3,082 matches
-
parte documentară din În război, de care autorul era foarte mîndru, ea mai degrabă viciază construcția în ansamblu ei, situînd romanul la distanță enormă de Război și pace. Cu Îndreptări, Duiliu Zamfirescu atinge nivelul cel mai de jos. Pe lîngă ticurile din primele romane, mult agravate, narațiunea începe cu o scenă complet neverosimilă și se transformă apoi într-un fel de apologie a naționalismului ardelenesc. Episodul de la Roma din Îndreptări se prezintă inexplicabil de palid pentru un prozator ce trăia el
Scriitorul politicos: Duiliu Zamfirescu (fragment) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5970_a_7295]
-
putea aduce se leagă de anumite imagini prea des repetate. Cam multe tablouri pătate de muște, lucruri de un gălbui murdar, bărbi roșcate fluturânde și țeste acoperite, în linia de modă a unui bodyguard, cu păr tuns scurt, țepos... Mici ticuri stilistice, care ar fi putut lipsi. Sau, poate, chițibușerii de cronicar. Lumea în două zile este unul dintre cele mai bune romane din perioada postbelică și un manual de proză pentru orice aspirant al genului.
Viața e în altă parte (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11723_a_13048]
-
e cât se poate de exactă. Doar accentele sunt, cred eu, puse greșit. (Goldiș preferându-le parcă pe cele grave celor ascuțite.) Într-adevăr, în răspăr cu toată lumea, Chiva parcurge drumul invers, dinspre proză către poezie. Nu complet, desigur, anumite ticuri narative rămânându-i intacte chiar în cele mai lirice dintre momente. Cu toate acestea, cum spuneam și în prefață, ar fi inadecvat să citim Instituția moartă a poștei ca pe un scenariu melancolic, lipsit de deznodământ. Să deducem, oricât de
Postfață by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5327_a_6652]
-
la ureche: Andrei Marin, Andrei Marin, Andrei Marin, Andrei Marin..."ș.a.m.d., de treisprezece ori la rînd. De-a binelea premonitoriu, Eugen Ionescu greșește numai genul..." Urmează, din pespectiva unui degustător priceput de limbă, critica lui "vorbind, vorbind, vorbind...", tic sugestiv pentru "criza" limbajului dintr-o dată neacoperitor, insuficient, cînd este exploatat, nesistematic, de tot felul de "ageamii". O fază, firește, spune Foarță, nu-i o frază, însă fazele se fac din "frazarea" întîmplărilor mai complexe, respectîndu-se anumite tabieturi. Procedeele sînt
O lume guresă, cochetă... by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12205_a_13530]
-
voi. Firește, nu au fost uitate succesele din spate - Glossa, Dintre sute de catarge, Pasărea Proteu, Logica timpului, Metamorfoza... Discul întreg „Rockul baroc” din 1988 îi avea (și se simțeau din plin în stilul influențat de new wave) pe solistul Tic Petroșel și basistul Cristian Podratzky. Iar în 1989, cu noul vocal Mario Florescu, Ilie și ai săi dau lovitura în primul oraș liber al țării, lansând încă din balconul Operei șlagărul Timișoara! Cu încă un single la activ, rockerii timișoreni
PRO MUSICA, din nou pentru muzic? by Doru Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/83150_a_84475]
-
Simionescu nu rețin nici un vers. Dar, continuând paralela cu scriitorul ceh, pot să-mi aduc aminte de câte un pivot narativ/poetic: o pălărie la unul, un leopard, un elixir și un Swift la celălalt. Astfel de pivoți nu sunt ticuri verbale, ci un soi de matrice a textului. "Neamintirea" versurilor nu înseamnă că nu-mi place poezia lui Cristian Simionescu, ci că acea coeziune de care vorbeam înainte mă face incapabilă să păstrez doar fragmente din poezia sa căci, luate
LECTURI LA ZI by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Imaginative/13892_a_15217]
-
