4,067 matches
-
cu Roșioara, măcar că nu pentru o farfurie de mâncare ai fi atârnat tu la ultimu’ camionagiu... Umbla brambura pe străzi, amețită de lumina uleioasă, îmbâcsită de praf și de gaze de eșapament, lăsându-se călăuzită de dispoziția sumbră ce-o rodea pe dinăuntru, și până să apuce să se lase la mâna cui s-o nimeri, dădu nas în nas cu un văr de-al ei din Câmpulung, pe care-l știa că lucrează la IMGB de vreun an și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
într-o bună zi eliberarea, da’ gardianul doar odată cu pensia... A dracului pedeapsă, Milică-tată, închisoare pe viață. Ascultă-mă pe mine c-așa-i când i se urăște omului cu binele și i se urcă viermele la cap și-l roade să-i strice creierii. Carevasăzică, nu dăm cu sapa la colectiv ori la spații verzi, nici nu tragem de fiare în fabrică și nici de roabă nu împingem pe mai știi ce șantier, la Canal ori la Casa Poporului. Păi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
ca și cum s-ar fi temut să nu audă cineva de afară lamentările lui Milică, și frigul, răcoarea și umezeala dimineților de sfârșit de septembrie, care te trag la somn și-ți sperie somnul, cerul apăsător, încărcat, vremea închisă care te roade, îți înțepenește măruntaiele; plutește ceva toxic în aer, respirația se îngreunează de presimțirea iernii gâfâind pe culoare, prin oficii și dormitoare, prin răsuflările și sforăiturile a o sută de copii. Frigul și mirosul de transpirație dospită și urină se strecoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
o fi făcând și ea de cap cu altul, în timp ce bărbatu-său se ducea cu Mirela pe la vreun chef pricopsit al unor prieteni apucați pe calea adevăratei pricopseli, cu firme și marketuri, și-i dădeau și lui un os de ros ca șofer și distribuitor de marfă... Împușca francul slugărind la câte un prieten din tinerețe, cum era bunăoară Costică Cremenaru, colonelu’, coleg cândva cu Velicu la IMGB, de unde plecase-n Școala de Securitate și ajunsese ditamai colonelul, iar acum ditamai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
clipească des, frământându-și pumnii în buzunarele adânci. Ai zice că-i e frică, deh, lui Rafael parcă nu i-ar veni să creadă. De cine dracu’ să-i fie frică? Poate cel mult de animalul din el, care-i roade măruntaiele, schimonosindu-l și înveninându-l. — Nu înțeleg ce-ți trebuie, prietene. Unde vrei să merg cu tine? În loc de răspuns, tipul îl strigă pe nea Matei, poate pentru că acolo ar fi vrut să-l ducă pe Rafael, și uite pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
și adesea cădem, și poate că ne vom ridica dacă dă Dumnezeu, la care Roșioara îi ia vorba din gură cum că vezi de treabă, căzută a rămas, cum stă ea singură-nchisă-n casă ca șobolanu-n gaură să-și roadă dolarii luați pe copil și că mâine-poimâine auzi că mai fată unul și-l vinde la străini, e mult până se-nvață, iar Rafael că multă stricăciune mai trebuie să ai în tine, Roșioaro, ca să spui asta. Am înțeles c-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
poate nu i-ai suporta și nici n-ar fi bine că l-ai învăța cu nărav, da’ vezi bine că cu bătrâna-i altă treabă. Te gândești că mâine-poimâine moare și-ai să-i duci doru’, și-o să te roadă viermele vinovăției la mațe că n-ai făcut tot ce ți-ar fi stat în putință, Rafaele, e o cruce. Am ajuns iar la vorba noastră. D-aia îmi place mie dă tine, că te frământă chestiile astea... D-aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
care să stea la curu’ ei, cine s-ar fi gândit? Și uite-i cum fac foamea, claie peste grămadă, acolo-n garsoniera ei... Ce ne pasă nouă, dragostea mea, ce rahat mănâncă lumea? Ba uite că pe Mirela o roade și ai văzut-o că de atunci n-a mai dat pe aici jigodia aia de Geta? Și Rafael că ce interes ar avea la noi, ea ori altcineva? Suntem ca și morți, de lipiți ce suntem. Suntem ca și cum n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
fi avut de învățat. Asta în vreme ce Vlăduț parcă ar fi strâmbat din nas, socotind poate că nu face soră-sa de ăsta, amărășteanu’ ăsta răpănos, care doar a rău și a pagubă trage de cât de posac și cenușiu arată, ros de toate supărările din lume ai care se mai dă și mare înțelept, ce să mă fac, gata să-i învețe pe alții cum să-și tragă chiloții pe ei. Care greutăți? Copiii ăștia doi care dorm ghemuiți pe canapea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
