9,158 matches
-
care a căzut o piatră,apoi, începutul unei liniști de cele mai multe ori iluzoriitrăgea înapoi toate acele unde dilatate pînă aproapede dispariția completă. Sforile se mai tăiau uneori, nu știu cine le tăia,și parcă toată acea dimensiune (în fond, doar intuită)se prăbușea cu totul în adînc,deveneam întins și greu ca un pachebot-fantomă pe nișteape nesfîrșite, mă înnămoleam, cum s-ar spune,în hoitul acelei perspective grandioase și surde,absolut personale. Stăteam pe un butuc, mă sprijineam într-un toiag sculptatpe alocuri
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
fi prea bătrîni și slabi odată, Ori poate nu vom mai fi deloc, Pentru-a repara viața stricată De-un absurd și condamnabil joc. Se apleacă talerul balanței Numai între bine și-ntre rău, Hai să nu lăsăm șansa speranței Prăbușită-n suflet ca-ntr-un hău. O să se cutremure pămîntul Cînd nu ne vom mai putea ierta, Prin odăi o să ne sufle vîntul, Și-or cădea icoane pe podea. Ce mai faci, dușmanul meu de sînge? Ce departe-am fost
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
peste fire, Te chem, te condamn și te-nving. În regula faptei terestre E scrîșnet, ciocnire și fum, Și-un singur vagon cu ferestre, Pierdut fără timp pe un drum. Mi-e sete de tine și milă, Căci te-am prăbușit într-un vis, Mi-e foame, albastru și silă, Tu - cel mai cumplit compromis. O taină mi-ești încă,, iubire, ... Citește mai mult Pe umbra rămasă din gînduriM-aplec azi să jur și să strig,Mi-e inima toată din scînduri
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
leac peste fire,Te chem, te condamn și te-nving. În regula faptei terestreE scrîșnet, ciocnire și fum,Și-un singur vagon cu ferestre,Pierdut fără timp pe un drum.Mi-e sete de tine și milă,Căci te-am prăbușit într-un vis,Mi-e foame, albastru și silă,Tu - cel mai cumplit compromis.O taină mi-ești încă,, iubire,... XVI. VEAC AFON, de Dragoș Niculescu, publicat în Ediția nr. 2300 din 18 aprilie 2017. La ora cînd flașneta se
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
strident, întrerupse Mariei insistentul apel de întoarcere la voie bună. - Of, cine-o mai fi? Parcă toată lumea...( soneria suna tot mai nervoasă). Nu mai suna așa, ai răbdare că deschid imediat! O tânără durdulie, dar frumușică la față, i se prăbuși în brațe, plângând: vreau să mor, tanti, vreau să mor! Ajută-mă să mor! - Și tu, Nicoleta, și tu? Hai, liniștește-te! Doamne!..În noaptea asta, toată lumea... - Cum și eu? întrebă, puțin uimită, tânăra cu fața schimonosită de plâns. - Lasă
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
strident, întrerupse Mariei insistentul apel de întoarcere la voie bună.- Of, cine-o mai fi? Parcă toată lumea...( soneria suna tot mai nervoasă). Nu mai suna așa, ai răbdare că deschid imediat!O tânără durdulie, dar frumușică la față, i se prăbuși în brațe, plângând: vreau să mor, tanti, vreau să mor! Ajută-mă să mor! - Și tu, Nicoleta, și tu? Hai, liniștește-te! Doamne!..În noaptea asta, toată lumea...- Cum și eu? întrebă, puțin uimită, tânăra cu fața schimonosită de plâns.- Lasă
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
de la modul și se simțea în stare să treacă acum și peste linia de fracție, chiar dacă o simțea subțire.... „ O să reușesc până la urmă ! ” Apucă cu putere șezlongurile,însă dorința este de multe ori,cu mult mai mică decât puterința.... Se prăbușește sleit la pământ, cu fața spre soarele atât de arzător. Visează că e bolnav ,iar lângă el,pe patul pe care zace ,mama îi umezește fruntea cu batista.Iar apa e atât de rece ! - Se pare că nu ești în
VIATA LA PLUS INFINIT (6) de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 1804 din 09 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383292_a_384621]
-
prin mine însumi, nu mă susține nimeni, nu mă domină nimic! Drept dovadă, nici nu am să mor! Voi face ca din calendare să dispară Învierea mea. Voi sta pe crucea asta până îi va putrezi lemnul și se va prăbuși ca o ulucă. Soldații aceștia vor îmbătrâni păzindu-mă. Vor veni alții, care mă vor sălta pe alte cruci, și vor pieri și-aceia, și celălalt lemn, și tot așa, generație după generație, pădure după pădure, până voi fi confundat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
