5,449 matches
-
la tablou, luă un ferăstrău dintr-un sertar și tăie partea cu masa de biliard. Puse apoi autoportretul pe consola șemineului și zise: — Acum ce zici, Duncan? — Aproape de perfecțiune, dar mai puțin valoros. — Fă ceaiul, Janet, spuse Drummond. Luă o ramă aurită de sub dulap, o măsură, tăie cu ferăstrăul capul portretului și-l fixă în ramă. îl atîrnă pe perete și se depărtă privindu-l cu brațele încrucișate și capul înclinat. — Mai aproape de perfecțiune? Ai dreptate, Duncan, e mai aproape de perfecțiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Puse apoi autoportretul pe consola șemineului și zise: — Acum ce zici, Duncan? — Aproape de perfecțiune, dar mai puțin valoros. — Fă ceaiul, Janet, spuse Drummond. Luă o ramă aurită de sub dulap, o măsură, tăie cu ferăstrăul capul portretului și-l fixă în ramă. îl atîrnă pe perete și se depărtă privindu-l cu brațele încrucișate și capul înclinat. — Mai aproape de perfecțiune? Ai dreptate, Duncan, e mai aproape de perfecțiune. Da, sînt mulțumit de lucrul meu de-o noapte. — Numai și numai absurdități! rîse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pescuiau pești mărunți cu borcane de gem, o femeie care tundea gardul viu din jurul căsuței paznicului ecluzelor, un pensionar care își antrena cîinele pe un edec. Acum însă ecluzele arătau atît de solide, că dorea să le transforme într-o ramă pentru ceva mult mai vast. Deschise ultima carte a Bibliei și citi despre ultimatumurile și declarațiile de acolo, despre război, foamete, speculanți și moarte, despre trupurile în flăcări aruncate prin cer pentru a otrăvi națiuni întregi. Politica din această carte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
grup înainta alert spre tron, cînd Munro le ieși în cale și făcu o plecăciune. — Hector Munro, stăpîne. Mondboddo avea o față prelungă și un nas subțire și coroiat. Părul îi era blond-deschis și ochii cenușii în spatele unor ochelari cu rame aurii. Cu toate astea, vocea îi era profundă și cu rezonanțe masculine. Da, știu. Niciodată nu uit fețe. Ei? — Bărbatul și femeia aceasta au făcut cerere pentru a fi relocați. Munro înmînă mapa cuiva din preajma lui Mondboddo, care scoase un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
celeilalte Joy? Ea a preparat băutura și stă acolo, ce micuță isteață... îmi plăceau femeile masive, dar... dacă mîinile mele ar fi între micile ei...“ — Mă bucur să vă cunosc, domnule, spuse un tip chel și liniștit cu ochelari fără rame, dînd mîna cu Lanark. Kodac, Timon Kodac din South Atlantis. Numai Dumnezeu știe de ce m-au ales pe mine să fiu delegat. Lucrez în domeniul cercetării, pentru Algolagnics. Dar e plăcut să vizitezi și alte continente. Neamul mamei mele s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
altcineva nu dansa, și singurul instrumentist cînta la saxofon. Ceilalți din orchestră stăteau cu fete pe pernele în jurul ringului, și dintr-odată o văzu foarte clar pe Libby. Stătea sprijinită de percuționist, un bărbat între două vîrste, purtînd ochelari cu rame de baga. Trupul ei tînăr grațios și grăsuț vibra dorindu-l și mici vălurele se ridicau împingîndu-i umărul în subsoara lui și un sîn de coasta lui. Lanark merse repede și zise: — Libby, te rog, tu... tu ai fost? — Niup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
antrenamentul mintal, dar sunt alte lucruri mult mai urgente de făcut mai întâi. Te rog urmărește în ziarele de seară rubrica de "mesaje personale". Eu voi semna "Oaspetele". Dacă ai să-mi comunici vreun răspuns, semnează "Neglijentul". Strecură notița sub rama unui ecran și-și puse o parașută antigravițonală. Douăzeci de minute mai târziu, farul atomic al Mașinii se ivi din ceață. Goseyn mânui din nou comenzile întorcând aeronava, astfel încât aceasta să-și reia drumul spre destinația inițală. Așteptă până când fasciculul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
antrenamentul mintal, dar sunt alte lucruri mult mai urgente de făcut mai întâi. Te rog urmărește în ziarele de seară rubrica de "mesaje personale". Eu voi semna "Oaspetele". Dacă ai să-mi comunici vreun răspuns, semnează "Neglijentul". Strecură notița sub rama unui ecran și-și puse o parașută antigravițonală. Douăzeci de minute mai târziu, farul atomic al Mașinii se ivi din ceață. Goseyn mânui din nou comenzile întorcând aeronava, astfel încât aceasta să-și reia drumul spre destinația inițală. Așteptă până când fasciculul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
