2,235 matches
-
și dorsală au marginile închise, celelalte înotătoare au marginile roșcate; pe membrana dintre radiile înotătoarelor sunt mici puncte sau pete negre. Mustățile sunt gălbui, cu o axă roșie. Dimorfismul sexual este destul de pronunțat: la masculii adulți, apar pe cap niște tuberculi granuloși, numiți "podoabele dragostei", iar pe partea superioară a corpului, linii scurte, paralele, albicioase. Înotătoarea anală, la mascul, este mai puțin înaltă ca la femelă. Hrana și-o procură de pe fund și constă în primul rând din nevertebrate: insecte și
Mreană () [Corola-website/Science/319139_a_320468]
-
nelăsând niciun tunel permanent. Nisipul și solul sunt sondate cu pernița cornoasă a nasului, excavate lateral cu membrele anterioare și împinse în sus și înapoi cu cele 3 gheare mari de la fiecare membru posterior. Hrana este alcătuită din ciuperci și tuberculi, precum și din pradă animală, care este mâncată ori de câte ori este întâlnită. Ea se hrănește cu viermi, larve, miriapode și chiar cu mici șopârle. Folosindu-se de miros și de pipăit, cârtița urmărește micile tuneluri făcute de eventuala pradă, pentru a-și
Cârtița cu pungă () [Corola-website/Science/316612_a_317941]
-
au vascularizație provenită din artera mezenterică inferioară, în timp ce canalul anal inferior (anatomic) este de origine ectodermică și vascularizat de ramuri din artera iliacă internă. Din mezodermul somatic se dezvoltă de o parte și de alta a membranei anale câte un tubercul; tuberculii se unesc “în potcoavă” înapoia rectului și apoi se unesc cu corpul perineal; din această structură se formează sfincterul anal extern. Tubul intestinal primitiv (embrionar) este suspendat dorsal de un mezenter primitiv în care se dezvoltă și vasele sanguine
Mezorect () [Corola-website/Science/315004_a_316333]
-
vascularizație provenită din artera mezenterică inferioară, în timp ce canalul anal inferior (anatomic) este de origine ectodermică și vascularizat de ramuri din artera iliacă internă. Din mezodermul somatic se dezvoltă de o parte și de alta a membranei anale câte un tubercul; tuberculii se unesc “în potcoavă” înapoia rectului și apoi se unesc cu corpul perineal; din această structură se formează sfincterul anal extern. Tubul intestinal primitiv (embrionar) este suspendat dorsal de un mezenter primitiv în care se dezvoltă și vasele sanguine și
Mezorect () [Corola-website/Science/315004_a_316333]
-
lipsind ricinuleidele flexibilitatea necesară pentru dilatarea opistosomei, după o masă bogată sau când femela este fecundată, de exemplu. Totuși, aceasta nu prezintă o problemă, opistosoma se poate extinde în lateral și între tergite. Suprafața cuticulei prezintă mai multe tipuri de tuberculi, fisuri, perișori și alte proeminențe tegumentare. Unele specii (de exemplu, genul "Ricinoides") sunt în întregime acoperite cu tuberculi, în timp ce altele (de exemplu, unele din genul "Pseudocellus") sunt aproape lipsite de ei . După fiecare năpârlirea, tuberculii migrează spre marginea carapacei. Prosoma
Ricinulei () [Corola-website/Science/318748_a_320077]
-
Totuși, aceasta nu prezintă o problemă, opistosoma se poate extinde în lateral și între tergite. Suprafața cuticulei prezintă mai multe tipuri de tuberculi, fisuri, perișori și alte proeminențe tegumentare. Unele specii (de exemplu, genul "Ricinoides") sunt în întregime acoperite cu tuberculi, în timp ce altele (de exemplu, unele din genul "Pseudocellus") sunt aproape lipsite de ei . După fiecare năpârlirea, tuberculii migrează spre marginea carapacei. Prosoma este acoperită cu o carapace divizată în două părți laterale de către un mic șanț median. La multe specii
Ricinulei () [Corola-website/Science/318748_a_320077]
-
