2,445 matches
-
doar sub forma aspectelor militare, fie în sens restrâns ca lupte duse la Hotin fie ca acțiune de luptă împotriva Hotinului ocupat de bolșevici, fie ca simple „ciocniri”. Unii istorici occidentali sau de limbă română scot în evidență caracterul de rebeliune armată declanșată de un atac al unor bande înarmate, bolșevice (sau ale rușilor albi). În literatura occidentală mai este întâlnit și termenul de confruntare armată între unități militare române și țărani basarabeni alăturați unor forțe de dincolo de Nistru. Alți istorici
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
s-au ținut consfătuiri pregătitoare cu reprezentanții acestor comitete. Tot istoriografia sovietică, afirmă caracterul implicării active a bolșevicilor în evenimente, dar și declanșarea prematură a lor, înainte de apropierea suficientă a trupelor Armatei Roșii de granița nistreană. Conform versiunii oficiale românești, rebeliunea a fost organizată de "Comitetul Revoluționar Basarabean" din Moghilău (Podolia), autointitulat "Directorat al Basarabiei". Acesta a acționat precipitat, cu o organizare de mântuială, și fără a avertiza Comitetului Central al Basarabiei de la Chișinău sau comitetul similar de la Odesa. După ce a
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
acestora de a promova versiuni istorice destinate în mod voit să maximalizeze implicarea numerică a populației și numărul de victime sau refugiați. De asemenea, istoricii sovietici au ratat furnizarea unor explicații credibile care să clarifice cum de o astfel de rebeliune postulată ca fiind masivă ar fi putut fi în mod real înfrântă. Pentru recâștigarea Hotinului s-au dus lupte violente. Sub comanda generalului Davidoglu, o primă tentativă de înaintare a forțelor armate române din regiune dinspre Creștinești spre Hotin, s-
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
Hotinului și nordul județului Soroca. În fața forței copleșitoare pe care au avut-o în față și confruntați cu pierderi semnificative, aproximativ 4.000 de luptători din gherilele ucrainene au traversat Nistrul, urmați de mulți refugiați. În lunile care au urmat rebeliunii, bande ucrainene au continuat să facă raiduri în regiunea Tisei și Nistrului. Organizatorii atacurilor de la Ataki și Hotin, au sperat ca prin acțiunea lor ofensivă să obțină un succes răsunător cu ecou internațional precum și sprijinul marilor comunității ucrainene din zonă
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
provoace o revoltă generală care să determine Armata Română să-și împartă forțele. Răspunsul român rapid, a determinat probabil o atitudine mai prudentă din partea locuitorilor etnici ucraineni ai satelor, care în ansamblul lor nu au manifestat o atitudine deschisă favorabilă rebeliunii. O asemenea tentativă de destabilizare a ordinii, a creat însă o stare de tensiune și frică în rândul populației - mai ales în rândul celei alogene și au menținut sentimentele de nemulțumire față de administrație. Totuși, aceste atacuri alături de cele de la Bender
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
fiind înfierat. Asupra istoricilor sovietici necesitatea de a scoate în evidență cruzimea autorităților române și actele de rezistență de pe plan local, a fost precumpănitoare în raport cu mitul ajutorului sovietic altruist. Cristian Racovski în 1925 și Naum Narcov în 1940 au caracterizat rebeliunea ca fiind cea mai importantă și cea mai sângeroasă din întreaga perioadă interbelică (Narcov a afirmat că mii de țărani rebeli au fost împușcați de către români, în timp ce 50.000 dintre ei au fugit în Rusia). Aceste cifre au fost ulterior
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
referitor la regimul represiv românesc din "Voprosy Istorii", V. N. Lungu a pus într-o poziție secundară contribuția agitatorilor și partizanilor de pe malul stâng nistrean și dat o tușă de masivitate rezistenței populației, postulând un număr mare de participanți la rebeliunea condusă de bolșevici (30.000). Cea mai bună soluție propagandistică în acest context, a fost aceea de a susține că refugiații basarabeni de pe malul stâng au inițiat revolta. Problema modului în care o astfel de rebeliune masivă ar fi putut
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
mare de participanți la rebeliunea condusă de bolșevici (30.000). Cea mai bună soluție propagandistică în acest context, a fost aceea de a susține că refugiații basarabeni de pe malul stâng au inițiat revolta. Problema modului în care o astfel de rebeliune masivă ar fi putut fi înfrântă a fost rezolvată prin explicații prudente, referitoare la lipsa de arme și de legături cu regiunile vecine sau la cruzimea armatei române. Tot cu acest scop a fost recunoscută de asemenea în cele mai multe manuale
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
