11,855 matches
-
cu invizibile când scria la tablă (râde). Am lovit-o-n ochi, am lovit-o-n obraji. Am rănit-o. Totuși m-a exmatriculat. M-a luat tata: „Vino, băiatul meu, vino că te angajez la mine la servici, la uzină“. Și lucram cu tata în aceeași întreprindere. Dar acuma, că nu aveam studii, nu puteam nici să mă calific, deci să-mi dea categorie mai mare. Și mă reîntorc din nou la viața de cartier, erau hoți de buzunare, erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
aceste poeme nu ni se sugerează imagini perverse și intelectuale, căci flamanzii lui Verhaeren vorbesc pe față și au ceva din asprimea și seninătatea naturii. În Dialoguri rustice, convorbitorii nu mai sînt masele anonime, ci personalități distinse care umpleau înainte uzinele, străzile și cîmpiile. Verhaeren a înlocuit nevroza și tumultul cu calm și simplitate. Pe care Verhaeren să-l iubim mai mult? (...) Verhaeren știe să privească și să rămîie fidel emoțiilor imediate. Forma simplă a poemelor e perfect adecvată sentimentelor exprimate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
utilitaristă, democratică și egalitară, persiflează „indicațiile tematice”: „E (...) ridiculă pretenția celor ce (...) cred că au găsit literatura viitorului și poezia lui prin aceea că au înțeles una din temele și din pretextele de mîine și dau sfaturi imperative: cîntați munca, uzinele, aeroplanele, bicicletele, sub sancțiunea înlăturării de la nemurire”, afirmînd universalitatea, invarianța emoțiilor umane („Viitorul poeziei și al poetului“, în Adevărul, an. XXXIII, nr. 11940, 31 martie 1920). Prezentînd în 1925 masiva Anthologie de la nouvelle poésie française, Vinea regretă neincluderea unor poeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
va întîmpla orișicum (...) Prin cenușa bombardării se vor mătura și lărgi bulevarde senine, linii de drum de fier își vor împleti nervura vînătă în păienjenișul gărilor imense. Cheiuri trainice de piatră vor atrage pacheboturile exagerate sau steamerele fremătînde, coșuri de uzine nenumărate se vor înălța ca niște semne de exclamație, un milion și jumătate de locuitori treziți din somnul lor de basm se vor întîlni în Bursele clocotitoare, pe piețele solemnizate de statui masive, departe de muzeele pustii, dormitoare melancolice ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
literatura nouă, apărut în 1922 la Editura Casa Școalelor („Poezia orașelor“, pp. 5-85), dar redactată și prezentată înainte de război, profesorul le reproșa novatorilor francezi postsimboliști exclusivismul tematic: „A te mărgini — cum spuneam despre paroxiști și dinamiști — să cînți vieața din uzine sau porturi etc., înlăturînd sau reducînd la ceva accidental alte teme — sentimentul naturei, lirismul izvorît din aprofundarea unor emoțiuni intime — e ceva antiliterar și nelogic, mai ales cînd se vorbește de lărgirea domeniului poetic. Introducînd elemente nouă de inspirație nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pline de rupturi, arbitrarietăți și stridențe, o identitate ceva mai bine precizată. Un autor în felul său simptomatic pentru linia revistei este ortodoxistul Sandu Tudor: poemele sale de un modernism apocaliptic, pline de eufonii „barbare”, amestecă figurația industrială („Apocalips de uzină“, „Stihuri pentru rîsul roșu“, dar mai ales experimentalul „Răboj aforistic“, organizat pe două „capitole”: „Tîlc abstract plastic crestat“ și „Variațiune concretă în hieroglife de cretă“) cu cea tradiționalistă („Sfîrșitul basmului lui Barbă-Albă. Voievodul Grădinar“). De cele mai multe ori, colaborările „neavangardiste” își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
I.E. Koula), Birou de fabrică (I.P. Oud), Farmacie în Haarlem, Olanda (Wiklynen), Palatul Chicago Tribune (Walter Gropius), Magasins et appartements a Berchem St. Aghlea (V. Bourgeois), Poștă și telegraf (Marcel Iancu), Studiu de volume: zgîrie-nori (M. Iancu), Casă (Le Corbusier-Saugnier), Uzină (B. Taut), Proiect de casă, Paris (T.V. Doesburg & Esteren), Vilă dublă la Charlottenburg (E. Mendelsohn), Hotel și gara. Photolibr. De France, Paris (G. Guevukian), Turahaus, Berlin (H.W. Luckardt), Hilversam, Școala Comunității (E. Dudok), Machetă de hotel particular, Charlottenburg (Mies
