4,267 matches
-
mereu ispitește lumina!... Parcă toate tunurile din lume n-ar mai fi în stare s-o înăbușe... Dar arătarea albă se topi iarăși, și întunericul îi strânse iar în brațe, ca niște clește reci. Numai în sufletele lor buimăcite mai stăruiau scântei multicolore, mângâietoare... O luară pe ulicioară. Noroiul era mai cleios. Bologa simțea cum îi tremură genunchii. I se părea că duce în spinare o piatră de moară. Și inima îi era atât de sângerată și totuși atât de plină
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ce-ai face tu dacă, de pildă, fiind în armata rusească, te-ar trimite să te bați cu ungurii, care au pornit să te dezrobească? ― Stai, stai... nu-i așa, prietene! bâlbâi locotenentul roșind. Mai întîi patria... ― Nu ocoli întrebarea, stărui Bologa, triumfător. Răspunde cinstit! În asemenea cazuri nu pot fi două răspunsuri! Varga tăcu. Întrebarea îl încurca, și mai ales curajul lui Bologa. În sfârșit, zise șovăitor: ― Există o lege pentru toți și o singură datorie, care ne leagă prin
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Apostol din liceu. ― Și unde vine satul tău, Constantine? întrebă Bologa fericit, nerăbdător. ― Apoi tocmai lângă Făget, unde e comanda cea mare, nu știu cum îi zice la cătănie, răspunse preotul, încurcat și înfricoșat că vorbește românește cu un ofițer. ― E romînesc? stărui Apostol. ― Parte și parte... Noi îi zicem Lunca, dar pe ungurește se cheamă... ― Lunca? întrerupse Bologa, ca și când ar fi căutat să-l oprească a rosti cuvântul unguresc. Și pe la noi este un sat Lunca... Îți aduci aminte? ― Cum să nu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și cu practicanții de la judecătorie, niște băiețandri piperniciți și scutiți definitiv de armată. Nimeni, firește, nu îndrăzni să aducă vorba despre buba zilei. Într-o atmosferă de jenă, își exprimară părerile asupra mersului vremii și asupra greutăților de trai, unii stăruind mai mult asupra rațiilor de făină și a scumpetei nenorocite care ucide entuziasmul cetățenilor. Apostol nu zăbovi decât vreo zece minute, spunând la plecare că a venit doar să le strângă mâinile. După plecarea lui, directorul băncii "Parvana" obs-erbă că
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ce-i stăteau pe limbă pentru Rodovica, sperând în taină că Apostol îi va povesti din fir în păr ce-a pățit cu notarul. Apostol fu grăbit tot timpul, tăifăsui cu ea până târziu, dar numai despre întîmplări din trecut, stăruind mai cu seamă asupra vedeniei lui în biserică, odinioară, întru bucuria mamei, care îndată îi împrospătă toate amănuntele acelei "minuni cerești", găsind și prilejul să observe, în treacăt, că "o, Doamne, cu cât învață oamenii mai mult, cu atâta se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
strigă: ― Ilona!... Ilona!... Ia vino-ncoace, iute! Fata sosi îndată, întrebătoare, cu degetele murdărite de vopseaua ouălor roșii. Când îi spuse tatăl său că ofițerul o cere de soție, se spăimântă, se uită la Bologa și izbucni în lacrimi. Groparul stărui să răspundă "domnului locotenent", dar toate fură în zadar: Ilona plângea și nici în ruptul capului nu voia să deschidă gura. ― Ne pierdem vremea de pomană, domnule locotenent, zise în cele din urmă Vidor cu dispreț. Muierea tot muiere, din
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
transformată în sala de ședințe, înainte de-a începe dezbaterile. Apostol avea ochii mai adânciți în cap și roșii, încercuiți cu dungi vinete, și obrajii de o paloare străvezie, în care se desenau vinele albastre șterse. Pe vârful limbii îi stăruia un gust sărat de lacrimi, iar în cerul gurii, o uscăciune necăcioasă, ca după un somn cu coșmare. În suflet însă îi sălășluia liniștea, ca o domniță cu mâinile moi și calde. Se simțea foarte bine și se uita cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
compunere despre primăvară. Începuseră deja să se topească zăpezile, înfloriseră ghioceii prin pădure și albinele din stupii noștri porniseră să zumzăie. Culesem deja toporași de pe malul pậrậului Cernu, ascultasem cậntecul păsărilor revenite la cuiburi, deși pậlcuri mici de zăpadă mai stăruiau prin ograda pustie. Rețin că am scris o compunere plină de lirism, pentru că acolo, Primăvara era însăși viața mea, erau preocupările mele zilnice, era sufletul meu de copil nevinovat în căutarea ghioceilor albi și puri, era întậia mea operă care
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