române. Tot cu acest scop a fost recunoscută de asemenea în cele mai multe manuale și enciclopedii de sorginte sovietică, infiltrarea conducerii revoltei de către agenții lui Simon Petliura și de către "„elemente naționaliste burgheze”". Clișeul reprezentat de „pagina strălucitoare de luptă eroică” asociată rebeliunii de la Hotin în pofida deficiențelor acesteia, a fost menit spre a da un final fericit evenimentului. După Al Doilea Război Mondial s-a produs o nouă tranziție, astfel că țăranii tipici participanți la rebeliune au fost etichetați drept „muncitori”. Aceasta sugerează
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
de „pagina strălucitoare de luptă eroică” asociată rebeliunii de la Hotin în pofida deficiențelor acesteia, a fost menit spre a da un final fericit evenimentului. După Al Doilea Război Mondial s-a produs o nouă tranziție, astfel că țăranii tipici participanți la rebeliune au fost etichetați drept „muncitori”. Aceasta sugerează ideea că participarea pur bolșevică la acțiune n-ar trebui să fie supraestimată. Istoriografia moldovenistă, asemeni celei sovietice, caracterizează rebeliunea ca fiind una dintre cele mai glorioase pagini de lupă - atât îndreptate contra
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
Mondial s-a produs o nouă tranziție, astfel că țăranii tipici participanți la rebeliune au fost etichetați drept „muncitori”. Aceasta sugerează ideea că participarea pur bolșevică la acțiune n-ar trebui să fie supraestimată. Istoriografia moldovenistă, asemeni celei sovietice, caracterizează rebeliunea ca fiind una dintre cele mai glorioase pagini de lupă - atât îndreptate contra intervenției străine, cît și luptă bolșevică. Conform acesteia, "Răscoala" a cuprins 100 de sate. Enumerați frecvent, liderii revoltei au fost cu predilecție însă ruși sau ucraineni, cu toate că
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
mai ales în rândul magnaților. În timpul alegerilor din 1575 a acordat sprijin unui alt candidat ostil Habsburgilor (dar și Otomanilor), principele Transilvaniei Ștefan Báthory, pe care l-a ajutat să își întărească autoritatea. A participat alături de Ștefan Báthory la potolirea rebeliunii Danzig-ului din anii 1576-1577. În 1578 a primit postul de mare cancelar al Coroanei. A contribuit la pregătirea războiului dus împotriva Rusiei din anii 1579-1581 cu propriul contingent de 400 de mercenari. S-a arătat interesat de arta tacticii și
Jan Zamoyski () [Corola-website/Science/328076_a_329405]
-
priceput în arta asediilor, iar evenimentele ulterioare au dovedit că este un comandant desăvârșit și în bătăliile în câmp deschis. Unii dintre discipolii politicii sale vor încerca mai târziu (1606-1609) să-l detroneze pe Sigismund al III-lea Vasa în timpul rebeliunii nobilare conduse de Mikołaj Zebrzydowski (pol. "rokosz Zebrzydowskiego"). A adunat de-a lungul timpului o imensă avere. Moșiile sale însumau aproape 6.500 km², inclusiv 11 orașe și 200 de sate. Jan Zamoyski a devenit și custodele puterii regale pentru
Jan Zamoyski () [Corola-website/Science/328076_a_329405]
-
generale din iunie 1996, Partidul Democrat a încercat să câștige o majoritate absolută și a manipulat rezultatele. În 1997, frauda a șocat întregul guvern și s-au început proteste. Multe orașe au fost controlate de către cetățeni înarmați. Această anarhie și rebeliune a permis Partidului Socialist să câștige alegerile din 1997. Totuși stabilitatea nu s-a întors imediat în anii după protestele din 1997. Lupta pentru putere în interiorul Partidului Socialist a condus la o serie de guverne cu scurtă durată. În 1998
Istoria Albaniei () [Corola-website/Science/328128_a_329457]
-
părăsit Roma, împotriva ordinelor primite. Roger i-a acordat șansa să se supună de formă la Salerno, însă Rainulf s-a deplasat la Robert, care de asemenea părăsise Roma, iar cei doi au pus bazele unui plan pentru o altă rebeliune împotriva regelui Roger. În curând, cei mai mulți dintre baronii din peninsulă s-au regrupat în spatele conducătorilor rebeliunii. Roger al II-lea a fost pentru o vreme distras de la vreo acțiune ca urmare a unei rebeliuni din Apulia, însă, după capitularea principelui
Rainulf al II-lea de Alife () [Corola-website/Science/328131_a_329460]
-
Salerno, însă Rainulf s-a deplasat la Robert, care de asemenea părăsise Roma, iar cei doi au pus bazele unui plan pentru o altă rebeliune împotriva regelui Roger. În curând, cei mai mulți dintre baronii din peninsulă s-au regrupat în spatele conducătorilor rebeliunii. Roger al II-lea a fost pentru o vreme distras de la vreo acțiune ca urmare a unei rebeliuni din Apulia, însă, după capitularea principelui Grimoald de Bari, el și-a putut concentra eforturile pentru a contracara pe renegații din Capua
Rainulf al II-lea de Alife () [Corola-website/Science/328131_a_329460]
-
