2,266 matches
-
-l! bâigui Vitellius, agățându-se de cei care îl ajutau să se ridice. Listarius nu-l ajută. Se uita impasibil la imperator-ul care se clătina, cu tunica mânjită de sos și doi sturzi pe umăr; de pe față i se prelingeau picături de grăsime. — Ucideți-l! Vitellius îi lăsă pe ceilalți să-l ducă spre tricliniu. — E fratele meu. Antonius lovi pumnalul pe care un soldat voia să-l înfigă în spatele lui Valerius. Pumnalul zbură prin aer. — Stați pe loc! Toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
I se tăie răsuflarea. Căută din priviri pulvinar-ul. Îl văzu pe Vitellius. Cu fața îngropată într-un vas cu mâncare, mesteca de zor și râdea, întors spre unul dintre bărbații care stăteau în jurul mesei. Vinul, de culoarea sângelui, i se prelinse pe bărbie. În clipa aceea Flamma trecu încet prin fața lui Valerius. Își arăta chipul publicului, răspundea cu gesturi de învingător mulțimii care îl aclama. Valerius își scutură capul. Sudoarea de pe frunte îi curgea în ochi. Făcu câțiva pași și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Flamma, apoi, cu un gest neașteptat, îi înfipse brusc vârful pumnalului în umăr, în punctul în care știa că rana nu era gravă, dar era foarte dureroasă. Sângele țâșni. Flamma scoase un strigăt; sângele îi șiroia de-a lungul brațului, prelingându-se în nisip. — Nenorocitule, șuieră Flamma, dar Valerius se îndepărtase deja, asurzit de strigătele mulțimii. Se opri. Îi făcu semn lui Flamma să-și ia tridentul și să continue lupta de la egal la egal. Publicul era în delir. Umilit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nemișcat. Urmă o altă fentă. Valerius nu reacționă. Exasperat, Flamma începu să fluture tridentul prin fața lui Valerius, dându-i de înțeles că se gândea unde să-l înfigă. 32 Valerius continua să se uite, parcă hipnotizat, la sângele ce se prelingea pe brațul lui Flamma. Incapabil să lupte, se gândea la ce simțise în momentul când înfipsese pumnalul în corpul adversarului. Știa exact unde se va duce lama, dar de data asta nu era lama chirurgului care vindeca - era lama mortală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
întuneric, Valerius și alți douăzeci de gladiatori puteau vedea, sus de tot, doar un petic dreptunghiular de cer. Pe albastrul intens se vedeau plutind niște fulgi albi. Ninge? întrebă uimit tracul, arătând cu lancea spre deschizătura puțului. Sudoarea i se prelingea pe chip. — În octombrie, cu un cer așa de senin, ninge la Roma? E un semn nefast... O petală albă de trandafir căzu și se lipi pe fruntea asudată a tracului. Marcus îi dădu un ghiont. — Stai liniștit. Peste puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
poporului, în fața palatului, la Rostra, în timpul adunării. Încetează cu plânsul. Acceptă propunerea lui Antonius Primus și abdică. — Poporul mă iubește și nu vrea să abdic. Eu aș pleca imediat din Roma, fiindcă nu mai pot - lacrimile prinseră să i se prelingă din nou pe obraji, în timp ce Listarius îi întindea o cupă cu vin. Și tu m-ai trădat. Știu că, împreună cu cele trei cohorte ale tale și cu milițiile, încerci să anihilezi trupele care au rămas alături de mine și să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
încet de Vitellius, se opri în spatele lui și îi strânse părul într-o coadă, cirrus, așa cum obișnuiau să facă gladiatorii care înfruntau Moartea. — E al tău, zise Marcus grav, și se îndepărtă. — Orpheus... Vitellius plângea, și lacrimile mari i se prelingeau pe obraji. — Tu? — Eu, spuse Valerius hotărât. Privind în jos, îndreptă lama sabiei spre Vitellius. În cele din urmă, ridică ochii și îl privi drept în față. „Asta-i ținta mea“, se gândi. Zeii îi dezvăluiau acum înțelesul drumului pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Gând de toamnă Elena Marin Alexe Când cerul tace-nrourat Cuprins de întristare Scăldat în haina ploii reci Aștept cu-nfrigurare O rază unică de-o vrea Inima să-mi atingă Pe calea gândului fugar O clipă să prelingă Și-nvăluind tristeți și dor Să-mi mai aduc aminte Aroma toamnelor cuminți Trăite înainte
