2,444 matches
-
așa cum apare el descris În studiile despre societățile Orientului Mijlociu, pentru care sinuciderea este un act de onoare, la scriitorul european el traduce o disperare existențială. Moartea nu vine ca o ispășire, ci ca o eliberare. Actul sinuciderii sancționează totodată transcendența absolută a societății. Acolo unde societatea se afirmă În detrimentul individului, acolo unde individul resimte În același timp această afirmare ca mai veridică decât aceea a individualității sale, atunci refuzul și eroarea morții se estompează, se lasă Învinse 10. Prin astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Însă, În ciuda ușurinței cu care poate fi deconstruită, ea se sustrage analizei. Pentru că intimitatea e evanescentă prin definiție, delicată prin autoproclamare și ubicuă prin indeterminarea structurii. Ființa care coboară În spațiul intimului este - lucru de domeniul evidenței - o ființă a transcendenței. Ea Încremenește la limita dintre două lumi, În egală măsură concurente (prin căutarea acelorași sensuri) și paralele (prin mijloacele deosebite de a-și atinge scopurile). A scrie semnifică, În această perspectivă, a invoca spontaneitatea gândului, dar și a nega dreptul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
mijloacele deosebite de a-și atinge scopurile). A scrie semnifică, În această perspectivă, a invoca spontaneitatea gândului, dar și a nega dreptul la existență al improvizației. „Totul se petrece ca și cum interogarea interiorității n-ar fi posibilă decât prin certitudinea unei transcendențe”6, conclude Jean Beauverd, prefigurând un drum În care intimul apare ca o predestinare, ca o proiecție fatală a unui real de grad secund. Adică proiecția unei proiecții. În nu puține cazuri, intimitatea se leagă de o percepere alterată a
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
text. Nu contează ce scrii, ce finalitate dai acestui act. Contează să scrii bine”, iar aceasta înseamnă „a decădea în tehnică și virtuozitate” (tema revine, în alt roman, ironizându-se, de pildă, „scălâmbăielile textualiste”). În locul lumii insulare și lipsite de transcendență a postmodernilor, S. propune o lume coerentă și plină, așadar o perspectivă unificatoare, iar accentul pe care alții îl pun pe suprafața textuală se mută la el pe substanța textului. Și cadrul cultural se dovedește mult diferit de al congenerilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289861_a_291190]
-
al imediatului de maximă concretețe este dublată mai întâi de un palier eseistic al narațiunii, de comentariul disertativ și colocvial-teoretic - pe o latură a lor romanele pot fi definite și ca romane-eseu -, fiind astfel învestite cu un prim nivel de transcendență. Aici își spun cuvântul cultura și experiența jurnalistului comentator politic și cea a eseistului pe teme civice și culturale. Realul brut și brutal, ignar și agresiv - agresiune a materiei infernale - este împins și filtrat în planul logosului. Privite din acest
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289861_a_291190]
-
să recunosc că lucrurile fundamentale - cele pe care se bazează existența mea de om și de creștin - mi le-a transmis această femeie, de la care am învățat gustul de a sta cu cele ale cerului, de la care am primit gustul transcendenței. Străbunica mea - se numea Vita Ignazia - m-a învățat să mă rog, să simt natura într-un fel mai amplu, misterios. M-a ajutat încă din copilărie să simt viața într-un mod delicat, armonios, total. Am învățat încă de la
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
nesupusă reificării, iar literatura evoluînd sub semnul dinamismului complice și al intertextualității. Subiectivitate și limbaj Pînă la teza de doctorat cu același titlu a doamnei Raluca Bădoi (Cluj), filosofia lui Emmanuel Lévinas, deși în mod evident legată organic de problema transcendenței, nu a fost privită din perspectiva novatoare și dinamică a transdisciplinarității. De altfel, abor darea lui Lévinas pe linia subiectului poate părea paradoxală, subiectul situîndu-se de partea Eu-lui, adică a lui Același, a Identității, or filosoful francez frizează o etică
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
poate interpune înaintării abisului. Retorica resimte și ea efectele acestei stări, refuzul artei venind ca o consecință firească a gravității existenței. Instrumentele poeziei încetează a mai fi metafora sau simbolul; tropii sunt niște figuri atrofiate, care nu deschid perspectiva către transcendență, ci către imanență. Acționând ciclotimic, în funcție de ritmurile interioare ale lirismului, mijloacele predilecte ale poetei sunt definiția și paradoxul. Definind lucrurile, M. sugerează că relațiile dintre cuvinte sunt atât de imobile, încât ar putea fi creditate chiar cu consistența realului: „am
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288038_a_289367]
-
