4,124 matches
-
mai avea de ales. Mergea târâtă de această vijelie, de care numai ea își dădea seama, și nu avea habar încotro merge. Până la urmă sosi, șontâc-șontâc, și ziua plecării. Se sui în avion strivind între dinți un calmant, ca să-și strivească spaima care, în mod ciudat, nu o pândea dinăuntru, era undeva în afara ei, ca și cum chiar Clara o invocase, pentru a se oglindi în ea. Avionul era plin. Persoane preocupate, în haine sobre, discu tau șoptit sau, dimpotrivă, vorbeau tare și
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
om. - Umbra lui dormea pe pat. {EminescuOpVII 111} El ceti în cartea lui Zoroastru... ea se sculă încet... cu ochii închiși... se subție.. se lipi de părete și se așeză ironică, fantastică, lungă, în dreptul lui. Dan se simțea bolnav, abătut, strivit sub greutatea cugetărilor lui. Afară de aceea un fulger i trecuse drept prin inimă în vremea căderei lui. El simțea fulgerul junghiindu-i inima. El se lungi pe pat și s-acoperi cu rasa... Pe dinaintea lui treceau ființe ciudate pe care
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-i dusese numele mai departe. Sunt puțin oamenii care reușesc atât de mult. Nu contează numele, ci forța sângelui care face numele și îl scoate la înaintare. Nu contează ce nume. Să te cheme Violett Predoi! Dacă ai bun-simț, cazi strivit sub monstruozitatea numelui. Dar dacă nu-ți pasă, îi faci pe oameni să-ți spună numele scăpărând de admirație. Cel mai rău este să nu lași nici un nume, iar pe Zogru îl apuca disperarea când se gândea că nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
o considera o individă idioată. Ce-i drept, așa și arăta, căci, după ce că își arunca privirea des spre Andrei Ionescu, mai era și-un morgon pe-acolo, care amplifica legătura. Morgonii aceștia sunt niște ființe jalnice, pe care Zogru le strivește fără milă ori pe unde îi ies în cale. Arată ca niște hârtii mototolite, cenușii, de fapt, ca niște fețe boțite și posomorâte ce se rostogolesc peste tot și se prind nebunește de mințile oamenilor, care nici măcar nu pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
petrecută la Balcic. Când s-a trezit, era din nou la Comoșteni, în anul 1959, iar pe drumul bine știut treceau alene câțiva bivoli negrii, ultimii pe care i-a mai văzut. Gică venise de câțiva ani din lagăr, era strivit, ca și când ar fi trecut un tanc peste el, și absent. Singurul loc ce îi dădea siguranță era casa părintească, de care nu se mai desprinsese nici după moarte. Pe el îl văzuse Zogru în urmă cu numai câteva luni - Doamne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
întrebări viitoare. § Locotenentul Salitov stătea la capătul estic al Insulei Petrovski, cu spatele la Podul Tucicov. Părea a fi cel mai jos punct al orașului, iar el avesa sentimentul că St Petersburgul se ridica în spatele lui ca să îl înghită și să-l strivească. Sentimentele de opresiune nu i-au fost niciodată străine lui Salitov. Ptițin, tânărul politsyeskiy care i-a fost alocat, stătea la vreo douzeci de sazhen la dreapta sa, la vedere, așteptând semnalul. Salitov se uită înspre parcul înghețat și acoperit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
purta o cască Buck Rogers. Dinții mari Îi erau dezgoliți și Încleștați. Când Își declanșa tornada, polițiștii se făceau nevăzuți. Oamenii se Împrăștiau care‑ncotro. Se rotea Înainte și Înapoi În nori de praf, și fără Îndoială i‑ar fi strivit pe pietonii care i s‑ar fi aflat În cale. - Nebunul orașului, Îl botezase Rosamund. Nu va mai trebui să mă tem de el când mă duc sau mă Întorc de la farmacie. La vastul hambar de metal verde, Întins pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
linguri ruginite, hârtii, sumedenie de hârtii, măreau și mai mult dezolarea, starea aceea de cimitir părăsit. Peste tot o liniște adâncă, acea liniște care în alte locuri ar fi părut binefăcătoare, aici era nefirească și stranie, o liniște ce îl strivea, făcându-i impresia că trecuse de cine știe când pe un tărâm al morții și acest lucru îl făcu să strige cu o voce ciudată, nefiresc de falsă. Strigătul acela rămas fără ecou se pierdu printre clinurile frământate ale dealului
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
