3,819 matches
-
supraviețuim așa, ca arhivă. Când și când, la o dată rotundă (ani de la naștere sau moarte), lumea își aduce aminte de noi și apasă pe acest buton la îndemînă, pe această clapă ipocrită a memoriei care este arhiva. Pentru o clipă sânt scoase la lumină poze, interviuri filmate, prietenii deapănă amintiri despre noi. Apărem pentru o clipă din nou la rampă, vorbim, gesticulăm, râdem, le explicăm celorlalți proiectul care am fost și, apoi, ne retragem din nou, spășiți, în prezumtiva noastră eternitate
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ies din viață! Fiindcă îi iubim, sîntem dispuși să credem că pentru tot ce își doreau și nu s-a întîmplat sîntem până la urmă răspunzători. Răsfoiesc paginile albumului roman. Suita și combinația imaginilor îi aparțin lui Bernea. În plus, fotografiile sânt făcute de el și reprezintă modul lui de a descoperi, dincolo de locul comun și clișeul turistic, elementele care ne-au întemeiat ca civilizație mediteraneană. Și totuși nu performanța privirii sale, a celei mai autentice și cultivate priviri pe care a
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cu ochii de Ion Iliescu, "pe care, explică Dinescu, l-am invitat ca să aibă Bașkirov cu cine vorbi rusește". Președintele românilor se întreține relaxat și jovial când cu unul când cu altul dintre musafiri, în timp ce cele două gărzi de corp sânt gonite de Dinescu în bucătărie cu un "ce stați, bă, aici, că nu-i face nimeni nimic lu' 'mnealui. Ia cărați-vă în bucătărie că v-am pregătit acolo de haleală!" După scurtă vreme, cei doi pot fi văzuți în
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
familiei regale. La ora 1455 își fac cu toții intrarea în foaier ― Majestatea Sa Regele Mihai, Majestatea Sa Regina Ana, Alteța Sa Regală Principesa Margareta și Alteța Sa Principele Radu de Hohenzollern-Veringen ― însoțiți de patru gărzi de corp. Am învățat bine titlurile și sânt deosebit de atent la diferența dintre "Alteță Regală" și "Alteță", care "în cazul nostru" este cu atât mai importantă cu cât moștenitorul tronului este de speță feminină. "Alteța" e doar consortul "Alteței Regale" și cred că nu poate niciodată urca pe
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mai scurt și mai simplu nume: "Majestate" sau "Rege", sau "Sire". "Majestatea Sa", de pildă, față de "Alteța-Sa-Principele-Radu-de-Hohenzollern-Veringen". E ca și cum o persoană, cu cât e mai șubredă, trebuie sprijinită cu mai multe titluri. Dacă așa ar fi, atunci, în contextul acesta, sânt oricum avantajat. Pe afișul din oraș care anunța manifestarea și pe care sânt menționați participanții ― Majestatea Sa Regele..., Majestatea Sa Regina..., Alteța Sa Regală Principesa..., Alteța Sa Principele..., lista se încheie sec ― stingher și pompos în același timp ― cu numele meu gol-goluț
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
corp care îmi simte traseul, ca să zic așa cu spatele (nu-mi dau deloc seama cum de reușește) și mă blochează scurt, de fiecare dată, cu un pas lateral pe care îl face în ultima clipă. După ce de două ori sânt gata să-l iau în brațe și bolborosesc un "pardon" jenat, renunț, obosit. De altfel, Majestatea Sa nu pare să sufere foarte tare că nu i se face conversație. Ajungem în biroul directorului. De cum intri, de pe peretele de vizavi te
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
întreabă, nazal, Regele. "De când e?", îi transmit întrebarea dlui Holender. "Nu știu", răspunde dl Holender. "Nu știe", îi transmit Regelui. "A!", mormăie din nou Regele și își apropie peticul de hârtie de ochi. "E din '32, pentru că, uite-mă, aici sânt eu și aveam 10 ani." "E din '32", transmit mândru asistenței, pentru că eram sigur că mormăitul Regelui nu-l auzisem decât eu. "Est-ce que nous l'avons, cette photo?", îl întreabă Regina pe Rege. "Ah, oui!", răspunde Regele. "De toute
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
evit deopotrivă insuportabilul tăcerii când aerul, în stânga mea, vibrează sub pintenul așteptării. Așadar, întrebarea " Cînd ați scris paginile acestea?" mi se pare, ca soluție, deosebit de astuțioasă. Pot să-mi spun: Ce onest sînt! În loc să mă pretez la o laudă nerușinată, sânt politicos și nu fac decât să îmi manifest interesul cerând o informație despre sorgintea temporală a textului. În același timp principele e liber să înțeleagă: Cînd ― adică în ce moment de grație ― ați scris paginile acestea?". Ceea ce de altminteri și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