ar putea să fie vorba și despre el, fiindcă și el voia un frate). M-a întrebat... Tocmai atunci intră, prin ușa întredeschisă, chipul „destul de frumos“ din portretul aflat deasupra sofalei, dar mai aprins la pielița obrazului decât era în ramă, domnișoara Iulia Margulis, îmbrăcată într o rochie de catifea verde, aducând două farfurii, două cuțitașe de argint și două mere bot de iepure. Doctorul le cerea copiilor să mănânce măcar un fruct în fiecare zi, iar pentru iarnă avea în
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
zbateți. Suntem prizonieri și condamnați, fiecare în lumea lui și-n singurătatea lui. De ce nu mă vedeți? Sunt ferecat în argintul înghețat al icoanei unei lumi care poate că deja nu mai este. Încerc să vă văd de acolo, din rama zilei mele de-acum și, dacă tăceți o clipă, cum tac apele adânci din fântâni, poate-o să auziți ce îmi spun mie însumi, pentru că vorbesc pentru mine și numai cu mine. Sunt singur: eu cel care fac și eu
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
fulgii și planurile de reformă, se întoarse la birou, își răsuci o țigară, o aprinse, trase în piept cu mare plăcere aroma fumului și apăsă pe sonerie. Se auzi un țârâit strident. Când capul pleșuv al plutonierului se ivi în rama ușii, ceru să fie introdus Petre, zis Rusu, vizitiul familiei Inger, pe care l știa om dezghețat. Își aminti iar de reclama cofetăriei plasată lângă anunțul lui, dar alungă gândul cu mâna, ca pe-o muscă. — Te-am chemat să
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
și, mai ales, uși care trimiteau din sala mâncării înspre ascunzători și locuri secrete. Când l-a întrebat pe Godun dacă înrămase tablourile ori le cumpărase de-a gata, felul nepăsător în care-i spusese: „Eu le-am pus în rame și tot eu le-am pictat“ îi oprise vorbele în gât. Așadar, Godun, care sub o dictatură din Europa fusese inginer agronom, dintr- odată, în Estul liber, se distra copiind prepelițele și peștii din albume de artă. Pe când râdea singur
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
seară în urmă. Erau trei tablouri pe care voia să și le aducă mai aproape de ochi. Îl desprinsese pe primul, unul care fusese al copilăriei lui din deșert, și, suflându-i deasupra, îi risipi praful care i se adunase pe ramă. Nu se înșelase, nici vorbă: era o copie proastă și mult micșorată a unei pânze celebre a lui Paolo Veronese, pe care o văzuse reprodusă la Isfahan, în mărimea ei cât peretele, la un vânzător italian, în timpul războiului cu Irakul
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
ar fi trebuit să îi semene cu o poartă cu lacăt. Acasă, în Yazd, aveau un pavilion de unelte, cu o ușă uriașă, vopsită în albastru. Era locul pe care nu îl scotocea niciodată, fiindcă nu putea să pătrundă. Pe rama cu prag să găsea un grătar pentru răzuit tălpile, înainte să intri. Exista și-o fereastră, cu zăbrele de fier, dar prin ea nu vedeai nimic. Era învelită pe dinăuntru cu pânza neagră a unui mahnae aruncat între vechituri. Era
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
vitrină. Le spusese câte ceva de Ghazal și de Yazd, de Tabriz și de tată- său, care rămăsese în bazar, cu covoarele. Le arătase fotografii, cele câteva pe care le pusese în valiză. La sfârșit de an, Godun îi lucrase o ramă pentru fotografia cu Armin Caryan, în ziua în care împlinise opt ani. O privea uneori înainte s-adoarmă și îl revedea alergând în parcul Shatran, printre artezienele cu cordoane de apă luminate de becuri multicolore. Îl revedea lingând o înghețată
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
bucur că ai răgazul să vii să te uiți cum m-am instalat... Ai văzut? Am schimbat tablourile. Godun mișcă ochii lui mici și rotunzi de-a latul peretelui. — Mda... Parcă văd ceva. Doar nu crezi că mă interesează ca ramele să rămână la fel cum erau și să stea mai departe la locul lor. Mi-e totuna. Cred că te plictiseai. Le-am adus pe toate aici acu’ trei-patru ani, când am încetat să mă mai ocup de vopsele, de
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
și mai sunt Drypetis și Borshineh, fetele. — Frate, da’ cum le știi! Și când te gândești că eu le-am pictat, copiind un tablou!... Crezi în coincidențe? Fiindcă eu sunt perplex de când am găsit aicea, la tine, copia asta în ramă. — Ei, asta-i! Și ce crezi că mare filosofie ascunde o întâmplare ca asta? Trebuia să ne întâlnim și uite-ne, că ne-am întâlnit. Crede-mă, asta s-ar fi făcut și fără Alexandru la mijloc! Dar ăla, al
