KorAP: Find »[drukola/base=rosti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...87 88 89 ...709 >

17,708 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301

fraze superbe ce-mi zburau prin minte asemeni unor fluturi zburau de fapt Într-o colivie din care nu puteau scăpa niciodată. Toate acele cuvinte minunate pe care le repetam În minte pînă la alcătuiri perfecte și pe care le rosteam În tăcerea sugrumată a gîndurilor mele, erau la fel de inutile ca și miile, poate milioanele de cuvintele pe care le rupsesem din cărți și le Înghițisem, fragmente disparate din romane, piese de teatru, poeme epice, jurnale intime și confesiuni scandaloase - toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
albe, publicate de Olympia Press și Obelisk Press și aduse În țară prin contrabandă, de la Paris. Aveau titluri precum Tropicul cancerului, Doamna noastră a florilor, Bărbatul cu foc În vintre, Prînzul dezgolit, Viața și iubirile mele. Cumpărătorii acestor cărți le rosteau titlurile În șoaptă. Dacă Norman cunoștea clientul, sau dacă, după ce-l măsura bine din priviri (erau numai bărbați), hotăra că e de Încredere, imediat Își scotea masca și nu mai semăna deloc cu Părintele Tuck : ochii rotunzi i se Îngustau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
și Îl tîrÎia pe pămînt. Partea de jos era murdară de noroi. Se afla de ceva timp În prăvălie, aparent uitîndu-se la cărți, dar eu cred că de fapt Încerca să-și adune curajul pentru a vorbi. Imediat ce și-a rostit cererea - dacă rostit este cuvîntul potrivit pentru șoapta ei, articulată roșind -, Norman se răsucise pe călcîie și se Îndreptase cu pași mari și Încrezători către zona din spate, unde se aflau rafturile cu romane ieftine, cu brațul Întins În față

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
dureros de limpede, că acea carte pur și simplu nu se află acolo, umerii lui solizi s-au Încovoiat, a Înfrîngere. — Ei bine, eram sigur c-o avem, dar se pare că m-am Înșelat. Îmi pare foarte rău. A rostit aceste cuvinte cu ochii În podeaua din fața picioarelor clientei, incapabil să i se uite În ochi și să-i citească În ei dezamăgirea. Era negru la față de supărare, și mi-am dat seama că reușise s-o Întristeze și pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
vrut atunci să sar din ascunzătoarea mea, să strig „E la mine, domnule Shine” - aș fi avut grijă să-i spun „domnule Shine” În față - „la mine e... s-a amestecat printre cărțile de bucate.” Uluit la culme, el ar rosti bîlbîindu-se „D-dar de unde știi tu asta?” La care eu i-aș fi răspuns „Domnule Shine, pentru mine, Pembroke Books e mai mult decît o simplă librărie - e casa mea.” Ar fi teribil de impresionat, și de asemenea mișcat. Iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
expresii. În cele din urmă, n-am reușit să articulez decît un soi de limbaj chinuit, care nu exprima, de fapt, nimic concret. Stăteam În fața oglinzii, oricît era de dureros pentru mine și, balansîndu-mă pe marginea chiuvetei, mă chinuiam să rostesc prin intermediul semnelor cîteva vorbe cu sens. „Ce-ți place să citești?” Am Încercat să-mi folosesc corpul În locul palmei și al degetelor de la picioare, după care, pe la mijlocul expresiei, am schimbat principiul și mi-am folosit picioarele din față drept brațe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
lîngă corpuri, se ascundeau În buzunare, netezeau părul răvășit de vînt, salutau, arătau către veverițe, se făceau pumn, aruncau alune, erau băgate În nas, scărpinau la prohab sau țineau alte mîini. Toate mîinile Își vedeau de aceste treburi fără să rostească nici un cuvînt. Am mîncat iarbă. De două ori am zbughit-o și am Înhățat niște alune aruncate veverițelor. Nu mi-au ajuns. Nu mîncasem ca lumea de o zi și ceva. Mă simțeam slăbit, iar slăbiciunea mă făcea să-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
din piept. Mi-am făcut griji În legătură cu slăbiciunea mea, ca nu cumva, de teamă și emoție, să leșin. Le-am privit cum se apropie și, cînd se aflau lîngă mine, am ieșit În fugă În mijlocul aleii, și lăbuțele mele au rostit „adio fermoar”. Am Încercat s-o spun cît mai răspicat, făcînd gesturi cît mai violente cu putință. Adio fermoar. Adio fermoar. În mod total absurd, am Încercat să amplific efectul chițăind cît de tare am putut. Mesajul meu ajunsese la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
am stat cu el a fost Ultima mare afacere. Subiectul nu era menționat. În timp ce scria, Jerry murmura și fredona. Fredonatul era monoton și strident, iar murmurul era doar un murmur sau poate un simplu tărăgănat. Suna ca și cum cineva ar fi rostit rugăciuni Într-o odaie Îndepărtată - emana o aură de Înțelesuri și totuși era imposibil să deslușești fie și un singur cuvînt. Murmura chiar și cînd nu stătea la masă și scria. De fapt, În afară de cazul În care vorbea efectiv cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
să nici nu mă bage În seamă. Apoi, sigur ca răsăritul soarelui, după două sau trei zile, se ridica brusc din fotoliu, Își dădea cu apă rece pe față, Își punea sacoul și cravata și ieșea pe ușă, fără să rostească nici un cuvînt. La Început, aceste ieșiri intempestive mă cam băgau În sperieți. Mă gîndeam că probabil se duce să caute o clădire Înaltă sau vreun pod peste o apă Înghețată. Uneori, Îmi Închipuiam că sînt Ginger și mă duc să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
Ușa de la debara era Întredeschisă, și am văzut că era iar plină de troace. Găleata ruginită de gunoi era și ea acolo, ca și pianul meu, cu ciobiturile și zgîrieturile lui. Jerry, m-am gîndit, se Întoarce acasă Jerry. Am rostit În minte cuvîntul ÎNVIERE și l-am lăsat să licărească. M-am așezat la pian și m-am jucat cîntînd cîteva refrene vesele, doar ca să-mi dezmorțesc degetele bătrîne, În așteptarea pașilor de pe scări ; apoi am atacat o melodie de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310

