5,386 matches
-
furtuna. Dar văzduhul parcă Înnebunise. Ștefănel se ridică. Forța magică pe care o deprinsese la nivelul de Ninja jonin Își făcea efectul. Mișcase straturile de aer, așa cum făcuse cu multă vreme Yamabushi. Deasupra pădurii era un cerc invizibil care se rotea ca un vârtej și apoi țâșnea din direcția nord-vest, Îndoind arborii, culcând iarba la pământ și blocând Înaintarea armatei lui Mahomed. Caii simțeau o primejdie mare În jur și refuzau să mai Înainteze. Ienicerii trebuiseră să se culce la pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
mongolii ajung la trupul lui Amir. Descalecă. Și mai jos, În dreapta mea... Mulți spahii Încearcă să se ridice, să blocheze galopul călărețului... sunt uciși cu o armă pe care n-o cunosc... un fel de seceră, cu un lanț... O rotește cu o iuțeală extraordinară... nu scapă nimeni... se apropie de Alexandru... achingii văd pericolul... Îl doboară pe Alexandru la pământ... unul din ei Îi pune vârful suliței În piept... Alexandru văzu vârful suliței coborând asupra lui și Îi simți oțelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
un nor, sau o stafie. Umbra veni de nicăieri, se rostogoli În aer, căzu În mijlocul ienicerilor și dezlănțui măcelul. Alexandru nu Înțelese Încă nimic, dar văzu o armă ciudată, cu un mâner lung, lanț și seceră sau buzdugan la capăt, rotindu-se cu iuțeală. Văzu sânge țâșnind și trupuri ciopârțite căzând În iarba luminișului. Apoi În locul umbrei se Înălță o coloană de fum galben, Înecăcios. Fumul se risipi repede alungat de vânt. Totul se petrecu fulgerător, poate În trei sau patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Nici chiar oștenii scutului și spadei. Umbra Își aruncă secera cu lanț la picioarele cailor, iar caii se prăbușiră, cu un nechezat dureros. Apoi scoase o armă lungă, poate o suliță sau o halebardă, se aruncă la pământ și se roti cu tot cu arma aceea ciudată, secerând picioarele cailor care nu căzuseră până atunci. Primii spahii doborâți se ridicară, dar nu mai erau călăreți, ci pedestrași, iar ridicarea lor fu doar o jumătate de gest. Nici unul nu apucă să ridice iataganul. Umbra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
forță și o iuțeală care nu puteau fi omenești. Nimeni nu putea lupta așa. Nimeni nu putea ucide zeci de oameni fără să fie atins, mânuind cu două mâini o sabie ciudată, sărind din loc În loc, atacând În toate direcțiile, rotindu-se, aducând moartea cu fiecare mișcare. Și totuși, era un om. Avea cămașă albă. Pantaloni negri. Centură. Arme care luceau din când În când. Alexandru construia, din fragmente, portretul. Părul lung, căzut până la umeri, desfăcut poate dintr-o coadă legată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
căzut până la umeri, desfăcut poate dintr-o coadă legată la spate. Fără chip. Fără anatomie. Fără oase. O făptură de fum, care se mișca asemeni vântului, dispărea, reapărea, despica spahiii cu lovituri mai repezi decât privirea putea să Înregistreze, se rotea, făcea salturi neașteptate, nu para nici o lovitură. Dar ochiul exersat al pictorului remarcă un alt lucru ciudat. Stilul de luptă al Umbrei era făcut din linii drepte și din zigzaguri exacte, ca niște forme geometrice. Așa ceva nu exista nicăieri. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
zguduie Încet de plâns. - Uzjun... ridică-te... știu ce vrei... dă semnalul! Și lasă moartea să cuprindă aceste locuri. Bătrânul se ridică, mulțumind din priviri. Ridică ambele brațe spre călăreții mongoli și apoi le depărtă Încet. Din cercul care se rotea izbucni o chemare lungă și aspră. Apoi se repetă de două ori. Anda se ridică În picioare. - Să Încălecăm... Îi spuse lui Alexandru. În curând va Începe... Alexandru nu Înțelese nimic și nu Întrebă nimic. Tot ceea ce se Întâmpla În jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Pietro... mormăi Oană. Cine e necunoscutul care l-a salvat pe Alexandru? De ce n-ați ajuns voi? Pietro șovăi să dea un răspuns, privi spre ceilalți Apărători, care ridicară capetele spre cer, privind cu interes zborul unui vultur care se rotea deasupra luminișului. Nimeni nu Îndrăznea să dea vestea. Și nici să Încalce rugămintea lui Ștefănel. Era treaba lui Pietro, să se descurce. Ei așteptau doar ordinul de atac. - Tăcere? ridică ușor vocea Oană. De când refuză Apărătorii să răspundă la vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
