4,151 matches
-
casele noastre). Cele două repere ale condiției umane - viața și moartea - se construiesc treptat, nu prin acumulare de fapte, ci prin progresia „dialogului“ conflictual care relevă opoziția individ/existență. Treptat, personajul unic al piesei se divide în „voci“ (dialog cu sinele/„monolog dialogat“) exprimând fiecare o componentă a eului scindat. Mai întâi, Ionapescarul, omul prag matic, văzut mai ales în ipostaza sa de ființă socială, dublat de Ionaghinionistul, trăind în orizontul nenorocului și lipsei comunicării (omul care șia pierdut ecoul), Iona
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
șia pierdut ecoul), Iona visătorul solitar (năzuind în somn sau treaz să prindă peștele cel mare). În tabloul al II lea, vocea unui Iona resemnat se opune vocii omului revoltat, care, sfidând limitele, devine Ionacău tătorul propriului adevăr, al identității sinelui de adâncime (omul lucid care meditează asupra condiției sale existențiale), apoi Ionaluptătorul, care se opune absurdului exis tenței, spintecând burta monstrului marin. În tabloul al IIIlea, Ionaarheul reface, sim bolic, toată istoria omenirii, năzuind să se nască iarăși și iarăși
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
alteritatea constitutivă a omului se manifestă în raport cu lucrurile, iar, prin limbă, ea se manifestă la nivel interuman. După Hegel, limba este forma de existență a spiritului, ca suprimare a ființei-pentru-sine a spiritului în ființă-pentru-alții, ca mod prin care spiritul interior (sinele) se obiectivează și, prin aceasta, se înstrăinează. În acest caz, limba nu este o formă a culturii, ci baza tuturor formelor culturii. Limbajul (limba)117 este, în această perspectivă, creația lumii pentru om ca ființă spirituală, capabilă să gîndească. Hegel
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
social este dată de trecerea subiectivului afară de sine, în primul rînd de comunicarea prin limbă, de modelarea reciprocă a conștiințelor vorbitorilor. În ultimă instanță și în sensul etimologic al cuvîntului latin con-sciencia, conștiința este o cunoaștere de sine, iar întrucît sinele cuprinde cunoașterea despre lume, conștiința este luarea la cunoștință despre ceea ce este știut că există, este deci o știință interpretată (evaluatoare) despre știut, despre ceea ce știm, ca bază pentru a acționa în cunoștință de cauză. Conștiința lingvistică reprezintă o latură
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
întrucît socialul este element al obiectivității ontologice, alteritatea produce o mediere între subiectiv și obiectiv și, de aceea, în limbă prin alteritate subiectivitatea poate deveni obiectivitate. În acest mod, prin limbă, eul, psihicul și rațiunea (entități subiective) se manifestă în afara sinelui individual, iar individul se obiectivează prin deschiderea către alții (față de care se relevă și pe care îi receptează), adică ființează prin conștiința existenței sale ca entitate distinctă și, în același timp, integrată. Ca atare, limba susține subiectivitatea individuală, contribuie la
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
e de datoria noastră să-l fasonăm pe al doilea". Sau încă mai precis: "Mi-ar plăcea infinit mai mult să scriu în toată conștiința și cu întreaga luciditate ceva slab, decât să produc sub semnul unei transe și în afara sinelui meu o capodoperă dintre cele mai frumoase..." Poetul, în speță (vechiul poiitis), e un făcător, un inspirat, dar și un himeric; vizând concretizarea irealului, el se ciocnește de conștiința limitei. Orice poet autentic e un Don Quijote în perpetuitate, un imoderat
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
introspectiv și volubil, terorizat de disjuncții ("Eu" față cu un alt "Eu", ori cu "Celălalt"); reflexiv și fantast, iată-l "gemând de reci dureri" (În grădina Ghetsimani), dar dorindu-și o mască senină. Din sute și sute de mențiuni despre Sinele în constantă legănare, din secvențele despre un Nichita încordat care, în subtext, vrea să conducă dar se vede condus rezultă un personaj liric anxios, sfâșiat, ulcerat de conștiința fragmentarului: "E făcut să mă domine neîntregul, / zeița fără brațe, zeul fără
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
reorchestreze forme erodate, desuete ori obosite, să regândească arhitecturile moștenite, să re-liricizeze ceea ce căzuse în conceptualism, frapant e suflul inedit, intens novator, un limbaj presupunând implicare încordată; la el, starea de poezie, punct nodal al contrariilor, este în fapt tensiunea Sinelui căutător, necontenit nostalgic, în dezbatere aprinsă cu Sinele-Cuvânt. Ontologicul își caută fără răgaz Expresia!... În practică, stea de mărimea întâi a "generației '60", volubilul Nichita stănescizează tot ce atinge cu ochiul ori cu cuvântul; ca ins, fermecător în sensul originar
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
