență paroxistică, prin care se produce stingerea eternă: (I-91) “... ura cea mai crudă mi s-ar părea amor... / Poate-oi uita durerea și voi putea să mor... Și-n stingerea eternă dispar fără de urmă”. Plânsul interior, ca vehemență demiurgică-apocaliptică, întâlnește Râsul, cu aceeași dublă funcție: (I-119) “C-acel demon plânge, râde, neputând s-auză plânsu-și, / Că o vrea .. spre a se-nțelege în sfârșit pe sine însuși”. În definitiv, stare de plâns cosmic demiurgic
HRISTICUL EMINESCU de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 61 din 02 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341754_a_343083]
-
fără de urmă”. Plânsul interior, ca vehemență demiurgică-apocaliptică, întâlnește Râsul, cu aceeași dublă funcție: (I-119) “C-acel demon plânge, râde, neputând s-auză plânsu-și, / Că o vrea .. spre a se-nțelege în sfârșit pe sine însuși”. În definitiv, stare de plâns cosmic demiurgic este dorul nemărginit, care cheamă lumile-luminile în roiuri, din “sure văi de chaos”, ca pe lacrimile (și-roiuri) lui Demiurgos-cel-Ascuns - și care, plângând lumină, se exprimă. Întregul cosmosul este stare de plâns orfic, demiurgic-apocaliptic - într-o disimulare a
HRISTICUL EMINESCU de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 61 din 02 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341754_a_343083]
-
sine însuși”. În definitiv, stare de plâns cosmic demiurgic este dorul nemărginit, care cheamă lumile-luminile în roiuri, din “sure văi de chaos”, ca pe lacrimile (și-roiuri) lui Demiurgos-cel-Ascuns - și care, plângând lumină, se exprimă. Întregul cosmosul este stare de plâns orfic, demiurgic-apocaliptic - într-o disimulare a formelor-de-apă (trecere-curgere) și foc (patima ființei-ființare, care-și caută, cu frenezie, originaritatea): (I-257) “De-ar fi aruncat în chaos arfa-i de cântări îmflată, / Toată lumea după dânsa, de-al ei sunet atârnată, / Ar
HRISTICUL EMINESCU de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 61 din 02 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341754_a_343083]
-
atunci și cu surprindere a descoperit până și șatra de nomazi ce își avea locul ei de când lumea, și-l respectau în fiecare an. Maică-sa Mărgăreta, îi ieși în întâmpinare la poartă și nu putu „să se bucure de plânsul care o podidi, udându-i obrazul cu pielea întinsă și arsă de soare.” Personalitatea femeii de la țară, obligată de soartă să fie mamă și tată copiilor ei, femeie și bărbat în casă, este redată cu deosebită măiestrie de autor, semn
MAIA SAU ROMANUL SURPRIZELOR de HELENE PFLITSCH în ediţia nr. 1188 din 02 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341873_a_343202]
-
în cele ce urmează, un rol decisiv în configurația textului este Cina, în semnificația duhovnicească, biblică, nou-testamentară a termenului. Iat-o, evocată, pentru început, anticipativ, cum ziceam, în Litanii, sub titlul Cina cea de taină: Omul de lângă mine plânge. Din plânsul lui se naște viața - un firicel invizibil care în Cuvânt ne leagă. Mătănii din boabe de lacrimi susțin Cerul și pământul. Lacrima, plânsul dragostea, cuvântul - servită este Cina. Ceasul nouă deasupra pământului bate. Remarcăm, în poziție cheie, și prezența Cuvântului
BLAGOIE CIOBOTIN de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1188 din 02 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341886_a_343215]
-
început, anticipativ, cum ziceam, în Litanii, sub titlul Cina cea de taină: Omul de lângă mine plânge. Din plânsul lui se naște viața - un firicel invizibil care în Cuvânt ne leagă. Mătănii din boabe de lacrimi susțin Cerul și pământul. Lacrima, plânsul dragostea, cuvântul - servită este Cina. Ceasul nouă deasupra pământului bate. Remarcăm, în poziție cheie, și prezența Cuvântului (a Logosului), acesta fiind, de fapt, lexemul dominant și tema tutelară a Litaniilor (cf. Olimpia Berca, Logosul și cuvintele, în Lecturi provinciale, Editura
BLAGOIE CIOBOTIN de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1188 din 02 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341886_a_343215]
-
și de-atâta durere avea lacrimi în ochi. Imaginea asta îl va urmări toată viața, ca o pedeapsă nesfârșită și chinuitoare. Nu mai avea putere nici măcar s-o atingă. A lăsat-o acolo, pornind înapoi, spre pădure, în hohote de plâns. De-atunci, n-a mai atins pușca aia blestemată niciodată. Tot de atunci, urcă periodic muntele doar ca să lase bulgări de sare pe lângă sălașurile căprioarelor. În ziua aia neagră, doar diavolul putea să-mi întunece mintea în halul ăsta. Mi-
OMUL SI PRIETENUL MEU EMIL PARAU de DAN PETRESCU în ediţia nr. 1188 din 02 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341876_a_343205]
-
luat de strigăte de bucurie. Ana știa acum că Domnul este adevăratul Dumnezeu și că nimic și nimeni nu-i mai poate clătina bucuria în El (1 Samuel 2). Ce putere a transformat, oare, blestemul în binecuvântare, tristețea în bucurie, plânsul în cântări de laudă? Domnul s-a uitat la inima Anei, a văzut starea ei smerită și a pus-o deoparte. Adesea ignorăm că vremea cântării este precedată de o vreme a lacrimilor, a abandonării în rugăciune la picioarele Domnului
