3,565 matches
-
Era leit solistul de la Guns’N’Roses, avea chiar și părul lung și blond și o bandană pe cap. Dar ăsta era renumitul Paolo, care avea casă la Campodimare. Coborâră În localul de la demisol. Prin gemulețele mici se vedeau picioarele trecătorilor. Era un loc aseptic, gol, În care era o canapea, o măsuță pe care zăcea un catalog de mostre și un dulăpior din plastic și sticlă, asemănător celui din cabinetul doctorului de la Asistența Socială. Dar pe pereți erau fotografii cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
nu putea să facă nimic. De aceea schiță un zâmbet politicos și spuse că trebuia Într-adevăr să ajungă acasă. Dar, În mod irezistibil, cu o mișcare felină, se Întoarse, privi mulțimea care cobora pe Corso, examinând parcă fața fiecărui trecător și umbra fiecărui colț de stradă, și spuse că, la urma urmelor, putea lua o cafea cu el. El știa atâtea lucruri despre fiica ei. Poate ar fi putut să-i explice de ce a Încercat să o otrăvească: — V-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
profesor ar fi fost de-a dreptul periculos să-i stea În preajmă. Dar se simțea prea disperată și prea egoistă și nu reușise să se lipsească de el. De altfel, pe tot traseul nu-l văzuse pe Antonio printre trecători. Nu o urmărea. Nu avusese nici cea mai mică bănuială. Dacă ar fi știut de existența lui Sasha Solari, n-ar fi lăsat-o să plece, astăzi. Mă scuzați, sunt atât de neatent, spuse Sasha. Nici nu v-am Întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
-i faci? Deja am spus altcuiva și e o poveste pe care nu merită s-o spun de două ori. De la Rosati se vedea Întreaga piață goală. Un gol de formă alungită, ce amintea vag de o vulvă, traversată de trecători minusculi, ca niște spermatozoizi În spațiul acela imens, dominat de un obelisc masiv de granit. O imagine pe care Emma o considera neliniștitoare. Roma se lăfăia În fața lor, caldă și rumenă În lumina solară a după-amiezii. De cafeneaua aceea știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
destul de lung și depărtat de trunchi. De aceea se bucurase sincer când apăruseră în cărare tâlharii. Era o ceată mică de derbedei, foste slugi boierești alungate ori urmărite pentru cine știe ce mic furtișag. Trăiau de azi pe mâine, jumulind câte un trecător ori coborând în satele din jur, pe la gospodăriile mai înstărite, pe unde puteau să mai intre prin vreun hambar. Stătuseră ascunși cât Zogru risipise călăreții, apoi ieșiseră dintre tufele de lemn câinesc, încredințați că orice fusese trecuse de multă vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
se mai repete, am adăugat în timp ce mă ridicam șimi luam ghiozdanul. Deja ajunsesem la poartă când el strigă din urmă: Angela! M-am oprit, m-am întors și m-am uitat la cer, deja se înseninase, o mică ninsoare, ceva trecător...și m-am uitat la el, apoi am spus cu toată dorința mea de a tăcea: Ceau, Shen! Și am fugit. Nu doream asta. Nu știam ce doream. Nu țineam la tipul acesta deloc, doar o simplă amiciție sau nici
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
locuiau deasupra orășenilor obișnuiți. Străzile care se terminau la fluviu erau zgomtoase, pline de praf și ne mișcam pe ele încet, căutându-ne destinația înainte de căderea serii. Mirosul de lotus creșea cu cât se apropia noaptea. Nehesi a întrebat un trecător dacă știa drumul către casa scribului Nakht-re. Omul a arătat înspre o clădire mare care se afla chiar lângă unul dintre templele mari de pe malul de est. O fetiță dezbrăcată a deschis ușa cea mare, șlefuită și a clipit către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
că ai fost numită partener ! Partener. Mai am un pic și izbucnesc în plâns. Dar... nu pot. E mult prea grav. Îmi vâr telefonul în buzunar și mă ridic iar în picioare. Încep să merg din ce în ce mai repede, amestecându-mă printre trecători, făcând abstracție de căutăturile ciudate care mi se aruncă. Îmi bubuie capul și habar n-am unde mă duc. Dar pur și simplu nu mă pot opri. Mi se pare că merg de ore întregi, amețită și cu picioarele pășind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
