2,670 matches
-
de putere fizică gigantică, bogăție nemăsurată, capacități și planuri de a revoluționa lumea, anunță descoperiri importante. Ei cred că au „o chemare” sau că sunt „predestinați” pentru realizarea acestor scopuri nobile. Delirul apare la schizofrenici, în cursul evoluției clinice a psihozelor organice cerebrale, în stările crepusculare și în PGP. 7) Delirul de inferioritate Acesta este un delir cu o tematică și un conținut emoțional-afectiv, opus delirului de grandoare. El înfățișează bolnavul ca fiind slab, neputincios, un om de nimic, pierdut, putând
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
pierdut, putând ajunge la forma „delirului nihilist” în care bolnavul se va autonega total pe sine însuși. El afirmă că nu mai există, că nu mai trăiește, totul este numai o aparență înșelătoare, o inexistență. Este caracteristic melancoliei, schizofreniei și psihozelor organice cerebrale. Legat de această formă de delir, delirul ipohondriac este axat pe starea de sănătate constând în impresia sau chiar convingerea delirantă de „a fi bolnav” sau de a suferi de afecțiuni cronice grave și incurabile, cu un sfârșit
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
paranoia. Krueger crede că paranoicii se recrutează dintre personalitățile cu o agresivitate constituțională, considerați de autorul citat ca fiind „paranoici înnăscuți”. K. Kolle descrie paranoicii ca pe niște personalități cu tendință la recluziune constituțională, oricând potențiali de a face o psihoză. După W. Mayer-Gross este foarte greu, în cazul paranoicilor, de a spune ceea ce aparține fondului constituțional al personalității acestora și ceea ce este legat de dezvoltarea patologică. Langfeld și Kretschmer, susțin existența unei personalități de „natură senzitivă” ca substrat constituțional al
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
W. Mayer-Gross este foarte greu, în cazul paranoicilor, de a spune ceea ce aparține fondului constituțional al personalității acestora și ceea ce este legat de dezvoltarea patologică. Langfeld și Kretschmer, susțin existența unei personalități de „natură senzitivă” ca substrat constituțional al dezvoltării psihozei paranoide. Pentru Miller, modelul personalității bolnavilor deliranți se caracterizează prin rezervă, suspiciune, neîncredere, tendință la ipohondrie. Bonner remarcă faptul că la paranoici predomină introversia și tendințele dominante. Klein și Horwitz disting trei grupe de personalități delirante: un grup nesemnificativ a
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
care prefigurează un anumit „model de personalitate” caracterizată printr-o hipersenzitivitate, ca reprezentând o condiție esențială de receptivitate la boala respectivă. În sensul acesta trebuie acceptată existența unei „personalități premorbide” specifică bolnavilor deliranți și care reprezintă terenul obligatoriu al dezvoltării psihozei respective. În sensul acesta, tulburările caracteristice ale personalității delirante sunt următoarele: psihorigiditate emoțional-afectivă, tendință la introspecție, mizantropism și egocentrism cu supraevaluarea propriului Eu, relații interpersonale restrânse și dominate de ideea de superioritate a propriei sale persoane în raport cu ceilalți și cu
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
fixe, de tipul unei „încremeniri rigide” într-un prezent perpetuu, inflexibil, în care locul central îl ocupă ideile și preocupările sale delirante, pe care bolnavul încearcă pe orice cale să le realizeze. Vom analiza în continuare marile tipuri nosologice de psihoze endogene delirante, simple sau halucinatorii, cu evoluție cronică, ce nu produc alterări profunde ale personalității cum este cazul psihozelor din grupa schizofreniei. În categoria psihozelor endogene delirante de tip sistematizat, cronice, sunt incluse următoarele: paranoia sau delirul sistematizat cronic, nehalucinator
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
