5,384 matches
-
Foșnetul coroanelor ude, frigul cumplit, pustietatea străzilor, toate astea Îi făceau plăcere lui Fima. Continua să se plimbe În direcția pantei și a câmpurilor. Mama sa avusese un obicei ciudat - să sufle Întotdeauna În orice fel de mâncare, chiar dacă se răcise de mult, chiar dacă era un fel care se servea rece, ca salata sau compotul de fructe, spre exemplu. Când sufla, buzele i se rotunjeau ca pentru o sărutare. Inima i se strânse, pentru că În clipa asta, la patruzeci și patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
ei și căldura trupului ei Învăluindu-l pe-al lui. Până când ea Îi șopti: Ajunge. Acum fii bun și pleacă. Fima se supuse În tăcere, se ridică, Își găsi paltonul și bău restul celei de-a doua cafele, care se răcise deja, ca și prima. Yael mi-a spus să mă duc În oraș să cumpăr un acvariu cu pești aurii pentru Dimi, Își zise, așa că exact asta am să fac. Reuși să Închidă ușa atât de ușor, Încât nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
nu se înălțaseră încă în văzduh, străbătu duminici păstrate în amintire, în care bătuserăm împreună cu familia Saner povârnișurile munților Jura, făcuserăm focul într-un luminiș, tata călise ceapă într-o tigaie vânătorească și prăjise carne, în timp ce sticla de vin se răcea în fântână. W. își străbătea propriile sentimente, trecând printr-un peisaj care îl acompania în realitate; conducea încet, parcă voia ca toate sentimentele astea să-l prindă din urmă pe omul de la volan: era ca o atingere a naturii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
talentul lui tata-mare. Și pe bunicul îl disprețuiseră, ca și pe el. Dar azi nu e ieri și nici el nu a fost niciodată un H. Va deveni grafician, asta însemna viitorul și el dorea să ajungă acolo. Cafeaua se răci și tata privi cu ochii lui neliniștiți în gol, tăcea de parcă n-ar fi vrut să se afle aici. După vizita lui Hackler, nu știa ce ar fi trebuit să facă, se simțea doar strâns cu ușa. — Nu te întorci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
chef de-o schimbare. Capitolul 14tc "Capitolul 14" Nu aveam nici un fel de haine unduitoare, iar rochia mov era șifonată ca naiba după noaptea trecută. Asta însemna că trebuia să mă întorc la garderoba mea obișnuită, la blugi. Vremea se răcise a toamnă, așa că mi-am adus cămășile în carouri preferate aflate la păstrare sub pat. Când spun „ale mele“ vreau să spun de fapt „ale noastre“, pentru că le împărțeam cu Mark. Cumva uitaserăm de ele în timpul marii împărțeli cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
niște colivii de mare preț la poalele muntelui Horn. Acolo, în inima Tirolului, a mai trăit el, să creeze încă douăzeci de ani și s-a stins în toamna despărțirii noastre. Mi-am amânat plecarea numai din pricina Matildei. - Ai să răcești, îmi șoptise ea îngrijorată, încheindu-mi nasturii sweater-ului și ridicându-mi gulerul de lână albă, până sub bărbie. Intrai în magazin urmat de dânsa. Era neliniștită, ca o mamă iubitoare. De aceea poate o vizitam zilnic, deși la început, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Matildei, când tiroleza mea cu trupul dolofan intră în rochie-pantalon, cu o mână pe ghidonul bicicletei. E caraghioasă în ghetele ei cu vârful lat și talpa dublă și cu pălărioara, cărămizie, de vânător. - Dacă rămâneai lângă mine, nu ai fi răcit, zise ea în graiul ei de țărancă mucalită. Încerc din nou să-mi dezleg limba. „Nu te cunosc” vreau să repet. Și sufăr când înțeleg că Matilda a venit să mă compromită față de martori, povestind fără ocol, cum am chinuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
tău, oricine ar fi gândit la fel. Poate, oftă Du Maurier. Toți ocupăm locul câte cuiva care a murit, chiar dacă nu ne dăm seama de asta. Dar eu Îmi dădeam, și asta mă Îndurera. Trupul bietului Leech nici nu se răcise când consiliul director de la Punch mi-a oferit postul lui, pentru că aveau nevoie urgentă de cineva care să se ocupe de noul Almanah. M-am dus la Înmormântare având, confidențial, această informație În buzunar. Închipuie-ți! A fost un moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