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
poate fi nimic grav, ai băut prea mult și ești obosit! În Iran, fiecare duce un secret diferit de al celorlalți. Puse laolaltă, aceste povești fac o lume altfel, asemănătoare cutiei obscure dintr- un dagherotip. Pozarul își vâră fața îndărătul ramei acoperite cu pânză neagră și spune: „zâmbiți!“ alcătuind dintr-un singur flash tăcerea studiată a unei umanități pe jumătate înghețate: copiii și mamele la picioarele taților sau doar fetele între ele, o mireasă cu mirele și nuntașii, în ordinea înălțimii
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
nu știi, îi spusese nevastă-sa, apăsând pe cuvinte. Toți bărbații fac asta, de timpuriu, de când sunt băieți și până revin la mintea copiilor. Culeg „fețișoare“ de femei tinere de pe unde pot, doar pentru desfătarea inimii lor... Omar înghețase în rama ușii: ce aflase ea și de când? Începuse să fie un om cu probleme. Tocmai ce îl chemaseră la biroul lor de resurse și de calitate a cadrelor și îl întrebaseră de câte ori o văzuse pe Nooshin Ahmadi, condamnata din Abadan. Le
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
doar promisiuni ale unui îndepărtat început. „Moartea are un merit pe care, de obicei, îl sfidăm“, îi zisese Godun la un parastas al neveste-sii, când stătuseră amândoi la aceeași masă, „ne lasă iubirile neschimbate“. Se uitase la fotografia din ramă a băiatului său și Veterinara îl observase: — Despre ce ți-ai mai amintit? Joaca ei de-a nordul și sudul se pierdu într-un zâmbet trist. Nu putea să-i mărturisească, deși ar fi vrut să îi spună de-atâtea
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
mișca prin lume, vorbea cu alții. Ghazal doar se ducea la toaleta femeilor și se prefăcea că se piaptănă. Ea, care nu-și vedea părul decât seara, dinaintea oglinzii, atunci se reflecta pân’ la brâu, luminată de spoturile de pe marginea ramei în care erau fixate suportul pentru prosop, uscătorul de mâini, robinetul unui bideu. Era îmbrăcată în mantoul gri-șobolan cu care de obicei venea la birou și cu russari în același ton,răsucit împrejurul feței, însă ochii ei spuneau singuri ceea ce
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
lui trecea prin ecran: „Hossein Moussavi, eu chiar vă-ndrăgesc, dar cheltuiți bani din surse corupte, pentru a finanța o campanie scumpă“. Era o aluzie la Rafsandjani și la cei care achitaseră nota pentru conferințe, pentru afișe și chiar pentru ramele ochelarilor noi, cu care voise să se filmeze. „Așadar, ăsta era paradisul persan, țara de diamant despre care îi vorbise taică-său, când o adormea?“ Cei doi candidați se-mbrânceau școlărește, ca doi băieței care își îndesau pumni. Moussavi dădea
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
pretextul că ar fi făcut parte din „Mujahedinii poporului“. Și atunci, pentru ce ar mai fi zâmbit Ebadi? Leclerc își înălță ochii și își întâlni mutra reflectată într-o oglindă din fața lui. Era încadrată, ca un tablou prețios, într-o ramă aurită de pe peretele opus mesei unde mâncau. Se văzu singur și obosit, un bărbat de cincizeci de ani, în toiul unei petreceri. Își adusese aminte o frază din jurnalul lui Ebadi, pe care îl citise: „Am profitat de modernizarea forțată
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Bună seara, Melania Rodica Ojog-Brașoveanu CAPITOLUL 1 CUM SE FURĂ UN SURÎS În oglinda ovală, așezată între două sfeșnice, tocul subțire, cu incrustații emailate, alerga ușor, înșirînd litere rotunde și egale. Mai sus, lângă trandafirii bătuți în rama de argint, motanul adormise. Părea o pălărie neagră uitată pe raft. ... Întrucât ușa de la apartamentul familiei Walter se deschide în afară (vedeți fotografiile publicate în presă) broasca putea fi forțată numai din interior. În consecință, consider că asasinul este numitul
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Melania Lupu o măsură cu ochi micșorați. " Ce se întîmplă cu Florence?" Raul Ionescu o examină pe doamna Miga, dus pe gânduri. " Ce ciudat! Are exact ochii Doinei... Același albastru de oțel, aceeași patimă..." Își scotea rar ochelarii cafenii cu rame grele. Pe stradă lumea întorcea capul după ea. O apariție stranie, plutind absentă, alunecând ca o nălucă pe lângă ziduri. Trupul îngust, înfășurat în voaluri, părea de fum. În magazine, în troleibuz, într-o sală de așteptare oamenii îi vorbeau în
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]