3,826 matches
-
care le presupune războiul (este vorba de cel de-al doilea război mondial). Familia este aceea ce ține echilibrul între a fi și a nu fi! Mersul evenimentelor istorice, în cazul de față, este cunoscut de noi din surse directe, trăite, o mare parte dintre ele. Autorul își evocă nu numai copilăria, ci și adolescența și maturitatea întâmplată la Bârlad, oraș căruia îi dăruiește tot ceea ce poate ca șef de clasă, de promoție, ca exemplu de corectitudine morală. Este o profundă
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
a dat viață lungă și minte sclipitoare, de aceea omul a și supraviețuit. Scrie chiar el, în finalul cărții: „Știu să mă bucur de fiecare zi pe care o trăiesc, știu că cel mai prețios dar al omului este viața trăită frumos, cinstit și demn!”. Despre Bârlad: „Aici mi-am desăvârșit pregătirea pedagogico-profesională și tot aici voi rămâne definitiv în pacea eternă ce va urma.... Rândurile de față le consider ca o spovedanie, ca o mărturie a trecerii mele prin vălmășagul
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
-mi atribui veleități de scriitor. Dacă încercarea mea literară v-a plăcut (și a plăcut și altora) acest fapt e pură întâmplare a folosirii unui limbaj obișnuit - ca la clasă - urmat de o intensă simțire a celor afirmate, a celor trăite. Modesta mea origine socială m-a făcut să trec prin viață fără să fac zgomot în jurul meu, să pășesc sfios și sfielnic în orice acțiune mi-a încredințat societatea și viața și în final să pot privi lumea în față
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
Amintirea Zburând adesea printre noi Și putrezind-o vremea, Clipirea unui vers de joi Și mândră ca ideea Un deja-vu mult prea plăcut Și care va mai trece, O clipă trăită profund Ori lacrimă prea rece; Un zâmbet larg, ori un sărut Sau mângâiere tandră, Un cer al tău și un pământ, Un sens care te poartă Ca pe un fulg, pe aripi de vânt, În umbra de altă dată...
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93409]
-
foarte riguros concepute, prin despicarea la modul ingenios al firului în patru. Mi se părea demult, că anul 2000 este undeva departe învăluit în ceață și socoteam eu, că atunci voi avea o vârstă foarte înaintată, o căruță de ani trăiți. Așa gândeam eu, despre cei 53 de ani, pe care aveam să-i împlinesc în anul 2000, anul de sfârșit al mileniului. Anul acesta împlinesc exact cu zece ani mai mult, și cei 63 de ani pe care-i dau
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
lasă-mă să te las! Făcuse o greșeală atunci când se măritase cu el. Da, era clar c-o făcuse! Henry nu era interesat decât de cărți, numai că viața nu era de găsit în cărți. După cum spunea Sally, viața trebuia trăită. Viața însemna oameni și experiențe și distracție. Henry n-ar fi niciodată în stare să vadă cum stau lucrurile. Ajuns în baie, Wilt nu prea putea să vadă nimic. Și în mod cert nu putea să vadă nici o metodă prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
răsară a doua zi. Pentru fratele ei mai mare, era de departe cea mai grea lovitură primită vreodată și nici propriul cancer și moartea văzută cu ochii câțiva ani mai târziu nu au reușit să îl apropie măcar de suferința trăită atunci. După înmormântare am pierdut legătura cu familia și, până să dau întâmplător peste el în anticariatul lui Harry Brightman, pe 23 mai 2000, nu-l mai văzusem pe Tom de aproape șapte ani. Fusese întotdeauna preferatul meu și, de când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
un mod foarte straniu. Întunericul care nu se mai sfârșea, până atunci când l-am întâlnit. Îi explic ce înseamnă pentru mine plecarea. Momentele în timpul cărora mervii mei aproape că cedează. Momentele în care îmi este limpede că viața nu merită trăită. Știi cât am încercat. Trăiam ca să-ți fac ție pe plac. Nu pot să cred că ăsta este felul în care ar trebui să simt fericirea. Să-ți fac ție pe plac. Nu pot să uit cum ne certam. Cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
fiilor săi, pe care îi văzuse ultima dată când erau copii mici și acum deveniseră oameni în toată firea și părinți ai altor copii. Se amestecară în mintea lui idei, realitatea și fantezia, și se îngrămădiră în același timp scene trăite intens cu altele, aparent mai autentice, care totuși nu erau decât rodul imaginației sale nestăpânite. Se trezi de două ori, speriat de ideea că era încă închis, și îl sperie și mai mult realitatea că era liber, pentru că temnița lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
