2,499 matches
-
feței sale mari și urâte. — Anunță-mă de Îndată cardinalului dumitale! Prin reaua voință și prin lenea dumitale Întârzii o misiune de care pot atârna triumful justiției și relațiile dintre patrimoniul Sfântului Petru și nobila Comună a Florenței. Vei fi spânzurat, dumneata și ticăloșii care Îți fac cortegiu, atunci când... — Du-te și te fute, messere, Îl Întrerupse celălalt fără măcar să dea semne că se va ridica și Însoțindu-și cuvintele cu un căscat. „Vade et repetito“, se simți dator să adauge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Bogați, Înfumurați și neobrăzați. Cel puțin jumătate dintre funcționarii Comunei erau, mai mult sau mai puțin fățiș, În serviciul lor. Iar cei care nu erau, se temeau de ei. — Își permit să mă lase să aștept. Aș pune să fie spânzurați cu toții, dacă ar exista un călău. Izbutise să fie primit doar folosindu-se de autoritatea lui, Însă anticamera devenea umilitoare. Într-o jumătate de ceas, văzuse negustori corpolenți, oameni trudnici și alți indivizi de nimic trecând Înaintea lui. Simțea cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
masă și pat se afla un fel de poliță, pe care fusese așezată la loc de cinste o cromolitografie înfățișându-l pe Sfântul Gheorghe. În rest, doar un morman de zdrențe, îngrămădite în dreapta ușii, și niște șorțuri de toate culorile, spânzurate la uscat de tavan, deasupra focului. D'Arrast, nemișcat, trăgea în piept izul de fum și de sărăcie care se ridica din pământul colibei, tăindu-i răsuflarea. În spatele lui, comandantul bătu din palme. Inginerul se întoarse și, în prag, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de șopârlău și-n cord îmi scuipă toamna canceroasă, iubito, voi muri de Dorul tău, cu-atâta boală-n mine, nu îmi pasă. Privirea ta din urmă, nemiloasă, mă-mbrățișează ca un fierăstrău, în gât, o ghemotoacă de dudău mă spânzură de șiră și mă lasă ... Iubito, voi muri. De dorul tău ... ?așa i-uN nu-i așa că-s mai mult decât vierme nu-i așa că tulpina-ți mă vrea nu-i așa că urcușu-mi cât ferm e nu-i așa că-s
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
La ultim ceas, din pântece de fată, sub cer aprins de focul dragostei. Străinătate Poți să mă acuzi de tot ce-nsemn, la acest subjug de clipe moarte și-n bătaia focului când gem, să mă ngenunchezi, străinătate! Poți să-mi spânzuri tălpile uscate de păcatul nevăzutei lumi, până la apusuri blestemate, unde nici un gând nu mai sugrumi. Printre oaze sparte de-ntunerici, să mă cauți și să nu mă știi, ca un val de umbre-ntre biserici, să gonești prin scrum de stări
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
în mine-un vrăjitor. Se transformă-n neagră sărutare, de negru temut amorțitor. Și ce jale, vai, ce jale mare! Nu pot fi iubit, și ce păcat! într-un colț de noapte-n gemănare, cu negru de ochi m-au spânzurat. Și mă dor plutirile hoinare, gânduri ninse încă mă mai dor! Ani topiți în lacrime de zare, s-au pierdut prin ceața unui zbor. De inimă sărată Mă dor plămânii, Tată, de-atâta dăruire, căci am băut absintul din cupa
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
o scot eu la capăt cumva, ajung eu la liman, amenință. — De partea cui? explodează Comandantul aproape înghițindu-și chiștocul. Asta pune capac la tot. Bagă-ți bine în cap că între pereții ăștia eu sînt Dumnezeu, eu tai și spînzur, nici musca nu mișcă fără ordinul meu! Păi eu nu tocmai asta încerc să-ți spun? Că șeful tău cel mare e capul răutăților, complotistul numărul unu, reia Regizorașul cu alt suflu, el va fi primul care o s-o dea
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
se pare că nu stau chiar atît de rău: aglomerația din jur e tot mai mare, se zvonește că vin muncitorii dezlănțuiți de pe platformele industriale, acuși o să fie aici să ne dea o mînă de ajutor, oamenii ăia care stau spînzurați pe la balcoane și ferestre o să ne cadă nouă în cap dacă nu se potolesc. Dacă nu-i trage cineva înăuntru, o să fie luați la țintă ca niște rațe. În primele rînduri agitația e tot mai mare, studenții noștri tocmai au
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