Cînd se vorbește cu îngrijorare despre „degradarea limbii”, majoritatea criticilor au în vedere cateva tipuri de fenomene care reflectă evoluții și abateri mai mult sau mai puțin grave, mai mult sau mai putin explicabile: împrumuturi excesive, confuzii semantice, clișee și ticuri verbale, argotisme și termeni vulgari etc. Fiecare din comentatori avand anumite idiosincrazii, listele de erori pot fi destul de diferite, ajungându-se adesea la punerea pe același plan a unor fapte foarte eterogene, cu grad variabil de gravitate. Cred din ce in ce mai mult
Scroll-uri și chat-uri by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13024_a_14349]
-
finalul articolului, autoarea (re)descoperă în Nunțile un "model de operă textualistă" (89). Dar să mai vorbești azi - cu referire la același text - de "teribilism grafic" (p. 84-85), vechi de un secol, în cazul renunțării la punctuație, pare doar un tic conservator. Iar co-mentându-l pe Țepeneag, (neo)avangardistul ex-pe-rimentalist, o inadecvare. Doar autoarea însăși ajunge că constate: "Cuvântul nisiparniță este și un tratat postmodern de abolirea punctuației..." (92) Un fel de nepăsare disociativă schimbă receptarea critică, precum se întâmplă cu un
Onirismul văzut azi by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/9970_a_11295]
-
ani vă așteaptă prima treaptă și peste patru ani, bac-ul.” De abia Începuse școala și deja lumea ne amenința cu alte examene. Începe str igarea catalogului. Colegii proveneau din tot județul,Vasile și Ion Maglavit, Marinela Cerăt, Fane Băilești, Tic Urzicuța, Claudiu Leu, chiar și din Olt, Mihai și Emil Caracal. Cei din Craiova, cea mai mare parte a elevilor, erau de la școlile Pedagogic, 12, 23, 24 și cartierele Brazda lui Novac, Severinului, Craiovița Nouă. Am Început să cunoaștem profesorii
Editura Destine Literare by Valentin Florin Luca () [Corola-journal/Science/76_a_322]
-
alții au urcat. La capătul nostru de linie, bac-ul, atunci În gară, eram toți: Vali, Suzana, Claudiu, Cristi, Raul, Mirela, Nicu, Ion, Mariana, Cezar, Ileana, Dan, Dana, Grațiela, Cristi, Viorel, Marian, Violeta, Mihai, Doina, Silviu, Doina, Cristi, Sorin, Marinela, Tic, Floarea, Geogeta, Dragoș, Costel, Flavia, Fane, Dana și ceilalți (În cer scuze față de cei pe care nu i-am amintit dar și ei au fost acolo, asta e! timpul Își spune cuvântul). Eu am luat trenul care trebuie. Și sper
Editura Destine Literare by Valentin Florin Luca () [Corola-journal/Science/76_a_322]
-
autorului. Prima disociere întreprinsă de el vizează termenii de "pastișă" și "parodie", ale căror sfere semantice interferează, dar nu coincid. Există pastișe lipsite de intenții caricaturale, și tot astfel parodii care nu recurg la pastișă, întrucît nu țintesc reliefarea unor ticuri stilistice, ci tratarea unei teme proprii în cadrul unor tipare preexistente. Sînt acele texte care apelează la procedeul substituției (ca nenumăratele "reciclări" anonime ale baladei Muma lui Ștefan cel Mare), numite în consecință parodii prin substituție. în Vara la țară, Topîrceanu
Arta parodiei by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/12051_a_13376]
-
intervenit în compoziția unor partituri coregrafice, el s-a dovedit un creator slab, lipsit de fantezie, înlocuind adesea mișcarea cu nenumărate fluturări de pelerine ale toreadorilor și fâlfâiri ale fustelor dansatoarelor din ansamblu, gest repetat în exces, aproape ca un tic. Lipsa de bogăție și de variație a pașilor de dans a fost „compensată” de stufoșenia pantomimei, oricum abundentă în creațiile de secol XIX și început de secol XX ca aceasta, coregraful dublând pantomima soliștilor cu cea a ansamblului. Contribuția sa
Don Quijote din nou pe scena Operei din București by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/4409_a_5734]
-
