2,472 matches
-
de o inteligență feroce, prinț al pederastiei și al măgăriei fără antidot”2. Pentru el, Marcel Proust e „unul dintre acei tinerei din lumea bună care suferă de literatură, de slăbiciuni elegiace, de mici nimicuri de eleganță și subtilitate, de tandreți vane, de flirturi, cu un stil prețios și pretențios”3. Așadar, un simplu dandy vanitos și ușuratic? Un veleitar fără leac? Chiar dacă atunci când Lorrain scrie cele de mai sus În Le Figaro, deci În 1896, Proust nu e Încă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
pe aceasta. A domnit singură, atât era de puternică 1. A iubi, chiar În cel mai Înalt sens al cuvântului, a dori Înseamnă Întotdeauna a depinde, adică a fi sclavul dorinței tale. Brațele care te cuprind cu cea mai mare tandrețe sunt de fapt un lanț, iar dacă ești Richelieu - ba chiar Don Juan -, atunci când le sfărâmi, din tot lanțul acestor brațe atât de blânde, nu desfaci niciodată decât un inel. Iată sclavia căreia Brummell i s-a sustras. Victoriile sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
poveste cu fundal foarte complicat și cu numeroase figuri. La Belvoir, la Oatlands, pretutindeni, ducele și ducesa de York Îl copleșiseră; dar după ce soarta Îl trădă, ducesa Începu să-i arate un sentiment aparte, care aruncă o lumină de adâncă tandrețe asupra acestei vieți strălucitoare și pustii 1. Brummell nu a uitat niciodată acest lucru. S-ar fi putut chiar ca fără prietenia ducesei de York, căreia Îi promisese să nu dezvăluie niciodată ceea ce știa despre viața intimă a Regentului, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
chiar să iubească fete de 43 de ani). De altfel, există În vanitatea prea ațâțată o inflamare ce seamănă diavolește de mult cu iubirea. Diavolește e cuvântul potrivit! Trebuie citit În Memoriile Marii Domnișoare despre aceste vicleșuguri ale respectului și tandreței, demne și nerăbdătoare. Prințesa, căreia Îi păsa de felul În care scrie, notează lucruri fermecătoare, așa cum nu fac decât scriitorii de geniu. E minunată această grație Învăluită și această pasiune ipocrit arătată, o pasiune care vrea să fie văzută, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
schimbă de câteva ori locul.) Imbecil! (Privește spre chepeng.) Uah! (Se așază înapoi pe rogojină, sprijinit de zid, scoate o oglindă mică dintr-un buzunar și începe să se privească atent; își schimbă rând pe rând expresiile, de la ură la tandrețe, de la grotesc la melancolie, în tot acest timp sonorizând prin onomatopee.) Uahhh... Uuuu... Ihâââ... Sssst... Eheee... Iiii... Țțțț... Buah... Izbucnește într-un râs hilar.) Ce... nebun! (În oglindă.) Nebuniile! (Se lipește cu fața de oglindă.) Ehe-he... (Se privește admirativ.) Nebuniile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
pe cât de suav, pe atât de palid pentru definirea stării de șoc În care mă azvârlise cutremurătoarea revelație. - Inutil să adaug că aceasta este ultima dintre remarcabilele sale calități, continuă profesorul cu voce netulburată, ușor ironică, dar nu lipsită de tandrețe. În clipa când se auziseră cele trei ciocănituri În ușă ale femeii, Își trăsese indiferent pledul peste picioare - sau, mă rog, peste locul unde ar fi trebuit să aibă picioarele - și continuase să surâdă, ca și când nu s-ar fi Întâmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
mai complexă și mai imprevizibilă În reacții decât eram eu dispus să accept că ar putea fi. N-a spus nimic. Și-a așezat doar mâna pe brațul meu drept, strângându-l ușor. În semn de Înțelegere? De solidaritate? De tandrețe? N-am apucat s-o Întreb. Mâna ei mi-a părăsit brațul Într-o mișcare rapidă și imediat am simțit cum Îmi apasă buzele cu palma. A stins lanterna și a șoptit: - Sst! Vine cineva... Mi-am Încordat auzul, strivind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
și-a luat capul În mâini. Eșecul o făcea să sufere. Aș fi vrut s-o consolez, dar cuvintele mă părăsiseră și pe mine. I-am pus mâinile pe umeri și am strâns ușor. Nu era chiar un gest de tandrețe, mai curând unul de solidaritate Întru decepție. Deodată, Eveline și-a azvârlit mâinile În lături, apoi mi s-a aruncat În brațe, fremătând de bucurie: - Te-am păcălit! a exclamat cu candoarea senină a copiilor cărora le reușește o șotie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
