3,455 matches
-
și antipersonajul ionescian, văzut în esență drept un "clown supralucid care ia în derâdere propria tragedie"52. 5.7. În lipsa comicului Prin cazul lui Anghelache pășim deja în domeniul absurdului care nu mai are nevoie de veșmântul comicului pentru a revela tragicul. O zonă intermediară în care melanjul dintre comic și tragic ia forma absurdului, este cea a nuvelelor de tipul Două loturi și Ion. În ipostaza sa serioasă, nedisimulată prin comic, putem spune că absurdul se întrevede la Caragiale îndeosebi
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
umor absurd vesel, cu tentă satirică sublimată, anunță o anumită predispoziție spre înregistrarea sau construirea de cazuri și situații la limita normalității, care vor reține atenția și în paginile sale de proză. De cele mai multe ori în romanele argheziene absurdul este revelat caragialește, în lipsa oricărui comentariu care să marcheze stupefacția sau revolta: agresarea micului Vintilă de către profesorul de matematici doar pentru că se dovedește un elev eminent (Ochii Maicii Domnului), numirea unui doctor în filologie drept intendent al unui cimitir (Cimitirul Buna Vestire
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
absurdului, ține de fantoșizarea și de grotescul personajelor. La cei trei autori dezumanizarea este ilustrată prin artificialitatea gesturilor, stereotipia limbajului, mimetismul sentimentelor, mediocrizarea și aplatizarea gândirii. Deosebirile sunt, totuși, semnificative. Dacă la Caragiale și la Eugen Ionescu limbajul și situațiile revelau găunoșenia morală și vidul sufletesc al unor veritabili "nebuni fățarnici", dar și ignoranța tragică a acestora, în schimb, amoralitatea, mania sincerității, voluptatea autodemascării sau trendul "autocriticii", transformă personajele lui Teodor Mazilu în paiațe perfect conștiente de lipsurile lor. "De câte
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cărui model de limbaj și de viziune îl asimilează constructiv. Dacă prin Eugen Ionescu se poate demonstra modernitatea dramaturgiei caragialiene, care a profetizat multe din atributele teatrului absurdului, prin scrierile tărgoviștenilor și apoi, prin proza, dar și poezia optzeciștilor, se revelează surprinzătoarea actualitate și viabilitate a formulei sale epice, purtătoare de germeni ai postmodernismului "metaficțional" și "antropocentric"5. În acest sens, Constantin Trandafir a contabilizat deja elementele anticipatoare: "În afară de interesul pentru proza scurtă și pentru realitatea cotidiană, sunt de găsit în
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
p. 84, apud. Cristina Hăulică, Textul ca intertextualitate, Editura Eminescu, București, 1981, p. 72. 48 În interviul acordat Taniei Radu în Flacăra, nr.26\1987, p. 15. 1 Pentru care Ion Vartic propune o argumentată explicație ontologică, precizând că Momentele revelează "existența ca existență" și conține "elementele de bază ale unei posibile ontologii a cotidianității", ceea ce face din Caragiale nu "un simplu ilustrator al moravurilor și mentalităților unei epoci, ci, întrucât are acces la o zonă mai adâncă a umanului, primul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de asemenea acceptat, deși pe alocuri el se plasează opozițional față de religia oficială (Dionys fiind un"celălalt" și printre zei, singurul cu atributul magiei, zeu dublu, "cel mai cumplit și cel mai blând" totodată, cum îl prezintă Euripide, cel care revelează bucuria cotidianului, sărbătoarea și realitatea iluziei prin teatru, dar și sângerosul și orgiasticul patron al impulsurilor vitale); orfismul tutelat de Apollo, cu textele sale sacre, mai apropiat de filozofie și propunând o cosmogonie contrară celei hesiodice (dacă aceasta considera ordinea
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
a discreditat mitul ca aparținând unei dimensiuni obscurantiste și superstiției, Romantismul l-a recuperat ca singura cale de revelare a unor adevăruri pierdute, pornind de la ideea lui Creuzer care în 1810 propune receptarea mitului ca set de simboluri ale adevărurilor revelate pe care le-ar fi posedat prot-indo-eruopenii ("descoperiți" la sfârșitul secolului al XVIII-lea, performanță cu care a fost creditat Sir William Jones în 1796), adevărurile în cauză fiind păstrate doar de către elita preoțească a arienilor după plecarea din spațiul
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
fi în lume. În același timp, ea este și teofanie și hierofanie, căci aceste moduri au fost inițiate de către zei și eroi civilizatori: "mitul se definește prin modul lui de a fi: nu se lasă surprins ca mit decât în măsura în care revelează că ceva s-a manifestat deplin și această manifestare este în același timp creatoare și exemplară, pentru că ea întemeiază la fel de bine și o structură a realului și un comportament uman."106 Mitul este asumat de om ca ființă totală, neadresându
