2,309 matches
-
hirotonit episcop,Serafim a călătorit în America,stând pentru o perioadă scurtă de timp cu preoții ucraineni în Filadelfia. La vremea când a sosit în Winnipeg,nu avea nici un fel de obligații față de Biserică Ortodoxă Rusă sau față de oricine altcineva. Ucrainenii din preerie l-au primit că pe un călător sfânt,o tradiție, care se menține chiar de la începuturile creștinismului. O altă persoană care a participat la evenimentele care au culminat cu înființarea Catedralei de Tablă, a fost Makarii Marchenko asistentul
Catedrala de tablă () [Corola-website/Science/329934_a_331263]
-
Winnipeg în Aprilie 1903, pentru a înființa o Biserică ce nu era dependența de nici una din bisericile Europei și care nu era obligată să aibă nici un fel de loialitate, față de nici un grup religios interesat să rivalizeze pentru câștigarea sufletelor imigranților ucraineni din preerie. Spre mulțumirea lor, Seraphim a înființat o Biserică Ortodoxă Rusă (dar, neaparținând de Biserică Rusă Ortodoxă) declarindu-se el însuși capul ei, si pentru a se deosebi de Biserică Ucraineană ,biserica lui s-a numit și Biserica Serafimită. Astfel
Catedrala de tablă () [Corola-website/Science/329934_a_331263]
-
de nord a Winnipegului.O astfel de concurență a constituit o mai mare înlesnire pentru copiii Ucraineano-Canadieni da a învăța să vorbească Limba Ucraineană. Partidul Liberal, care s-a întâmplat să fie aliniat cu Partidul Conservator, conștient de faptul că ucrainenii nu mai erau aliați cu Arhiepiscopul Langevin și romano-catolicii, a făcut un pas înainte și a finanțat primul ziar în limba ucraineană în Canada, Fermierul Canadian (Kanadiskyi Farmer), al cărui prim editor,a fost nimeni altul decât Ivan Negrich. Serafim
Catedrala de tablă () [Corola-website/Science/329934_a_331263]
-
fel, sau pentru a nu fi silit a face favoritisme, ca o măsură în plus de sigursnța,a excomunicat pe Papă și Sfanțul Sinod rus. Se găsesc dovezi ale călătoriilor lui în zonele rurale, până spre sfârșitul anilor 1930,slujind ucrainenilor, care erau foarte dornici să li se slujească după Ritul Răsăritean (Ortodox).
Catedrala de tablă () [Corola-website/Science/329934_a_331263]
-
mijloace specifice apărarea teritoriului devenit național după Marea Unire din 1918. Evenimentele cu caracter politic s-au aflat în relație cu sprijinul pe care unii factori politici și militari externi statali și non-statali l-au acordat pentru a încuraja etnicii ucraineni din nordul Basarabiei - minoritari etnic și politic, să-și valorifice posibilitatea de autodeterminare. Sub raport social, evenimentele au avut loc într-un context caracterizat de opoziția unor segmente ale populației la schimbările cu caracter economic, instituțional și social care s-
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
apară în contextul includerii teritoriului basarabean în Regatul României. Orașul Hotin, la acea dată reședința județului Hotin din România Mare, este situat astăzi în regiunea Cernăuți, Ucraina. Evenimentele s-a desfășurat într-un ținut unde populația era majoritar formată din ucraineni, arealul nordic al acestuia fiind locuit de o masă compactă de ruteni, continuată cu masa ucraineană din Podolia de dincolo de Nistru. Ucrainenii nu s-au regăsit într-un mod convenabil în viitorul Regatului României și au văzut în statul ucrainean
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
astăzi în regiunea Cernăuți, Ucraina. Evenimentele s-a desfășurat într-un ținut unde populația era majoritar formată din ucraineni, arealul nordic al acestuia fiind locuit de o masă compactă de ruteni, continuată cu masa ucraineană din Podolia de dincolo de Nistru. Ucrainenii nu s-au regăsit într-un mod convenabil în viitorul Regatului României și au văzut în statul ucrainean (geografic limitrof și aflat în acele vremuri în curs de constituire), o soluție în ceea ce privește autodeterminarea, ce fusese garantată de bolșevici prin Declarația
