2,230 matches
-
Pe de altă parte, marina germană a dedicat eforturile sale majore purtării războiului pe mare cu submarine. Bătălia a avut loc în Marea Nordului, în largul coastei peninsulei Iutlanda, care este cea mai mare suprafață compactă terestră din Danemarca, la ieșirea strâmtorii Skagerrak. Strâmtoarea Skagerrak se află între coasta de sud-est ale Norvegiei, coasta de sud-vest ale Suediei și golful Kattegat, care fac legătura spre Marea Baltică. În partea de est a Mării Nordului se află insulele britanice cu Scapa Flow în Nord, baza
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
altă parte, marina germană a dedicat eforturile sale majore purtării războiului pe mare cu submarine. Bătălia a avut loc în Marea Nordului, în largul coastei peninsulei Iutlanda, care este cea mai mare suprafață compactă terestră din Danemarca, la ieșirea strâmtorii Skagerrak. Strâmtoarea Skagerrak se află între coasta de sud-est ale Norvegiei, coasta de sud-vest ale Suediei și golful Kattegat, care fac legătura spre Marea Baltică. În partea de est a Mării Nordului se află insulele britanice cu Scapa Flow în Nord, baza navală a
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
ani, fără ca între Marina Imperială Germană Și Marina Regală Britanică să se fi desfășurat vreo mare bătălie. La începutul secolului relațiile anglo-germane s-au deteriorat tocmai pentru că Imperiului German a început dezvoltarea intensivă a flotei sale. După experiența Bătăliei din Strâmtoarea Tsushima (1905), flota britanică a construit nava HMS Dreadnought, stabilind un model în privința construirii cuirasatelor, cuirasatele anterioare (pre-dreadnought) devenind depășite. Acest lucru a însemnat totodată și faptul că construcția marilor cuirasate a început de la zero, generând o cursă a înarmărilor
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
a propulsiei: După publicarea cărții lui Alfred Thayer Mahan intitulată "The Influence of Sea Power upon History, 1660-1783", în construcția cuirasatelor a început o cursă a înarmărilor la nivel mondial. Această cursă a înarmărilor a culminat în bătălia decisivă din Strâmtoarea Tsushima în 1905; rezultatul bătăliei influențând în mod semnificativ proiectarea navei "". Odată cu "HMS Dreadnought" s-a stabilit un nou standard, nava respectivă „declasând toate tipurile anterioare de cuirasate”, motiv pentru care acestea din urmă au primit ulterior denumirea de nave
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
HMS Viper" și "HMS Cobra", împreună având experiențele pozitive și ale experiențelor similare ale multor nave mai mici de pasageri, care foloseau turbine, "HMS Dreadnought" a fost comandat să fie echipat cu turbine. Bătălia din Marea Galbenă și Bătălia din Strâmtoarea Tsushima au fost analizate de "Comitetul Fisher", căpitanul William Pakenham declararând că „tunurile de 12 țoli ale ambelor părți au demonstrat o putere și precizie, pe lângă care prestația tunurilor de 10 țoli a trecut neobservată. Amiralul John Arbuthnot Fisher a
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
în aplicare ideile sale cu privire la o navă de război să dispună atât de viteză mare cât și de tunuri de mare calibru, respectiv viteză de 39 km/h (21 noduri) și tunuri de 12 țoli, subliniind că în Bătălia din Strâmtoarea Tsushima amiralul Tōgō Heihachirō a fost în măsură să bareze "T"-ul rusesc, datorită vitezei superioare ale navelor japoneze Salvele cu proiectile cu o rază lungă în timpul Bătăliei de la Marea Galbenă, cu toate că nu a fost experimentate de nicio marina înainte de
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