dar Îl invită să urce. Lui Henry i se păru surprinzător de tânăr, cam ca un preot nonconformist În Înfățișare și purtări. — Văd că vă pregătiți de petrecere, spuse el privind cu oarece dezaprobare la sticlele de șampanie care se răceau În frapierele cu gheață. Nu vă rețin mult. M-am gândit să vă comunic care sunt primele mele impresii În urma piesei dumneavoastră. La teatru n-am reușit să găsesc momentul oportun. — Sunteți foarte amabil, zise Henry, deși ar fi amânat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
noastră pe modele învechite - Panzer III și Panzer IV, care fuseseră aruncate în luptă în primii ani de război - se desfășura ca o trudă istovitoare. Eu credeam că așa trebuie să fie, dar rezerva de înflăcărare a entuziasmului inițial se răcea din ce în ce mai tare. Noi, recruții de vârsta mea și soldații cu vechi state de serviciu care fuseseră transferați de la Luftwaffe în chip de așa-zisă „donație Hermann Göring“ la Waffen-SS, eram frecați din zori până târziu și trebuia, așa cum suna avertismentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
prilejuit astfel revoluționarilor numiți ulterior șaizecișioptiști pancarte roșii de furie. La extragerea oaselor din jumătatea de căpățână, elevul a urmat însă sfaturile maestrului. Cu ambele mâini ridicate în aerul nemișcat, el ne-a arătat cum, după fierbere, trebuie desprinse carnea răcită de pe oase, râtul de pe zgârciuri, gelatina de pe urechile deosebit de productive în această privință și de pe piele, căci mâinile lui nu se agitau niciodată prin aer fără un scop precis. El manipula maxilarul inferior, extrăgea cu lingura creierul din craniu, golea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
un clocot, la urmă, el a adăugat în oala plină ochi, cu un gest festiv, ca și când ar fi turnat agheasmă din fantoma unei damigene, oțet, nu prea puțin, fiindcă, așa cum desigur se știa, oțetul își pierde din gust când se răcește. „Și acum, rog frumos, deșertăm tot într-un vas mare de lut, așezăm la răcoare și așteptăm și așteptăm cu un pic de răbdare, că doar avem destul, nu-i așa.“ Pe durata unei pauze lungi, în timpul căreia idealul nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
a răsucitului și a inhalării, el a trecut, cu ajutorul unor exemplare puțin folosite, pe care i le-a dăruit unul care i se pretindea prieten, la pipă, care până în ziua de azi nu este pusă deoparte și uitată până se răcește decât atunci când frământ ființe din lut - oameni sau animale - și toate cele zece degete sunt mulțumite. Post factum, s-ar putea specula: de-aș fi rămas doar la sculptură și nu m-aș fi dedat la scrierea, de mână ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
inexorabile, mi-am dat lustru la dinți cu fața dă masă prăzulie, mi-am plombat-o cu al doilea hau-hau și, fără baremi să-i dau mâna, am ieșit pă repede nainte, ca unu care Îi ie teamă că se răcește terciu. Luni, la ora fixată, mare mi-a fost mirarea când am dat În plină Constituție dă tânăru Cárdenas care, c-o moacă severă, mi-a Înmânat un plic. Când l-am dășchis știi tu unde, năuntru iera paraii. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
izbindu-se de consola computerului, cu fața lipită de ecranul pe care străluceau literele: NU VĂ TEMEȚI. — Jerry! țipă Ted. Oprește-te, Jerry! Jerry! Brusc, lângă ei se ivi Harry, cu fața răvășită, cu ochelarii strâmb așezați. — Nu-ți mai răci gura de pomană, o să ne omoare pe toți! — Nu Înțelege! țipă Ted, căzând Înapoi pe canapea și fluturându-și brațele În dezordine. Izbiturile energice ale metalului pe metal continuau neobosit, aruncându-l pe Norman de colo-colo. Încercă să se agate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
aripa astronavei și Îi putură aprecia dimensiunile. „E mare cât o casă“, Își zise Norman. Creatura alunecă ușor prin apă, În direcția lor. În ciuda inimii care-i bătea cu putere, avu un sentiment de admirație. — Jerry! Jerry! — Nu-ți mai răci gura de pomană, Ted! — Treizeci de metri, anunță Tina. Continuă să se apropie. Pe măsură ce calmarul se apropia, Norman putu să-i numere brațele și-i văzu cele două tentacule lungi ca niște funii strălucitoare ce se Întindeau mult Înapoia corpului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
și Îl scăpă pe podea. Foc În D, anunță Fletcher prin intercom. Foc În D! „Dumnezeule!“ Își zise Norman. În ciuda măștii, fumul iritant Îl făcu să tușească. Ridică extinctorul de pe podea și Începu să Împrăștie spuma; simți imediat cum se răcește. Tina Îi strigă ceva, dar nu mai auzea nimic În afară de zgomotul incendiului. Reușiseră să-l mai domolească, dar lângă hublou rămăsese o porțiune cuprinsă de flăcări. Se Întoarse și Împrăștie spumă pe podeaua ce ardea la picioarele sale. Explozia Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