strânse o grămadă de denivelări pentru reducerea vitezei, menite să-i Împiedice pe aristocrații beți să-și conducă BMW-urile prea repede și să și le facă praf reciproc. Am stat cinci minute În dubiță, străduindu-mă să nu-mi rod unghiile, apoi am văzut intrând un grup de oameni care păreau a veni din Sloane Square, dar am refuzat să-i urmez. Am mai stat zece minute În mașină și, În final, un neastâmpăr cauzat de drog m-a determinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
de pe o străduță pe alta fără urmă de șovăială; din când În când, se oprea să salute vreun părinte de școlar, pretutindeni puștii Își Întrerupeau jocurile, făcându-i loc să treacă. Am ajuns, În cele din urmă, În fața unei porți roase de rugină. Tovarășul meu o Împinse, traversarăm o grădiniță plină de mărăcini, până la o casă de paiantă, a cărei poartă, după șapte ciocănituri scurte, se deschise scârțâind spre o Încăpere largă, luminată de un șir de felinare de vânt agățate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
gigantice, turnuri, cupole, portaluri, ziduri Înalte Împodobite În Întregime cu mozaicuri migăloase, cu arabescuri cu luciri de aur, de ametist, de turcoaz. Și cu Înscrisuri laborioase. Totul e Încă maiestuos, numai că turnurile sunt Înclinate, cupolele sunt sparte, fațadele scorjite, roase de timp, de vânt, de secole de nepăsare; nici o privire nu se ridică spre acele monumente, coloși semeți, superbi, ignorați, un decar grandios pentru o piesă derizorie. M-am retras de-a-ndăratelea; m-am izbit de un picior, m-am Întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
și cu mine trebuia să așteptăm până se va ivi o treabă mai grozavă decât aceea de a fi disident, ca să ajungem și noi în America. Era vară și aerul era fierbinte. La vârfurile pantofilor mei ortopedici, pielea maro se rosese și nu arăta frumos. „Nici o supărare”, mă liniștea signora Maria. Doar nu trebuia să mă însor chiar atunci, la cei zece ani ai mei. Tata spunea că aveam să port aceiași pantofi și în călătoria peste ocean. În general, tații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
plantau simetric tufe de trandafiri. Am stat toată ziua în grădiniță, așteptând. Ședeam pe un scaun, nu lângă gard, ci aproape de ușa de la intrare. Pusesem un picior peste altul și le tot legănam. Le urmăream cu privirea, pantofii aveau pielea roasă la vârf, asta se întâmplă când nu poți să ridici vârfurile picioarelor cum trebuie. Când pășești, le lovești de pământ, iar tata trebuie să facă rost de cremă de ghete. Sau de pantofi noi. Doamna Sanowsky spusese: „Nu mai departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
Nu pare să-i fie ușor - e valabil pentru oricine- dar se vede că nu i se întâmplă pentru prima dată și asta mă face să mă simt puțin mai relaxată. Dacă Davey ar fi emoționat, cred că mi-aș roade unghiile în locul lui. Când am vorbit pentru prima oară, m-am simțit jenat că nu am nimic dramatic să vă povestesc. Aproape că mi-a fost rușine. Dar mi-am dat seama imediat că a fi alcoolic nu înseamnă numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
și m-am băgat între cearșafurile curate. —An Nou fericit! mi-am spus. An Nou fericit pe naiba! Grija mea pentru el s-a transformat într-o furie teribilă și am adormit cu dinții încleștați. În dimineața următoare era, bineînțeles, ros de remușcări și s-a dovedit foarte înțelegător când am plâns și i-am spus că m-am speriat foarte tare. Mi-a promis că nu se va mai repeta și a vorbit serios. Acum, când rememorez cele întâmplate, mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
trotuar și nu găsisem alt mod de a-mi manifesta neputința. Apoi a fugit și n-am mai văzut-o de atunci. Jim e mai trist decât până acum și pare o întruchipare pământească a melancoliei. Poartă un pardesiu gri, ros în coate, cămașă bej și pantaloni maro. Are părul castaniu, puțin grizonat, uscat la vârfuri și gras la rădăcină. Cred că dacă îți treci mâinile prin el, te umpli de mătreață. Chiar și pielea lui are un aspect cenușiu. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