februarie 1942, vasele "Kriegsmarine" au părăsit portul Brest la ora 21:14 și au navigat nedetectate de inamic pentru mai bine de 12 ore, reușind să ajungă la intrarea în Canalul Mânecii fără să fie interceptate. După ce navele germane au traversat strâmtoarea și au ajuns în Marea Nordului, britanicii au reușit să le intercepteze, iar avioanele Royal Air Force, ale Fleet Air Arm și bateriile de coastă au încercat să le bombardeze. Atacurile britanice nu au avut niciun efect asupra convoiului german, iar vasele
Operațiunea Cerberus () [Corola-website/Science/335573_a_336902]
-
dar au devenit în același timp ținta unor atacuri aeriene britanice destul de frecvente. Adolf Hitler a ordonat ca atare "Kriegsmarine" să transfere vasele de război în porturile de bază germane. Amiralitatea germană a avut de ales pentru îndeplinirea ordinului variata Strâmtorii Danemarcei și cea a Canalului Mânecii. Această a doua rută era mai scurtă, dar mai periculoasă. Hitler a ales ruta rapidă prin Canalul Mânecii, iar întreaga acțiune de planificare a căzut în sarcina Comandamentului naval german de vest cu sediul în Paris
Operațiunea Cerberus () [Corola-website/Science/335573_a_336902]
-
la o operațiune navală de amploare. Dening a timis un mesaj amiralului Dudley Pound: Drumul cel mai scurt al navelor germane este prin Canalul Mânecii. Sunt 240 de mile de Brest către Cherbourg și încă 120 de mile de Cherbourg la strâmtoarea Dover. În timp ce navele ar putea face traversarea de la Brest la Cherbourg sau de la Cherbourg la strâmtoarea Dover în aceeași noapte, nu au putea face traversarea completă de la Brest la Dover în aceeași noapte. La prima vedere, această traversare de-a
Operațiunea Donnerkeil () [Corola-website/Science/335662_a_336991]
-
mai scurt al navelor germane este prin Canalul Mânecii. Sunt 240 de mile de Brest către Cherbourg și încă 120 de mile de Cherbourg la strâmtoarea Dover. În timp ce navele ar putea face traversarea de la Brest la Cherbourg sau de la Cherbourg la strâmtoarea Dover în aceeași noapte, nu au putea face traversarea completă de la Brest la Dover în aceeași noapte. La prima vedere, această traversare de-a lungul Canalului pare periculoasă pentru germani. Este probabil, însă, ca în condițiile în care navele lor
Operațiunea Donnerkeil () [Corola-website/Science/335662_a_336991]
-
vânătoare nocturnă germane au efectuat 19 misiuni în acea noapte până la ora 08:00 dimineața, când au fost înlocuite de avioanele de vânătoare diurnă ale JG 2. Flota germană a navigat timp de 11 ore de la Brest prin Canalul Mânecii spre strâmtoarea Dover. Întâmplara a făcut ca operatorul unui stații radar din Fairlight, East Sussex a terminat o reparație și și-a pornit instalația la timp ca să recepționeze 27 de ecouri la ora 10:15 pe 12 febrorie. Informația a ajuns la
Operațiunea Donnerkeil () [Corola-website/Science/335662_a_336991]
-
1930 - 1932). Pe cargoul "Inginer N. Vlassopol", alături de soțul ei, a navigat în Marea Mediterană, Marea Nordului, Marea Baltică și a traversat Oceanul Atlantic ajungând până în porturile Buenos Aires, Rosario, Montevideo. Și-a dovedit pe deplin abilitățile de lup de mare într-o furtună din strâmtoarea Messina, când salvează nava de la naufragiu. Divorțează în anul 1936, soțul plecând cu cele două nave deținute în străinătate unde le înmatriculează sub pavilion Panama. La 15 august 1937, de Ziua Marinei Române, a fost decorată de Regele Carol al
Irina Constanziu-Vlassopol () [Corola-website/Science/332538_a_333867]
-