G?nd de toamn? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83232_a_84557]
-
pricopsit de la domnul Sing. Era o mușcătură pe cinste - am dat cu niște tinctură și pe urmă m-am așezat la cîrmă, Întrebîndu-mă dacă mușcătura unui chinez e otrăvitoare, ascultînd motorul vasului cum rulează blînd și plescăitul apei care se prelingea de-a lungul bărcii mele, și m-am gîndit că, pe dracu’, n-are cum să fie otrăvitoare. Un om ca domnu’ Sing probabil că se spală pe dinți de vreo două-trei ori pe zi. Marele domnu’ Sing. Da-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
iepure de picioarele din spate și-l lovești cu capul de o buturugă ca să-l omori. MĂ uitam la tata și-i făceam semne. Zgomotul s-a mai auzit de trei ori și pe urmă am văzut cum ceva se prelinge pe sub ușă. Era sînge și se scurgea foarte Încet. Am alergat pe culoar, la tata. — Iese sînge pe sub ușă. Stai aici, spuse tata. Apoi se ridică, se duse la celălalt detectiv și-l bătu pe umăr. Detectivul Își deschise ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Henry Coandă efectul care îi poartă numele? Dintr-o pură întâmplare. Faptul a fost povestit chiar de savant: O picătură de apă de la robinetul din baie căzând pe degetul său pus în calea ei - în loc să-și urmeze căderea - s-a prelins pe deget. De aici... cu mult studiu și sclipire de geniu, a formulat teoria „Efectului Coandă”. Privind cultivarea viței de vie de către strămoșii noștri geto-daci ai vreo informație? Uite ce spune Strabon: „Lăsând la o parte trecutul îndepărtat al geților
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
să fac ochi”. N-am zăbovit prea multă vreme și am plecat cu pas proaspăt spre Târgul Cucului, acolo unde ieșeanul sigur s-a înființat cu ultimul cântat al cocoșilor... Merg cu spor îmboldit și de răcoarea dimineții care se prelinge cu șiretenie pe șira spinării. Ca un făcut, am avut dreptate și de această dată. Dragul meu ieșean ședea cu ochii în soare așteptându-mă. Cine știe de când?... Ai venit mai devreme ca să ai timp să târguiești făină până ce ajung
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
spiritual sătesc. El parcă a ținut, în taina intimității sale, să întărească ceea ce a afirmat mai de mult Lucian Blaga: „Eu cred că veșnicia s-a născut la sat.” Vasile Filip La Crâșma din drum Sfoara colbăită a șleaului se prelingea spre zare ca un șarpe, strecurându-se pe sub marama străvezie a fumului adunat pe valea Coșcovei. Cumpăna fântânii de la Crâșma din drum, profilată pe zare, părea agățată de cerul împurpurat al chindiei. O boare de vânt iscată ca din senin
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
luați apărarea unei molii? Iată molia, asta‐i o molie, paștele mamei ei ... Când el termină, în pauza scurtă, în tăcerea care se lasă acolo, bătrânica spune încet: eu sunt mama lui! și pe obrazul ei uscat încep să se prelingă lacrimi. Sunt mama lui, mai repetă bătrânica și pleacă, pășind nesigur ... Ce poate fi mai cumplit decât ca o mamă să audă cum propriul ei fiu o înjură de mamă? Ce s‐o fi întâmplând acasă la ea, când intră
OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
revăzu cu ani în urmă, aplecat peste ghizdul fântânii din piatră, cu cumpăna lungă, la capătul căreia atârna ciutura grea din lemn, cu doagele năpădite de mușchi verde, fie vară, fie iarnă. Se oglindea în apa clară, tulburată de picăturile prelinse de pe ciutură, care desenau cercuri concentrice. Odată strigase privind în jos, adâncul întunecat imitându-l. Era tare încântat de ecou, credea că nimeni nu mai știa ce fenomene ciudate se produceau acolo, în întuneric. Gândea că-i va uimi pe
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
soare, e nor... totul e nor acum, într-o contopire perfectă de picuri străvezii. Milioane de nori ce-mi plouă în mine oceanul de primăveri, de toamnă, de ierni și veri, într-o curgere neîntreruptă. Șuvoaie de apă ce se preling în jos, în lume, în mine... oceane de apă ce au fost nori...