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
pierderilor umane, ucrainenilor le-au fost atribuiți de către sursele românești circa 300-400 de morți din rândul atacatorilor, iar de către propriile surse circa 15.000 de morți (militari și civili). Efectele luptelor s-au văzut și prin creșterea numărului de refugiați ucraineni aflați pe malul stâng al Nistrului. Astăzi, istoricii ucrainieni consideră evenimentele drept o parte a propriei istorii. Istoriografia sovietică sau cea moldovenistă, s-a străduit să justifice agresiunea din ianuarie 1919 prezentând-o ca pe o răscoală a populației împotriva
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
acte de ostilitate militară, intervenind în treburile interne ale României reîntregite, sprijinind și încurajând grupuri minoritare etnic și politic. Populația ținutului Hotin la recensământul din 1897, pe vremea când ținutul constituia un uezd al guberniei Basarabia, era majoritar formată din ucraineni (55,3 % în zonele rurale, 53,2 % incluzând zonele urbane), cei mai mulți dintre ei emigrați din Galiția iar unii din Malorusia. Chiar și în condițiile în care valorile de la sfârșitul secolului al XIX-lea ar fi fost exagerate în favoarea elementului etnic
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
unii din Malorusia. Chiar și în condițiile în care valorile de la sfârșitul secolului al XIX-lea ar fi fost exagerate în favoarea elementului etnic ucrainean, recensământul românesc din 1930 a relevat în mod similar în județul Hotin un consistent procent de ucraineni de 41,6% din totalul locuitorilor. În nordul ținutului trăia o masă compactă de ruteni, care se continua cu masa ucraineană din Podolia de dincolo de Nistru. Înspre sud, așezările ucrainene se răreau, astfel încât în Soroca și Bălți, ajungeau cu totul
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
Paris lucrările Conferinței de Pace. Recunoașterea unirii Basarabiei cu România s-a lovit de dificultăți, împotriva stării de fapt creată prin această unire ridicându-se multe proteste. Adversarii unirii din Sfatul Țării reprezentați de membri ai grupului țărănesc, ruși și ucraineni, au constituit la Odesa un „Comitet pentru Eliberarea Basarabiei”, care a avut legături atât cu Sovietele cât și cu Anton Ivanovici Denikin. Acest Comitet a adresat o declarație către Conferința de Pace de la Paris cerând retragerea trupelor românești, înlocuirea lor
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
regimul de ocupație românesc din ținut. Directoratul Republicii Populare Ucrainene a trimis un reprezentant noii structuri de conducere formate (pe I. Maevki) și arme. Cu puține șanse de a obține ajutor suplimentar de la cele 2 state ucrainene, pe plan local ucrainenii au încercat să organizeze noi unități militare, cu bazele la Rucșin, Anadol și Dăncăuți. Forțele rebele (creditate de surse ucrainene cu un număr de 30.000 de luptători) au fost organizate pe structura a trei regimente de infanterie, a unui
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
succes răsunător cu ecou internațional precum și sprijinul marilor comunității ucrainene din zonă, astfel încât să provoace o revoltă generală care să determine Armata Română să-și împartă forțele. Răspunsul român rapid, a determinat probabil o atitudine mai prudentă din partea locuitorilor etnici ucraineni ai satelor, care în ansamblul lor nu au manifestat o atitudine deschisă favorabilă rebeliunii. O asemenea tentativă de destabilizare a ordinii, a creat însă o stare de tensiune și frică în rândul populației - mai ales în rândul celei alogene și