conform planului, să atace cu un avans de cinci minute. Toate aceste disfuncționalități aveau să ducă la consecințe serioase pentru "9 Staffel" KG 76. În acest timp, 40 de avioane de vânătoare din III./JG 26 și JG 3 traversau strâmtoarea Dover urmărind curățarea căii de atac pentru bombardiere. În spatele acestora la aproximativ 25 mile (40 km) erau cele 27 de bombardiere Do 17 din I./KG 76 și III./ KG 76, escortate de 20 de Bf 110, care aveau misiunea
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
fost desfășurată pentru a ataca vasele japoneze de transport și aprovizionare. Sediul lui Yi Sun-sin era la Yeosu, la vest de insula Namhae de pe coasta sudică a Coreei. Zona înconjurătoare a Okpo și Yeosu este presărată cu numeroase insule și strâmtori înguste. În acestă zonă s-au dat multe lupte navale în care Yi Sun-sin i-a învins pe japonezi. Amiralul a pornit pe 05 mai 1592 la ora 2:00 de la Yeosu cu 24 de nave panokseon și a navigat
Războiul Imjin () [Corola-website/Science/333136_a_334465]
-
în Sacheon și zona înconjurătoare. Yi Sun-sin s-a alarmat deoarece se temea că japonezii se pregătesc să atace orașul Yeosu. Amiralul Yi a condus flota spre Sacheon pe 29 mai 1592. Amiralul s-a întâlnit cu Won Gyun la strâmtoarea Noryang și au discutat despre planurile de luptă. Yi Sun-sin a cercetat zona înconjurătoare. De pe o stâncă mare cu vedere la oraș se putea observa cum japonezii se deplasau prin tot orașul. 12 nave mari de război japoneze erau ancorate
Războiul Imjin () [Corola-website/Science/333136_a_334465]
-
de 13 august 1592, flota coreeană a navigat de la insula Miruk la Dangpo unde a primit informația că o numeroasă flotă japoneză este în apropiere. În dimineața următoare, flota coreeană a aflat că 82 de nave japoneze sunt ancorate la strâmtoarea Gyeonnaeryang. Din cauza adâncimii strâmtorii și pericolului reprezentat de rocile subacvatice, Yi Sun-sin a trimis șase nave ca să atragă 63 de vase japoneze în marea largă iar flota japoneză le-a urmat. Acolo, flota japoneză a fost înconjurată de flota coreeană
Războiul Imjin () [Corola-website/Science/333136_a_334465]
-
flota coreeană a navigat de la insula Miruk la Dangpo unde a primit informația că o numeroasă flotă japoneză este în apropiere. În dimineața următoare, flota coreeană a aflat că 82 de nave japoneze sunt ancorate la strâmtoarea Gyeonnaeryang. Din cauza adâncimii strâmtorii și pericolului reprezentat de rocile subacvatice, Yi Sun-sin a trimis șase nave ca să atragă 63 de vase japoneze în marea largă iar flota japoneză le-a urmat. Acolo, flota japoneză a fost înconjurată de flota coreeană într-o formație semicirculară
Războiul Imjin () [Corola-website/Science/333136_a_334465]
-
granița cu Coreea de Nord, în nord, cu Vietnam la sud și are o lungime de 14 500 km. Chină este mărginita de Marea Chinei de Est, Golful Corean, Marea Galbenă și Marea Chinei de Sud. Taiwan este separat de continent prin strâmtoarea Taiwan. Cea mai mare parte a Chinei se află într-o zonă moderată, cu anotimpuri distincte. Există diferențe de climă care se datoreaza musonilor, extinderii suprafețelor de uscat și diferențelor considerabile în altitudine. În timp ce în Chină centrală și de sud-est
Geografia Chinei () [Corola-website/Science/334589_a_335918]
-
să se adapteze la metode mai moderne decând bariera Insulei Pierduților neagă întreaga magie. Alți răufăcători menționați sau omiși, dar care sunt parte a "Insulei Pierduților" sunt : din "Peter Pan", din "Mica Sirenă" (care deține " Chipsurile și Peștii Ursulei" , în timp ce Strâmtoarea Ursula care este numită după ea, este cea care separă Insula Pierduților de Orașul Fermecător), Dr. Facilier din "Prințesa și Broscoiul" (care este fondatorul Școlii Dragonului ), Gothel din "O poveste încâlcită" (care este menționată ca fiind una dintre profesoarele ce