gâtuind apa care curgea. Bătrânele spun că apa se liniștește și că poți să intri În ea fără frică după o trecătoare la fel ca asta. Stâncile se apropiaseră din ce În ce, iar apa Începuse să vâjâie, izbind pereții trecătorii cu nori furioși de spumă. Vuia tot mai tare, așa că trebuia să strigăm ca să ne auzim. Nu trecu mult și trecătoarea se lărgi, lăsându-ne să zărim malurile joase, acoperite cu copaci. Enkim mârâi de durere și dădu să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cum plouă de zece ani cu aceeași picătură neagră de apă? Te-ai urcat în turn, te-ai uitat să vezi cum arată câmpia? Ai văzut ce broască uriașă doarme cu burta lipită de aerul nostru? Te-ai uitat la trecători, te-ai uitat la soldați, la vagabonzi, la șperțari și la stârpituri? Ai văzut că nimeni nu mai are mâini, că nimeni nu mai are picioare, că nu le-a mai rămas decât un ochi roșu în frunte? Nu vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
de pahar? Te-ai dus să-ți pui degetele pe fundul paharului și să vezi cum îți dispar degetele? Te-ai uitat la nori? Te-ai uitat la pasărea oarbă din parcul orașului? Ai auzit cum se roagă la fiecare trecător s-o lovească odată cu piatra și ai văzut că nimeni n-are degete ca să apuce o piatră? Te-ai uitat prin găurile din ziduri, din uși și din pavajele subțiate de prea multă așteptare? Ai văzut cum atârnă piatra uriașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
coboară iute-iute cele patru etaje de trepte răsucite în formă de cochilie de melc marin. Iese în stradă cu grijă, strecurându-se printre porțile mari de fier forjat și uitându-se în dreapta și stânga pentru a se feri de privirile trecătorilor. Nu prea mulți fiindcă e târziu și e ceață. În lumina roșie a felinarelor totul pare o pânză subțire de nervi și sânge înnodată ici colo în câte un pieton întunecos. Sunt singură în tot universul, îi trece prin cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Burtăncureanu îi povestea de una, de alta, iar Goncea, madama cu căruciorul, izbucnea din când în când în hohote năpraznice, clocotitoare de râs. Se oprea și, proptit în cărucior, sălta pătura, ascunzându-și fața hohotitoare în stofa ei aspră. Eventualii trecători izbucneau și ei spontan în torente hohotitoare, gâlgâitoare. Și erau mereu câțiva în preajma lor. Printre ei, nelipsit, Constandin F. Panaitescu, ofițerul de la Starea Civilă a Primăriei, demascat ulterior, la trei ani de la Revoluția de la Județeană, ca un fost torționar de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Se sting clepsidrele arse de soare, Se sparg paharele pline cu timp, Se-nchin imensele bolte de sare, Se tulbură-n ape un alt anotimp. Mă uit în oglinda albastră din zare, Aud tărâmul, mă strigă-n răstimp, Te-aștept, trecător cu vorbe ilare, Căci pieptu-mi tresare ca valul în mare. Când roua lucește cu lacrimi de înger Și-n suflet simt cântecul mării, Eu las la o parte durere și temeri Și trec în regatul uitării. Dar iar răsăritul din
Sacrificiul uman. In: ANTOLOGIE by Cherbel Lavinia () [Corola-publishinghouse/Imaginative/249_a_525]
-
Doar un trecător prin destine Cel mai ușor este, probabil, să scriem noi despre noi înșine. Cel puțin teoretic; pentru că oglinzile în care privim reflectă uneori (deseori?) alte personaje decât oglinzile în care ne privesc ceilalți... La ora bilanțului pot să mă-ntreb
Doar un trecător prin destine.... In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Apostol Lucian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_585]
-
vorbind despre nepăsarea poli ticienilor, pe care nu-i interesează de ceilalți oameni și despre felul în care nu se ajută oamenii între ei, Eminescu spune: Noi oamenii suntem uneori niște ființe ticăloase, nu ne dăm seama cât suntem de trecători, dar în ochii lui Dumnezeu suntem îngeri cu o singură aripă, care pot să zboare doar dacă se țin unii pe alții de mână. Nu mi dau seama de ce uităm mereu acest lucru!!!! Îți propun ceva, prietene! Ca să reușim să
Luminătorii neamului. In: ANTOLOGIE:poezie by Tudor-Alexandru Trif () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_695]
-
cel mai tare, că urăște să fie omul care îi cară pachetele Amandei, ceea ce însemna că trebuia să te străduiești să te ții după ea, încărcat cu o vitrină întreagă de cadouri, și să nu te împiedici, deși absolut toți trecătorii păreau deciși să te dărâme. În bucătărie, în mod cu totul neașteptat, se găsea un comitet de întâmpinare. —Soră Harris! a exclamat Amanda în timp ce-și dădea mănușile jos. Vă e frig sau ce s-a întâmplat? Haina asistentei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