o mie de pași și peste douăzeci de mii de otomani. Dar cele două atacuri concentrice clătinau centrul armatei imperiului. Erau conduse de luptători care nu puteau fi doborâți. - Șarjă la sabie, spre Mahomed! Lăncierii lateral! Lărgiți flancurile! ordonă Oană, rotind spada din Încheietură și spintecând umărul unui ienicer care abia apucase să ridice iataganul. - Șarjă la sabie, spre Mahomed! porunci Ștefănel. Săgeți lateral, respingeți Încercuirea! Știa, fără să privească, că, În dreapta lui, Alexandru lupta bine, chiar mai bine decât se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
chip luminat de ochi mari, albaștri, care puteau fi blânzi sau necruțători sau inexpresivi. Ochii aceia Îl căutară Întâi pe Alexandru. Buzele rostiră câteva cuvinte. Alexandru Întoarse și el calul și Îl urmă pe tânărul luptător. Apoi ochii albaștri se rotiră asupra pădurii, Întâlnind ochii albaștri ai lui Oană. Căpitanul fu cutremurat. Era ca o Întâlnire cu el Însuși. Ștefănel avu o ezitare, dar se stăpâni repede. Privirea lui deveni fixă, ca un mesaj. Iar mesajul veni. Pădurea deveni roșie ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Erina salvată. Voievodul În viață. Ștefănel, scoțând de sub șaua calului lui Alexandru, un baston. Nu. Bastonul se lungi, devenind halebardă. Apărătorii la șase sute de pași. Gâfâitul cailor. Mirosul de sânge. Senzația că acestea sunt secundele decisive ale Întregului război. Ștefănel rotind halebarda jos, retezând picioarele ienicerilor, apoi ridicându-se, tăind capete și brațe. Gol În jurul voievodului. Arcaș otoman la marginea lizierei. Pietro!!! apucă să strige căpitanul. Pietro văzu arcașul și Înțelese. Scoase arcul de la spate și puse săgeata. Cele două săgeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Nory se întoarse să mai zărească pe amica ei singuratică. O absorbise Cetatea și timpul. III In dimineața-aceea, scoțând nasul devreme pe fereastră ca să dea drumul zilei să intre în odaia ei adăpostită, Mini simți dintr-o dată, de la întîia privire rotită în jurul cerului, cât încăpea între coperișurile învecinate, simți de la prima răsuflare cu care gusta aerul, de la prima lui adulmecare, o asemănare și lesne își dădu seama anume care, atât era de fățișă. Dimineața aceea era la fel cu cea dintr-
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
îl ajută să vadă cum se transformă în malul unui râu, într-un fagure de miere, o gaură din care se târăsc schelete mici și fragile, o grămadă de genunchere și bâte de crichet, un portret al regelui-împărat care se rotește, cu fața de un albastru pal și părul galben ca șofranul, un mușuroi de furnici, o piață, leitmotivul unui număr foarte mare de drame epice de dragoste, cu pierderi, războaie civile și cuceriri de război. Ocazional, visele îi sunt întrerupte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
peste lamă. — Nu mă puteți opri aici, murmură Pran răgușit. Vreau să plec. Am fost adus aici împotriva voinței mele. Vorbele lui au fost o mare greșeală. Foșnind din mătăsurile cu care era îmbrăcat, Khwaja-sara se ridică brusc în picioare, rotind amenințător cuțitul. — Voință, spui? scuipă el vorbele, împrăștiind betelul pe fața lui Pran. Voință? Voința ta n-are nici o importanță. — Vă rog... — Nu ai nici măcar dreptul să mă implori! Ești un nimic, mă înțelegi? Nimic! Hijra face câteva mișcări cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
care să-i mai dea vreo idee. Și nici ei nu-i permit să-ți spună mai știu eu cum. Robert. Elspeth și Robert. Mi se pare că sunt niște nume foarte potrivite. Particule mici de praf dansează în lumină, rotindu-se în jurul lor când trec prin biserică. Urcă apoi scara îngustă spre o încăpere care-i servește pastorului atât ca dormitor, cât și ca laborator. Robert zăbovește în ușă, în timp ce Macfarlane străbate podeaua încăperii care scârțâie și deschide obloanele. Zgomotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
în port, urmărind cum o mașină era ridicată cu macaraua. Scoasă din ambalajul lemnos, mașina stătea acum pe placa de lemn a transportorului, strălucind costisitor. Fusese fixată cu lanțuri dedesubt, care se smuceau ori de câte ori docherii strigau unul la altul, să rotească scripeții. Mașina era ridicată și balansată deasupra capetelor celor prezenți acolo, o umbră mare, neagră, tresărind deasupra cheiului. Bobby aude o exclamație și vede două englezoaice dându-se la o parte. — O, valiza! Bobby face un pas înapoi și salvează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