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
origine din acele vremuri al orașului Hotin - Gacikievici, acesta au fost "„opera unor tâlhari”", declarație susținută de cei doi rabini ai orașului Nahiev Ițikovici și Samuel Haiss. Atât autointitulatul "Directorat al Basarabiei" din Podolia în 1919 însă, cât și actual, ucrainenii, susțin existența represaliilor din partea militarilor români împotriva localnicilor ucraineni care au sprijinit insurecția (rechiziții, jafuri, violuri, ucideri ale preoților, devastări parțiale sau totale ale unor sate). Mai multe sate (Rucșin, Nedăbăuți, Șirăuții de Sus, Stăuceni, Cristinești, precum și altele), conform surselor
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
au fost "„opera unor tâlhari”", declarație susținută de cei doi rabini ai orașului Nahiev Ițikovici și Samuel Haiss. Atât autointitulatul "Directorat al Basarabiei" din Podolia în 1919 însă, cât și actual, ucrainenii, susțin existența represaliilor din partea militarilor români împotriva localnicilor ucraineni care au sprijinit insurecția (rechiziții, jafuri, violuri, ucideri ale preoților, devastări parțiale sau totale ale unor sate). Mai multe sate (Rucșin, Nedăbăuți, Șirăuții de Sus, Stăuceni, Cristinești, precum și altele), conform surselor ucrainene au fost incendiate. Sursele militare românești confirmă câteva
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
caracterizează rebeliunea ca fiind una dintre cele mai glorioase pagini de lupă - atât îndreptate contra intervenției străine, cît și luptă bolșevică. Conform acesteia, "Răscoala" a cuprins 100 de sate. Enumerați frecvent, liderii revoltei au fost cu predilecție însă ruși sau ucraineni, cu toate că un număr de moldoveni au fost menționați (de la 1 la 3 moldoveni din 8 până la 16 lideri). În plus, într-un context în care conceptul de instaurare a unui stat sovietic în Basarabia în 1918 a fost formulat numai
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
noastre în NATO și UE, iar relațiile dintre cele două părți sunt caracterizate de specialiști ca fiind "tensionate". Rusofobia în Republica Moldova a început să se manifeste o dată cu declarea independență din 27 august 1991. Când în noua conjuctură post-sovietică, rușii și ucrainenii (rusofoni) deja nu mai reprezentau elita politică, iar țara pe care ei (rușii) se "sprijineau" nu mai exista. Printre principalele cauze ale rusofobiei la "moldoveni" sunt:
Rusofobie () [Corola-website/Science/328349_a_329678]
-
spre 30 mai, generalul Zadik (comandantul div. a 8-a română) se întâlnește cu generalul Kraliczek (comandantul diviziei a 4-a polonă) la Otânia. Unitățile Armatei Române au staționat în orașele principale, precum Stanislau și Colomeea. Ostilitățile dintre polonezi și ucraineni continuă, iar trupele române rămân în Pocuția până când polonezii aduc suficiente trupe cu care să ocupe provincia, așa că trupele române încep retragerea la 17 august și o încheie la 25 august, stabilindu-se pe frontiera estică a Bucovinei. De asemenea
Ocupația românească a Pocuției () [Corola-website/Science/327657_a_328986]
-
efemer a încercat să-și asigure controlul asupra Galiției răsăritene, inclusiv asupra regiunii Munților Carpați până la orașul Nowy Sącz în vest, dar și asupra regiunilor Volânia, Zacarpatia și Bucovina. În ciuda faptului că majoritatea populației noii republici era formată din etnici ucraineni, o bună parte a acesteia era revendicată de polonezi. În Lviv, ucrainenii au primit cu bucurie proclamarea Republicii Populare Ucrainene, numeroasa populație evreiască nu a reacționat, sau a acceptat autoritatea ucrainenilor, dar polonezii au luat atitudine împotriva independenței noului stat