Dumnezeu să nu-mi mai pună pe umeri și povară altor maldăre de ani. Dar nu să mă ia la El să mă lase În pace. Iar pe meșterul Cronos l-aș aresta și nu l-aș mai lăsa să tic... ticăie, să nu-mi mai roada timpul, fuiorul anilor, precum viermele lui Dante. Fiindcă, vedeți dumneavoastră, boieri mari : nu moartea mă Înspăimânta ci veșnicia ei... George Filip din Pontul Euxin. Volumul de versuri pe care Poetul l-a promis pentru
Editura Destine Literare by Elena Dordea () [Corola-journal/Science/76_a_297]
-
umbră al tranziției și să fi asimilat cel puțin unele aspecte ale culturii occidentale. O generație care, dacă vreți, e contrariul personajului Ovidiu din Marfa și banii al lui Cristi Puiu. Deci: ea există, dacă vreți vă spun și ce ticuri verbale are, cum se îmbracă și la ce evenimente sau în ce localuri o puteți găsi; fără îndoială, reprezintă o miză cinematografică. Acum revin la ce am reținut eu din film și la ce spunea cronicarul din Variety: accentul se
Personajele sînt sentimentele by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10747_a_12072]
-
lucrurile se petrec pe mai multe planuri de viață interioară, dacă am început prin a admira exemplul rușilor în emigrație, la urmă îl și resping. Mi se impune concluzia că sensibilitatea mea pro-românească e mai mult o complicație psihologică, un tic al spiritului, un gest din ce în ce mai lipsit de conținut. Dar nu sunt sigură că-i așa. (Ianuarie 1996) Risipa Mama nu numai că era conștientă de valoarea obiectelor, dar le și iubea, de la cele mai frumoase și de preț pînă la
Jeanne Marzesco – Fragmente-strigăt () [Corola-journal/Imaginative/12213_a_13538]
-
ca într-un paraclis în bibliotecă. Ștefan Nenițescu se afla ghemuit într-o latură a canapelei din piele verde, decolorată. Era înalt, slab, adus de spate și avea o voce șoptită pe care și-o dregea tot timpul ca un tic, intervenind în conversație cu observații severe. Prezența Cellei Delavrancea era ca accentul subtil punând în valoare cromatica unui tablou. Purta o rochie verde din stambă cu mâneci scurte și fusta lungă, amplă. Figura ei, cu trăsăturile înmuiate în pielea șifonată
Ultimul mag, poetul Vasile Voiculescu by Cornelia Pillat () [Corola-journal/Imaginative/14749_a_16074]
-
cred că tenacitatea-i adevărata căruță, înjugați fiind la dînsa pe viață. Știu, bănui, o să-mi dai exemple: marii, celebrii... S-o luăm metodic, catodic, anodic! Nu te hlizi, scuză-mă, scuză-mă! A, chestia cu "scuză-mă" e un tic verbal, nu mă scuza deloc, pune-mă la punct și virgulă, fă terci din mine, mă bucură infinit! Eu, pe cît mi-e posibil m-am obișnuit să nu izbesc la cap, să nu pocnesc la plex, la complex(ul
Fluturii au meserie (Scuză-mă, scuză-mă...) by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/14674_a_15999]
-
lucrul la care se pricepea cel mai bine e să fie pur și simplu acolo, lîngă mine, cu frumusețea aceea tulbure și dureroasă, cu gestul acesta al ei de a-și trece unghia peste buza cărnoasă de sus, într-un tic neconștientizat de reculegere spontană, și cu zvîcnetul acela lateral al capului, în încercarea de a-și ordona părul și de a-și limpezi gîndurile. Cu un ochi obișnuit să privescă arhitectura Frankfurtului, Mihaela, înspăimîntată de înfățișarea de oraș părăsit pe
Iubita mea, iubita mea by Sorin Lavric () [Corola-journal/Imaginative/11328_a_12653]
-
într-o corespondență trimisă revistei "Vremea"). Este de notat, în acest moment, că angajarea politică fără echivoc nu-l împinge totuși spre extremele unei interpretări rigid-dogmatice a raporturilor dintre literar și social. Majoritatea articolelor consacrate mișcării poeziei atestă, dimpotrivă, dincolo de "ticurile" sloganelor ce nu pot evita zonele lemnoase ale limbajului ideologizat, o remarcabilă suplețe a reflecției pe aceste teme. Pe o linie amintind de cea a manifestului din revista lui Geo Bogza, e repudiată, desigur, izolarea scriitorului de societate și de
Publicistica lui Gherasim Luca by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/14038_a_15363]