Descendenții (film din 2015) () [Corola-website/Science/334625_a_335954]
-
ofițer al Marinei Regale Britanice. În primii ani ai secolului al XX-lea, a servit ca amiral de patrulă, comandând patru flotile de distrugătoare. De Robeck a comandat forța navală aliată din Dardanele în timpul Primului Război Mondial. Campania sa de forțare a strâmtorii, demarată la 18 martie 1915, a fost aproape de succes, artileria turcă de pe uscat fiind aproape de a rămâne fără muniții: minele din strâmtori au dus însă la pierderea a trei cuirasate aliate. Campania terestră ce a urmat, ca și cea navală
John de Robeck () [Corola-website/Science/334674_a_336003]
-
de distrugătoare. De Robeck a comandat forța navală aliată din Dardanele în timpul Primului Război Mondial. Campania sa de forțare a strâmtorii, demarată la 18 martie 1915, a fost aproape de succes, artileria turcă de pe uscat fiind aproape de a rămâne fără muniții: minele din strâmtori au dus însă la pierderea a trei cuirasate aliate. Campania terestră ce a urmat, ca și cea navală, a fost un eșec și trupele de uscat a trebuit să fie evacuate de pe peninsula Gallipoli de către de Robeck în noaptea de
John de Robeck () [Corola-website/Science/334674_a_336003]
-
SS "Schleisen" și SS "Graecia". De Robeck a devenit apoi secundul amiralului Sackville Carden, al Escadrilei Mediteranei de Est, adică al forțelor navale aliate din Dardanele, pe vasul HMS "Vengeance", în februarie 1915. Sackville Carden a primit instrucțiuni să forțeze strâmtoarea și să împingă spre Constantinopol: a făcut o încercare de a realiza aceasta la 19 februarie 1914 după care s-a îmbolnăvit grav, lăsându-l pe de Robeck la comandă, pe nava-amiral HMS "Queen Elizabeth", în martie 1915. Campania lui
John de Robeck () [Corola-website/Science/334674_a_336003]
-
a făcut o încercare de a realiza aceasta la 19 februarie 1914 după care s-a îmbolnăvit grav, lăsându-l pe de Robeck la comandă, pe nava-amiral HMS "Queen Elizabeth", în martie 1915. Campania lui de Robeck de forțare a strâmtorii, lansată la 18 martie 1915, a fost aproape de succes, artileria turcă de pe uscat fiind aproape să rămână fără muniție: minele puse în strâmtoare au dus însă la pierderea a trei cuirasate aliate. Considerând că nu mai are sens să piardă
John de Robeck () [Corola-website/Science/334674_a_336003]
-
la comandă, pe nava-amiral HMS "Queen Elizabeth", în martie 1915. Campania lui de Robeck de forțare a strâmtorii, lansată la 18 martie 1915, a fost aproape de succes, artileria turcă de pe uscat fiind aproape să rămână fără muniție: minele puse în strâmtoare au dus însă la pierderea a trei cuirasate aliate. Considerând că nu mai are sens să piardă și mai multe vase, de Robeck a abandonat apoi întreaga operațiune navală. La 25 aprilie 1915, generalul Ian Hamilton și trupele sale au
John de Robeck () [Corola-website/Science/334674_a_336003]
-
Considerând că nu mai are sens să piardă și mai multe vase, de Robeck a abandonat apoi întreaga operațiune navală. La 25 aprilie 1915, generalul Ian Hamilton și trupele sale au debarcat în Golful Suvla cu instrucțiuni de a asigura strâmtoarea de pe uscat. Turcii avuseseră timp două luni după primul atac naval serios pentru a pregăti apărarea terestră înainte de a se face debarcarea, și au folosit timpul eficient. Comodorul Roger Keyes, șeful statului major al lui de Robeck, a susținut o
John de Robeck () [Corola-website/Science/334674_a_336003]