preocupările sale delirante, pe care bolnavul încearcă pe orice cale să le realizeze. Vom analiza în continuare marile tipuri nosologice de psihoze endogene delirante, simple sau halucinatorii, cu evoluție cronică, ce nu produc alterări profunde ale personalității cum este cazul psihozelor din grupa schizofreniei. În categoria psihozelor endogene delirante de tip sistematizat, cronice, sunt incluse următoarele: paranoia sau delirul sistematizat cronic, nehalucinator; parafreniile sau psihozele delirant-halucinatorii cronice; deliranții pasionali, la care delirul simplu, sau halucinator, este bine sistematizat din punct de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
încearcă pe orice cale să le realizeze. Vom analiza în continuare marile tipuri nosologice de psihoze endogene delirante, simple sau halucinatorii, cu evoluție cronică, ce nu produc alterări profunde ale personalității cum este cazul psihozelor din grupa schizofreniei. În categoria psihozelor endogene delirante de tip sistematizat, cronice, sunt incluse următoarele: paranoia sau delirul sistematizat cronic, nehalucinator; parafreniile sau psihozele delirant-halucinatorii cronice; deliranții pasionali, la care delirul simplu, sau halucinator, este bine sistematizat din punct de vedere tematic și în final, psihozele
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
simple sau halucinatorii, cu evoluție cronică, ce nu produc alterări profunde ale personalității cum este cazul psihozelor din grupa schizofreniei. În categoria psihozelor endogene delirante de tip sistematizat, cronice, sunt incluse următoarele: paranoia sau delirul sistematizat cronic, nehalucinator; parafreniile sau psihozele delirant-halucinatorii cronice; deliranții pasionali, la care delirul simplu, sau halucinator, este bine sistematizat din punct de vedere tematic și în final, psihozele endogene atipice. Aceste tulburări reprezintă o categorie nosologică importantă și extrem de interesantă pentru psihopatologie, întrucât ne oferă, pe lângă
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihozelor endogene delirante de tip sistematizat, cronice, sunt incluse următoarele: paranoia sau delirul sistematizat cronic, nehalucinator; parafreniile sau psihozele delirant-halucinatorii cronice; deliranții pasionali, la care delirul simplu, sau halucinator, este bine sistematizat din punct de vedere tematic și în final, psihozele endogene atipice. Aceste tulburări reprezintă o categorie nosologică importantă și extrem de interesantă pentru psihopatologie, întrucât ne oferă, pe lângă aspectele de o mare varietate și complexitate a tulburărilor psihice, și posibilitatea de a „vedea” și de a „înțelege” persoana umană din
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Atât tematica delirantă, cât și identitate persoanei bolnavului vor fi concordante, și ele vor participa la configurarea noii „imagini” a personalității patologice a individului respectiv. Formele clinice ale paranoiei Din punct de vedere clinico-psihiatric Genil-Perrin distinge următoarele forme clinice ale psihozei paranoice: 1) Grupa revendicatorilor După Sérieux și Capgras, revendicatorul este considerat a fi un hipomaniacal. Paranoicul deprimat este, înainte de toate, un interpretator teoretic și speculativ. Paranoicul excitat este dimpotrivă, un tip hiperactiv, care nu se oprește la „a interpreta”. El
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
evoluție clinică progresivă, nehalucinator și care nu se asociază cu o deteriorare intelectuală sau a personalității. Clasificarea de mai sus a lui E. Kraepelin datează din anul 1889. Același autor, în 1909, va adăuga la grupele mai sus menționate ale psihozelor endogene de tip delirant o a treia grupă, reprezentând o nouă formă de psihoză izolată de acesta: Grupa parafreniei, caracterizată prin prezența unui delir cronic sistematizat tematic și halucinator, care nu se însoțește de o deteriorare a sistemului personalității bolnavului
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a personalității. Clasificarea de mai sus a lui E. Kraepelin datează din anul 1889. Același autor, în 1909, va adăuga la grupele mai sus menționate ale psihozelor endogene de tip delirant o a treia grupă, reprezentând o nouă formă de psihoză izolată de acesta: Grupa parafreniei, caracterizată prin prezența unui delir cronic sistematizat tematic și halucinator, care nu se însoțește de o deteriorare a sistemului personalității bolnavului. Parafrenia descrisă de E. Kraepelin, corespunde cu „psihoza halucinatorie cronică” descrisă de H. Claude