timpului / Cu mărunțișurile decolorate ale vârstei de după cincizeci de ani.” Arta poetică echivalează un mod de a fi, o etică a creației, care o identifică pe aceea a existenței. „Universul poetic - mărturisește poetul și criticul F. - nu e o simplă transcendență, o emanație «pură» a năzuințelor noastre, ci și o imanență, o plonjare în real, o posedare a sensibilului și a concretului” (În discuție poezia). Despre această „plonjare în real”, dar și despre „gânduri înalte” dau seama poemele. Poetul notează, transcrie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286977_a_288306]
-
manifestare a „înlocuirii lui Dumnezeu cu propriile forțe”, un fel de a-și pune toată încrederea în tezaurul imanent (al banului, al bogățiilor, al bunurilor materiale), în locul tezaurului transcendent al iubirii lui Dumnezeu. Se poate spune că aici, pentru Bergoglio, „transcendență” înseamnă să se facă referință la o realitate de care omul nu poate dispune, ci doar o poate cere și invoca. O realitate care îl face pe om să înțeleagă că nu este autosuficient, ci are nevoie de alții și
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
ci doar o poate cere și invoca. O realitate care îl face pe om să înțeleagă că nu este autosuficient, ci are nevoie de alții și de inima incoruptibilă a lui Dumnezeu, mereu gata să ierte. Aici este vorba de transcendență, ca ceva ce se opune autosuficienței și egocentrismului, idolatriei de sine însuși sau a ceea ce azi numim narcisism. Deci pentru acest prim motiv, corupția nu poate fi iertată, „în mod simplu pentru faptul că la rădăcina oricărei atitudini corupte există
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
se opune autosuficienței și egocentrismului, idolatriei de sine însuși sau a ceea ce azi numim narcisism. Deci pentru acest prim motiv, corupția nu poate fi iertată, „în mod simplu pentru faptul că la rădăcina oricărei atitudini corupte există o indiferență față de transcendență: în fața lui Dumnezeu care nu obosește să ierte, coruptul se prezintă ca autosuficient în expresia mântuirii sale: obosește să ceară iertare”. Adevărata imanență, ca prima cauză a lipsei de iertare, constă în faptul că cel corupt, construindu-și propriul sistem
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
de mântuire, se plictisește să ceară iertare: nu este Dumnezeu care nu oferă iertarea, dar e pur și simplu cel corupt care nu mai caută o astfel de iertare. Faptul că la rădăcina oricărei atitudini corupte există o oboseală față de transcendență însemnă, deci, că „în fața lui Dumnezeu care nu obosește să ierte, coruptul se prezintă autosuficient în expresia mântuirii sale”. În plus, coruptul este în așa măsură inserat în autosuficiența sa, căci are bani, bogății, case, lux, putere de șantaj, etc.
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
a lumii acestor texte. O tensiune între poli opuși, între materie și spirit, îmbrățișare și ironizare a cosmosului există în întreaga poezie a lui D. Cea scrisă după 1990 urmează însă cu preponderență calea spre depășirea concretului, către tărâmuri ale transcendenței. În poezie își face tot mai mult simțită prezența seducția sacrului. O ipostază a acestuia o reprezintă eternul feminin (în Monologuri, 1991): „Femeia fecundează lumina, oricât de trează ar fi raza. / Obscuritatea e a bărbatului”; frumusețea femeii e „singura religie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286914_a_288243]
-
Aproape tac, aproape plâng, aproape sunt, 1995), a „melanholiei deșertăciunilor” (amplul poem din 1996), a presiunii realității care „țâșnește ca apa din sifon” și a transformării ei, a graniței subtile dintre ființă și neființă - totul, acum, sub dominanta aspirației spre transcendență și mântuire: „mă desprind de mine însumi cu o ușurință necunoscută / și vreau plăcerea de a trăi a păsărilor puternice. Și încep să plâng de bucurie [...] Dumnezeu îmi binecuvântează plăcerea de a muri; / plângând, aș lumina oglinda, / în care se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286914_a_288243]
-
211 4.3. De la modernism la postmodernism / 215 4.3.1. Explorarea modernității / 217 4.3.1.1. Lumea obiectelor și problema reificării / 219 4.3.1.2. Societatea de consum și spectacolul său / 224 4.3.1.3. Sfârșitul transcendenței / 242 4.3.2. Implozia modernismului. Elemente proto-postmoderne / 246 4.3.2.1. Societatea schimbului simbolic / 251 4.3.2.2. Cultură și micropolitici / 257 4.3.3. "Carnavalul postmodern" / 262 Capitolul 5. Hiperrealitate și simulare / 271 5.1. Realul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
etc. De asemenea, aceste aranjări sunt îmbogățite și de "lista" opozitivă a trăsăturilor modernismului și ale postmodernismului 188 din Toward a Concept of Postmodernism, care opune sinteza modernă antitezei postmoderne, distanțarea participării, perfecțiunea epuizării, scopul jocului, metafizica ironiei, profunzimea suprafeței, transcendența imanenței, granița intertextului, logosul tăcerii etc. Fiecare dintre termenii introduși în această schemă, deși reductivă și profund antipostmodernă prin utilizarea unei logici binare, a opozițiilor, transmite trăsături importante ale fiecărui curent în parte, caracteristici care le pot contura o imagine
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