verbului, sîntem condamnați la limbuție și ne petrecem viața explicând, argumentând, ținând discursuri, descriind, plictisindu-ne și plictisindu-i pe ceilalți. După o pauză de zece minute, în "Sala Oglinzilor", are loc ședința de autografe. Regele, Regina, principesa și principele sânt instalați la o masă lungă florentină, cele patru gărzi de corp își ocupă pozițiile, se formează o coadă din doamne și domni care țin, fiecare, lipit la piept, albumul mare și alb, având pe copertă chipul Regelui la 20 de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
dintre tinerii robuști. Mă ignoră cu desăvârșire, fapt care, pentru o clipă, mă mâhnește nespus de tare, întrucît mă legănam în iluzia că se lămuriseră în privința mea și că mă acceptaseră ca pe un tip OK. Ei bine, nici vorbă, sânt hieratici la culme, nici un mușchi nu li se mișcă pe față și au privirea aceea care bate departe și care trece prin tine ca și cum n-ai fi. Iarăși simt cum mă cuprinde admirația privindu-i. Dacă aș fi avut norocul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
editura Anastasia". Îmi spun că nu e dramatic, pentru că oricum Regele nu aude, Regina nu înțelege, principesa și principele șușotesc între ei, iar eu nu pun la suflet. Cât pentru cei din sală nume ca Ana, Margareta, Anastasia sau Humanitas sânt simple nuanțe sonore care nu afectează cu nimic excelența vizuală a spectacolului. De îndată ce consilierul primăriei anunță ședința de autografe care urmează să înceapă chiar pe scenă, înainte ca lumea să apuce să se ridice, din ultimul rând, din penumbra sălii
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în față și cuprinde sala cu privirea. E o sală frumoasă, de secol 19, imitând barocul vienez, cu alveola parterului încununată de două brâuri de loji suprapuse. Totul e în catifea roșu-putred și în ample stucaturi aurii. Oamenii nu mai sânt pe scaune, ci sânt strânși, într-o coadă care începe în foaier și urcă până la scenă, pe unul dintre cele două culoare ale sălii. Bătrânul își înalță privirea către lojile de la etaj, care acum sânt goale, ridică, scuturîndu-le, brațele în
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
sala cu privirea. E o sală frumoasă, de secol 19, imitând barocul vienez, cu alveola parterului încununată de două brâuri de loji suprapuse. Totul e în catifea roșu-putred și în ample stucaturi aurii. Oamenii nu mai sânt pe scaune, ci sânt strânși, într-o coadă care începe în foaier și urcă până la scenă, pe unul dintre cele două culoare ale sălii. Bătrânul își înalță privirea către lojile de la etaj, care acum sânt goale, ridică, scuturîndu-le, brațele în sus, începe prima strofă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
stucaturi aurii. Oamenii nu mai sânt pe scaune, ci sânt strânși, într-o coadă care începe în foaier și urcă până la scenă, pe unul dintre cele două culoare ale sălii. Bătrânul își înalță privirea către lojile de la etaj, care acum sânt goale, ridică, scuturîndu-le, brațele în sus, începe prima strofă cu o voce tunătoare și îndeamnă publicul imaginar să-l urmeze. Nu îl urmează nimeni, fapt care însă nu pare să-l deranjeze. Zbiară la rampă fericit, vreme de vreo trei
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Dar acesta? Poți să-ți privești viața ca pe o expediție? Poți fi în același timp cuceritorul și cel cucerit? Încerc să ies din dezastrul în care mă aflu nu scriind, ci povestind. Cel puțin, nu-mi fac iluzia că sânt scriitor. Sânt doar bolnav sau, în cel mai bun caz, convalescent. Trăiesc, cu un singur personaj, scenariul din O mie și una de nopți: îmi spun mereu câte o poveste, pentru a amâna deznodământul. Simt că dacă aș tăcea, m-
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
a ei, cu moartea ei. luni, 14 ianuarie Astă-seară, Coriolan Babeți ne invită, pe cei apropiați de Horia Bernea, la restaurantul Porto pentru o masă in memoriam. Către ora 12 noaptea, o conduc pe Marga Bernea acasă, în Otopeni. Pomii sânt plini de chiciură și pe șosea e ceață. Drumul, pustiu. "Te rogi?"― mă întreabă la un moment dat. "Mi-e teamă că nu ar sta nimeni să mă asculte..." ― "Te înșeli, o dată cu rugăciunea apare și cel care să o asculte
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
decât fiecare dintre ceilalți trei, pentru că din cauza blestematei de filozofii (atît cât a mai rămas din otrava sau elixirul ei în mine) nu mă pot raporta la textul lui Guenon cu relaxarea pe care ceilalți (Horia în mai mică măsură) sânt dispuși să o aibă. Andrei "cel nebun întru mistere", cum și-a zis singur în poezica pe care, ludic, a compus-o cândva la Păltiniș, este oricând gata să se lase transportat în Marele Dincolo pentru ca, din perspectiva lui, să