minusculă lampă de noapte lumină protuberanța Venerei și liniile Încrucișate care indică, după cît se pare, numărul copiilor și durata vieții... — V-ați modernizat, zise el. Lampa asta electrică... Fără a lua În seamă niște vorbe atît de ușuratice, femeia rosti: — Întîi caracterul, pe urmă trecutul. Legea nu-mi permite să-ți ghicesc viitorul. Ai o fire hotărîtă, cu multă imaginație și ești destul de sensibil - la suferință, dar uneori ai sentimentul că nu ți s-a dat prilejul să-ți folosești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
foarte jovial: Nu cumva te grăbești să pleci cu trofeul ăsta?! — E foarte tîrziu. — N-ai fi dispus să restitui cozonacul, ca să fie pus din nou la loterie, În folosul cauzei? Așa se obișnuiește În ocazii de astea. Vorbele acestea, rostite cu tonul superior al unui „veteran“ dornic să-l inițieze pe un „boboc“ În obiceiurile secrete ale vieții, Îl jigniră pe Arthur Rowe. — Păi, văd că n-a mai rămas nici un singur client În grădină, zise el. — Mă gîndeam să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
de delegație venea să-i dea o mînă de ajutor domnului Sinclair, În frunte cu bătrîna cu pălăria pleoștită. — Mă tem că vă aduc o veste proastă, spuse ea zîmbind sfios. — Și dumneata vrei cozonacul! exclamă Rowe. Femeia de la tarabă rosti, zîmbind cu un aer protector: — Trebuie neapărat să-mi dați Înapoi cozonacul! Vedeți - s-a produs o greșeală. Nu cîntărește cît ați spus dumneavoastră. Apoi, Își aruncă privirea asupra unui bilețel și adăugă: — Avea dreptate femeia aceea. Cozonacul cîntărește trei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
străzi și să-și noteze cu un fel de speranță prăvăliile sau restaurantele distruse - ca un deținut care taie, una cîte una, gratiile celulei. Doamna Purvis aduse Înapoi cozonacul, Într-o cutie de tablă pentru biscuiți. Trei funți și jumătate?! rosti ea cu dispreț În glas. Abia dacă are trei funți! Să nu te-ncrezi niciodată În societățile astea de binefacere. Arthur Rowe deschise ochii. — Ciudat! Foarte ciudat! zise el. Apoi, după cîteva clipe de gîndire: — Taie-mi, te rog, o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
tavan. Golful Neapole se contopea cu tapetul de pe perete; puțina lumină iradiată de scala aparatului de radio avea efectul unei lămpițe aprinse În odaia unui copil - un copil care se teme de Întuneric. În clipa aceea, se auzi o voce rostind, cu o veselie găunoasă: „Noapte bună, copii, noapte bună!“ Individul se prăbuși Într-unul dintre cele două fotolii și Începu să-și treacă degetele prin părul plin de mătreață. Era limpede că se simțea mai bine șezînd; În această poziție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
trecut prin gînd că s-ar putea ca alții să nu mănînce biscuiți la șase seara. — Poate preferă o felie de cozonac? Întrebă doamna Purvis, care rămăsese În pragul ușii deschise. — Mai bine să terminăm Întîi biscuiții. În zilele noastre, rosti străinul, cozonacii nu-s buni de nimic! — Dar cozonacul ăsta a fost făcut cu ouă proaspete, protestă doamna Purvis cu mîndrie. Domnul Rowe l-a cîștigat la o tombolă. În clipa aceea Începu buletinul de știri, cu obișnuita formulă: „... Vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
uneori o povară. — Ce-am fi putut face altceva? Să-i fi lăsat să ocupe Polonia, fără să protestăm măcar? — Dumneata și cu mine cunoaștem bine lumea, și știm că Polonia era una dintre cele mai corupte țări din Europa, rosti individul, aplecîndu-se și deplasînd puțin fotoliul, astfel Încît părea să se Îndrepte spre Rowe printr-un soi de mecanism. Cine sîntem noi, ca să judecăm? Fotoliul se apropie și mai mult, scîrțîind. — Exact! Un guvern ca acela pe care l-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