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
filozofia, religia, artele și chiar știința, rămânându-i tributare și după ce au devenit preocupări autonome ale spiritului.124 Autorul preia și de la Lucian Blaga o formulare poetică, conform căreia miturile sunt "plăsmuirile spirituale prin care ființa umană încearcă să-și reveleze sieși misterul existenței".125 Complexitatea ireductibilă a miturilor și unitatea lor contradictorie sunt puse de către Kernbach pe seama principiului de difuziune al acestora, al "oglinzii sparte", aceeași imagine reflectându-se în fiecare ciob, diferențele fiind determinate doar de poziția spațial-geometrică față de
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
care, departe de a nu juca decât un rol de parazit, contribuie la activarea, la regularizarea, chiar la realizarea formelor și scopurilor politicii? Țesătura de elemente raționale și neraționale constituie poate trama ireductibilă a reprezentărilor și credințelor politice, care se revelează, după un studiu, nici bună nici rea în sine, la drept vorbind neutră sau, și mai bine, ambivalentă, capabilă să producă efecte opuse, dintre cele mai bune, ca și dintre cele mai rele. [...] Imaginarul politic poate, fără îndoială, să devieze
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
sunt guvernate în mare parte de inconștient, de unde și fascinația imaginii, a cărei putere nu rezidă în enunțare, ci în evocare (ceea ce este evocat este mai important decât ceea ce se arată, deoarece se află în raport direct cu indicibilul și revelează ceea ce într-un discurs formal ar cădea sub incidența prohibiției, chiar dacă pe alocuri ar putea fi acceptat tacit ca fondat: desenul arată că "regele e dezbrăcat").521 Dacă textul scris este o cale spre cunoaștere, un "mod de a merge
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
animală, trecând direct în spiritual și cristalin. Icoana aceasta a unui erotism mai înalt - căci totul, totul era simetric, și trebuia să te prăbușești mai întîi în crevase de carne, pielițe și mucilagii ca să ajungi la sacralitatea plăcerii - mi se revela acum, barocă și mișcătoare: doi tineri goi privindu-se-n ochi într-o vale plină de flori. 104 Nu mă mai interesa prea mult cine erau cei doi adolescenți (căci nu erau cu adevărat Savin și Clara, ci doar efigiile
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
țipi cu aere de vedetă. M-am așezat și eu lângă niște inși care cântau Yesterday și am lălăit și eu, știind că vocea mea oricum nu se aude. In întuneric, râsul fetelor era excitant și vulgar, iar băieții se revelau ca bărbați tineri, cu voci autoritare. Doar vârful țigărilor lumina pentru o clipă câte o schiță de obraz sau niște ochi cu sprâncene pensa te... Se aduseseră între timp microfoanele, stațiile și boxele din sala de discotecă. Pentru că rugul căzuse
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
lumină, mai clară, poate, și mai solară, limpezind incertitudini și neliniști mai vechi, ajutându-mă să descopăr răspunsuri la întrebări dintre cele mai diverse, actualizând latențe și posibilități de care n-aș fi aflat niciodată. Și, mai ales, mi-a revelat uriașa forță pe care o are iubirea, în toate ipostazele ei, de a crea și modela lumi și ființe, de a ne forma individual și împreună ca indivizi unici și ca parteneri într-o relație mereu dinamică. Ce-și poate
Substanța zilelor și nopților unei mame. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Carmen Mușat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1777]
-
o Împrejurare sau alta. În felul acesta, nu voiam să mă las surprins de real; de fapt, eu demontasem deja mecanismul oricărei Întâmplări posibile pe care o trăisem În abstract, astfel că puteam să mă sustrag repetării acesteia. Mi se revela ceva extraordinar. Dacă până atunci eram prea lent În Înțelegerea regulilor unui joc și, mai ales, Întârziam În aplicarea acestora, acum mi se părea că eu sunt inventatorul tuturor regulilor și, de aceea, nu mă mai interesau cazurile particulare, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ani ca stimulent al flăcărilor. Dar pur și simplu nu avea dispoziția necesară. Știa și el că nu vor descoperi mare lucru. Din cauza puterii de distrugere pe care focul o posedă, dovezile ce pot fă găsite la investigarea scenei pot revela în majoritatea cazurilor unde și cum s-a iscat focul. Dar acesta era un lucru cunoscut pentru ei. Totuși, trebuia să mai fie ceva. - Dar banda adezivă? Cea pe care Thom mi-a dezlipit-o de pe față și pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