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Sonia Delaunay. În același număr, un text semnat de ing. M. Kontesweller („Inginerie și artă“) atacă problema raporturilor dintre tehnică și estetică - mai exact, a ceea ce numim azi design tehnologic. Pornind de la propria experiență în domeniul construcțiilor de mașini la uzinele din Reșița, autorul invocă exemplele noilor automobile, aeroplane și aparate radiofonice pentru a demonstra (inclusiv prin intermediul unor schițe) relația profundă dintre realizarea artistică - avînd la bază elaborarea inconștientă, intuitivă, prerațională - și cea tehno-științifică, bazată pe calcul și utilitate funcțională. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
trăsăturilor. Ov.S. Crohmălniceanu remarcă vădita notă expresionistă a textului: „Și viața pulsează analogă și aproape simultană: în cîmpuri au ieșit plugurile de lemn din Rusia și autotractoarele gigantice din America. Fumul șantierelor din Nagasaki, al turnătoriilor din Essen și al uzinelor de la Bilbao. Edițiile speciale, escadrele, pavilioanele consulatelor, soneria cinematografelor, erupția sondelor, activitatea băncilor, consiliile de stat, parlamentele și cele cîteva familii regale cu coroana pe ismene...” În fapt, proza „spînzură” între viziunea expresionistă și cea futuristă. Nu mai avem de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Antim, victimă a închisorilor staliniste... Considerat de critică - pe bună dreptate - mai curînd un poet „ritualist”, „bisericos” decît religios, acesta publică în paginile revistei poeme apocaliptice, cu figurație istorică și tentă expresionist-futuristă („Stih hun“, „Stihuri pentru rîsul roșu“, „Apocalips de uzină“ ș.a.), sau „proză” despre absurdul despiritualizat al artei și al lumii moderne („Logica absurdului“). Sînt texte, totuși, pe nedrept ignorate, în care stîngăciile de execuție coexistă cu destule sclipiri de poezie autentică. Editorialul său din nr. 79 - „Între idolatria și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
articolul „Arhitectura“ al lui Marcel Iancu înregistrează — după expoziția artelor decorative de la Paris și expoziția de arhitectură de la Stuttgart — „expoziția de proiecte și modele de arhitectură nouă din Varșovia, unde a precumpănit conducerea ideei puriste rusești cu acel gust de uzină proletară în orice casă sau palat urban”. Contimporanul va reveni asupra culturii poloneze, însă nu pe coordonatele avangardei, ci — dimpotrivă — pe cele „conservatoare” ale promovării artei naționale în străinătate. La rubrica „N.c.r.” a numărului 79 apare, sub semnătura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
browning, actorul locomotivă, nu poate fi produsul decrepit al conservatorului. El țîșnește acrobat, boxeur, din gimnaziul sportiv. Inutilitatea rolului mumie, intrigei vanitate și cleioase, care flatau retina și timpanul, sufletul burghezului a făcut loc interpretărilor cu mișcări de piață, de uzină, de epocă. Pentru ele se cere actorul danțator pe acțiune, lumină, decor. Magnet sau metrou în vîna New York-ului, iată viziunea actorului Douglas Fairbanks”. „Însemnări despre arta mută”, apărut în numărul 5 al revistei, pune alături imaginile a doi actori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de Filip Corsa în Contimporanul). Opinînd că „singurul element conservator din cinematograf” este „capitalul”, autorul reia în „Perspectiva filmului nou” problema centralității omului/eroului în film: „A izola complect arta de viață și a creia acestei reprezentări un decor unilateral (uzina sau natură) este o eroare. Punctul principal în jurul căruia gravitează arta cinematografică, omul, nu este prin firea lui element abstract”. Articolul „Cei trei clowni. Schiță de studiu” este o mică schiță de tipologie culturală, eroul de cinema fiind plasat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
este o operă esențializată, pură, autoreflexivă și „cosmoidală”, materializînd „visul (sau coșmarul) flaubertian al operei care se menține în spațiu din resursele sale proprii, fără concursul nici unei alte valori”. Surpriza e să constați că „opera se ține, are autonomie, are uzină proprie, o ciudată vitalitate. Fiecare fragment o conține pe de-a-ntregul”. Însă, deși Urmuz are „reprezentarea limitelor literaturii” și a „contradicțiilor sale absurde”, pe care numai „artistul de geniu le poate integra și absolvi”, el se oprește în fața limitei, preferînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
