2,467 matches
-
în Journal of Political Ideologies 13, 3 (2008), pp. 297-320. Sleat, Matt, "Making Sense of our Political Lives - On the Political Thought of Bernard Williams", în Critical Review of International Social and Political Philosophy 10, 3 (2007), pp. 389-398. --. "Justification, Pluralism and Pragmatism: The Problems and Possibilities of a Peircian Epistemic Justification of Liberalism", în European Journal of Pragmatism and American Philosophy 2 (2009), pp. 38-58. --. "Bernard Williams and the Possibility of a Realist Political Theory", în European Journal of Political
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
28-29, 55, 60, 72, 130, 132, 137, 139, 162-163 obiectul dreptății, 130-131, 141 ordine (socială și politică), 26-27, 53-55. 58, 64, 69, 75, 116, 119, 122, 124, 132, 134, 142, 161 P pace socială, 27 perfecționism, 87, 90, 93, 136 pluralism religios, 112 pluralism valoric, 93, 112, 135-137, 142, 162 politica recunoașterii, 16 politica toleranței, 16 politică, 28-29, 31-34, 37-38, 40-42, 44, 50, 54-55, 60-67, 69-74, 76-77, 83, 85-86, 88, 97-98, 117, 123-124, 126-127, 130, 132, 137, 139-144, 147-148, 150-153, 155-157
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
72, 130, 132, 137, 139, 162-163 obiectul dreptății, 130-131, 141 ordine (socială și politică), 26-27, 53-55. 58, 64, 69, 75, 116, 119, 122, 124, 132, 134, 142, 161 P pace socială, 27 perfecționism, 87, 90, 93, 136 pluralism religios, 112 pluralism valoric, 93, 112, 135-137, 142, 162 politica recunoașterii, 16 politica toleranței, 16 politică, 28-29, 31-34, 37-38, 40-42, 44, 50, 54-55, 60-67, 69-74, 76-77, 83, 85-86, 88, 97-98, 117, 123-124, 126-127, 130, 132, 137, 139-144, 147-148, 150-153, 155-157, 160, 162-165 politici
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
the American Constitution (Harvard University Press, Cambridge, 1996)). Mai mult, ei au argumentat - precum Joseph Raz sau Simon Caney, filosofi care sunt și susținători ai perfecționismului liberal - împotriva ideii că argumentările filosofice pentru anumite principii de organizare politică în condițile pluralismului valoric rezonabil trebuie să fie neutre din punct de vedere moral. Din perspectiva perfecționismului, dezacordul moral generalizat nu are implicații asupra standardelor de argumentare ale filosofiei politice liberale, ci doar asupra statului liberal, obligându-l să adopte instituții și proceduri
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
Politics: Pragmatism and Deliberation (Routledge, New York, 2000), Robert Talisse, Democracy After Liberalism: Pragmatism and Deliberative Politics (Routledge, New York, 2005), Robert Talisse, A Pragmatist Philosophy of Democracy (Routledge, New York, 2007), Talisse, Democracy and Moral Conflict. 41 Așa cum sugerează Matt Sleat, "Justification, Pluralism and Pragmatism: The Problems and Possibilities of a Peircian Epistemic Justification of Liberalism", în European Journal of Pragmatism and American Philosophy 2 (2009), pp. 38-58, Michael Bacon, "The Politics of Truth: A Critique of Peircean Deliberative Democracy", Philosophy & Social Criticism
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
metodologia "intuiționistă" a filosofiei morale și politice și unul dintre cele mai solide răspunsuri pentru obiecțiile venite la adresa ei (inclusiv a celor de tip Geuss sau a celor avansate de susținătorii așa-numitei "filosofii experimentale"). 45 Fabian Freyenhagen, "Taking Reasonable Pluralism Seriously: An Internal Critique of Political Liberalism", în Politics, Philosophy & Economics 10, 3 (2011), pp. 334-337. 46 Și aceasta, desigur, numai în baza prezumției că argumentele liberalilor comprehensivi sau/și perfecționiști, potrivit cărora dezacordul moral generalizat specific societăților liberale nu
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
Critical Thought 5-2 (2015), p. 234. 13 Jeremy Waldron, "Political Political Theory: An Inaugural Lecture", în Journal of Political Philosophy 21, 1 (2013), p. 7. 14 Jeremy Waldron, Law and Disagreement (Oxford University Press, Oxford, 1999), Fabian Freyenhagen, "Taking Reasonable Pluralism Seriously: An Internal Critique of Political Liberalism", în Politics, Philosophy & Economics 10, 3 (2011), pp. 334-337, Robert Jubb, "Realism in Analytical Political Theory: A How-To Guide", în curs de apariție în Methods in Analytical Political Theory, (ed.) Adrian Blau, Cambridge
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
Florian, Violeta. 1995. Resurse umane în mediul rural: continuitate și schimbare, în Sociologie Românească, anul VI, 3-4, pp. 297-310. Schaefer, Richard și Lamm, Robert. 1994. Sociology. A Brief Introduction. New York: McGraw-Hill. Schlee, Günther. 2000. Collective identity, property relations and legal pluralism, Working Paper no. 1, Max Planck Institute for Social Anthropology, Halle/Saale, http://www.eth.mpg.de Schöpflin, George. 1993. Politics in Eastern Europe 1945-1992. Oxford: Blackwell Publishers. Segrestin, Denis. 1996. Identitate colectivă în Boudon, Raymond, Besnard, Philippe, Cherkaoui, Mohamed
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