acum vrei să arunci vina pe mine. Ei bine, află că n-o să-ți meargă pentru că te-am Întrerupt, Norman. N-am să-ți mai aud vorba domoală, persuasivă. N-am să-ți mai ascult manipulările, așa că nu-ți mai răci gura de pomană. Norman opri banda. Monitorul o arăta acum pe Beth la consola din camera de jos, acționând tastatura. — Beth? Ea nu-i răspunse; continua să lucreze la consolă, bombănind ceva În surdină. — Ești un mare ticălos, Norman, știai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
rău. Beth apăsa pe tastele consolei. Oare ce punea la cale? Ce putea să-i facă? Trebuia să se gândească. Deodată, luminile din laborator se stinseră. O clipă mai târziu, Încălzitorul principal se opri, elementele roșii Întunecându-se pe măsură ce se răceau. Îi Întrerupsese curentul electric. Oare cât putea rezista cu radiatorul oprit? Luă păturile de pe patul ei și se Înfășură cu ele. Cât timp va rezista fără căldură? De bună seamă că nu șase ore, socoti el cu amărăciune. — Îmi pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
înapoi pe recepționeră și s-o întreb unde era James. Însă m-am oprit. N-aveam să-mi arunc la gunoi și ultima fărâmă de mândrie care-mi mai rămăsese. Poate că e bolnav, m-am gândit. Poate c-a răcit. Probabil că m-aș fi bucurat să aflu că avea cancer în faza terminală. Orice, numai să nu fi plecat în vacanță. Gândul că James avea o viață fără mine, gândul că James își savura viața fără mine era profund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
zis eu veselă. Toată lumea m-a ignorat. Fără nici un motiv aparent, ușa din spate se zbătea deschisă și rafale din aerul dimineții, venite parcă din Siberia, intrau în bucătărie. Era ridicol. Eu aveam un copil mic în zonă. Sigur o să răcim cu toții. Cu Kate pe un braț, am mers plină de energie până la ușă, pe care am reușit s-o închid și s-o încui cu cealaltă mână. N-ar fi trebuit să faci asta, mi-a spus Anna pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
din care aflăm printre altele că un celebru psihiatru a creat termenul de masochism după numele autorului de blănuri. Dacă Ion Vianu ne spune că blana e un simbol al ambivalenței sexuale, Sacher-Mason susține că Venus o poartă ca să nu răcească. Cartea Înflorește În descrieri de peisaje și toalete și e hașurată cu nenumărate conversații cu replici lungi, filozofice, oribile, ca Între iubiți. Dacă așa se vorbea spre sfîrșitul secolului XIX cînd a fost scrisă capodopera, nu mă mir c-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
că face sex În grup cu reni excitați. Îl sodomizează cu un dildo În formă de con de brad pe Moș. Sosesc colindătorii. În planul doi se vede un brad Împodobit cu testicule vineții. Autoarea se trezește. Are febră. A răcit, de-asta a visat reni. N-are nici conuri de brad, nici testicule. Așa că se-apucă să citească și mai multe cărți despre sex. Și aflăm că de Anul Nou pleacă la St. Tropez. Și Dan Sociu semnează postfața. Cică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de pornografie?“ Frații zîmbiră cu superioritate. Loew și Gallaudet Începură să șușotească. Millard Îi răspunse tot printr-un bilețel: „Ba da, o echipă de patru oameni. Nu a găsit nimic. Un pont a dus la «costumele ciudate», dar s-a răcit. Am abandonat cazul. De asemenea, nici un raport de teren de pînă acum n-a stabilit vreo legătură Între Cathcart și pornografie“. Kellerman bău puțină apă. — Cathcart ne-a mai spus că a auzit că răposatul nostru tată, Franz „Doc“ Englekling
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
de flori și de arbori scânteind în plutirea lor lentă în curentul de aer firav. Fumează și citește, dar gândul îi fuge departe de paginile tipărite mărunt. Abandonează. Își face o cafea în care pune cuburi de gheață s-o răcească, o soarbe cu înghițituri mici. Ecoul străzii plutește neîntrerupt împrejur. Se așază pe patul îngust din cămăruța lui îngustă, aproape gol în zăpușeala care dă năvală prin fereastra larg deschisă. Nici o adiere nu flutură perdeaua și draperia subțire înflorată. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]