Evoluția teritorială a Poloniei () [Corola-website/Science/327646_a_328975]
-
regiunii Munților Carpați până la orașul Nowy Sącz în vest, dar și asupra regiunilor Volânia, Zacarpatia și Bucovina. În ciuda faptului că majoritatea populației noii republici era formată din etnici ucraineni, o bună parte a acesteia era revendicată de polonezi. În Lviv, ucrainenii au primit cu bucurie proclamarea Republicii Populare Ucrainene, numeroasa populație evreiască nu a reacționat, sau a acceptat autoritatea ucrainenilor, dar polonezii au luat atitudine împotriva independenței noului stat. După încheierea Primului Război Mondial, poporul polonez s-a ridicat la luptă în Poznan
Evoluția teritorială a Poloniei () [Corola-website/Science/327646_a_328975]
-
că majoritatea populației noii republici era formată din etnici ucraineni, o bună parte a acesteia era revendicată de polonezi. În Lviv, ucrainenii au primit cu bucurie proclamarea Republicii Populare Ucrainene, numeroasa populație evreiască nu a reacționat, sau a acceptat autoritatea ucrainenilor, dar polonezii au luat atitudine împotriva independenței noului stat. După încheierea Primului Război Mondial, poporul polonez s-a ridicat la luptă în Poznan pe 27 decembrie 1918 pentru renașterea statului național după un discurs patriotic al pianistului Ignacy Paderewski. Luptele au continuat
Evoluția teritorială a Poloniei () [Corola-website/Science/327646_a_328975]
-
până pe 28 iunie 1919, când a fost semnat Tratatul de la Versailles, care consfintea renașterea statulu polonez. Polonia a primit teritorii ce aparținuseră Imperiului German învins după cum urmează: Pe 17 iulie 1919 a fost semnată încetarea focului între Polonia și Ucraina. Ucrainenii au încercat sa-și consolideze forțele pe 22 ianuarie 1919, când Ucraina Apuseană s-a unit într-un act mai degrabă simbolic cu Republica Populară Ucrainiană. Încheierea păcii între cele două părți și eforturile diplomatice ale polonezilor au dus în
Evoluția teritorială a Poloniei () [Corola-website/Science/327646_a_328975]
-
acordat studenților, precum și în construirea de școli, i-au creat o mare popularitate în eparhia lui, nu numai printre catolici, dar și în rândul credincioșilor altor confesiuni. În timpul evenimentelor din anii Primului Război Mondial, Bilczewski s-a implicat pentru apărarea populației (polonezi, ucraineni și evrei) din teritoriul păstorit de el, sprijinind constituirea de comitete de ajutorare a muncitorilor din Galiția grav afectați de război și de penuria de alimente. În timpul războiului polono-ucrainean din 1918 și a Asediului Liovului, el a fost responsabil cu
Józef Bilczewski () [Corola-website/Science/327693_a_329022]
-
și de penuria de alimente. În timpul războiului polono-ucrainean din 1918 și a Asediului Liovului, el a fost responsabil cu organizarea de transporturi de alimente pentru orașul asediat. S-a implicat și în cursul conflictelor civile de la începutul anilor '20 între ucraineni, polonezi și unitățile Armatei Roșii. În acele conflicte și-au pierdut viața peste 100 de preoți catolici din Arhidieceza de Liov. Riscându-și propria viață, arhiepiscopul Bilczewski a împiedicat existența altor victime în rândul clerului catolic. Sănătatea lui era deja
Józef Bilczewski () [Corola-website/Science/327693_a_329022]
-
plină de cicatrice, care ține un copil, protector, într-o mână și un cuțit în cealaltă. Ea este o războinică și o protectoare feroce în special a femeilor și copiilor. În Santeria, această imagine este cunoscută ca Santa Barbara Africana. Ucrainenii au, de asemenea, o devoțiune specială pentru Madona de la Czestochowa.
Madona Neagră de la Częstochowa () [Corola-website/Science/327750_a_329079]