cazul deci de a fi, mai ales la acest capitol, cât se poate de preciși, pe puncte: 1. împreună cu întreaga sa generație, cu Nae Ionescu în frunte, Constantin Noica n-a crezut niciodată în democrația de tip occidental, bazată pe pluralism și drepturile omului, socotite pure abstracțiuni raționaliste. El a fost pe față, și a rămas, un spirit de dreapta. într-un articol 15, el scria între altele (dar astfel de exemple sunt mult mai numeroase): (...) în fața unei ideologii dizolvante și
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
cu adeziunea la un partid oarecare și cu atât mai puțin cu militantismul în rândurile sale. Ea implică, în mare, două categorii de opțiuni esențiale: 1. O situare precisă față de alternativa fundamentală a sistemului politic: dictatură sau democrație? Totalitarism sau pluralism? Comunism sau liberalism? într-o altă terminologie, destul de vagă: stânga, centru sau dreapta? 2. Preocuparea și angajamentul, practic sau de principiu, față de problemele societății și vieții politice românești, adeziunea la una sau alta dintre soluțiile și programele organizării prezente și
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
și din alte motive. El nu s a putut organiza și prezenta în culori favorabile, iar unele tendințe dizidente, fracționiste, îi subminează și ele prestigiul. Pe de altă parte, psihologia partidului unic a făcut și face încă mari ravagii. Diferențierea, pluralismul, controversa, polemica politică sperie în continuare pe mulți. Ei nu au fost deprinși cu acest stil de activism public, echivalat în mod abuziv cu tulburarea ordinii publice, cu haosul, cu destabilizarea. întregul discurs al puterii este plin de aceste clișee
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
Discursul politic și realitatea 3, salutat într o prefață entuziastă de Vladimir Tismăneanu ca un document al renașterii prozei politice românești. De fapt, al eseului politic orientat spre o idee centrală: revendicarea energică a dreptului la normalitate politică. Respectiv: democrație, pluralism, societate deschisă, integrare în Europa, drepturile omului. Este vorba, de fapt, de revenirea la o dublă normalitate: la cea (internă) de dinainte de 1940 și la cea occidentală, care a câștigat într-adevăr, dar aproape numai pentru ea ! războiul rece. Dar
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
controversabile. Prima este conservatoare, dirijistă, cu reflexul cenzurii ideologice în sânge, a doua este liberală, independentă, partizană decisă a libertății de expresie. Cea dintâi întreține o gândire uniformizată, dogmatică, cu ierarhii și criterii precise, oficiale, a doua introduce și apără pluralismul, diversitatea și relativitatea opiniilor. Ea refuză în mod fundamental dogmele, sloganurile și ierarhiile oficiale. Ele sunt întreținute de și prin totalitatea instituțiilor culturale ale vechiului regim, care precizare esențială n-au fost câtuși de puțin restructurate, reformate în sens democratic
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
singura formă de supraviețuire posibilă a comunismului ideologic. Ceaușismul a fost forma românească a național comunismului și el are încă vitalitate. El rămâne singura modalitate de supraviețuire a comunismului în regim de libertate ideologică. întreaga repulsie a comunismului față de Europa, pluralism, democrație, integrare în structuri supranaționale etc. se O nou cultură română poate camufla foarte bine în mândrie și tradiție națională, în apărarea independenței și suveranității naționale. Orice aliniere, impusă prin convenții, la standardele internaționale poate fi denunțată ca amestec în
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
conspirativitate. Tipul nr. patru este, de fapt, cel mai amuzant și simpatic, în felul său, dintre toți. Amestecul de bonomie, jovialitate ușor cabotină și semi-șmechereală propagandistică, bine rodată, îl caracterizează. Simulează cu gesturi largi, corpolente, dezinvoltura, dialogul liber, echidistanța și pluralismul opiniilor. Convingerile (sau, mai bine spus, dresajul ideologic), plus o mare suplețe adaptabilă îi dau o abilitate deosebită de a fi mereu insidios, nu însă și strident, totdeauna cu guvernul, dar niciodată violent cu opoziția. Când este strâns totuși cu
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
restrictive speciale (Europa liberă etc.). Sfera audienței efective era, oricum, inevitabil restrânsă. După 1989, această categorie nu și-a încheiat activitatea, pretins centrală. Dar monopolul central a dispărut în mod firesc în noile condiții publicistice, amplificate enorm de noile media. Pluralismul opiniilor devine o realitate obiectivă, o necesitate și un stil publicistic inevitabil. Autoritatea unică a dispărut. Și este bine că a dispărut. Și, apoi, despre ce autoritate critică mai poate fi vorba în cazul unui cronicar literar, urmărit, să presupunem
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
impune receptivitatea (responsiveness)10 din partea aleșilor în fața alegătorilor" (Sartori, 1993: 108). Această definiție, mai complexă, nu vorbește doar de participare și opoziție, deja analizate de Dahl, dar pune accentul și pe valori liberale și democratice de genul competiției și al pluralismului specific construcțiilor poliarhice 11, referindu-se, de asemenea, la mecanismele electorale, ca și la relația dintre aleși și alegători care presupune receptivitatea primilor ca efect colateral al competiției. Între cele două definiții se distinge o diferență notabilă în spatele căreia există