mai toate categoriile de actori: personajele, chiar și cele neînsuflețite, trăiesc durerea unui exil sau a unei deportări, circulă sau zac inerte, cu ochii în pământ, uitând parcă de cerul de deasupra și de libertatea spațiilor deschise: ele i se revelează fugar lui Augusto numai din tren, pe timpul întoarcerii de la Salamanca spre orașul natal, când ochilor săi li se oferă zarea crepusculară a podișului castilian și întinderile de pini și văzduhuri copleșitoare, pe care însă el nu le ia în seamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mâine ca azi. Uită-te, Orfeule, uită-te la cenușa pe care a lăsat-o tata în scrumiera aia... Asta e revelația eternității, Orfeule, a teribilei eternități. Când omul rămâne singur și închide ochii la viitor, la reverie, i se revelează abisul înspăimântător al eternității. Eternitatea nu este viitor. Când murim, moartea ne silește să ne-ntoarcem cu o sută optzeci de grade pe orbita noastră și să o pornim îndărăt, spre trecut, spre ceea ce a fost. Și așa, la nesfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
când am ținut-o, îmbrățișată, aici, pe genunchi, pe Rosario, pe biata Rosario; când ea plângea și plângeam și eu. Lacrimile acelea nu puteau ieși din trupul meu; îmi ieșeau din suflet. Sufletul e un izvor care nu ni se revelează decât în lacrimi. Până când nu plângi cu adevărat nu știi dacă ai sau nu suflet. Și-acum să mergem la culcare, Orfeule, dacă vom fi lăsați să dormim.“ XV — Da’ ce-ai făcut, fetițo? - o întrebă doña Ermelinda pe nepoata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
făcut să fiu cuprins de frică, frică nu știu bine de ce anume, nu era decât inocența. Și întrebarea ei: „Și femeia aia?“, gelozie, nu-i așa, gelozie? Probabil iubirea nu ia naștere decât atunci când ia naștere gelozia; gelozia, ea ne revelează iubirea. Oricât de îndrăgostită ar fi o femeie de un bărbat sau un bărbat de o femeie, nu-și dau seama că sunt, nu-și spun lor înșile că sunt, adică nu se îndrăgostesc cu adevărat decât atunci când el vede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
același drum și au elaborat concepții analoage ori au ajuns la aceleași rezultate. S-ar zice că e ceva care plutește în atmosferă. Sau, mai bine zis, un ce zvâcnind în profunzimile istoriei și căutând pe cineva care să-l reveleze. Spun asta în legătură cu semnificația operei scriitorului sicilian Luigi Pirandello, stabilit la Roma și scriind, aproape în același timp ca și mine aici, în Salamanca, și care începe să fie cunoscut și omagiat în afara Italiei după ce a dobândit acolo o faimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
nu mai mult decât fiu el însuși la rându-i. Deși nu mi s-a șters orice imagine cu el, ci, confuz, într-o ceață oceanică, fără trăsături distincte, încă îl străvăd într-un moment în care mi s-a revelat, pe când eram foarte micuț, misterul limbajului. În casa mea părintească din Bilbao era un salon de primire, sanctuar liturgic al căminului, unde noi, copiii, nu eram lăsați să intrăm, pentru ca nu cumva să pătăm pardoseala ceruită sau să mototolim husele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
purtăm în rărunchi ne descoperă paternitatea sau, dimpotrivă, paternitatea din rărunchii noștri ne descoperă filialitatea? „Copilul e tatăl bărbatului“ a cântat pentru totdeauna Wordsworth, dar oare nu sentimentul - ce cuvânt sărac! - paternității, al perpetuității întru viitor, este cel ce ne revelează sentimentul filialității, al perpetuității întru trecut? Nu există oare un simț obscur al perpetuității întru trecut, al preexistenței, alături de simțul perpetuității întru viitor, al per-existenței sau al supra-existenței? Și așa s-ar explica împrejurarea că în rândul indienilor, popor infantil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
bărbați îl trântiră la pământ, un al treilea se agăță de hățurile calului, încercând cu vorbe domoale să calmeze animalul, pentru a-l duce, în sfârșit, de acolo. Pe banda întunecată a tufișurilor de tuia, în spatele a ceea ce mi-a revelat viața rurală, străină mie, se căsca acum un mare gol. O grămadă de oameni fixau cu fețe indignate bolovanii de pământ răsturnați în iarbă. Grădina noastră primise niște „șuturi“ și după ce toți gură-cască ăia s-au risipit am ieșit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
mi-a apărut în fața ochilor ceva din „camera de duminică“. Ca și când la Felix ar fi existat o corespondență strânsă între felul lor de a locui și mediul înconjurător, o corespondență care la noi nu exista. Deosebirea asta mi s-a revelat la cină, când ședeam în jurul mesei din Cöln, pantofii se odihneau pe covorul care - aici nu aveam nici un dubiu - provenea din Orient, mâncam din farfurii care mai erau și acum un bun pentru uzul zilnic, deși proveniența lor nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]