face sex după program pe masa de biliard, cu târfe sau travestiți, treaba voastră, dar să nu folosiți afurisitul de cuvânt cu „t“, bine? Finn avea o fobie legată de tăiței, care arată ca viermii. Asta era din cauza unei traume trăite demult, în copilărie, despre a cărei origine n-a dat niciodată nici un detaliu, motiv pentru care e foarte dificil să iei masa cu el. În cercul nostru legenda spune că Barney a insistat odată să-și comande spaghete la prânz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
un incident oarecare poate provoca iar și iar aceeași suferință. De exemplu, dacă faci curat și găsești o cămașă veche a celui decedat sau dacă auzi că fostul soț se recăsătorește, oricare dintre aceste situații poate provoca recurența unor sentimente trăite anterior. Cele cinci stadii ale suferinței sunt: (1) Negarea - Nu, nu mi se poate întâmpla asta. Acesta presupune negare și neîncredere. Dacă partenerul tău a murit, te aștepți să-l vezi oricând intrând pe ușă. În cazul unei despărțiri, crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
simplu. (5) Acceptarea - S-a întâmplat și basta! Deși n-ai uitat nimic, te simți capabil/ă să mergi mai departe. Ha! Vise! Sugestii pentru cazul în care te trezești deodată singur: Amână deciziile juridice cât mai mult posibil. Emoțiile trăite sunt foarte puternice, așa că e mai bine să amâni totul până vei putea gândi rațional. Parcă ar fi un extras din sfaturile înțelepte ale lui Charlotte. Nici o emoție. Sună-l pe tata și asigură-te că avocații specializați în divorțuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
urmă. Potirul în care Iosif din Arimateea a cules sângele Mântuitorului Hristos, la coborârea de pe cruce. Cupa Sângelui Mielului Nevinovat, care ocrotește și sfințește lumea, zice Poetul, într-un acces vădit de inspirație. Prea-Slăvitul și Prea-Sfântul Graal! Fiți fericiți că trăiți, domnii mei, ca să-l vedeți! Hai, Șefu'...! Acu' ne aiuresc ăștia, pesemne, cu parabole și cu chestii de Indiana Jones! Ne cred înapoiați, nesimțiții dracului, recidivează zelos Mânecuță. Nu, nu, nu... Deloc! Nici pe departe! Pace și plecăciune vouă, bărbați
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
național (sau regional...), ce ar putea fi etichetată ca derizoriu. Un derizoriu existențial, al condiției derizorii a vieții înseși, la fel de depărtată de „deșertăciunea” creștină ca și de „absurdul” raționalist. Un derizoriu al lipsei unui sens ultim și consistent al vieții, trăită însă mai degrabă cu înțelepciune ludică decît depresiv sau nihilist. Un derizoriu ce nu are astfel nimic de-a face cu derîderea, care este o atitudine față de realitatea umană, și nu condiția însăși a acesteia - iar Caragiale nu „se rîde
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
scrisului se numără cu mileniile. Toate acestea laolaltă dau ceea ce s-ar putea numi, în termeni ideal-tipici, patrimoniu hard versus patrimoniu soft. Nu doar „materialitatea” lor este diferită, ci și - sau, poate, mai ales - con sistența lor subiectivă, de temporalitate trăită și de sens al duratei. Ne aflăm, în primul caz, într-un timp al istoriei, iar în al doilea caz în ceea ce am putea numi un timp al tradiției. Genealogică, scrisă și durabilă într-un caz, moș tenirea este „din
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
și să simțim o situație în care nu există martori. Nimeni nu se supără spunând: „Acest autor «inventează» ceea ce spune” pentru că scena se petrece în absența martorilor. În acest caz, însă, toți știu că romancierul nu pretinde să povestească fapte trăite. Ne aflăm în lumea ficțiunii și lumea descrisă nu este întocmai lumea reală. Este o lume creată și plăsmuită de autorul romanului. Această lume, însă, este verosimilă, adică asemănătoare cu lumea adevărată. E o lume care ar putea exista sau
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
există echivalențe surprinzătoare, precum arca, potopul, salvarea unei singure familii, trimiterea păsărilor la sfârșitul potopului și sacrificiul final. „Modelul” povestirii biblice îl constituie așadar, cu mare probabilitate, povestirea mesopotamiană sau o tradiție mesopotamiană și nu raportul exact al unei experiențe trăite. Suntem astfel din nou destul de departe de o „povestire istorică” în sensul modern al cuvântului; ne aflăm însă în fața unei povestiri bogate din punct de vedere teologic. Din ce în ce mai mulți exegeți sunt convinși că întreg textul, cu diferitele sale componente, este
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