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
grupă, reprezentând o nouă formă de psihoză izolată de acesta: Grupa parafreniei, caracterizată prin prezența unui delir cronic sistematizat tematic și halucinator, care nu se însoțește de o deteriorare a sistemului personalității bolnavului. Parafrenia descrisă de E. Kraepelin, corespunde cu „psihoza halucinatorie cronică” descrisă de H. Claude. Din punct de vedere psihopatologic, delirurile parafrenice se caracterizează printr-o foarte bună adaptare a bolnavului la realitatea externă, însoțită de conservarea lucidității și a fondului mintal. Aceste aspecte coexistă în paralel cu construcții
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
din punct de vedere psihopatologic prin relatări delirante imaginare extrem de bogate ale bolnavului respectiv, la care sunt asociate prezența halucinațiilor. Parafrenia fantastică este forma clinică ce cuprinde idei delirante extravagante, incoerente, la care se asociază multiple halucinații. Referindu-se la psihozele delirante cronice, Ch. Nodet distinge trei aspecte psihopatologice principale: Delirurile cu structură paranoiacă bine sistematizate tematic, coerente, fără slăbirea notabilă a personalității bolnavului. Delirurile cu structură paranoidă, incoerente, halucinatorii, asociate cu o alterare profundă a personalității bolnavului. Delirurile cu structură
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
crearea unei „ficțiuni delirante” de tipul „gândirii dereiste” (E. Bleuler). În cadrul acestor constituții pasionale de factură patologică, M. Dide și P. Guiraud, disting două grupe principale: 1) Pasionalii egoiști Din punct de vedere clinico-psihiatric, această categorie de indivizi realizează tabloul „psihozei revendicative” de tipul „persecutat - persecutor”, procesivii, cverulenții etc. Psihopatologia persoanei revendicativului este caracterizată prin următoarele trăsături: hipertrofia Eului, sentimentul imperativ al luptei împotriva nedreptăților îndurate, excitația hipomaniacală, manifestată sub forma unei stări afective de ardoare și euforie. Ca varietăți clinice
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
forme: idealiștii îndrăgostiți, marii mistici, care de fapt nu interesează sfera psihopatologiei, ci numai bolnavii „deliranți mistici” diferiți de primii, inventatorii, reformatorii religioși de tipul „deliranților profetici” sau „mesianici”, care reușesc ca să inducă, prin sugestie colectivă, un delir în masă. Psihozele endogene atipice Acest grup de tulburări psihice a fost izolat de K. Kleist și K. Leonhard, care le-au dat această denumire. Psihozele endogene atipice au, ca „tablouri clinice”, o individualitate clinico-psihiatrică, iar în ceea ce privește evoluția lor, au drept caracteristică o
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de tipul „deliranților profetici” sau „mesianici”, care reușesc ca să inducă, prin sugestie colectivă, un delir în masă. Psihozele endogene atipice Acest grup de tulburări psihice a fost izolat de K. Kleist și K. Leonhard, care le-au dat această denumire. Psihozele endogene atipice au, ca „tablouri clinice”, o individualitate clinico-psihiatrică, iar în ceea ce privește evoluția lor, au drept caracteristică o anumită „periodicitate” pe care Kleist și Leonhaard au denumit-o „evoluție fazică”. Acest grup de psihoze endogene împrumută caracteristicile simptomatico-psihopatologice, atât de la psihozele
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Leonhard, care le-au dat această denumire. Psihozele endogene atipice au, ca „tablouri clinice”, o individualitate clinico-psihiatrică, iar în ceea ce privește evoluția lor, au drept caracteristică o anumită „periodicitate” pe care Kleist și Leonhaard au denumit-o „evoluție fazică”. Acest grup de psihoze endogene împrumută caracteristicile simptomatico-psihopatologice, atât de la psihozele afective cu evoluție periodică, de tipul PMD, în ceea ce privește evoluția lor fazică, precum și de la schizofrenie, în ceea ce privește conținutul clinic, sau configurația psihozei. Acest grup de psihoze endogene atipice corespunde cu „ciclofreniile” descrise de Al. Obregia