bazele unui plan pentru o altă rebeliune împotriva regelui Roger. În curând, cei mai mulți dintre baronii din peninsulă s-au regrupat în spatele conducătorilor rebeliunii. Roger al II-lea a fost pentru o vreme distras de la vreo acțiune ca urmare a unei rebeliuni din Apulia, însă, după capitularea principelui Grimoald de Bari, el și-a putut concentra eforturile pentru a contracara pe renegații din Capua. Aceștia au ocupat Benevento, un aliat atât al papei cât și al regelui, și s-au îndreptat către
Rainulf al II-lea de Alife () [Corola-website/Science/328131_a_329460]
-
-lea al Germaniei era așteptată, însă împăratul, după încoronarea sa, a părăsit Italia, în pofida apelurilor lui Rainulf. Ca urmare, în acel an, 1133, Roger a avut puterea de a reveni în peninsulă din Sicilia și să anihileze parte din succesele rebeliunii. Însă noi răscoala au avut loc. Rainulf i-a acordat sprijin armat lui Tancred de Conversano, sub comanda lui Roger de Plenco, însă pe de altă parte aștepta întăriri dinspre Pisa și Genova. Rainulf a eșuat în a menține Nocera
Rainulf al II-lea de Alife () [Corola-website/Science/328131_a_329460]
-
astfel nevoit să încheie pacea cu regele Siciliei. Potrivit cronicarului Alexandru din Telese, cei doi s-au sărutat și îmbrățișat, așa încât "cei care erau de față au fost văzuți vărsând lacrimi e mare bucurie". Ceea ce Rainulf a obținut de la începutul rebeliunii era retrocedat, însă soția și fiul său îi erau restituiți în mod amiabil. În 1135, o flotă pisană ce îl conducea pe Robert de Capua a lăsat ancora în Napoli. Existând zvonuri asupra morții regelui Roger, Rainulf s-a unit
Rainulf al II-lea de Alife () [Corola-website/Science/328131_a_329460]
-
succedat în mod formal de către fiul său Andrei, crescut din fragedă copilărie la curtea imperiala. După încoronarea imperiala a lui Barbarossa din 18 iunie 1155, trupele germane s-au întors acasă, în timp ce cei trei normanzi, aflați încă în stadiul de rebeliune, Robert de Capua, Andrei și Robert de Loritello au continuat acțiunea. La apariția veștii (false) asupra morții regelui Guillaume I al Siciliei, cei trei au pătruns în Campania și au reușit să își recupereze toate posesiunile. Însă în mai 1156
Andrea di Raviscanina () [Corola-website/Science/328155_a_329484]
-
Petru Krešimir. Regele croat a fosr răscumpărat contra unei sume mari de bani de către episcopul de Cres și a murit la puțină vreme după aceea. În 1080, Petru a trecut din nou la stăpânirea asupra Trani, trecând din nou în rebeliune. Guiscard a părăsit asediul la care participa, trecând comanda asupra soției sale, Sichelgaita, alături de unele întăriri venite din Bari, iar el însuși a început să asedieze Taranto, pe care Petru îl guverna ca regent pentru nepotul său, atât pe uscat
Petru al II-lea de Trani () [Corola-website/Science/328201_a_329530]
-
cucerit prin forța sabiei, acum s-a supus lui Roger doar prin forța unei vești." Prestigiul lui Sergiu nu se afla la cote înalte, astfel încât tot sudul Italia se afla acum în mâinile lui Roger. În 1134, Sergiu a sprijinit rebeliunea condusă de principele normand Robert al II-lea de Capua și de contele Rainulf al II-lea de Alife, însă a evitat orice confruntare directă cu regele Roger. După ce Capua a capitulat, el a prestat omagiu față de rege. Însă anul
Sergiu al VII-lea de Neapole () [Corola-website/Science/328204_a_329533]
-
al Principatului". Domnia sa și-a avut începutul într-un context în care persistau neînțelegerile de la sfârșitul domniei fratelui său Drogo. Umfredo a pedepsit cu asprime pe cei care instigaseră asasinarea fratelui său. Mulți cavaleri normanzi se aflau în stare de rebeliune și provocau pagube teritoriilor stăpânite de papalitate. Principele longobard Guaimar al IV-lea de Salerno l-a sprijinit pe Umfredo în a-și menține succesiunea, însă a fost asasinat curând. Papa Leon al IX-lea a organizat o coaliție împotriva
Umfredo de Hauteville () [Corola-website/Science/328212_a_329541]
-
asigurându-i stăpânirea și asupra părții de sud a Abruzzi, însă rezervându-și Salerno. În aceste condiții, Guiscard a pus bazele unui plan de a ataca direct Bizanțul, nu înainte de a rezolva conturile cu vasalii săi aflați în stare de rebeliune, precum contele Henric de Monte Sant'Angelo. În această inițiativă, Guiscard s-a confruntat cu redutabilul său adversar. După reprimarea revoltei, Robert Guiscard a putut să se dedice cu totul planului de atacare a bizantinilor în Balcani. El avea să
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]
-
Guiscard a distrus orașul Cannae, lăsând în picioare doar catedrala și rezidența episcopală. Pornind în marș către nord cu 36.000 de soldați, Robert a pătruns în Roma și l-a forțat pe Henric să se retragă, însă o scurtă rebeliune a cetățenilor a condus la prădarea orașului vreme de trei zile (mai 1084), după care Guiscard l-a escortat pe papă în cetate. Fiul lui Guiscard, Bohemund, lăsat în Balcani și pentru o vreme stăpân în Tesalia, nu a reușit
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]