în el însuși" caută "un tărâm promis (...) un ostrov, numit Statornicie". Demers reclamând secole și milenii, un "timp epopeic" pe măsura unui Ulysse modern. Deși mereu invocat, frământatul ego al poetului nu se confundă cu pronumele Eu, acesta fugind din Sinele anxios pentru a se identifica iluzoriu cu alții Simplu joc ingenuu? Amăgitoare nostalgie de întregire? Pe marginea acestui Eu plural, subiect de tropisme și ipostazieri factice, ironistul fantazează liber, aparent nonșalant: "Mă distrez de minune cu mine. / În diminețile foarte
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
e un dat funciar, structural, dimensiune personală imuabilă, de unde o izbitoare succesiune de re-începuturi, vizibile de la un volum la altul. Solitudine, Plâns, Moarte, în agregări psihice neistovite, traduc, îmbinate, sentimentul tragic al Eului anxios, Eu programat nu numai pe explorarea Sinelui veghetor dar și pe cea a condiției umane în totul. Cu altă filozofie a existenței, divinul Dante slăvise Paradisul ca revers radical al Infernului; Ileana Mălăncioiu, statornic instalată în funerar, acționează unidirecțional, exorcizând în modul său particular, adică transferând realul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
început o mitologie personală, se observă de la primele pagini; dedându-se cu voluptate auscultării înaintașilor ("auscultare" în modul lui Nietzsche), ea intră în rezonanță cu un trecut esențializat, cu reverberații fascinante. Uneori trebuie să stăm în loc ori să ne regăsim sinele autentic privind îndărăt, în originar. Câte un pretext oarecare, bunăoară de ordin naturistic (ploaia, florile, anotimpurile) ori de alt gen (erosul, trecerea) și celelalte, duce în impalpabil; discursul lunecă de la desenul vibratil la reverie și meditație, acestea cu efecte de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
grav ținând de o experiență comunitară intens tragică. "Nu-s poet, sunt cel născut de poeme". Autorul Apei neîncepute, nu de puține ori atins de melancolie, e un liric îngândurat, de o ironie blând-amară, uneori bravând, alteori retrăgându-se în sinele rănit cum ne încredințează printre altele Elegia tristeții din prea multă iubire, Tristețea sărbătorilor ori un remarcabil Bocet pentru Meșterul Manole. Un Nicolae Dabija apoteotic, oracular și solemn, cel care în lapidarul poem Moldova creionează o suită de definiții sclipitoare
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
în stil folcloric, aspiră spre purități luminiscente. Poemele sale definitorii sunt niște frânturi de concerto grosso: "Încearcă să lumineze / orașul fără moarte, / să-ntoarcă rândunelele în streașina din / care picură cerul". Neoromantic în cheie patetică (împresurat de întrebări), privind în sinele tânjitor și contemplând necontenit largul, Vasile Nicolescu cultivă sistematic discreția clasicismului din totdeauna. Arhitectul s-a vrut un căutător de armonii. CĂUTÂND CUVÂNTUL MAGIC: GEORGE VULTURESCU Rădăcinile lui George Vulturescu sunt într-un sat din Nordul Transilvaniei, solidaritatea cu cei
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
sunt Calea, Adevărul și Viața" și " Înainte de a exista Avraam, Eu sunt". Iar în fața lui Pilat, este întrebat : "Tu ești... Răspunsul este același : "Eu sunt". Putem deci cunoaște Adevărul în măsura în care putem spune și noi "Eu sunt", în măsura în care ne identificăm cu Sinele divin, care este real, etern, indestructibil, nu cunoaște nașterea și nu cunoaște moartea. Adevărul se revelează după capacitatea de înțelegere a fiecăruia. El este Unu, non-dual, Conștiință pură, realizabil în stare de sălășluire-în-Sine. Tindem către o cunoaștere superioară, care să
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
iluzorie, pe lîngă cea a Sinelui profund, ar însemna că ființa noastră e una schizofrenică. De aceea vom spune că nu ne confundăm cu ce e trecător în noi, ci cu ce este veșnic, aici și acum. Mă recunosc în Sinele suprem, strălucitor, orbitor, în Lumină. Timpul iese din timp, iar eu rămîn fericit să trăiesc în eternitate. Fiecare poate fi astfel, doar înlăturînd ideea falsă că nu este realizat, cînd Sinele e acolo și nu așteaptă decît să fie recunoscut
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
ce este veșnic, aici și acum. Mă recunosc în Sinele suprem, strălucitor, orbitor, în Lumină. Timpul iese din timp, iar eu rămîn fericit să trăiesc în eternitate. Fiecare poate fi astfel, doar înlăturînd ideea falsă că nu este realizat, cînd Sinele e acolo și nu așteaptă decît să fie recunoscut : "Iată, Eu stau la ușă și bat". Nu merită să te zbați decît pentru ceea ce este etern. În starea lor actuală de cunoaștere, oamenii numesc asta "realizare", sau "mîntuire", sau "eliberare
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