ANTOLOGIE:poezie by Ella-Anelisse Corozel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_671]
-
că nu mai este și altul pe aproape” - mi-a răspuns Undiță, foarte hotărât. „Atunci, după mine, Undiță!” Am ieșit din tranșee cum iese firul păpușoiului din pământ, primăvara, și, cu mers de păianjen, am ajuns la magazie. Ne-am prelins pe lângă zid ca două picături de apă, până ce am ajuns În spatele santinelei. I-am făcut semn lui Undiță să acționeze. N-am văzut mișcarea lui. Am auzit doar o lovitură Înfundată... Rusul a căzut ca iarba sub ascuțișul coasei. În
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
sărmani, și mai rupți de foame. Nu recunosc pe nimeni. Nici pe mine nu mă știe careva. Mamă dragă, Iordana, tu ești! mă strînge-n brațe un zdrahon aflat pe prag de crîșming. Nu te uita că-s cam torpilat. Mă preling din brațele lui. Îi curg printre ele ca vodka pe care tocmai a secat-o. Că-mi zice mereu nevastă-mea: "Mitiță, las'te de băutură". Cum să mă las, mamă, cum să mă las după ce-am cheltuit atîta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
mele. Asta insinuați că sunteți, nu? - Nu insinuez nimic, domnule, nu-mi arde de insinuări în astfel de condiții. Desfăcu la rândul său doza, căută din priviri un pahar, apoi o duse la gură. Un firișor de lichid i se prelinse pe bărbie și îl șterse cu mâneca. Sughiță dar nu se sinchisi să-și ceară scuze. - Sunt un simplu agent imobiliar, aveam o viață absolut normală până ați apărut dumneavoastră și ați scris că am descoperit un nenorocit de geamantan
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
una în care aruncase întreaga tensiune acumulată, întreaga furie și toată nedumerirea sa adunată în cantități incomensurabile. I se păru că geamantanul râdea de el. Trânti ușa debaralei și se prăbuși pe canapea. Vru să bea, dar lichidul i se prelinse pe bărbie. Iar vocea Magicianului îi șopti la urechea stângă: - Tic, tac, tic, tac, tic, tac... Uită-te la ceas. Cele 10 minute se duc ca și cum n-ar fi fost. Vor bate la ușa ta, ce le vei spune? Dacă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
în care o huidumă și un Om cu Tatuaj habar nu aveau ce renghi urma să le joace destinul, scriitorul abandonă, temporar, scena. Turnă J&B în două pahare și le ciocni. Sorbi cu poftă dintr-unul. Când lichidul se prelinse pe gât, i se păru că niciodată nu a avut un gust mai bun. Strigă: - Noroc, Magicianule! Ce mai urmează? Surprinzător, nu-i răspunse nimeni... Iepurele din joben trăi o scurtă perioadă de libertate. Și dădu al doilea pahar peste
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
fel de iepure ești tu? A, da, unul alcoolic, toți copilașii lumii vor duce mânuțele la gurițe și vor striga aaaaaaaaa!, vai de ei, tot ceea ce credeau despre drăgălașii de iepurași se duce pe apa sâmbetei... Vocea Magicianului i se prelinse în ureche, fierbinte, ca un firicel de ulei încins. - Te-ai întrebat vreodată dacă Lucia există cu adevărat? - Ha, ha, ce glumă bună, aveam pretenții de la tine. Ești un Magician de duzină, din aceia care scot iepuri din jobene slinoase
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
la realitate 1 Se trezi brusc, scuturat de un frison. Cearceafuri jilave, o (altă) durere de cap îngrozitoare - Orchestra Filarmonică din Creier își acordează instrumentele, sunt lovite alămuri, tobele duduie fericite -, camera cufundată în penumbră, geamuri mari pe care se preling neobosite picăturile unei ploi interminabile. Lacrimi pe obraji de sticlă, își spuse, începând să se dezmeticească, partea cea mai bună dintre toate este că astfel de obraji nu vor face niciodată riduri, în ciuda timpului scurs. Încercă să se ridice din
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
să nu! Strigătul care îi ieșise din gură odată cu aerul expirat îl dezmetici. Alerga în continuare, adidașii lipăiau prin bălțile strânse lângă bordură, apa picura de pe cozoroc, simțea cum curgea și pe ceafă, strecurându-se pe sub gulerul treningului, apoi se prelingea indiferentă și rece de-a lungul coloanei vertebrale. Strânse din dinți și mări ritmul, parcă pentru a-l lăsa în urmă pe Magicianul insolent. Dar îi simțea răsuflarea în ceafă și era convins că se află în spatele său, un Magician
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Stătea lângă el, pe bordură, cu jobenul în mâna stângă (ți l-aș îndesa pe gât, Magicianule!), arăta jalnic în treningul galben - ce oroare! -, însă ochii îl pironeau neobosiți, ardeau, îi incendiau retina, ochii explodau, săreau din orbite și se prelingeau către bărbie, îi închise din reflex. Când îi redeschise, Magicianul nu mai era. Oftă... - În loc să te lamentezi și să îți imaginezi că i-o tragi Luciei pe la spate, te-aș sfătui să fii mult mai atent la detectivul ăla. Poate
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]