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Psihozele endogene atipice au, ca „tablouri clinice”, o individualitate clinico-psihiatrică, iar în ceea ce privește evoluția lor, au drept caracteristică o anumită „periodicitate” pe care Kleist și Leonhaard au denumit-o „evoluție fazică”. Acest grup de psihoze endogene împrumută caracteristicile simptomatico-psihopatologice, atât de la psihozele afective cu evoluție periodică, de tipul PMD, în ceea ce privește evoluția lor fazică, precum și de la schizofrenie, în ceea ce privește conținutul clinic, sau configurația psihozei. Acest grup de psihoze endogene atipice corespunde cu „ciclofreniile” descrise de Al. Obregia. 30. STĂRILE DE ARIERAȚIE MINTALĂ Oligofreniile Cadrul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
pe care Kleist și Leonhaard au denumit-o „evoluție fazică”. Acest grup de psihoze endogene împrumută caracteristicile simptomatico-psihopatologice, atât de la psihozele afective cu evoluție periodică, de tipul PMD, în ceea ce privește evoluția lor fazică, precum și de la schizofrenie, în ceea ce privește conținutul clinic, sau configurația psihozei. Acest grup de psihoze endogene atipice corespunde cu „ciclofreniile” descrise de Al. Obregia. 30. STĂRILE DE ARIERAȚIE MINTALĂ Oligofreniile Cadrul psihopatologic Stările de arierație mintală sau oligofreniile au avut o evoluție interesantă din punct de vedere psihopatologic, dar și din
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Leonhaard au denumit-o „evoluție fazică”. Acest grup de psihoze endogene împrumută caracteristicile simptomatico-psihopatologice, atât de la psihozele afective cu evoluție periodică, de tipul PMD, în ceea ce privește evoluția lor fazică, precum și de la schizofrenie, în ceea ce privește conținutul clinic, sau configurația psihozei. Acest grup de psihoze endogene atipice corespunde cu „ciclofreniile” descrise de Al. Obregia. 30. STĂRILE DE ARIERAȚIE MINTALĂ Oligofreniile Cadrul psihopatologic Stările de arierație mintală sau oligofreniile au avut o evoluție interesantă din punct de vedere psihopatologic, dar și din punct de vedere social
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
deficiență psihică legate de o tulburare în dezvoltarea psihică globală a personalității, așa cum am arătat anterior în lucrarea de față. Spre deosebire de persoanele normale psihic sau de bolnavii psihici, oligofrenii au forme particulare de reacție, stări nevrotice, tulburări de comportament sau psihoze. Aceste tulburări psihopatologice se dezvoltă pe un teren psihic fragil, având caracteristici specifice, motiv pentru care, în continuare, vom studia aspectele psihopatologice ale psihozelor debililor, așa cum sunt ele cunoscute și etichetate în literatura științifică de specialitate (K. Schneider). Psihozele debililor
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sau de bolnavii psihici, oligofrenii au forme particulare de reacție, stări nevrotice, tulburări de comportament sau psihoze. Aceste tulburări psihopatologice se dezvoltă pe un teren psihic fragil, având caracteristici specifice, motiv pentru care, în continuare, vom studia aspectele psihopatologice ale psihozelor debililor, așa cum sunt ele cunoscute și etichetate în literatura științifică de specialitate (K. Schneider). Psihozele debililor K. Schneider, care a acordat o atenție specială studiului acestui cadru nosologic, face de la început precizarea că starea de debilitate mintală este cea care
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sau psihoze. Aceste tulburări psihopatologice se dezvoltă pe un teren psihic fragil, având caracteristici specifice, motiv pentru care, în continuare, vom studia aspectele psihopatologice ale psihozelor debililor, așa cum sunt ele cunoscute și etichetate în literatura științifică de specialitate (K. Schneider). Psihozele debililor K. Schneider, care a acordat o atenție specială studiului acestui cadru nosologic, face de la început precizarea că starea de debilitate mintală este cea care din punct de vedere psihopatologic este opusă inteligenței. În ceea ce privește inteligența, autorul citat o leagă de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]