2,886 matches
-
Constantin și Ștefan, și începeau alt sfat. Joi, 10 mai, era Înălțarea. În zori, călugării, preoții și diaconii care-l însoțeau pe sfinția sa au început utrenia pe un tăpșan anume gătit pentru asta. Era adunată toată suflarea taberii și, în răcoarea dimineții, cântările tărăgănate ale fraților monahi erau purtate de vânt până hăt departe. Din gură în gură oamenii își șopteau că locul fusese ales de cu seară de însuși sfinția sa vlădica și de vodă. Au spus că tăpșanul s-a
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
spre București. Ard să ajungem la București, dar oamenii și caii sunt obosiți. În urma noastră, la Odrii a pornit să secere holera. Dacă până mâine seară dă Domnul să fim cu toții sănătoși, pornim la miez de noapte să mergem pe răcoare. Vodă vorbea cu spatele spre odaie, lăsându-i pe cei adunați să se lase bântuiți de gânduri. De fapt nu știa cum să înceapă. Nu dorea să încheie el socotelile; le dorea închise de la sine. Se întoarse spre odaie. Umbra
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ai uitat? — Cum puteam să uit? Sfinția ta - cel din urmă din Oncești... Am făcut schitul de la Cândești și i-am spus Oncești, sunt cel din urmă și dacă mă ajută Dumnezeu mut pietrele și oasele... — Intrasem de la joacă în răcoarea bisericii de la Snagov și sfinția ta mi-ai citit pietrele. — Nu ți le-am citit, le-am spus că le știam și atunci pe din afară: „A fost tăiat dumnealui Udrea de către Mircea Voievod în satul Oncești; a fost fiul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
trece pe sub zidurile castelului. Am vizitat această frumoasă locuință, aflată pe o înălțime ce domină valea Prutului și de unde se vede o mare parte din Basarabia. În parc sunt plantați arbori rari; sub coroanele lor masive și dese domnește o răcoare delicioasă; straturile sunt împodobite din belșug cu flori de preț. Am fost primiți ca oaspeți la castel de către unul dintre compatrioții noștri, dl Mathieu, scriitor valoros, care se numără printre istoricii noștri cei buni. În acest refugiu liniștit își continuă
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
înțelegeam. Doar ea îl cunoștea. Nu l-a găsit mămaia care îi știa numele, nu l-am găsit nici noi. Nu era nicăieri. Mămaia era la fel de frumoasă, înțeleaptă și dulce, doar că tăcea mai mult. Căzuse frunza de pe vie. Era răcoare afară, iar noi dădeam la vite și tocmeam gardul. În sat lătrau câinii, iar vacile noastre care erau acasă fiindcă în ziua aia nu le dădusem la cireadă, erau agitate. Stăteau să fete, trebuiau duse la apă și ne spuneau
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
țaței Antonica. Când pleca de acasă mereu îi lăsa pe ei în grijă la gospodărie. Se înțelegeau ca vecinii, cu bune, cu rele. - Mamă... - Ci-i, fa? - Aseară cred că ...aseară... - Ce codești atât, zi... ce-i? - A fost cam răcoare, să facem focul, zise Saveta, lăsând capul jos și luând la spălat niște blide. - Facem... facem... de ce să nu facem?... Se ridicase soarele de-un stânjen peste sat. Care bărbați mai tocmeau gardul vitelor, care așezau beciurile, care pregăteau lăsatul
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
la oraș de-om târgui. ți-om lua ce o fi mai bun pentru nuntă. Te-ai găti de sărbătoare. Hai cu tata. Saveta călca ușor, plutind alături de tatăl ei spre poarta verde. Pașii ei mici simțeau căldura pământului și răcoarea ierbii cu rouă. Zâmbea. Va face nuntă, iar tatăl ei îi va sta alături. Soarele îi urmărea deschizând în fața lor drumul, mângâind ușor cu raza lui fața celor doi. Poarta era atât de aproape. - Să-mi zici ce ai vrea
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
oară, pe ascuns. Focul se înălța până la stele, iar țiganii continuau să cânte. Horele nu mai conteneau să fie învârtite și nimeni din sat nu avea stare să se ducă acasă. Dimineața nu povestea nimic nou. Era poate un mai răcoare și o zarvă de câini mai în jos prin grădină pe la Rarița. Soarele nu luase încă locul lunii, așa că Rarița mai zăbovi câteva minute în pat. O mustra gândul că își lăsase fata singură la horă. “Ei, și ce dacă
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