a existat cu multă 22 vreme înainte. Același lucru îl putem spune și despre existența viilor la Iași... După acest act ce vine de la Măritul Ștefan voievod, întâlnim nenumărate documente care vorbesc despre viile Iașilor, vândute, dăruite sau moștenite. Îmi stăruie în minte o întrebare, prietene, numai că nu apuc să o pun. Facă-se pe voia ta, vere. Ascult întrebarea. În actul despre care tot am vorbit se pomenește de o prisacă „numită Balica”. De unde până unde acest nume? De la
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
pentru a ne ajuta, rușii s-au instalat în Moldova ca cuceritori”. Pe când noi ne-am retras din fața nemților și România era de fapt doar Moldova dintre Prut și Siret, rușii „Pentru ca să poată executa în deplină libertate planul lor infernal, stăruiau din răsputeri ca misiunile aliate, Regele, Armata, Guvernul și refugiații din teritoriile invadate de inamic, să treacă în Rusia, la răsărit de Nistru...” Apoi „ Sub pretext că Moldova este mult prea mică pentru nevoile operative ale armatei rusești, ne-a
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
noastră și vinul care aburește oala în care așteaptă... Mâncăm pe așezate. Ieșeanul nu uită să guste din vin cu aceeași religiozitate ca la început. Abia acum îmi dau seama ce înseamnă să respecți această licoare și în minte îmi stăruie îndemnul ieșeanului după ce a degustat vinul: “Bea și tu, dar nu-l da de dușcă ca pe orice poșârcă”... În sfârșit, ne-am ostoit foamea și nu avem alta de făcut decât să nu uităm de ulcelele cu vin și
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
cari să-nvețe//bulgărește la noi în București. ["CABALLA PAPEI... "] 2292 Caballa papei și totodată a românilor uniți. Ei se pot introduce în toate bisericile bulgare mai ușor daca vor fi români uniți - cari vorbesc bulgărește. Iar daca Papa va stărui a[-i] catoliza, atunci [î]i vom romaniza pe toți în numele ortodoxiei. Papism = ortodoxie ecuație 381 {EminescuOpXV 382} ["LATINA ȘI ROMÎNA PURUREA PARALELE"] 2292 Dar pentru a o asigura pe biserica Romei că nu avem nici o dușmănie în contra-i, vom
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
în casa robului vostru, ca să rămîneți peste noapte în ea și spălați-vă picioarele; mîine vă veți scula de dimineață, și vă veți vedea de drum." "Nu", au răspuns ei, "ci vom petrece noaptea în uliță." 3. Dar Lot a stăruit de ei pînă au venit și au intrat în casa lui. Le-a pregătit o cină, a pus să coacă azimi și au mîncat. 4. Dar nu se culcaseră încă, și oamenii din cetate, bărbații din Sodoma, tineri și bătrîni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
și a vorbit cu ginerii săi, care luaseră pe fetele lui: "Sculați-vă", a zis el, "ieșiți din locul acesta, căci Domnul are să nimicească cetatea." Dar ginerii lui credeau că glumește. 15. Cînd s-a crăpat de ziuă, îngerii au stăruit de Lot, zicînd: "Scoală-te", ia-ți nevasta și cele două fete, care se află aici, ca să nu pieri și tu în nelegiuirea cetății." 16. Și fiindcă Lot zăbovea, bărbații aceia l-au apucat de mînă pe el, pe nevastă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
fața ta cum se uită cineva la Fața lui Dumnezeu, și tu m-ai primit cu bunăvoință. 11. Primește deci darul meu, care ți-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m-a umplut de bunătăți, și am de toate." Astfel a stăruit de el, și Esau a primit. 12. Esau a zis: "Haidem să plecăm și să pornim la drum; eu voi merge înaintea ta." 13. Iacov i-a răspuns: "Domnul meu vede că copiii sunt micșori, și am oi și vaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
zise Iahuben mulțumit. Lasă, Auta, că eu știu mai bine. Nu sunt prost: în stele nu trăiesc oameni, numai zei. Nu-s copil să mă amețești cu basme. Lasă-mă să cred ceea ce văd. Din clipa aceea Auta nu mai stărui. Ajunseseră pe podișul munților de la miazăzi iată cum: străinii au vrut la început, plecând din Marele Oraș, să se îndrepte spre frații lor care-i așteptau în marea luntre așezată ca un turn de argint în lanul de grâu. Dar
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
țărmul, dar frica, amestecată cu bucuria libertății, care-i stăpânea pe toți, îi îndemna să se grăbească și îi făcea să le pară lungă și clipa. Mpunzi, Mahukutah și alți câțiva socoteau să mai stea, dar ceilalți și îndeosebi cârmacii stăruiau să plece. - Când ne-am ales și noi căpetenie, ne-a luat-o apa! spuse râzând unul cu barbă neagră, ajuns în Atlantida de undeva de departe, dintr-un mic ostrov răsăritean. Erau gata să întindă pânzele, și când nu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