este procesul de făurire a produsului; este absență în cadrul prezenței, este dispersatul care necesită o centrare pentru a fi dispersat, este idiolectul care dorește să fie, dar știe că nu poate, codul dominant; este imanență negând și totuși tânjind după transcendență. Cu alte cuvinte, Postmodernul împărtășește o logică a lui "atât/cât și", nu una a lui "ori/ori""189 (s. a.). Această viziune binară, ce privilegiază un termen dintre cei doi, este o strategie pe care și moderniștii o utilizează, situație
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Interpretării/ Lectură greșită Semnificat Semnificant Lizibil (în termenii lecturii) Scriptibil (în termenii scriiturii) Narațiune/Grande Histoire Antinarațiune/Petite Histoire Cod principal Idiolect Simptom Dorință Genital/Falic Polimorf/Androgin Paranoia Schizofrenie Origine/Cauză Diferență-Différance/Urmă Modernism Postmodernism Metafizică Ironie Determinare Indeterminare Transcendență Imanență SURSA: Ihab Hassan, "Toward a Concept of Postmodernism", în The Postmodern Turn, pp. 91-92. Capitolul 3 Discurs și retorică în postmodernism 3.1. Caracteristici ale retoricii postmoderne Retorica se dovedește a fi o disciplină ale cărei instrumente și strategii
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
consumist, a transformat alteritatea într-un obiect ideal. După cum remarcau Baudrillard și Lipovetsky, "comunitatea" individului este mai degrabă una alcătuită din obiecte decât din semeni, raportul om lucru fiind preferat relației tradiționale om om. Așa cum Baudrillard observă un sfârșit al transcendenței în ceea ce privește consumul, Lipovetsky discută despre sfârșitul transcendenței în domeniul moral, care a condus către o "morală nedureroasă", centrată pe sine și care a deplasat cu mult sau chiar a negat autoritatea externă sau caracterul absolut al diverselor imperative morale. Morala
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ideal. După cum remarcau Baudrillard și Lipovetsky, "comunitatea" individului este mai degrabă una alcătuită din obiecte decât din semeni, raportul om lucru fiind preferat relației tradiționale om om. Așa cum Baudrillard observă un sfârșit al transcendenței în ceea ce privește consumul, Lipovetsky discută despre sfârșitul transcendenței în domeniul moral, care a condus către o "morală nedureroasă", centrată pe sine și care a deplasat cu mult sau chiar a negat autoritatea externă sau caracterul absolut al diverselor imperative morale. Morala devine la rândul său un spectacol acompaniat
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
să crească față de lumea obiectelor și față de ceea ce Mike Gane numește "logica exponențială a obiectelor în pasionata lor indiferență față de subiectivitatea umană"394, și care se va contura mult mai bine în lucrările mai târzii. 4.3.1.3. Sfârșitul transcendenței Temele consumului și transcendenței sunt relevante în ceea ce privește surprinderea subiectelor și conceptelor-cheie în jurul cărora Jean Baudrillard își construiește discursul. În primele sale scrieri, fenomenologia consumului este exprimată și printr-o fenomenologie a mass-media, care creează în mod nelimitat nevoi suplimentare, imprimând
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
obiectelor și față de ceea ce Mike Gane numește "logica exponențială a obiectelor în pasionata lor indiferență față de subiectivitatea umană"394, și care se va contura mult mai bine în lucrările mai târzii. 4.3.1.3. Sfârșitul transcendenței Temele consumului și transcendenței sunt relevante în ceea ce privește surprinderea subiectelor și conceptelor-cheie în jurul cărora Jean Baudrillard își construiește discursul. În primele sale scrieri, fenomenologia consumului este exprimată și printr-o fenomenologie a mass-media, care creează în mod nelimitat nevoi suplimentare, imprimând o procesualitate și o
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și o dinamică vertiginoase. În viziunea lui Baudrillard, după cum am văzut deja, consumul este considerat fie un cod, fie o activitate de manipulare a unor semne și simboluri. Interesantă pentru scopul demersului nostru este surprinderea relației dintre consum și pierderea transcendenței, relație similară celei dintre inflația limbajului și repudierea semnificatului central. Expresia sfârșitul transcendenței, împrumutată de la Marcuse, caracterizează consumul înțeles ca un proces de absorbție a semnelor și de absorbție prin semne. Logica particulară a consumului s-a soldat cu obiectivarea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
este considerat fie un cod, fie o activitate de manipulare a unor semne și simboluri. Interesantă pentru scopul demersului nostru este surprinderea relației dintre consum și pierderea transcendenței, relație similară celei dintre inflația limbajului și repudierea semnificatului central. Expresia sfârșitul transcendenței, împrumutată de la Marcuse, caracterizează consumul înțeles ca un proces de absorbție a semnelor și de absorbție prin semne. Logica particulară a consumului s-a soldat cu obiectivarea nevoilor și dorințelor într-un spectacol total, în care totul este transpus în
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]