modă veche al liber-cugetătorului, o bogată cravată neagră, legată neglijent ca o fundă. Când mi se adresa mie, pe-atunci un băiețel, folosea persoana a doua plural - nu cu rigiditatea servitorilor și nici ca mama În momentele ei de mare tandrețe, când aveam febră mare sau când am pierdut un trenuleț de pasageri (ca și cum singularul ar fi fost prea fragil ca să suporte greutatea dragostei ei), ci cu franchețea politicoasă a unui bărbat vorbind Altuia pe care nu-l cunoaște suficient de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
aburi din toți, inclusiv din cal. Am văzut de asemenea grimasa familiară pe care a făcut-o desfăcându-și rețeaua deasă a voalului legat prea strâns peste față și, În timp ce scriu acest lucru, simt din nou pe buze senzația de tandrețe reticulară pe care o simțeam când Îi sărutam obrazul acoperit cu voal - acea senzație zboară din nou spre mine cu un strigăt de bucurie, dinspre trecutul cu zăpezi albastre și cu ferestre albastre (perdelele nu sunt Încă trase). Câteva minute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
ori „Neptun“, ori „Apollo“ - Îi pot identifica și acum turnul crem, cu creneluri, În fotografiile vechi făcute În Abbazia), având pe atunci cinci ani și visând În patul meu, după dejun, mă Întorceam pe burtă și, cu multă grijă, cu tandrețe și disperare, Într-o manieră artistică minuțioasă, greu de Împăcat cu numărul ridicol de mic al verilor care trecuseră, pentru a alcătui imaginea inexplicabil nostalgică a „căminului“ (pe care nu-l văzusem din septembrie 1903), trasam cu degetul arătător pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
afacere fantezistă care se ocupa de achiziționarea și exploatarea unor invenții. N-ar fi frumos și nici cinstit din partea mea să afirm că le trecea pe numele lui; dar le adopta și vorbea despre ele cu o căldură și o tandrețe care sugerau un fel de firească paternitate - o atitudine sentimentală din partea lui, nesusținută de fapte și nedovedită ulterior frauduloasă. Într-o zi, ne-a invitat pe toți, mândru, să testăm cu mașina noastră un nou tip de pavaj girat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
câmpiile se sfârșeau În marginea Întunecată și crestată a unei păduri de brazi Îndepărtate; o parte a curcubeului o traversa și acea porțiune a marginii de pădure sclipea magic prin vălul irizat, verde și roz-pal, tras În fața ei: era atâta tandrețe și splendoare În acest spectacol, Încât, pe lângă el, reflexele romboidale, colorate, produse pe pardoseala pavilionului de Întoarcerea soarelui, păreau niște rubedenii sărace. O clipă mai târziu a Început prima mea poezie. Ce a declanșat-o? Cred că știu. Fără nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
l-a transformat Într-un satelit ciudat de docil și chiar foarte vioi, Înfigând un fel de cârlig de undiță În carnea neîngrijită dar sensibilă și receptivă a omului. Tu și cu mine ne-am străduit să răspundem cu o tandrețe vigilentă tandreții Încrezătoare a copilului nostru, dar ne-am confruntat inevitabil cu realitatea că murdăria lăsată de derbedei pe solariile terenurilor de joacă era cea mai puțin gravă din ultrajele posibile și că grozăviile pe care generațiile trecute le-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
transformat Într-un satelit ciudat de docil și chiar foarte vioi, Înfigând un fel de cârlig de undiță În carnea neîngrijită dar sensibilă și receptivă a omului. Tu și cu mine ne-am străduit să răspundem cu o tandrețe vigilentă tandreții Încrezătoare a copilului nostru, dar ne-am confruntat inevitabil cu realitatea că murdăria lăsată de derbedei pe solariile terenurilor de joacă era cea mai puțin gravă din ultrajele posibile și că grozăviile pe care generațiile trecute le-au alungat din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
se schimbe semaforul. Ca într-o fulgerare a clipelor, m-am văzut în dimineața aceea de demult, ezitând pe treptele berăriei dacă să intru sau nu, să mă duc spre masa mea, cu cei doi orbi, adulmecându-se într-o tandrețe bețivană. Și acum, când scriu, încă sunt rămas pe acele trepte. Nu știu dacă voi intra. Nu știu ce am de gând să fac acum cu mine, cel de demult. Știu doar că acum, de pe buza acestui timp indiferent, îl pot privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și trântind ușa mașinii. Am traversat, într-adevăr, și am intrat la „Gambrinus“. Am trecut nepăsător pe lângă mine, cel rămas încă în ușa localului în veșnică așteptare, ezitând dacă să mă duc la masa mea cu cei doi orbi schimbând tandreți doar de ei știute, pipăindu-se cu limbile, ca și cum și-ar degusta obrajii, urechile, negurile, ciozvârta de timp în care i-am uitat și pe ei încremeniți. 