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cu putință și de a-i taxa de imbecili pe cei care nu se pretează la pantomima mea? În fond, nevoia mea de a scruta "absolutul" este la fel de aprigă pe cât este cea a lui Andrei, numai că, stilistic vorbind, eu sânt confiscat de un soi de "scepticism gascono-oltenesc": prefer să fiu disperat decât escrocat. La bursa valorilor mele, cultivarea precauției mefiente și grija de a nu fi păcălit ("calul" care e mereu în pericol de a-mi fi furat este însăși
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
care au jucat un rol deosebit în viața mea: bunicul meu, mama, Noica, Bernea... Nu deschiderea către posibilul altei lumi îmi lipsește, ci disponibilitatea de a crede că invizibilul poate fi sistematizat, investigat, într-un cuvânt cunoscut. Pentru mine religiile sânt enorme metafore ale transcendenței. Când spun "metafore", iau cuvântul în sens propriu: o uriașă cantitate de elemente din lumea vizibilului este mobilizată și pregătită pentru a fi "transportată dincolo" (metaphorein), cu gândul că în felul acesta invizibilul ar putea fi
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
fiecare propoziție să poarte în ea zvonul unui gând. Mi-aduc aminte cum, după terminarea facultății de filozofie, Sorin a venit la mine și, aproape cu lacrimi în ochi, m-a rugat să reînviem Păltinișul. Știa foarte bine care îi sânt nevoile. Căci ce era până la urmă Păltinișul, dacă nu o contaminare în spațiul unui patetism bine temperat al ideilor? Sorin face parte din prima generație asupra căreia Noica și-a pus pecetea indirect, prin pneuma intermediară a "discipolilor" săi. Un
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
sau pentru care ia trenul ca să îi poată asculta. Astă seară a venit cu o casetă pe care se află Don Giovanni-ul lui Mozart pus în film de Losey. Fiecare scenă are o picturalitate desăvârșită. Don Giovanni, Leporello și Zerlina sânt îmbrăcați în alb, de asemenea Donna Elvira și Donna Anna în primele scene, pentru ca, începînd cu scena măștilor, din clipa în care răzbunarea le determină comportamentul, să fie drapate în negru. Masetto și țăranii în scena chermezei poartă costume oarecum
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
căldură, din cauza naționalismului se dărâmau biserici, mureau nou-născuții în spitale și nu puteam ieși din țară. Cum se face că oamenii care au trăit în comunism privesc înapoi cu resemnare, cu indiferență sau pur și simplu uită, deși în joc sânt viețile lor mutilate? Cât de castrați sufletește putem fi dacă, după tot ce am pățit, nu avem în noi nici măcar un atom de mînie? E oare chiar atât de greu de înțeles că mai întîi te răfuiești cu răul pe
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
gesturile acestea nimeni, până la cei doi, nu le-a mai făcut vreodată și nimeni, până la sfârșitul timpurilor, nu le poate repeta. Alunecarea unei priviri, felul de a cădea în somn, atingerea de o clipă a mâinilor, părul udat de ploaie sânt amprente pe care fiecare cuplu le lasă în urma sa, pentru ca după desenul lor inconfundabil el să poată fi recunoscut în eternitate. Forța de coeziune a gesturilor fondatoare este uriașă și, prin recursul perpetuu la ele, cuplul ține. Iar dacă se
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ca și cum copiii ar fi avut în programa școlară o materie numită "gnomologie": răspândirea piticilor pe glob (cartea se deschide cu o hartă plană a mapamondului, în care regiunile locuite de pitici sânt marcate cu pedanterie ― în Finlanda se pare că sânt cei mai mulți, dar și în Transilvania), talia piticilor, vestimentația, alimentația, locuința piticilor, relația lor cu diverse animale (nu se au bine deloc cu pisicile), specii de pitici etc. Cartea este magnific ilustrată și într-o bună zi ne-a venit ideea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
într-o revistă care o ilustrează din plin. Grav e nu că revista există (de vreme ce supraviețuiește, ea e necesară), ci că există și cu girul acestor oameni. Când scriu despre Andrei în aceste pagini (cînd mă cert cu el, când sânt rău cu el, când mă supără și îl bombăn), scriu știind că fac recurs la un capital inepuizabil. Cred că asta este o prietenie: o provizie care a evadat din regnul cantității și care, părăsind devenirea, înmărmurește la un moment
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]