un ghid al Londrei... Rowe se uită la domnul Rennit, așteptîndu-se să vadă pe fața lui măcar o umbră de mirare - la urma urmei, povestea pe care i-o spusese era neobișnuită chiar Într-o lume bizară - dar domnul Rennit rosti, cît se poate de calm: — Firește, se pot găsi zeci de explicații. S-ar putea, de pildă, adăugă el vîrÎndu-și degetele În buzunarul vestei, să fie vorba de un abuz de Încredere. SÎnt foarte ingenioși tipii ăștia. Individul ți-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
să spargă cu orice risc zidurile carcerei. Acum căuta, cu prudență, o ieșire. Iată, tinerii aceștia trăiseră și ei experiența teroarei dar ieșiseră din ea nevătămați, fără nici o cicatrice pe suflet. — De fapt, nu-mi fac griji numai din cauza cozonacului, rosti el. Cei doi Îl priveau cu un interes sincer și prietenesc; În ciuda evenimentelor din ultimii ani, Își păstraseră tinerețea, și mai sperau că viața le va oferi și altceva decît durere și plictiseală, neîncredere sau ură. — Ce-ar fi să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
mi-a indicat greutatea cozonacului - de altfel nu chiar greutatea corectă. — Extraordinar! exclamă tînărul, cu Însuflețire. — Mi se pare absurd, zise fata, și adăugă, folosind aproape aceleași cuvinte ca și domnul Rennit: A fost probabil o simplă neînțelegere. — Neînțelegere? „Zexe!“ rosti tînărul, Înfășurînd În ghilimele vechea expresie argotică. Apoi, Întorcîndu-și spre Rowe fața radioasă, urmă: — Domnule Rowe, asociația aceasta, În orice caz secretarul ei, vă stă la dispoziție cu serviciile sale. Ceea ce spuneți e foarte interesant. Numele meu, adică al nostru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
spuse: — Sora dumitale nu e de acord. — A, nu face nimic, pînă la urmă o să fie, zise tînărul. Așa se Întîmplă totdeauna. Mă crede un romantic, incorigibil, pentru că m-a scos din multe Încurcături. M-a scos și din Austria, rosti el cu gravitate, apoi urmă, cu o Însuflețire pe care nimic n-o putea umbri: Dar asta e o altă poveste. Să Începem deci cu doamna Bellairs. Aveți cumva vreo bănuială despre ce poate fi vorba? Ia s-o punem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
simte adînc ceea ce fratele ei perceuse numai la nivel ideatic. CÎnd o privi din nou, avu senzația că nefericirea lui Își găsise un suflet Înrudit, care refuza, Însă, să-i răspundă. Și-acum, ce facem? Întrebă Hilfe. — Lasă-te păgubaș! rosti fata, adresîndu-i-se direct lui Rowe - În sfîrșit Îi dădea un răspuns, dar răspunsul acesta punea capăt oricărei comunicări Între ei. — Nu, nu se poate! protestă Hilfe. Doar ne aflăm În război! — Admițînd că povestea dumitale are un temei real, de unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
auzi un glas: — Da, da, nu prea aud bine... Răsuflarea domnișoarei Pantil se făcu parcă și mai șuierătoare, iar valurile sonore ale lui Mendelssohn se retraseră, gemînd. Undeva, departe, claxonul unui taxi țipa Într-o lume pustie. — Vorbește mai tare! rosti glasul. Era glasul doamnei Bellairs, Însă ușor schimbat, transfigurat parcă de o idee, de un contact imaginar cu universul de dincolo de lumea măruntă și obscură, În care se aflau ceilalți. Pe Rowe Însă, nu-l interesa lumea supranaturală, el aștepta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Însă ușor schimbat, transfigurat parcă de o idee, de un contact imaginar cu universul de dincolo de lumea măruntă și obscură, În care se aflau ceilalți. Pe Rowe Însă, nu-l interesa lumea supranaturală, el aștepta o mișcare omenească. Doamna Bellairs rosti cu voce voalată: — Unul dintre voi e refractar, nu se lasă influențat... Auzind un trosnet - pîrÎia oare masa, un scaun? - Rowe strînse instinctiv degetele domnișoarei Pantil. Zgomotul acesta nu era manifestarea unui spirit, ci a unei făpturi Înzestrate cu degete

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]