29tc "29" Uneori, în dimineți ca acestea, liniștite, înrourate, coborând pe Bulevard, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mai repeziți dintre ei, el asculta În tăcere, străduindu-se să-și ascută la maximum inteligența ascuțită oricum Își schimbau tonul din naștere, Încercînd cu disperare, mereu zadarnic, să priceapă motivele pentru care un om ar putea simți afecțiune sau tandrețe pentru altcineva. De el fugeau pînă și javrele de cîini de pe punte, cărora li se păreau respingătoare, mirosul ori prezența lui, și nici o pisică nu i se frecase vreodată de picioare, mieunînd spre a-i cere un cap de pește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
scheletice, bătrîne fără dinți sau tinerele devorate deja de răul francez Întorseseră capul după el, scuipîndu-l sau numindu-l „fiara iadului” cînd Încerca să stabilească o simplă comunicare amicală cu ele, Înăbușind În sufletul lui pînă și ultima picătură de tandrețe și cele mai intime dorințe de a iubi sau de a fi iubit. Acele sentimente - dacă existaseră vreodată cu adevărat - erau moarte de-acum; moarte cu totul, În afară de visele lui, cînd se trezea deodată ud și rușinat de propria slăbiciune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
El, Oberlus, stăpînul ei, rupsese vraja cu lovituri de ciocan. Avea o sclavă supusă și dăruită, dar nu-i fusese de ajuns asta. Voia o femeie Îndrăgostită, o amantă, o soție; pe cineva care să se culce cu el din tandrețe, dorință sau abnegație. Începea așadar să se comporte ca oricare alt bărbat, care pe deasupra mai era și Înspăimîntător de urît și ridicol de pretențios. Se Întoarse și Îl văzu acolo, buimăcit că ea se strînsese În corset și Își pusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
o tară ereditară, pe care și copilul ei avea să o moștenească. Iubea acel copil. Chiar dacă era fiul cui era și se simțea neliniștită de faptul că s-ar fi putut naște diform și respingător, Îl iubea cu o dulce tandrețe, de care ea Însăși se mira prima. De asemenea, se Întreba adeseori ce s-ar fi Întîmplat cu viața ei - și a altor oameni - dacă Rodrigo ar fi fost În stare să-i dăruiască un fiu În acei ani minunați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
le dai mai apoi peștelui ca să-ți tragă o mamă de bătaie... Așa ești tu, conchise. Mai ușor Îmi va fi mie să-mi schimb mutra, decît o să-ți fie ție să-ți schimbi firea. Niña Carmen se mîngîie cu tandrețe pe burta umflată, care părea gata să pocnească. - Fiul meu o să mă facă să mă schimb, Îl asigură ea. O să fie un copil frumos, căruia va trebui să-mi dedic Întreaga viață... CÎnd o femeie are un copil, Își uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
vezi că și-a pierdut mințile? - Ceea ce văd este că o să ne Înnebunească pe toți... Dacă nu vrei să-l omor, fă-l să tacă. Carmen de Ibarra se apropie de norvegian și Începu să-l mîngîie pe cap cu tandrețe, ca și cum ar fi fost vorba despre un copil: - E totul bine! șopti. Liniștește-te... Am rîs destul de cîntecele tale. Oprește-te, te rog! Nu vezi că o să te omoare? scoase un suspin de neputință. Doamne! exclamă. Nici măcar nu mă ascultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
celor apropiați, dar, totodată, ducând dorul meleagurilor natale, moldovenești, la care din când în când revine, micșorând la propriu distanțele geografice, dar, mai ales, la care revine și se reîntoarce cu amintirea cea nestinsă de trecerea incomensurabilă a timpului, cu tandrețe și nostalgie, încărcată de credință și dragoste de gintă și neam. Cu această sensibilitate, cu această conștiință adâncă, scrie, când are răgazul necesar, poezie și proză, ambele gesturi creative izvorând din nevoia de a-și face cunoscută, în sens misionar
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
negru și ochi luminoși, verzi, dar ceea ce îl stârnea cel mai tare era felul în care își ținea în brațe și își mângâia copiii. Nu văzuse în viața lui dragostea maternă exprimată atât de elocvent sau de simplu, cu atâta tandrețe sau bucurie directă. În cele mai multe dintre dimineți, M.F.P. stătea așezată între cei doi copii, ținându-i cu câte un braț de după mijloc, în timp ce ei se aplecau rezemându-se de ea, alintându-i și sărutându-i pe rând, sau îi sălta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]