a regizorului. Anihilat, studentul zace prăbușit pe masă, smocuri rare de păr, în jurul unei elipse de chelie roșcată. Mi-e capul greu, prăbușit. Întrezăresc în răstimpuri ochii fetei, violet primăvăratec și umed. Aș atinge mâinile ei lungi, dezgolite și albe, răcoarea gâtului de sticlă. Pe masă rămâne doar capul însângerat și rotund al Balaurului. Încremenit, ursuz, aplecat în palma stângă, ca într-o pârghie grea, de lemn. Strănepot al lui Falstaff, căruia nu i-a moștenit decât statura : maxilarele, ceafa, trosnetul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
din carte, devenită întrebare... „Grația ambiguă aparține aceleiași Simonetta, în Primăvara botticelliană și în tabloul de la Chantilly ?“ — În Primăvara, Simonetta se înfățișează învestmântată în flori, la Cosimo apare doar bust. Aproape goală, acoperită doar cu un șal care transmite, parcă, răcoarea înserării. Broderiile și franjurile marginale se odihnesc încă, aparent neînsuflețite, gata să devină, peste doar câteva clipe, șerpi mișcători și veninoși. Chipul și umerii, pieptul tânăr se decupează din argila amurgului. Așteptare calmă și senzuală și provocatoare. — Celebrul tablou de la
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ăsta, care vrea și nu vrea să fie. — Ce cap arăți lunii ! Și coada ! Urechile tale magnifice știu să pecetluiască taina. Mâine e o zi grea, și poimâine. Începe întoarcerea. Cine știe cât de bine ne-am reparat balamalele ! Luna coborâse, anunța răcoarea zorilor. Se ridică, împingându-și tovarășul... Cu pas tărăgănat, izbutiră să parcurgă, împreună, limbul de piatră. Marea îi însoți prin ample acorduri. Ajunseră în vârful pantei, întâlniră aleile spre hoteluri. Copitele se urneau greu, în cinstea despărțirii pe care o
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
inevitabilă. Hai, că ești trăsnit cu vizitele astea ! Duminică, la grădina zoologică ! Doar n-ai de gând și pe arșița asta... — N-am de gând. M-aș duce la Muzeul „Antipa“. Istorie naturală, de la fluturi la urși. Acolo e chiar răcoare. Mai liniștește mintea. Liniștește pe dracu’ ! Ortansa își aprinde țigara, privind absentă spre bufetul cu bibelouri. Sorb fiecare din paharul înalt de cafea, n-au timp să se privească, își îngrijesc parcela proprie de plictiseală. Încăperea căzută în muțenie și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
pe dracu’ ! Ortansa își aprinde țigara, privind absentă spre bufetul cu bibelouri. Sorb fiecare din paharul înalt de cafea, n-au timp să se privească, își îngrijesc parcela proprie de plictiseală. Încăperea căzută în muțenie și umbră. Nici cald, nici răcoare : toropeală, pândă, letargie, plictis. Până te-apucă așa, din nimic, cheful de-a repune gândurile în mișcare, un trotil îngust și rapid, dai drumul la imprudențele, câte, pregătite, ascunse ! Aerisirea cotloanelor unde se păstrează tristețea, molozul minciunilor, tainele tulburi, intențiile
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
găsit puterea de a se ridica și a părăsi încăperea... Chiriașul n-a văzut decât tivul rochiei muștar, unduind o clipă deasupra covorului. Prin urmare, Ortansa purta o rochie de culoarea muștarului... Ca să vezi, nici nu observase ! Perdelele sunt trase, răcoare și umbră, capul în pământ... ar fi greu pentru șiretul bicentenar Johann Caspar, chiar dacă s-ar strecura neauzit prin ușa rămasă întredeschisă, să cerceteze chipul captivului. Râsul gros și bătrân se ridică dinspre bucătărie, repede acoperit de șuvoiul zgomotos de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
bibliotecarei ! De n- ar fi fost atât de leneș, dacă ar fi răspuns la telefon, dimineață, demult, acum un veac. L-ar fi acceptat, probabil, s-ar fi împreunat îndelung, în cazanul încins al acestei chilii înguste. Custodele, mutată din răcoarea sălii de lectură pe grătarul fierbinte al patului de campanie, da, l-ar fi primit în ea, zi întreagă, un veac, uite nebunia zilei. N-ar fi auzit urletul arzând aerul, n-ar fi văzut fiarele dezlănțuite rarefiind aerul. Acum
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
artilerist în capul gol, iar Bologa, văzîndu-i, se bucură. În tindă se mai gândi la Ilona, dar nu se opri și nici n-o căută din ochi. În ogradă de asemenea se gândi la ea și totuși nu întoarse capul. Răcoarea amurgului parcă-l dezmeticea dintr-o beție. Ajunse în uliță și nu coti spre mijlocul satului, ci tocmai dimpotrivă, ca și când ar fi avut să fugă de o primejdie. Merse vreo cinci minute, și ulicioara se împărți brusc în două pe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