frumoși puși în rânduri drepte ca la sfoară. Voiam să ajung acolo, dar orașul nu se mai termina. Asfaltul frigea parcă din ce în ce mai tare, de o parte și alta a străzii numai construcții înalte, unele cu schele pe ele, parcă mă striveau. M-am sprijinit de un stâlp, pe care scria ceva cu galben, nu m-a interesat ce scria, eu vedeam doar dealul acela și deodată toate s-au prăvălit asupra mea. Parcă mă văd și acum și cred că voi
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
rămas acolo. Voiam să văd fața tractoristului de la manetele acelea ucigașe. Cu un ultim copac pus în autocamion a ieșit din cabină. Avea o față obosită, atât. Am plecat de acolo și undeva mintea mea păstram imaginea unei crengi verzi strivită sub șenila grea. Tăcu și capul i se aplecă și mai mult deasupra mesei. Afară vântul încetase de tot. Aici era cald și bine. Cu greu ai fi crezut că afară zăpada este cât gardul. Uitând că nu este singur
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
pe ea. Izbucni cu voce tare: „Ce proastă sunt!” Pe drumul dinspre școală Niculaie venea cu ghiozdanul subsuoară, urmat de bătrâna învățătoare. Gândi, „Vine la mine, oare ce să-i spun? Cine mai știe ce șio fi închipuit...” Singuraticul Prietenul strivi sub talpa groasă a pantofului o frunză uscată din toamna trecută, aceasta foșni sec fără a opune vreo rezistență, apoi ca și cum ar fi vrut să constate efectul mișcării sale ridică piciorul cu pantoful îngreunat de mâlul galben, privi locul și
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
-o, următoarea lovitură mi l-ar fi străpuns. Sau ceva mai jos, căci mă dumirisem deja care îi era ținta. Bâta mi-a căzut din mână și, în timp ce încercam să mă feresc, am alunecat. Am căzut cât eram de lung, strivindu-mi șoldul de piatra vetrei și măturând pământul cu fața. M-am sculat plin de mânie, hotărât prostește să reacționez. Atunci a intervenit Faroald: - Gata! Vrei cumva să fii castrat, Stiliano Sirianul? Ce vrei să demonstrezi? Mi-am trecut dosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
rătăciseră în pădure. Am stat acolo până la apusul soarelui. Grimoald și Rodoald nu-și mai găseau liniștea din pricina pierderii surorilor. Gaila plângea de mila frățiorului, în timp ce eu ceream iertare că l-am scăpat de pe cal. Rotari și-a vărsat focul strivind cu degetele un ram spinos de ienupăr. Tocmai voiam să ne-ntoarcem la cai și să ne continuăm fuga, când am auzit zgomot de copite. Mare ne-a fost mirarea văzându-l pe micul Gumbert străbătând acel drum de sub noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
trupul plăpând, ochii mei lipiți de goliciunea femeii din poza pe care nu reușesc s-o apuc cu mâinile, vrând din tot sufletul s-o am, ca și cum în clipa aceea de poza femeii goale ar depinde întreaga mea viață, aproape strivind trupul ce se zbate neputincios sub mine, întinzându-mă tot mai mult după poză, încins de luptă și mirosul transpirației amestecat cu alte mirosuri vagi, nedefinite, precum și strigătele aprinse ale celorlalți îmi fac o plăcere netrebnică, strâng tot mai tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
lui, cu privirea aspră deasupra mea, straiele pe care le poartă, vârsta și eu cu atât mai neputincios a-l apăra pe cel absent și învinuit de vini pe care, Te ispitesc cu geniu! Neputând ține piept, cobor privirea, mă strivește și pe mine această întrebare, Nici eu nu știu, părinte, sunt neștiutor! Îmi rotesc ochii prin biserică și mă cuprinde nepotolită bucuria, zâmbesc tainic acelei imagini din sufletul meu pe care părintele stareț n-are cum s-o vadă, Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
tot aerul pământului, pieptul mi se ridică și se lasă într-o încordare teribilă, mă întorc cu fața la pământ și-mi deschid brațele larg a îmbrățișare, în fața ochilor mei deschiși, aproape de sol, zac trupurile rănite de flori și fire de iarbă strivite în furia mea neputincioasă, sunt un ucigaș de inocență! Clopoțeii mov ale căror glasuri tânguitoare ar fi trebuit să le audă urechea ta surdă agonizează tăcut jur împrejurul tău, dându-ți superba lecție a umilinței, dar n-o vei învăța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
apropiat de pictura religioasă și pot să-ți spun acum, după atâția ani de când lucrez cu el, că prefer să pictez sfinți după cartoane decât atleți frumoși în întreceri sportive, Și care-i diferența? țâșnește necruțătoare întrebarea mea, Janos își strivește mucul de țigară pe treptele de piatră, nu-i zăresc chipul întors spre curtea mănăstirii, stă cu câteva trepte mai jos decât mine, dar îmi răspunde, Una de tehnică artistică! pentru sfinți lucrezi doar cu suprafața și nu trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