al ogivelor cerești și lumea htoniană a devoratorilor de uleiuri minerale. Jos se Întinde un cortegiu de vehicule automobilistice, de bicicluri și trăsuri cu abur, de sus năvălesc avioanele primilor inventatori; În unele cazuri obiectele sunt Întregi, chiar dacă sunt scorojite, roase de timp, și toate la un loc apar, sub lumina ambiguă, În parte naturală și În parte electrică, acoperite de o patină, ca de un lac de viori vechi; alteori rămân doar schelete, șasiuri, dezarticulări de biele și manivele ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
popelicans it a la pierre 3 foiz 6 avant la feste... la Grant Pute. „Și ăsta ar fi mesajul necifrat?” Întrebă Belbo, dezamăgit și amuzat. „Evident că, În transcrierea lui Ingolf, punctele reprezintă cuvintele ilizibile, din spațiile unde pergamentul era ros... Dar iată transcrierea mea finală, unde, prin conjecturi pe care-mi veți permite să le socot limpezi și inatacabile, restitui textului străvechea-i splendoare, cum se zice de obicei”. Întoarse cu un gest de prestidigitator fotocopia și ne arătă niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
sau, măcar, nu-l bate amical peste operația de pe burtă, despre care unii spun că-l mai doare și acum. Nimeni. Căldura zace peste blocurile mohorâte ca niște cazemate. Pechinezul, care îi făcuse pe mulți să se crucească la început, roade calm șotronul fetițelor și figura strâmbă a băiețașului pe care-l pocnise bețivul cu palma lui grea, asudată și duhnind a rachiu de mere putrede. Niciodată nu-l iau așa cum este - m-ar înnebuni faptul că ochii lui sinceri poartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
oară. Tu nu vei muri. De unde știi? Ce poți tu să mai știi? Știu, pentru că am desenat! Ți-am desenat privirea, însă ochii tăi, ce straniu, îmi ieșeau din ce în ce mai negri, mai încordați. Ți-am desenat cuvintele și ele mi-au ros foaia pe care le închegasem. E drept, mi-ai mâncat voința pas cu pas, dar înțelegerea nu mi-o poți lua. Tu nu vei muri, pentru că nu știi încă să mori. Am cerut asta pentru tine. Încercai să schimb subiectul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
așa e! de-abia ne putem plăti cheltuielile la bloc!). Știu care vă sunt problemele, pentru că și eu sunt cadru didactic! (fluierături frățești, admirative). Să nu credeți că eu mă descurc mai bine decât dumneavoastră, țipă vorbitorul cu chip osos, ros de ambiție. Îl privesc năucit: poartă un costum elegant, perfect croit după trupu-i deșirat, și o cravată de un roșu-rusesc, care trebuie să-l fi costat cât salariul meu. Să știți că ne batem capul din greu la minister să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
sau își storceau coșurile. Odată la jumătate de oră un geamăt răgușit: hai acas profu’, că murim de somn! Le-aș fi sugerat să joace lapte gros sau șotron, dar astea erau jocuri prea obositoare, intelectual și fizic, pentru ei. Ros de foame, mi-am călcat pe mândrie și, în pauza mare, m-am dus în cancelarie. Meniul era șprot afumat și brânză de capră. Vremuri grele, de grevă. Singura noutate era că ne venise un coleg de matematică nou, transferat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
gimnastica matinală și mai răsfoiesc albumele de poze, pe care mi le lăsase în cameră. Pe la zece o aud că face ochi și ea. Nu intră la mine. Se duce direct în baie, unde se bălăcește vreo două ore. Mă roade o foame teribilă. Îmi aduc aminte că în geantă mi-au mai rămas de pe drum câteva Eugenii. Din nou destinul mi-e favorabil. Ronțăi biscuitele nostru național, cel care ne-a salvat sufletul în timpul comunismului, când nu găseai nici carne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
treburile satului. Eu rămâneam cu copiii, cu curcanii să-i îndop cu mălai, cu mâncarea pentru oamenii de pe ogor. Aveam servitori, dar ce? Puteai să te lași în baza lor? Tot tu trebuia să ai grija gospodăriei. Uite ce mâini roase de reumatism am! I-am zis să plecăm la oraș, dar n-a vrut. Iubea țăranii, iar ei l-au lăsat baltă. Când am ajuns la Chilia se tot codeau. Eram după un mesteacăn: mergeți, mă proștilor! Cereți-l pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]