cot cu companii de asigurare, de servicii juridice și securitate socială, colaborează la efortul realizării unui control cât mai științific asupra existenței, scop care, de multe ori, pare să se identifice cu gândirea dominantă, principalul scop al vieții. O viață trăită deci, într-o încercare continuă de sustragere sau de evitare a tuturor riscurilor existenței. Dar, iată că apare filosoful, acest om incomod care gândește, problematizează, se întreabă și descoperă unele «fisuri» în tot acest proiect grandios. Conform lui Waismann, «fisurile
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
dar are capacitatea să conteste riguros închiderea orizontului. Este, în fond, un exercițiu epistemologic original: un a ști că nu se știe. Nu este simplă exprimarea acestei situații speculative, întrucât participă atât la natura judecății raționale, cât și a experienței trăite. Diferența de potențial între judecată și experiență pune în criză orice sistematizare, ce privește nu atât coerența logică a contextelor, cât mai ales conexiunile lor cu viața lumii, aflată în alarmă astăzi, nu datorită unei nostalgii pentru ceva mitic, ci
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
sau de o perioadă a existenței. E mai mult decât un timp fizic; e o condiție morală. Înfrângerea sugestiilor amorului propriu și ale simpatiei, înțelepciunea ca rod al experienței, ce nu trebuie să fie atât lungă, cât mai ales intens trăită, desemnează o realitate tipic morală. Conotațiile temporale sunt cu siguranță unul dintre elemente, însă acesta nu este nici singurul și nici cel mai important. Kierkegaard leagă filosofia de exercițiul îndoielii. Între acea «fisură» de care s-a vorbit mai sus
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
mirarea, în ce constă, ca să spunem așa, rațiunea reapariției ei constante, ni se pare, după o cercetare mai amănunțită, că este vorba, în esență, de o cerință de sens. Ne mirăm întrucât nevoia noastră de sens este nesatisfăcută, în timp ce echilibrele trăite deja într-o ingenuitate inițială sau dobândite prin intermediul sistematizărilor teoretice și etice precedente, sunt puse acum în criză de noile niveluri de cunoaștere sau de noile complicații ale vieții morale. De asemenea, ne mai mirăm, întrucât sensurile precedente își pierd
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
tocmai în continuitatea perceperii conștiinței. Dacă ne referim la Körper, în obiectivitatea sa naturală, ne vom găsi în fața problemelor dintotdeauna, în schimb, punându-ne pe planul lui Leib ne unim cu o lume doar parțial explorată de reflecția critică, intens trăită și populată de semne deschise interpretării. Exercițiul interpretării este noua cale a filosofiei, noua metodă, noua reflecție asupra unei mirări originare, înrădăcinată în sentimentul elementar, și totodată complex, al corporalității. Expresivitatea și multiplele forme ale corporalității constituie, ca să spunem așa
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
dezvoltarea unor teme specifice ale fenomenologiei husserliene, aspect ce nu intră însă în interesul acestui studiu. Ne-am referit la ele doar pentru că sunt reprezentative pentru noua perspectivă fenomenologică și pentru sensibilitatea, de multe ori nereflectată, dar puternic simțită și trăită. Multe din obiceiurile și atitudinile culturale de astăzi își au originea în acel complex de considerații care s-au dezvoltat datorită opririi reflecției asupra corporalității. Referința nu este întotdeauna imediată, ceea ce nu face totuși dificilă observarea legăturii lor. Pentru a
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
o nevoie de multe ori dramatică. Să vorbim acum despre socialitate într-un sens mai amplu, adică despre comunitate ca loc al exercitării raportului intersubiectiv. Nu vom trata problemele tehnice ale contextului social și ale organizării sale, ci doar socialitatea trăită, expresie autentică a unei experiențe existențiale. Existența, conform analizei etimologice a cuvântului exsistere, se prezintă ca fiind ceva expus. Dacă existența, pe de o parte indică o înrădăcinare originară ce dă naștere unei închideri intensive în propria efectivitate, pe de
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
socialității care este comuniunea. În ea raportul se interiorizează și dă naștere unui proces progresiv de unificare. Adevărata și tipica dimensiune comunitară, constitutivă persoanei, nu constă într-o simplă deschidere la relația cu ceilalți, ci este comuniune, adică o unitate trăită ce tinde să se împlinească într-o fuziune a sufletelor. Această situație existențială de plinătate are origini teologice și mistice îndepărtate: să ne gândim la învățătura paulină despre «Corpul mistic»; pe noi însă ne interesează să ne oprim asupra a
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]