găsea astâmpăr. Întrebă iarăși, în timp ce luntrea pornea: - Zeul meu slăvit Auta, de ce zeii ceilalți sunt neliniștiți? - Nu știu, Mai-Baka. Am fost chemați grabnic în țara Haru. Să vedem când vom ajunge! - Dar cum, zeii nu știu tot ce se petrece? stărui Mai-Baka. Neliniștea neobișnuită îl făcuse pe Auta supărăcios. Se întoarse spre sărmanul arcaș și-i vorbi înțepat: - Zei nu se află nicăieri, Mai-Baka, și rău faci că nu mă crezi. Zeii sunt numai în închipuirea oamenilor proști. Aceștia sunt oameni
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
putea citi durerea, nicicând nu o vedeai zâmbind sau stând prea mult de vorbă cu cineva. Ea își închise suferința în sufletul său. La vârsta de numai zece ani Eugen era un copil retras, fără zâmbet, în a cărui privire stăruia melancolia, fără precauție și reticiență față de adulți și nu numai. Copilăria lui, dacă se poate numi așa, se încheiase la vârsta de 15 ani când absolvi școala generală și de acum trebuia să muncească pentru a-și câștiga existența. S-
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
doar până la poartă, și în contiunare îi povesti cum s-a întâmplat. Atunci Andrei îi zise pe un ton serios: -Ți se potrivește, fata asta, ca o mănușă. Radu recunoscu adevărul. dar din cauza tinereții lui și a ideii care-i stăruia în minte de a se întoarce la părinții lui pentru a le putea fi de ajutor, zise cu vocea scăzută, ușor încurcat: -între mine și ea nu există nimic, din ceea ce crezi tu -Da... dar vezi tu, iubirea este ca
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
îl primise cândva de la Radu și pe care-l păstra ca pe cea mai vie amintire, purtându-l foarte rar, tocmai ca el să poată dura în timp. Când intră în cofetărie, Eva îi observă lacrimile, care încă îi mai stăruiau în ochi și o mângâie pe față, zâmbind. -Cum a fost prima întrevedere cu fiul tău? -Ca și cum l-aș fi văzut în fiecare zi, eu m-am gândit la el în fiecare clipă, mi l-am imaginat tot
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
Grupării Tactice de Nord, solicitând cai pentru transportul tunurilor și a muniției, pregătind eventuala retragere spre vest. Răspunsul primit îl dezarmă, prevestind parcă ceea ce avea să urmeze. Nu mai erau cai, iar cei care fuseseră, deja fuseseră utilizați la maximum. Stărui, explicându-i colonelului că tunurile abandonate ar putea fi folosite mai târziu de adversari, împotriva lor. Asta, dacă rămâneau pe poziție. - Domnule sublocotenent, îți înțeleg supărarea, dar nu ești singurul în situația asta! Știi că și nordul Bucovinei a intrat
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
ce înconjoara omul existau doi electroni ce pot pătrunde și prin plumb, electroni degajați din momentul diviziunii celulei primare. Aceasta este o energie care ține legătura cu Cosmosul (dacă ar dispare din sfera viului, viața ar înceta). Această aură hieratică stăruie în jurul omului și după moarte încă mult timp. Aceasta este energia sapiențială și erotică și că, apoi s-ar strecura în alte ființe (Metempsihoza). h) După dezagregarea corpului uman rămân două câmpuri energetice. După miliarde de ani, acestea pot recompune
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93030]
-
făcut nici o arestare. — Crezi că poate una din bandele astea rasiste l-au dilit pe colorat? Întreabă Gus. Amanda Drummond tresare. Toal pare obosit. Asta n-o putem ști. Se poate să fie o coincidență. Oricum, incidentul probabil că Îi stăruia În minte tipului pe când urca treptele spre North Bridge. Și mai surprinzător În cazul ăsta că n-a fost deloc prudent. Toal se uită la noi așteptând o reacție, dar nimenea nici măcar nu râgâie. Apoi se răsucește și-și ațintește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
cu spasmul mîinii care ar vrea parcă să rețină clipa sau măcar să Întîrzie avansarea ruginii. Ca În orice haiku bun, declanșarea activităților de explorare pentru a dibui sensurile poemului o realizează abia ultimul vers - un ceas ruginit. Neîndoielnic, puteam să stăruim În contemplarea acelui ceas de buzunar, transmis din tată-n fiu, pe care bătrînul, cînd Îl mîngîie, cînd Își Încleștează degetele pe el. Dar, pentru a trece la actul meditativ, ceasul ruginit trebuie resimțit ca o metaforă a vieții trecătoare
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]