acum înțelege că deși a studiat obsesiv Anglia, n-a crezut niciodată cu adevărat în ea. Locul acesta și-a păstrat întotdeauna o calitate abstractă, ca o ipoteză filosofică sau o problemă de geometrie. Imaginați-vă un cub care se rotește în jurul axei sale... imaginați-vă districtul Lacurilor și Norlfolk Broads și stâncile albe care se ridică din apa gri-verzuie, înconjurate de pescăruși. Încercă să simtă ce simt și alții și se întreabă nervos cum a ajuns așa. Pagină separată Samuel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Se concentrează pe ceva amuzant sau fermecător copindu-i obiceiul de a folosi doar prenumele, încercând să evite subiectele care ar plictisi-o. Îi merge o vreme, dar numele rostite de el nu par să aibă aceeași greutate ca atunci când le rotește ea. Ea începe curând să se joace cu colierul, să se uite melancolic la paharul gol. O femeie impozantă vine spre centrul încăperii, sunând dintr-un clopoțel de argint. Lady Tredgold solicită atenția invitaților săi, anunțând că marele eveniment al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
semnificații, care nu te lasă să faci cele mai simple lucruri fără a fi deranjat. Simpla așezare la biroul său îi produce un amalgam de asociații, forțându-l să îndeplinească o serie de ritualuri semi-involuntare. Jonathan îl privește buimăcit cum rotește vechiul glob de lemn din colț, murmurând ceva neinteligibil. Ia un volum din Punch off de pe un raft, citește cu voce tare trei glume politice, zgândăre focul, face încercarea de a-și atinge vârful picioarelor, răsucește globul în sens invers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ei era unul foarte chipeș, nepotul doctorului Mețianu, pe nume Mihai. Eu îi spu neam Miu. Era pilot de război și făcea zboruri de recu noaștere. Îmi punea scrisorele adorabile în geanta de la bicicletă, iar din când în când se rotea cu avionul dea supra moșiei, să-mi arate că e lângă mine. Am păstrat de la el mii de scrisori, legate între coperți, ca foile unei cărți. Când a venit să mă ceară, tata a fost numaidecât de acord, crezând că
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
împlântă în scalp o vergea lungă de metal. Marea Împărăteasă oftează. E cât pe ce să răbufnească de mânie. Respiră adânc pentru a se controla. Ți-a plăcut Nuharoo, nu-i așa? întreabă ea. — De unde să știu? Fiul Cerului își rotește ochii înspre tavan. Capul meu e plin de găuri. Mama își mușcă buzele. Majestatea Sa Împăratul își trece degetele prin plăcuțele de bambus rămase, făcându-le să scoată un zgomot puternic. — Oasele mele țipă să mă duc să le întind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
mai tot timpul în poziție ghemuită, iar. „cozile“ lor seamănă cu niște excremente înșirate. Nu cumva să te miști! strigă călugărul când observă că încerc să-mi dezmorțesc picioarele. Dansatoarele țâșnesc într-o parte și merg să încercuiască stâlpul. Se rotesc ca niște pui decapitatți, cu brațele fluturând spre cer. Țipă: — Porc! Porc! Patru eunuci aduc un porc legat fedeleș, care guiță de mama focului. Dansatoarele sar încoace și încolo peste el, după care porcul e luat. Apoi este adus un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Sunt și porumbei. Aceștia sunt totți de culoare albă și li se dă voie să zboare nestingheriți. Ocupația preferată a lui An-te-hai e dresarea porumbeilor. Leagă fluiere și clopoței de picioarele păsărilor și le dă drumul să plece. Ele se rotesc în cercuri deasupra palatului meu, învăluindu-l sunete minunate. Când e vânt puternic, sunetele mă fac să mă gândesc la muzică străveche. Există un papagal foarte inteligent pe care An-te-hai l-a botezat Confucius. Păsărea poate recita fraze lungi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
noastre. Mă întreb dacă sunt spionii lui Su Shun. În fiecare zi, cărăușii mei sunt înlocuiți de oameni noi. Când îl întreb pe cumnatul meu, prințul Ch’un, despre schimbarea cărăușilor, el îmi răspunde că e ceva normal. Cărăușii sunt rotiți, pentru ca bășicile de pe umerii lor să aibă timp să se vindece. Nu sunt convinsă. Pentru a mă alina, Ch’un îmi vorbește despre Rong și băiețelul lor. Sunt bine și se află cu câteva mile în urmă. Sora mea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
și-l stăpînea neînduplecată. Aproape de gîrlă o ghionoaie dezlega în paltini sonorități rare. Plutea un fîșîit vag și răcoros care ne obliga să tăcem. La înfricoșătoarea noastră ivire, broaștele de pe mal se înecau pe rând. Tulburate de mîl, valurile se roteau groase pe sub salcîmi aplecați. Din pămînt răsăreau, ca arama nouă, frunze grase și rotunde. Între rugi uscați de mure și păiușuri galbene în care vibra metalic vîntul de pe omăt, noi ne cuibăream sub mal. Sforul apei rotea în bulboane: se
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]