Ace cu voioșie. — Să ți-o spun pe aia dreaptă, cred că în halul în care ai ajuns și unchiul tău te-ar fi recunoscut cu greu, se distrează Roja. — Degeaba mi-a dat mînă liberă să tai și să spînzur în locul ăsta, știți ce greu se lasă convins cînd e vorba de profit sau de lovele. Ca să vezi, zice Roja fîstîcindu-se, stai că ghicesc, adică el știe de la tine pe unde-mi fac eu veacul. N-a fost nevoie să
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
fereastra de aerisire și se Întoarse fericit În pat. Ar fi urmat, ca mai mereu În asemenea situații, un somn odihnitor și meritat, așa Îmbrăcat cum era, dacă n-ar fi auzit vocea doamnei Ster În telefonul de serviciu care spânzura deasupra patului său de pe vremea când mansarda era locuită de șoferul domnului director al Băncii pe acții din oraș. Vă caută o domnișoară, domnule profesor. Vocea caldă, desuet protocolară a bătrânei doamne, francă În orice Împrejurare dar niciodată ofensatoare, Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ei. Te recunosc, Îți zâmbesc. De ce nu zâmbești și tu? De ce nu răspunzi la salut? Să se bucure că nu i-ai uitat, iar tu să Îți vezi de drum, orbecăind prin memorie precum ai tăi În porcul de crăciun spânzurat În afumătoare. Adus pe jos din târg În fiecare an, pe străzi lăturalnice și aproape pustii, grohăind În ceața liliachie, cu ochi lacomi și tâmpi lipiți de știuletele de porumb din mâna doamnei Moduna, zăcea a doua zi pe ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
bătrânului tăie oficiantei tot elanul, spre bucuria reținută a telefonistelor care nu se aveau prea bine cu soția șefului. Și cam atât. Eu... Bătrânul n-o mai luă În seamă căci, revăzând cabina din care tocmai ieșise și receptorul care spânzura la capătul cordonului la o palmă de podeaua Îmbibată cu motorină, se repezi Înăuntru ca și cum ar fi avut ceva important să mai comunice, sau să restabilească În ultima clipă un dialog compromis. Ascultă Încordat vrând parcă să audă mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
albe de plastic din care te serveai când și cum doreai fără să știi o boabă de suedeză. Atâta mâncare Gheretă mai văzuse doar la nunți și În filmele cu mafioți. Aici Însă, pe lângă mâncare, mai erau și câteva tablouri spânzurate de pereți la care nu erai obligat să te uiți atâta timp cât aveai ceva de clămpănit. Erau câțiva totuși care păreau să fi uitat că e revelion și, În loc să bage la ghiozdan, se uitau la tablouri de parcă În toate ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ales era cel bun. Ea a zis că Îi este sete. El i-a Întins sticla de Volvic, apa ei preferată, dar ea a zis că vrea apă din fântână. Atunci el a apucat ruda de câțiva metri de care spânzura o găleată de lemn și a trimis-o, cu metodă, În adânc spre un ochi de apă aproape orb. Apa avea un gust sălciu. Când ți-e sete, nici nu contează, zise domnul Tobă, Încă mirat că cineva putea refuza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
învârtit prin târg ca să culeg informații. Am văzut un vagabond care purta geaca de piele a lui Blanchard și un altul îmbrăcat cu tricoul ăla al lui cu Legion Stadium. Mi s-a mai spus că la Juarez au fost spânzurați doi tipi pentru uciderea lui De Witt și Chasco și mi-am zis „Mâna jandarmilor, cum mă vezi și cum te văd“. Am rămas în oraș și am făcut frumos în fața lui Vasquez, ba chiar am dat în gât niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
mai jos, mai gutural. M-am pregătit să aud și alte insulte. Militarul își dădu cu părerea: — Cei care se fofilează la înrolare ar trebui deportați în Rusia sau împușcați. Nu, împușcarea e o pedeapsă mult prea ușoară. Ar trebui spânzurați de știi tu ce. Aia da, pedeapsă! Vocea lui Madeleine se înăspri, imitând perfect accentul mexican: — O secure e mai buonă, nu? Polițistul are un partener. Rezolvă nește chestii pentru mine - nește bilețele pe care n-ar fi trebuit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
aveau parcă o pasiune specială să facă ultimilor sosiți o impresie cât mai proastă. Cel cu care mă nimerisem în celulă reușise, printr-un miracol, să ascundă de gardieni trei bucăți de sfoară. „Îți dau și ție una să te spânzuri, mi-a rânjit el. Mie îmi ajung două. Dacă o să ai ghinion și o să se rupă, să nu mă blestemi”. Mi s-a făcut teamă de el și la prima ocazie l-am pârât. Sforile au fost, bineînțeles, confiscate, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