prezintă mai multe tipuri de tuberculi, fisuri, perișori și alte proeminențe tegumentare. Unele specii (de exemplu, genul "Ricinoides") sunt în întregime acoperite cu tuberculi, în timp ce altele (de exemplu, unele din genul "Pseudocellus") sunt aproape lipsite de ei . După fiecare năpârlirea, tuberculii migrează spre marginea carapacei. Prosoma este acoperită cu o carapace divizată în două părți laterale de către un mic șanț median. La multe specii de Ricinulei, la marginea laterală a prosomei, deasupra coxei celei de a doua perechi de picioare, este
Ricinulei () [Corola-website/Science/318748_a_320077]
-
acoperită cu o carapace divizată în două părți laterale de către un mic șanț median. La multe specii de Ricinulei, la marginea laterală a prosomei, deasupra coxei celei de a doua perechi de picioare, este câte o pată fotosensibilă, lipsită de tuberculi. În acestă zonă la ricinuleidele fosile se aflau ochii . În partea anterio-dorsală a prosomei se află o excrescență, numită "cucullus", ce poate fi ridicat și coborât vertical peste chelicere și orificiul bucal. Cucullus-ul îndeplinește diverse funcții: protecția aparatului bucal, capturarea
Ricinulei () [Corola-website/Science/318748_a_320077]
-
bradul negru, precum și diferite specii de tei, alun, molid, plop și salcie. Trufele apar primăvara - vara în aprilie-iunie, și toamna - iarna în septembrie-decembrie și cresc doar în cicluri de 20-30 de ani, după care dispar complet. Trufele au forma unui tubercul de cartof, rotundă sau ovoidă, cu protuberanțe sau circumvoluțiuni mari de formă poligonală. În comparație cu celelalte specii de ciuperci comestibile, trufele nu au pălărie și nici picior. "Ascocarpul" (fructul comestibil), este constituit din "peridium" (scoarță exterioară), fină sau învelită cu solzi
Trufă () [Corola-website/Science/321777_a_323106]
-
continuare descris de Dezarte, Pedro Cieza de León, Francisco López de Gómara și de José de Acosta în același an - în 1544. Nu există niciun document care să dateze exact apariția cartofului pe coastele Spaniei. Este posibil, potrivit lui Saffort ca tuberculii de cartofi să fi fost în bucătăria unui vapor din flota lui Carol Quintul care transporta aur și argint din minele de la Potosis. Hamilton, în 1934, descoperă în dosarele de contabilitate din Spitalul de la Sangre din Sevilla, că înainte de 1573
Istoria cartofului în Europa () [Corola-website/Science/323402_a_324731]
-
ar fi făcut o glumă ca o aluzie la asemănarea dintre cuvintele "papas" și "papa". Pius a trimis o parte din cartofi cardinalului Olandei și prefectului spaniol De Mons în Hainaut, Filip de Silvry, care era și el bolnav. Câțiva tuberculi obținuți prin înmulțire au ajuns la grădina botanică din Viena, potrivit botanistului Carolus Clusius, care era custode al acestei grădini din 1573. În 1576 publică "Rariorum aliquot stirpium per Hispanias observatarum historia" și în 1601 "Rariorum plantarum historia" în care
Istoria cartofului în Europa () [Corola-website/Science/323402_a_324731]
-
simfiza mentală, sub dinții incisivi și deasupra protuberanței mentoniere se află o depresiune - foseta mentonieră (numită și foseta mentală sau foseta incisivă) - pe ea se inserează mușchiul mentonier (mental) ("Musculus mentalis"). Lateral de protuberanța mentonieră se află câte un mic tubercul mentonier ("Tuberculum mentale"). Protuberanța mentonieră și tubercul mentonier formează baza osoasă a mentonului (bărbiei). Pe protuberanța mentonieră se află două puncte craniometrice: gnation ("Gnathion") care reprezintă punctul cel mai inferior al liniei mediane a mandibulei și pogonion ("Pogonion") care este
Mandibulă () [Corola-website/Science/325604_a_326933]
-
de ridicare a nivelului de viață a populației, a introdus cultivarea cartofului în regiune. Modul în care Kapodistrias a introdus cultivarea cartofului a intrat în folclor. După ce primul transport de cartofi a fost adus în Grecia, el a odonat ca tuberculii să fie oferiți oricărei persoane interesate. Cartoful a fost primit însă cu mare neîncredere de populație, iar eforturile lui Kapodistrias păreau sortite eșecului. Cunoscând năravurile poporului său, Kapodistrias a ordonat ca întregul transport să fie reîncărcat pe vase sub strictă