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
ordine politico-instituțională, probabil intermediară, caracterizată de incertitudine și ambiguitate, manifestate în maniere diferite. Nu în cele din urmă, este util să subliniem felul în care definiția minimalistă trebuie să se focalizeze asupra instituțiilor care caracterizează democrația: alegeri, partide în competiție, pluralism informațional. Vom stabili în acest mod o relație cu definițiile amintite, apaținând lui Dahl și Schumpeter, deplasând nivelul de interes al celor două definiții către un nivel empiric, privitor la instituțiile indispensabile unui regim democratic. Definiția minimalistă implică, în mod
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
legislativă) și dominația guvernului; unicameralism sau bicameralism asimetric (o cameră deține puteri mai mari și o bază de reprezentare distinctă de cealaltă); sistem bipartid cu o singură dimensiune conflictuală relevantă, cea care divide dreapta de stânga; sistem electoral majoritar (plurality); pluralismul grupurilor de interese; guvern centralizat și unitar; constituție flexibilă și dominanță parlamentară; existența unor forme exclusive de democrație reprezentativă (absența mecanismului de consultări directe). Cele mai relevante atribute ale celui de-al doilea model, modelul consensual, sunt: guverne formate din
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
Africa și anumite zone din Asia. Astfel, regimurile de tranziție sunt toate acele regimuri precedate de o experiență a autoritarismului (sau "tradițională")24, care se confruntă cu o deschidere incipientă, cu liberalizare și cu o ruptură (parțială) de limitare a pluralismului. În altă ordine de idei, vechii actori ai precedentului regim autoritar, aparținând unei coaliții care nu mai este dominantă, și nici coerentă, au devenit, în mod clar, opoziții, datorită apariției unui respect (parțial și relativ) pentru drepturile civile. Aceste forme
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
vor fi analizate pe parcursul acestui capitol, dar o mai mare atenție va fi acordată regimurilor mai relevante pentru domeniile la care ne referim. În acest scop se poate pleca de la definiția lui Linz a regimului autoritar: "[...] un sistem politic cu pluralism politic limitat și iresponsabil (fără o ideologie-ghid elaborată, dar cu mentalitate caracteristică), fără o mobilizare politică amplă sau intensă (cu excepția câtorva momente ale dezvoltării sale), și cu un lider, sau, uneori, cu un mic grup care exercită puterea în limite
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
dezvoltării sale), și cu un lider, sau, uneori, cu un mic grup care exercită puterea în limite în mod formal greșit definite, dar, în realitate, destul de previzibile". [Linz, 1964, 255] Asemenea definiție permite individualizarea unor dimensiuni relevante: prima, gradul de pluralism politic, privește societatea și sectoarele sale active politic și determinante pentru regimul și politica ei; a doua este ideologia, sau, mai bine spus, justificarea ideologică a regimului; a treia, gradul de participare și mobilizarea politică, care se referă la societatea
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
cum ar fi partidul unic sau instituțiile statale similare, adică structurile capabile să declanșeze și să controleze, simultan, participarea. Mai este și un alt aspect (implicit) care nu trebuie uitat: absența garanției reale în ce privește diferite drepturi politice și civile. 2. Pluralismul. Central este gradul de pluralism (limitat) care poate evolua de la monism la un anumit număr de actori relevanți și activi în regim. Astfel, înainte de toate, pentru fiecare regim nedemocratic va fi oportun să se vadă actorii relavanți care se pot
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
sau instituțiile statale similare, adică structurile capabile să declanșeze și să controleze, simultan, participarea. Mai este și un alt aspect (implicit) care nu trebuie uitat: absența garanției reale în ce privește diferite drepturi politice și civile. 2. Pluralismul. Central este gradul de pluralism (limitat) care poate evolua de la monism la un anumit număr de actori relevanți și activi în regim. Astfel, înainte de toate, pentru fiecare regim nedemocratic va fi oportun să se vadă actorii relavanți care se pot împărți în actori instituționali și
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
au o semnificație democratică, și, înainte de toate, nu sunt caracterizate de concurența efectivă a regimurilor democratice. Ele au mai ales o semnificație simbolică de legitimitate, expresie a consensului și susținerii pentru regim din partea unei societăți civile controlate și neautonome. Expresia pluralism limitat sugerează importanța identificării actorilor importanți în fiecare regim autoritar pentru a înțelege mai bine atât structura regimului, cât și politicile puse în aplicare de aceasta. Aceasta ne aduce aminte de conceptul de coaliție dominantă. Trebuie făcute câteva precizări asupra
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]