rău soldat. N-am destui curaj să mă uit la un om în cămașă de forță. Când îi văd prin curte îmi vine să-i vâr pe toți în cămașă de forță și pe urmă să mă duc să mă spânzur. Nu mai rezist. Seara când mă duc să mă culc sunt zdrobit. Dacă aș fi un om serios mi-aș da demisia. Dar nu fac nici asta. Zâmbesc! Zâmbesc tuturor. Și nebunilor. Cui vrea să se uite la mine. Zâmbesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
deșert personal: o sală cu oglinzi de care nimeni nu se apropia. Sala, toți și-o imaginau la fel. În ea nu existau nici ferestre, nici mobilă; doar o masă așezată în centru și două fotolii de răchită. Sub tavan, spânzura un candelabru uriaș. În rest, oglinzi peste tot. Pe pereți, în tavan și chiar pe jos. Părerile se împărțeau abia când se ajungea la amănunte; dacă fotoliile de răchită erau sau nu fixate în podea sau dacă masa era acoperită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
găseam părea făcută anume ca să nu mai visez cu capul vârât sub pătură. Acum puteam să visez cu ochii deschiși, instalat comod într-un fotoliu de răchită, gustând din când în când limonada din carafă. Sub lumina scânteietoare a candelabrului spânzurat de tavan, nu mă mai limita nimic, nu mă mai stingherea nimic, puteam să cred despre mine orice, că eram genial și pregătit să devin nemuritor. Nu mă contrazicea nimeni. Îmi venea să mă scol în picioare și să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pe stâlpi, ba se reazemă pe niște balene, când alți ignoranți străvechi îi dădeau planetei noastre drept scaun un crocodil și numai unii socoteau (și erau îndrăzneți) că pământul plutește pe marea numită ocean, leprosul Iov zice textual: "el a spânzurat pământul deasupra golului"! Cum ți se pare? - Da, făcu oaspetele, e cam ciudat. Abia Aristotel a bănuit sfericitatea și suspensiunea în gol a planetei. Iov n-avea cum să facă asemenea descoperire... Da, da, însă hăt încolo mai către noi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
casă la fel de curată cum plecase, însă ploaia murdară îi udă papucii, îi ajunse la piele. Și trupul îi rămase unul când se dezbrăcă, acasă, căci merse fără umbrelă, cu mâinile sleite de intenții sau de rost în buzunar și poșeta spânzurată de pe umăr în jos. Ultima oară când fusese la o petrecere toți studenții se destrăbălară. Petrecerea a fost într-un împuțit de apartament. Au lăsat lumina aprinsă, au fumat, toate ca să nu li se pară pustiu, să nu se simtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Dacă ne-am hotărî odată să faci cinstea. Și să te tranșam, jerpelitule... Cartomanta își clătină căpșorul cochet, cu piele uscată, puțină, lipită direct pe oasele delicate ale feței. Goni Soarele din contra-șir, răsuci funia ce-l ținea atârnat pe Spânzurat de-un picior, întorcîndu-i cartea respectivă pe spate, plie lamele ca pe burduful unei balalăici. Și, când le reîntinse, distribuind primele cărți în cruce, completîndu-le cu trei arcane majore, dispuse în triunghi, extrase, la întîmplare, o lamă. Într-adevăr, în
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ocolit apoi șiragul de gropi, acoperite cu țărână și placaj putrezit. Și au zvâcnit în întuneric. După vreun ceas de mers întortocheat și grăbit, băteau pas de defilare printre pârleazurile și ulucile satului Zgîndăreni, moșie unde, pe vremuri, tăiaseră și spânzuraseră cele două fete mofturoase și neîncepute ale bogătanului Iacovachi. Când îl adulmecau pe Rege, câinii nu mai lătrau, cățelele scânceau, zăvorii dădeau, din țestele lor pătrățoase, a înțelegere și resemnare. Treceau țicniții pe uliți, ca prin calupul de unt. Ultima
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
umbrelă, maxilarele, nesolidarizate de nici un cartilaj. Aspirând în măruntaie trunchiul cilindric al scundului propagandist, din care, o secundă înainte de ultima îmbucătură, rămăsese afară doar frizura albită, bogată, tunsă scurt, plus limba ascuțită a cravatei, care i se ridicase și îi spânzura peste creștet. În sfârșit, în cel de-al treilea și ultimul rând, exemplarul Bibliei, sprijinit de pervazul etajului doi al blocului Romarta, exemplar în care toate duhurile spurcate ale Căii Victoriei se buluceau și își vârau ghearele (deschizîndu-l, spintecîndu-l, întrebuințîndu-l
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]