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
foarte mari. Formula dentară: 1•0•0•3/1•0•0•3 x 2 = 16. Coroanele molarilor pot fi joase sau înalte. Suprafața de masticație a molarilor sunt tuberculoase sau tuberculo-crestate. Se întâlnesc, de asemenea, și molari prismatici, la care tuberculii s-au transformat în coloane mici de dentină sudate între ele, unele dintre care au o formă de prisme triedrice. Scheletul se caracterizează prin sudarea tibiei și peroneului în părțile inferioare. Cariotipul (numărul de cromozomi diploizi) este de la 17 ("Microtus
Cricetide () [Corola-website/Science/329744_a_331073]
-
unul săpat pentru sezonul rece, de iarnă, unde hibernează, nasc și cresc puii. Tunelul lor este compartimentat, el are o ieșire principală și mai multe ieșiri laterale. Hrana popândăilor este mai ales de natură vegetală, ea constă din semințe, rădăcini, tuberculi și bulbi de plante. Popândăii se mai hrănesc cu nevertebrate mici, insecte. Spre toamnă încep să-și facă rezerve de hrană, pe care le depun în galeriile subterane. Perioada de hibernare durează în general din luna septembrie până în luna martie
Spermophilus () [Corola-website/Science/329785_a_331114]
-
Marea Galbenă de unde a fost adus accidental pe carena navelor. Rapana este un gastropod de talie mare, cu cochilia globuloasă și groasă, spiralată, compusă din 7-8 spire separate de suturi adânci. Marginea de sus a fiecărei spire este acoperită cu tuberculi cornoși. Atinge grosimea de 190/160mm. Canalul sifonal este relativ scurt și larg, cu o crestatură adâncă. Suprafața este diferit ornamentată și prezintă un șir de mameloane dispuse în spirală. De asemenea pe suprafața cochiliei se observă și ușoare coaste
Rapană () [Corola-website/Science/327091_a_328420]
-
se termină în sus cu tuberozitatea tibiei), medială și laterală sau interosoasă. Epifiza superioară este mai voluminoasă, formată din doi condili: medial și lateral. Fața superioară sau platoul tibiei prezintă două suprafețe articulare separate printr-o eminență intercondiliana cu doi tuberculi, unul medial iar celalalt lateral. Suprafețele articulare servesc la articulația cu condilii femurului. Anterior și posterior de eminența intercondiliară se află două suprafețe denumite arii intercondiliare (anterioară si posterioară). Pe partea laterală a circumferinței se găsește o suprafață articulară pentru
Tibia () [Corola-website/Science/330619_a_331948]
-
și o margine mediană (sau o margine axială în raport cu axul osului), care este convexă pentru fața articulară laterală, și aproape rectilinie pentru fața articulară medială. Această margine mediană, la nivelul porțiunii sale mijlocii, se înalță de-a lungul celor doi tuberculi intercondilieni, mărind în aceeași măsură diametrul transversal al fețelor articulare. Această margine mediană, ridicată în sus, a celor două fețe articulare este înclinată cu 45° pentru fața articulară laterală și aproape verticală pentru fața articulară medială. Marginea mediană a fețelor
Tibia () [Corola-website/Science/330619_a_331948]
-
rugoase, una anterioară și alta posterioară, situate în planuri diferite, numite respectiv aria intercondiliană anterioară ("Area inercondylaris anterior tibiae") și aria intercondiliană posterioară ("Area inercondylaris posterior tibiae"). La nivelul eminenței intercondiliene, marginile fețelor articulare superioare se ridică și formează un tubercul de fiecare parte, tuberculul intercondilian medial ("Tuberculum intercondylare mediale") și tuberculul intercondilian lateral ("Tuberculum intercondylare laterale"). Aria intercondiliană anterioară a tibiei sau aria intercondilară anterioară a tibiei ("Area inercondylaris anterior tibiae"), numită și suprafața prespinală a platoului tibial, este porțiunea