I-a reușit, dar s-a dus dracului și Carnavalul. Numai la așa ceva nu se mai gândește nimeni. Turiștii au început să plece, la Cazinou și pe străzi doar despre asta se vorbește: „Când va veni cutremurul?” „Când se va prăbuși muntele?” „Când...?”. Parcă s-au scrântit cu toții, de-abia le trecuse sminteala cu aurul! Astrologul, am aflat, a fost lovit cu măciuca, în țeastă, de către unul din oamenii Magistratului. E mort și cineva vrea să ascundă asta. § Romancierul a simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
celelalte! Cu Romancierul n-o să-ți iasă. El îți scrie cartea din interior, din povestea ta, și nu ai ce să-i mai faci, doar să îl ucizi. Dacă încerci să îl elimini, cu ajutorul Magistratului, tot edificiul Stațiunii se va prăbuși. Romanul tău crește prin romanul lui. E romanul meu: o silabă nu e-n stare fără mine! Eu îi scriu fiecare cuvânt; eu îi pun fiecare virgulă. Fiecare punct! E o părere. Romanele voastre au existat dintotdeauna! Două compartimente dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
exercițiul vital. Nicăieri nu găsești un adăpost mai sigur; propriul tău prizonier, stăpânești din detenție. Surd. Numai cu gândurile. Orb. Încerci să înțelegi. Dacă această operație ar fi realizată de o mașină, s-ar isca un zgomot catastrofal: s-ar prăbuși tot orașul, toată țara ar fi o ruină. Un fel de Sfârșit al Lumii. Rezultatul propriilor tale antiraționamente. Ai fi prima victimă, ești. Recurgi la tot felul de tertipuri. La o sută de metri de casă, crește un brad. Vei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
Carnaval, nu mai e tocmai zdravăn; după nouă, mulți cad la pat; unii mor. Nici liniștea care s-a lăsat nu-mi place, se va întâmpla ceva. Astrologul nu a venit aici de capul lui. Stațiunea, dacă nu se va prăbuși în vale, în urma unui cutremur, va fi distrusă de către Castelan. Pentru asta s-a întors. Domeniul e o primejdie permanentă. Acolo, mereu au dospit lucruri nefirești. Ascunse. Magistratul e ceva la vedere - altfel vorbind, o funcție. Poate fi ocupată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
nu se mai găseau decât vidul și devastarea provocate de prima lovitură. De partea cealaltă a porții, la câteva zeci de coți depărtare, unul din posturile de observație se cutremurase, ca și când s-ar fi găsit pe punctul de a se prăbuși la rândul său. — Au folosit din nou drăcia aia, frate! zise unul din cei doi bărbați aflați Înăuntru, ridicându-se anevoie de la pământ și dând fuga să iscodească, prin deschidere, la proporțiile dezastrului. Zidul nu va mai ține multă vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
sus, sfărâmând dalele de piatră pentru a-și deschide calea spre măruntaiele pământului. Lucifer căzut din cer. Numai două scurte pasaje, de-a lungul pereților laterali, de nici măcar un braț lățime, rămăseseră intacte. Încă un pas și s-ar fi prăbușit violent. Își trecu mâna peste frunte, ștergându-și sudoarea, iar apoi se lăsă pe genunchi, pentru a-și reveni. Avu nevoie de cel puțin un minut Înainte să simtă că Își recăpăta puterile. Migrena dispăruse. Se Întoarse către salvatorul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Dante gâfâia și el cu suflul retezat. Își trecu o mână peste ochi, ca și când ar fi dorit să șteargă cu buretele cele Întâmplate. — De ce ești acoperit cu straiele astea murdare? Iar ceilalți sunt oare... — Aceia? replică Giannetto, arătând spre trupurile prăbușite de jur Împrejur. Câțiva se mai mișcaseră, ridicându-și capul, dar mai apoi se Întinseseră la loc, indiferenți, ca și când, În locul acela, o Încăierare nu Însemna un spectacol defel neobișnuit. — Văd că ai fost Înșelat de Arta secretă, continuă el, repunându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cu Încetul Într-un nor de așchii. Apoi, trosnetele sporite semnalară că structura era pe cale să cedeze. Îndepărtând oamenii cu un gest, Dante Începu să Împingă mobila din răsputeri, fără să Îi pese de ultimele vase de ceramică, care se prăbușeau pe dușumea, spărgându-se cu mare zgomot. În cele din urmă structura cedă, rotindu-se spre Înăuntru, În timp ce priorul, Împins de propriul său elan, cădea În cămăruța Întunecată care se deschidea Înapoia prăvăliei. Se ridică la loc nerăbdător, privind de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de greoaiele zale din fier, avântându-se pe primele trepte ale scării, pe când celălalt, sub imboldul propriului său elan, se Împleticea printre picioarele tovarășilor săi, care se opriseră la marginea rampei Întunecate, prăvălindu-i la pământ. Cei trei urmăritori se prăbușiră Într-un amalgam de brațe și de picioare, coborând ca Într-o avalanșă un număr de trepte, Înainte să se oprească, făcându-i scut cu