În pumni, apoi am intrat În Urechea Stângă. El m-a strigat o vreme, dar eu am tăcut chitic, de teamă să nu mă atingă. Ezita să-și bage degetul În ureche să mă scoată de acolo, ca să nu mă strivească. A Început să-mi spună o poveste foarte frumoasă. După un timp am ieșit pe buza urechii fărĂ să-mi mai fie teamă că m-ar putea atinge și săruta. Voiam să-mi spună povestea și apoi să plece și
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
florile din grădină. Hotărât lucru, nu aveam să ajung niciodată În ÎmpărĂția lui Dumnezeu, pentru că mă găseam deja În ea. *** Când o ușiță se deschide Înăuntru, misterioasă și plină de promisiuni, nu se mai poate Închide la loc. Te trezești strivindu-ți unghiile pentru a scobi În pereții tronsoanelor abandonate cu mult timp În urmă, topindu-te de dorul locurilor unde ai fi putut ajunge dacă ai fost incoruptibil și nu te-ai abătut de la drumul tău. idei, proiecte neterminate, idealuri
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
proiecte pentru care revenise În românia. Pentru niște Îndrăgostiți, gesturile cotidiene devin ridicole și penibile și cer un efort inuman, efortul de a te smulge din brațele celuilalt și a participa la circul obositor al realului, gata oricând să te strivească. În tramvai Îl zăream din nou pe Ștefan ca pe o ființă distinctă, cu propriile sale nevoi, cu propria sa viață, care Îl purta chiar În acel moment spre propria sa casă, ieșit din cercul nostru de foc la o
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
văzut atunci că fluturele Îmi intrase pe sub piele și Înainta În sus pe braț. o lovitură puternică peste mână m-a culcat la pământ. Fluturele zăcea strivit sub pielea mea devenită sidefie. Era chiar el : angalok-ul. El fusese cel care strivise fluturele. Stătea la intrarea În iglu cu bustul dezgolit și cu doi câini husky pe umeri ca două statuete maiestuoase. — Fugi ! strigă angalok‑ul. Trebuie să pleci chiar acum ! — Nu mă lăsa surioară ! se tângui cel care nu apucase să
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
supremația. Din fortărețele lor, călugării-războinici, blochează drumul spre capitală; castele sînt distruse, satele jefuite, câmpiile, trecute prin foc. În tot acest dezastru, trei oameni visează să unească națiunea. Pe de o parte, charismaticul, dar brutalul Nobunaga, a cărui ambiție necruțătoare strivește totul În calea sa. De cealaltă parte, Ieyasu, rece și calculat, Înțelept la sfat, viteaz În luptă, depășindu-și vîrsta prin maturitate. Dar piatra unghiulară a acestui triumvirat este și cea mai proeminentă figură: Hideyoshi, care se ridică de la umila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
deosebit de Înalt, nici abrupt, dar avea povârnișurile acoperite cu stejari, cu zelkova, cu arțari și cu oțelari. De obicei, Îl frecventau numai tăietorii de lemne, așa că, pentru a trece acum rapid cu caii și oamenii trebuia să taie copacii, să strivească tufișurile, să sară peste prăpăsii și să traverseze pâraie. Nobunaga le striga oamenilor lui: Dacă ați căzut de pe cai, lăsați-i pe loc! Dacă vi se prind steagurile În crengi, dați-le drumul! Numai grăbiți-vă! Important este să ajungem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
pare că nu. Generalul Fuwa a dat ordine stricte. — Că ce? — Să nu tragem nici un foc. Să lăsăm inamicul să lucreze după pofta inimii. — Ni s-a ordonat să stăm căscând gura până termină castelul? — La Început, planul era să strivim inamicul printr-un singur atac-surpriză, când Începea munca la castel; pe urmă, a fost vorba să atacăm atunci când castelul era clădit pe jumătate și să-l facem fărâme. Dar, de data asta, avem ordin să stăm și să privim cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Seniorul nu-i privea fața. În timp ce soarele asfințea, Întunericul și ceața albicioasă a serii se separau tot mai clar, la marginea câmpiei Mikatagahara. Alergând În vântul iernii, drapelele mesagerilor aduceau necontenit veștile proaste. — Sakuma Nobumori din clanul Oda a fost strivit. Takigawa Kazumasu s-a retras În dezordine, iar Hirate Nagamasa a murit. Numai Sakai Tadatsugu mai rezistă, În luptă Înverșunată. — Takeda Katsuyori și-a unit forțele cu corpul Yamagata și ne-a Înconjurat aripa stângă. Ishikawa Kazumasa e rănit, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]