formă fleșcăită, care aducea cu un urs. Era de un roz foarte fosforescent. La scurt timp după asta, Hugo s-a trezit înșfăcat cu putere, săltat în sus și întins pe pământ. A clipit la vederea grupului de oameni- probabil trecătorii de pe pod - care-l scoseseră din apă și-l trăseseră pe mal. Te simți bine? l-a întrebat cineva uitându-se întrebător la ursulețul pe care Hugo îl ținea strâns în mână. Și-a mișcat buzele ca să vorbească, dar a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
peste pod, cu viteză redusă, Detectivul aruncă doar o singură privire, profesională, cu coada ochiului, îndeajuns pentru a fotografia întreg decorul. Scriitorul părea că se odihnește, cu brațele sprijinite de balustradă și cu privirea pierdută (probabil) undeva, departe, arătând eventualilor trecători - un Detectiv curios, de pildă; plus un Magician teribil pe care tocmai acel Detectiv curios nu avea cum să-l vadă, din păcate/din fericire pentru el - doar spatele. Nici nu se sinchisi să presupună încotro alergau gândurile acelui individ
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
unui alt scenariu. Cursorul se mută către colțul din dreapta sus al paginii, se așeză pe semnul x, apoi, după ce apăru fereastra care solicita salvarea, merse direct pe yes. Pagina se închise, iar laptopul intră în stand-by... Sub privirile dezaprobatoare ale trecătorilor, Scriitorul continuă să alerge pe urmele unei femei pe care doar el o vedea... Pașii îi răsunau pe caldarâmul umed, fu cât pe ce să alunece, de câteva ori, însă nu se opri. Din când în când, spre surprinderea celor
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
doar betonul făcea legea. Gărdulețul se înclină puțin sub greutatea sa, iar Scriitorul își trecu degetele prin păr și plimbă privirea, așa cum un pictor ar plimba o pensulă pe pânză, dintr-o parte în alta. Nu văzu pe nimeni. Niciun trecător. Aerul deveni dintr-o dată greu, vâscos, intra cu mare greutate pe nori, se strecura până în plămâni, acolo unde intra provocând o durere acută. Asta ce mai e? Realitatea. Realitatea doare? Evident. Mai ales atunci când ai trăit într-o iluzie atâta
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
influența culorii, care guvernează zodia fiecăruia... despre zodii... Ea râse cu poftă când Iorgu i-a explicat, cum o influențează culoarea, în cazul ei și cum îi guvernează zodia. Și, așa, dintr-o vorbă in alta, timpul s-a scurs... trecătorii s-au împuținat... Strada era aproape pustie. Era o noapte senină, senină...mulțimea de stele licărea ca într-un spectacol de artificii. ”- Cât e de limpede noaptea asta, parcă ar avea mai multe stele ca deobicei...!” murmură ea cu ochii
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Doamne, de ce mi-ai luat-o?!... Nu, nu se poate... nu-i adevărat, nu cred, Doamne!... striga în el durerea. Ajută-mă să mă trezesc din coșmar, Doamne!” Mistuit de gânduri rele, alerga pe stradă bezmetic, urla se lovea de trecători... Nu putea crede că s-a întâmplat cu adevărat,... pașii scrșnind pe zăpadă sticloasă, parcă îi număra cuvintele: ”nu cred... nu cred” ” Am pierdut-o, Doamne”. Alerga în gerul aspru al iernii, fără vlagă, cu mergsul unui om în care
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
ei se înălțau, ocrotitor, câțiva copaci bătrâni de-o seama cu ea. Căsuța albă, cu pereții muruiți proaspăt cu var, cu prispă îngustă de jur împrejur, acoperită cu stuf, stătea aplecată pe-o parte, de parcă s-ar fi mirat de trecătorii de pe drum. Salcâmul bătrân de la poartă, oalele de lut ars, puse cu gura în jos în gărduțul din fața casei, căsuța albă și bătrânii copaci din spatele ei... totul, sub zăpușeala zilei, parcă încremenise păstrându-și umbra neștirbită. Un motan cenușiu, vargat
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
fu prima lui reacție, refuzând să creadă cele ce-i treceau prin minte.” Ce-i spun Vasilicăi... ce-i spun?!” strigă el prin somn. I se făcu frică gândindu-se cât de mult ar suferi. Mergea pe stradă lovinduse de trecători, fără să vadă, ori să audă ceva... ”- Vrasăzică, el ne-a amăgit că merge la școală... Doamne, Doamne, nu se poate așa ceva!”. In mersul lui bezmetic, cu gândul la Vasilica, la suferința ei, ar fi vrut să meargă așa, să
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]