Tibia () [Corola-website/Science/330619_a_331948]
-
anterioară a tibiei sau aria intercondilară anterioară a tibiei ("Area inercondylaris anterior tibiae"), numită și suprafața prespinală a platoului tibial, este porțiunea anterioară a spațiului intercondilian al platoului tibial și se află anterior de eminența intercondiliană (spina tibiei) și de tuberculii intercondilieni, între fețele articulare superioare (cavitățile glenoide). Ea are o suprafață neregulată și rugoasă, mai lată anterior, de formă triunghiulară cu baza anterioară și este situată într-un plan aproape orizontal; ea este mai largă decât aria intercondiliană posterioară. Aria
Tibia () [Corola-website/Science/330619_a_331948]
-
oasele nazale sunt perechi. Oasele parietale sunt separate prin supraoccipital. Spinii branhiali sunt reduși la plăci de denticuli mici, foarte ascuțiți. Intestinul fără apendice pilorice. Vezica înotătoare fără legătură cu urechea internă, însă comunică cu esofagul. Aparatul lui Weber lipsește. Tuberculi nupțiali absenți. Dimensiunea maximă (știuca nord-americană, "Esox masquinongy") este de aproximativ 165 cm. Vârsta maximă este de 30 de ani, iar greutatea maximă se apropie de 32 kg, dar speciile mai mici ("Esox americanus americanus") nu depășesc 330 mm lungime
Esocide () [Corola-website/Science/330694_a_332023]
-
purpurii dispuse simetric, înfloresc din iunie până în iulie. Frunzele au culoarea verde închis și pe fața superioară, au numeroase pete brune și sunt strânse în jurul tulpinii având un aspect pestriț. În scop terapeutic se folosește planta întreagă, iar ca afrodiziac tuberculii, recoltați în perioada de înflorire. Tuberculi conțin mucilagii, amidon, dextrine pentozane, fosfat de potasiu, clorură de calciu. ul conține uleiuri volatile, fitosteroli, rezine, principii active, furocumarine, colina, mucilagii, taninuri, acizi organici. Este renumită mai ales pentru efectele sale afrodiziace și
Poroinic () [Corola-website/Science/329424_a_330753]
-
În România este cea mai mare broască. Femelele au o lungime până la 13 cm. Masculii sunt mai mici având o lungime până la 8 cm. În captivitate poate trăi până la vârsta de 36 ani. Partea superioară a corpului acoperită cu negi (tuberculi verucoși) de mărimi diferite, adesea spinoși; partea inferioară a corpului granuloasă. În dosul ochilor are câte o glandă parotoidă mare, ovală sau în formă de semilună. Glandele parotoide și glandele tegumentare a negilor secretă substanțe veninoase (bufotoxine) cu care se
Broască râioasă brună () [Corola-website/Science/334932_a_336261]
-
capului și spatele sunt albastre-cenușii, flancurile și abdomenul albe-argintii, cu reflexe metalice. Înotătoarele sunt cenușii deschise sau albe-gălbui, cele nepereche cu o margine neagră sau cenușie-argintată, destul de largă. Irisul ochiului argintiu. Dimorfismul sexual este slab pronunțat: masculii, în timpul reproducerii, au tuberculi albi pe cap; la mascul, înotătoarele pectorale sunt puțin mai lungi ca la femelă. Se hrănește în principal cu nevertebrate bentonice: viermi, larve de insecte acvatice, moluște, crustacee, dar și cu detritus organic și substanțe vegetale. Se reproduce și iernează
Cosac cu bot turtit () [Corola-website/Science/331443_a_332772]
-
dorsală și caudală sunt cenușii bătând în violaceu sau portocalii. Înotătoarele perechi și înotătoarea anală sunt portocalii sau roșii. Irisul ochilor este portocaliu sau roșu, cu mici pete întunecate. Dimorfism sexual apare numai în timpul perioadei de reproducere, când masculii au tuberculi nupțiali pe cap și pe partea antero-superioară a corpului. Este un pește omnivor, cu o compoziție variabilă a hranei în funcție de vârsta și de ciclurile sezoniere. Hrana include insecte acvatice și larvele lor, nevertebrate bentonice (viermi, moluște, crustacee), alge, plancton și
Cernușcă () [Corola-website/Science/331448_a_332777]