abia stăpînindu-se să nu-l îmbrățișeze, într-atîta bucuria din sufletul lui simțea nevoia să se împartă și să se desfete. Nu intră în odaie, ci se repezi afară, ca și când ar fi vrut să-și vestească fericirea deodată cerului și pământului. Răcoarea serii îl dezmetici. Se întoarse înapoi. În fața casei îi apăru ca o străfulgerare prin creieri să meargă și el la biserică, într-o clipă se hotărî și în cea următoare își luă seama, zicîndu-și că va fi mulțime mare acolo
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
un deget. Porunci seara soldatului să-l trezească la vreme pentru înviere. Pe la miezul nopții se deșteptă în alintările Ilonei: ― Scoală, leneșule... Aide, să nu pierzi tocmai Învierea! Până să se dezmeticească, fata dispăru fără zgomot... Se îmbrăcă în grabă. Răcoarea nopții îi învioră pașii. Cerul era senin, vânăt, și stelele pâlpâiau ca niște luminițe pe bolta unei imense catedrale. Curtea bisericii era plină de oameni și totuși mai soseau mereu, care singuratici, care în pâlcuri. Bisericuța de lemn, veche, lăsată
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
este semnul că ne ducem pe copcă. E semn rău, Gicule. Gore ia halba și varsă câteva picături pe jos. Pentru morți... Gicu nu varsă nimic din berea lui. Lasă că morții sunt mai fericiți, la loc cu verdeață și răcoare, nu mai au nevoie de nimic. Eu, când mă uit În cutia poștală, În perioada a asta a lunii, și văd plicurile cu facturi, simt un dor de ducă pe pustii. Iei cu o mână, dai cu două. Sandu se
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
celălalt la televizor. Tocmai se difuzează o reclamă la paracetamol. Băi, Gicule, dacă mori, eu cui rămăn, cui am să rămân? Se bagă și Gore. De ce-ai plecat, de ce-ai mai fi rămas? La loc cu verdeață și răcoare scapi de europarlamentare - uite un slogan bun, Gicule. Deși - se scarpină după ureche și mai cere o vodcă - au mai votat morții din morminte, cu moartea pre buletinul de vot călcând. Gicu mărește ochii. Nici acolo nu scap? Ia să
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
Băse că vine ziua aia, nău băsescu dei și ies În stradă... Gore face semn celor doi să dea paharele peste cap mai repede. Apoi le reumple și ridică propriul pahar. Hai noroc și la mai mare, Voicu este la răcoare, iar cu tanti Teo-n frunte veți avea victorii multe. Și-o să țineți și cură de slăbire. Lipsește aia fițoasă, asistenta ei din alte vremuri... Nu mi-a plăcut tunsoarea doamnei candidat, sincer să fiu, Înainte Îi stătea mai bine. Lăsați
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
să protesteze, nu să ia modemuri și să se uite la nunți de prin munți. Sandu Șpriț face din nou pe indiferentul, e duminică și știe că pe la șapte seara se Întâlnesc pedeliștii la Snagov, la loc cu verdeață și răcoare. E posibil să se lase cu remanieri sau cu termene de grație, eventual cu restructurări la ministerele patriei. Din această cauză, bea Încet, nu se grăbește, nu mai dă paharul peste cap ca În alte zile. Face totul - chiar și
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
frunză ruginită și murmură că iar a venit toamna, iar e nașparlie situația, Îmi vine să-mi iau câmpii. Deocamdată, nu-l bagă În seamă niciunul dintre prietenii de pahar. Gore soarbe dintr-un coniac, pe terasa din cartier e răcoare spre frig, stă cu geaca de fâș pe umeri și trage cu ochiul către ferestre. Și-ar pune și gluga În cap, dar nu vrea să dea naștere la glume. Sandule, a-nceput să strângă, mă... Ce, șurubul? E, șurubul
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
Vecia ce-i cu care deșert ni te fălești? "Măreață pentru că e cu coji acoperită, "A spaimelor-ne proprii umbră-nurieșită, 55"Pe-oglinda cea pustie a conștiinței omenești. "Icoană minciunoasă de ființi viețuitoare - "Mumia timpului - "De balsamul speranței ținute în răcoarea "A groapei locuință; nu aceștia oare 60" Ii zici tu nemurire-n febrea delirului? {EminescuOpIV 16} "Și pe speranți, pe cari le desminte putrezirea, "Bunuri sigure-ai dat. "De șase mii ani moartea nu-și ține ea tăcerea? "Văzut-a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
aș spune-a mea iubită Că de mult eu te-am cătat: În cărarea tăinuită, Prin dumbrava înverzită, Ori prin codri cei de brad, Lângă cântul de isvoare, Printre stîncele de fier Ce străbat norii din cer, Într-a peșterii răcoare, Într-a nopților mister. Te vedeam cu a mea minte Și acum când te-am găsit: Pare-mi că-mi aduc aminte Cumcă-n vremi de mai nainte Te-am văzut și te-am iubit - Să-ți spun unde... într-o
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]