nevoie de lumină... Universul se relevă instantaneu, simultan cu observatorul. Poveștile Creației din Sfintele Scripturi vorbesc despre timp, dar nu ca durată. Nu știu, eu cred în creație ca într-o dezvăluire instantanee a subiectului și obiectului, a multiversului, a Sinelui care se admiră pe Sine reflectat în oglinda ochilor Beatricei. Tot ce a urmat : energii, forțe, ființe, materie e în conformitate cu natura Creației. E iluzorie iluzia că toate acestea sunt o iluzie. Toate sunt, de fapt, manifestări ale "Marelui Pescăruș". Realitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
e lesnicios și nemeritat în viață. Cred că e bine să începem cu întrebarea " Cine sunt eu ?" și e înțelept să nu ne confundăm cu ego-ul, cu nimic din ceea ce e trecător în noi, ci cu veșnicul "Eu sunt", cu Sinele, care nu e ceva de dobîndit, prin diverse tehnici, El este în eternitate și nu merită să investim decît în ceea ce este etern, adică aici și acum, în stare de sălășluire-în-Sine, cînd egoul fuzionează cu Conștiința. Înțelepciunea, pe care Solomon
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
identitatea de sine, dimpotrivă. Pentru Levinas, "noua" transcendență trece prin celălalt. Din păcate, mulți nu văd în celălalt, în mod ineluctabil, decît un potențial conflict. Cum spunea Sartre, "celălalt ca viziune nu este decît aceasta: transcendența mea transcendată". Celălalt și sinele meu se ating, pot chiar fuziona, rămînînd totuși entități diferite. El recunoaște amprentele mele în sinele său, iar eu îl recunosc pe el în mine, sau invers. E o tatonare reciprocă pînă la identificare, pînă la unificare. Celălalt mă atestă
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
în celălalt, în mod ineluctabil, decît un potențial conflict. Cum spunea Sartre, "celălalt ca viziune nu este decît aceasta: transcendența mea transcendată". Celălalt și sinele meu se ating, pot chiar fuziona, rămînînd totuși entități diferite. El recunoaște amprentele mele în sinele său, iar eu îl recunosc pe el în mine, sau invers. E o tatonare reciprocă pînă la identificare, pînă la unificare. Celălalt mă atestă, în mod direct cel mai adesea, iar uneori indirect. Și eu îl validez, prin viziunea mea
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
obiectiv și de cîmpul intersu biectivității. Metafizica se opune instinctelor conflictuale. Nu întîmplător Iisus refuză ferm (despre Iisus trebuie să vorbim tot timpul la prezent) puterea lumească, desfide responsabil puterea puterii, voința însăși de putere. Relația cu celălalt nu pune sinele în discuție, dimpotrivă. Transcendența se ivește de multe ori prin celălalt, din afară sau din interiorul ființei. Sinele rămîne în sine, alături de celălalt, transcendența nu provoacă traumatisme, ea poartă cu sine o unitate superioară și desăvîrșire. Idealul rămîne unitatea în
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
trebuie să vorbim tot timpul la prezent) puterea lumească, desfide responsabil puterea puterii, voința însăși de putere. Relația cu celălalt nu pune sinele în discuție, dimpotrivă. Transcendența se ivește de multe ori prin celălalt, din afară sau din interiorul ființei. Sinele rămîne în sine, alături de celălalt, transcendența nu provoacă traumatisme, ea poartă cu sine o unitate superioară și desăvîrșire. Idealul rămîne unitatea în desă vîrșire. Cum ne îndemna Iisus Hristos: "Fiți desăvîrșiți, precum Tatăl vostru ceresc desăvîrșit este!". Vă dați seama
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
transcens. De fapt, occidentalii l-au ratat pe zero și au rămas cu o dorință nostalgică de fuziune, cu o frustrantă căutare a unității, pe care nu mai știu cum să o înțeleagă. Mă simt mai aproape de filosofia orientală a sinelui, a vidului plin, care mă ajută mai bine să percep absolutul, infinitul, unitatea și să nu percep transcendența în manieră occidentală, ca pe un dincolo-de, ci altcumva, firesc, dinlăuntru, din sine și în sine. Ceea ce cred eu este că dincolo de
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
fenomenologia lor, ca la Hegel. Astfel, se îmbogățesc de sens, prin împărtășire. Noi ne împărtășim cu trupul și sîngele Mîntuitorului, dar de fapt ne împărtășim cu Logosul, în formă accesibilă oricui. Împărtășania îmi aduce aminte că Dumnezeu mă locuiește, că sinele care sunt e divin, că energia sa este increată și aceasta este adevărata împărtășanie. Mai mult nu poate fi spus. Se tace și se trăiește... Martin Buber scria că "a spune "tu" este faptul primordial de a spune". Se petrece
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
divin, că energia sa este increată și aceasta este adevărata împărtășanie. Mai mult nu poate fi spus. Se tace și se trăiește... Martin Buber scria că "a spune "tu" este faptul primordial de a spune". Se petrece un transfer al sinelui în tine, doar ești pentru a-mi reaminti că sunt-mai-mult-decît-eu-însumi, că "Eu sunt" te include și include totul. Dacă "Eu sunt", tot universul este frumos. Fără... ei bine, nu se poate fără. A te rosti e îndreptare, e a-dresare
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]