-
într-o corespondență trimisă revistei "Vremea"). Este de notat, în acest moment, că angajarea politică fără echivoc nu-l împinge totuși spre extremele unei interpretări rigid-dogmatice a raporturilor dintre literar și social. Majoritatea articolelor consacrate mișcării poeziei atestă, dimpotrivă, dincolo de "ticurile" sloganelor ce nu pot evita zonele lemnoase ale limbajului ideologizat, o remarcabilă suplețe a reflecției pe aceste teme. Pe o linie amintind de cea a manifestului din revista lui Geo Bogza, e repudiată, desigur, izolarea scriitorului de societate și de
Publicistica lui Gherasim Luca by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/14038_a_15363]
-
-o cu aceeași nesfîrșită răbdare? Unde ar mai fi găsit, la un loc, atîta stoică resemnare și stenic talent de a ascunde o inenarabilă plictiseală? Pentru că, dacă ea bătea cîmpii povestindu-i, el, tăcînd, nu făcea altceva: căpătase un veritabil tic încuviințînd tot ce i-ar fi demonstrat această neobosită doamnă - orice accelerare de ritm în șirul istorisirilor transformînd ticul în ceva foarte apropiat probabil de Parkinson. Nu obosea niciodată; ea, cu atît mai puțin. Asemănarea mergea desigur mai departe decît
Ospățul Sfinxului by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Imaginative/15224_a_16549]
-
de a ascunde o inenarabilă plictiseală? Pentru că, dacă ea bătea cîmpii povestindu-i, el, tăcînd, nu făcea altceva: căpătase un veritabil tic încuviințînd tot ce i-ar fi demonstrat această neobosită doamnă - orice accelerare de ritm în șirul istorisirilor transformînd ticul în ceva foarte apropiat probabil de Parkinson. Nu obosea niciodată; ea, cu atît mai puțin. Asemănarea mergea desigur mai departe decît ar fi presupus-o comparația cu două păpuși mecanice - comparație de care Barbu Varnali avea să se servească ori
Ospățul Sfinxului by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Imaginative/15224_a_16549]
-
eroic întîi măcar un roman de, să zicem, Anthony Trollope!!! (Pauză. Juna Rodică voioasă trece...) Să mă las în voia cuvintelor, să le înșir fără grijă, exact cum doresc dînsele? Poate că eliberate de prejudecățile mele de buchisitor tenace, de ticurile, de obsesiile inevitabile (cum naiba să te debarasezi de obsesii?), vor fi mai limpezi, mai sincere, indiscutabil fragede. Și-apoi s-apar și eu, obosit, abia ținîndu-mă de caligrafiile șerpuitoare, capricioase, gîfîind s-ajung silabele din urmă. Sînt nevoit, n-
Înger la conovăț (1) by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/15044_a_16369]
-
se adaugă tiparul eliptic al expresiei scrise, Gh. Vlăduțescu scriind cum vorbește: fraza are bucle, virgule și pauze impuse de ritmul respirației autorului, dar necerute de logica curgerii ideilor. Această supunere a prozodiei la cadența oratoriei încarcă textul cu oțioase ticuri verbale și cu dese divagații. Dulceața lor, pe cît de îndreptățită în cursul vorbirii libere, pe atît de specioasă, cade în chenarul paginii scrise. În concluzie, o carte bine documentată, a cărei temă mortuară nu e deloc funebră
Cu ochii la moarte by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6388_a_7713]
-
se mai poate din ambiguitatea ireductibilă a literarului. Dintre comentatorii români, cel mai apropiat ca spirit îi este Mircea Martin, iar dintre cei occidentali, membrii Școlii de la Geneva. De la Poulet, Starobinski sau Jean Rousset preia, de altfel, Mircea A. Diaconu ticul de a nu se pierde în detalii, mergând până la „esențe” în definirea unei personalități creatoare. Ceea ce înseamnă că opera lui Caragiale e privită întotdeauna ca întreg și în impulsurile ei fundamentale, oricât de variate ar fi exemplele puse în joc
Critica supracalificată by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4585_a_5910]