RĂBDAREA NOASTRĂ ÎL GRĂBEŞTE PE DUMNEZEU de TITIANA DUMITRANA în ediţia nr. 1521 din 01 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/342435_a_343764]
-
și așchia dureros lăsată între treptele scării și timpan își va răsuci trupul în pâlnia stângă. voi auzi iar cântecul materiei din care ea, piatra, s-a născut. luna plină umple tâmplele serii de sunete. nu le mai aud. aud plânsul copacilor și frigul târându-le veșmântul de iarnă de departe adus. pământul își încovoaie axa. un film frumos se naște din sărutul polilor. sud-nord, nord sud împletesc scutecul nou al bătrânului și noului an. îmi plac anii care prind în
SĂRUTUL POLILOR de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 672 din 02 noiembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/342471_a_343800]
-
prind în formele șirului lor cifra 3. nu contează că 3 vine după unu. familia omului pornește de la trei înflorirea. privesc cifrele anului îmbătrânit și scutecul celui nenăscut. pregătirile încep trist. crește intensitatea lor până la hohot. la mine e de plâns. râd numai când între degete, cu ața prinsă de ureche, primul glob atinge creanga bradului nou. se termină râsul într-o colindă apoi, aprind iar și iar, lumânări. ard. scântei se ridică în palmele mele. două cruci de lemn, ascunse
SĂRUTUL POLILOR de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 672 din 02 noiembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/342471_a_343800]
-
Articolele Autorului Mor și cai și cavalerii Înghițiți de nopți și toamne Domnilor, tinere doamne Trec prin noi ca rinocerii Rochii moi de crinolină Și saloane cu clavir Doru-n inimi când suspină Decât noi, mai abitir Frezii tandre se usucă Plânsul nu ne mai ascunde În privighetori de ducă Din lăcașul vieții scunde Trece timpul. Vine schimbul Nu mai e de mult o glumă Domnilor, pălește nimbul Diferența e o sumă Și cu care datorie Mori în fecare zi Totul e
TINERE DOAMNE de ION UNTARU în ediţia nr. 289 din 16 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/342516_a_343845]
-
Acasa > Stihuri > Cugetare > ÎNTĂRITURI Autor: Mihai Leonte Publicat în: Ediția nr. 289 din 16 octombrie 2011 Toate Articolele Autorului ÎNTĂRITURI Dureri m-apasă Să mă las învins? De ele nu-mi pasă Sunt sătul de plâns. Ai gândurilor armurieri, Scoate-ți flinte, spade, Să distrug unele temeri, Să vedem cum îmi șade? Voi paznici de idei Întăriți-mi inima, gândirea, Căci nu pot fără temei Să-mi spulber fericirea. Dar oare pot cum vreau Să mențin
ÎNTĂRITURI de MIHAI LEONTE în ediţia nr. 289 din 16 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/342560_a_343889]
-
structura sufletească a unei ființe foarte sensibile, aplecată spre contemplarea cu acuitate a concertului vieții, cu tot ce cuprinde ea: „cuprind cu o aripă / chitara de flăcări / stinsă în cântecul mierlei / cu cealaltă deschid cerul / să urce în zborul clapelor / plânsul ciocârliei / vioara limpezește notele / pe malul râului din strune / solfegiul păsărilor fără grai / îngerii veghează / tăcerea / pe un do diez / uitat de flaut / într-un răspuns / fără întrebare / aud în concertul vieții / tânguirea orchestrei / din clepsidra gândului / ceasul bate / de
O PASĂRE MĂIASTRĂ. RECENZIE LA CREBELĂARTEA ANEI MARIA GÎBU CAFEA CU ZÂMBET DE REBELĂ de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 289 din 16 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/342518_a_343847]
-
este una dintre rarele posibilități de a păstra clipa, ba chiar de a o reinventa. Este o unitate infimă, o monadă. Este analiza de sânge la zi. Este refugiu și binecuvântare și blestem. Este strigăt de bucurie și hohot de plâns. Este apă și foc. Este perla din scoica de mare. Un ciob de oglindă. Este speranță și regret. E deznădejde și bucurie și lacrimi și vis. E viață în viață. E viață și moarte. E chin și izbândă. E clipire
CREIONUL CORNELIEI BALAN POP A LUAT PREMIUL INTAI LA FESTIVALUL LUCIAN BLAGA de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 115 din 25 aprilie 2011 [Corola-blog/BlogPost/342548_a_343877]
-
zi am fost cu el la plimbare și la întoarcere,a vrut să-i spună bunicii unde am fost.A tot repetat și repetat același cuvânt, nimeni nu-l înțelegea și el s-a enervat grozav ,ba a mai și plâns, până când mi-a " căzut" mie" fișa" și am priceput! El repeta tot timpul "dzimalu,dzimalu" ;și la ce credeți că se referea? La "cizmarul" din apropiere,la care ne oprisem ca să luăm niște sandale de la reparat! (va urma) Imagine: Pond
DIN AMINTIRILE ALMEI(2) de ADINA ROSENKRANZ HERSCOVICI în ediţia nr. 1802 din 07 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/342618_a_343947]
-
în geam Adesea, în vise, te văd... ca odinioară Cu blândețea ta ce-n inimă o am. Îmi este dor să-ți aud iarăși glasul Și-n brațele tale muncite să mă ții Să-ți văd în ochii zâmbetul și plânsul Alintându-ne, pe fiecare, când eram copii. Ne luai cu tine...la sapă, la cules Cu ceva bucate în traistă,... în plasă, Îți urmaream al tău țanțoș, grăbit mers, În simplitatea ei viață era frumoasă. In podul casei păstrai pentru
BUNICA MEA de VALENTINA GEAMBAȘU în ediţia nr. 1802 din 07 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/342677_a_344006]