trupurile lor Împotriva durității pietrelor. Ajuns la capăt, Dante reuși să se ridice primul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Împinse o dată și poarta mai cedă o bucată. Stărui, apelând la toate puterile sale. Cu un pocnet sec, simți cum ceva se rupe de partea cealaltă, iar poarta se deschise larg. Se propti cu putere În cadru, ca să nu se prăbușească de-a dreptul peste ușa care ieșise din balamalele ruginite. Dinaintea lui era o cameră neluminată, complet pustie. În față Începea o rampă din trepte mici din piatră. Slaba strălucire a lunii care pătrundea pe ușa smulsă din țâțâni abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Pentru un moment, i se păru că galera dispărea Într-un glob de flăcări, orbitor precum fulgerul care distrusese cu ani În urmă turnul de la Santa Croce. Apoi, un mănunchi de raze incandescente se ridică spre cer, depășind gabia și prăbușindu-se În apă cu un sfârâit strașnic. În acea lucire crezu că recunoaște siluetele câtorva trupuri omenești care dansau În albul orbitor, ca și când puntea s-ar fi preschimbat Într-un templu În care se celebra un rit al străvechilor zei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
plecatul; la mama n-am mai ajuns, asta explicând și integritatea coafurii mele prezente și viitoare. Doamna Elvira („am un nume predestinat de cuceritoare a Parisului, Elvira Popescu i-a isterizat pe franțuzi cu talentele sale imparabile, toți s-au prăbușit la picioarele ei artistice și românești - capitol la care nici eu, cu toată modestia, nu stau foarte rău, despre picioare vorbesc...”), doamna Elvira, zic, avea un defect și o calitate. Defectul era că vorbea În exces, iar calitatea că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
colectivitate de credincioși redusă numeric, plus o biserică În paragină. Spirit Întreprinzător, Bérenger Saunière Își propune să reabiliteze sfântul lăcaș. Totul decurge normal până Într-o zi când lucrătorii care se ocupau cu renovarea acoperișului bisericii În pericol să se prăbușească În capul enoriașilor descoperă la rădăcina unuia dintre stâlpii de susținere ai altarului o dală neobișnuită, având desenat În relief un cal purtând În șa doi călăreți. Sub respectiva dală, muncitorii mai află și o urnă conținând monede de aur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
mai aiuritor cu cât, era evident, Roger Howard nu glumea și nici nu-și bătea joc de mine și de naivitatea mea Într-ale fizicii și cosmologiei. Mai grav era Însă altceva. Simțeam că, fără să-mi dau seama, mă prăbușesc În necunoscut, alunec Într-o altă dimensiune a realității. Una teribilă și Înfricoșătoare. - În aparență spuneți? Dar ce poate fi mai umilitor decât să cobori de la statutul de minune a lumii și pildă a viețuitoarelor (parcă așa proclama un dramaturg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
și a ideilor membrilor săi rămâne intactă. Clement al V-lea, suveranul Bisericii de la Roma, Își poate permite să respecte habotnic legea, fiindcă Sfântul Scaun se va clătina, cel mult, dar va rămâne În picioare, pe când tronul Franței se va prăbuși În pulberea uitării odată cu celelalte dinastii europene. Argumentele lui Guillaume de Nogaret Îl conving pe Filip cel Frumos. Sau poate doar Îi oferă impulsul de care mai avea nevoie pentru a se decide să treacă la aplicarea soluției radicale. Va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
la infinit. În țara mea, circulă o vorbă care spune că toate lucrurile se Întâmplă o dată pentru prima oară. Dacă trădătorul nimerește peste un nebun dispus să creadă că nu bate câmpii și că Centrul există cu adevărat, nu se prăbușește toată stratagema voastră naivă cu pretenții de marotă psihologică? - Până acum a funcționat, așa naivă cum e, mi-a replicat, Înveselit subit, Roger Howard. Proba verității, cum spun avocații. Te rog să mă ierți că, pentru demonstrație, sunt obligat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
să nu-l facem pe domnul Zoran să creadă că mai are un aliat? Siguranța de sine atenuează reflexele și adoarme vigilența, iar când un colos se clatină, nu e nevoie decât de adierea unui bobârnac fragil pentru a-l prăbuși. Mai știi? Au urmat minute lungi de așteptare surescitată. Ca și când aș fi avut În față două televizoare fixate pe programe diferite, la care mă Încăpățânam să privesc ba alternativ, ba, În măsura posibilităților, simultan, Încercam să văd pe pânze imaginare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]