punea să facem mai ales exerciții de rapiditate, trebuia să sărim mult și să plonjăm, să sărim și să plonjăm, să sărim și să plonjăm, avea o mașinărie de torturat portarii inventată de el, i-au fabricat-o muncitorii de la uzina de metalurgie, o minge umplută cu nisip, la capătul unei țevi lungi de fier, mașinăria rotindu-se în jurul unui ax, când arunca mingea spre noi, loviturile ei puteau fi cumplite, știam, Janika și cu mine, că dacă n-o prindem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
mâna lui nea Gică, se zvonea că s-a făcut antrenor la juniori pentru că adulții nu-i mai suportaseră brutalitățile, l-au prins odată și l-au caftit bine, de atunci nu i-au mai dat voie să antreneze echipa uzinei, putea să ne antreneze doar pe noi, ăștia de unșpe-doișpe ani. Când, în mai, fusesem în prag de eliminare, nea Gică făcea cu noi antrenamente zilnic, ne făcea rost de scutiri, la primele patru ore puteam lipsi de la școală, toată lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
pe noi, ăștia de unșpe-doișpe ani. Când, în mai, fusesem în prag de eliminare, nea Gică făcea cu noi antrenamente zilnic, ne făcea rost de scutiri, la primele patru ore puteam lipsi de la școală, toată lumea fusese de acord că echipa uzinei trebuie să se califice, nu se putea să fim eliminați, nea Gică ne-a și spus că dacă nu-i batem pe cei de la Avântul, echipa armatei, atunci s-a terminat, adio, după meci o să ne facă zob gleznele cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
mijlocul străzii, să tot fi avut vreo patruzeci de metri, în spate stăteau și câte patru-cinci unul lângă altul, dar la intrarea în magazin coada se subțiase, fiindcă pe ușă încăpeau doar câte doi, acolo, în față, un muncitor de la uzina metalurgică tocmai îl scutura de guler pe unul cu mutra roșie, îmbrăcat în trenci, strigând la el că ce-și închipuie, cum o să-l lase înăuntru peste rând, cunoaște el șmecherii de teapa lui, de data asta n-o să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
cinstiți care stau la rând, la care ăla în trenci a spus că el stătuse la rând, numai că trebuise să dea o fugă până acasă după bani și că rugase pe cineva să-i țină rându’, dar muncitorul de la uzina metalurgică a strigat că nu există așa ceva, ca altu’ să-i țină rându’, dacă-i trebe ceva, atunci să stea personal, ca toți oamenii cinstiți, și l-a împins cu atâta furie, că ăla a căzut în cur, umplându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
care s-a aplecat, a ridicat lădițele și a început din nou să-mpingă, în dreapta și-n stânga, oamenii, repezindu-i între timp, s-o lase să treacă, s-o lase, că are treabă, ei, și atunci, deodată, muncitorul de la uzină s-a postat în fața ei și, cu două mâini, a apucat lădițele, și a întrebat-o, cum adică a închis ușa de la intrare, nu vede câtă lume mai stă aici, iar tanti Ani s-a răstit la el, să lase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
cu toții, în același timp, mulțimea s-a năpustit în față, târându-mă și pe mine cu ea, împingându-mă înainte, am simțit cum îmi cade din buzunar șurubul, până să-l prind, se și rostogolise printre picioarele mulțimii, muncitorul de la uzină urla în gura mare că asta nu-i dreptate, și a smuls lădițele din mâinile lui tanti Ani, trântindu-le cu atâta putere de pământ, de s-au făcut țăndări, iar așchiile au zburat prin aer, risipindu-se în toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
loc cu coatele, se înghiontea sălbatic, unii au început să se și bată, așa că nu m-am mai dus înapoi, am rămas în mijlocul străzii, uitându-mă doar la ce se întâmplă. Nu i-am văzut nicăieri nici pe muncitorul de la uzină, nici pe tanti Ani, toți năvăliseră spre ușă, vreo patru-cinci trăgeau de ea, lacătul zăngănea tot mai urât, și atunci am văzut cum un alt muncitor își face loc prin mulțime, strigând că nu așa se procedează, o să le arate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
de conserve de pește în ulei, așezate în piramidă, s-au rostogolit în toate părțile, înăuntru oamenii se-mpingeau urlând, am auzit cum cineva răcnea, incendiu, între timp s-au spart și celelalte geamuri, am văzut cum doi muncitori de la uzină au scos ușa din țâțâni, au ridicat-o și, făcându-i vânt, au zvârlit-o cât colo, ușa a aterizat în fața mea, pe trotuar, din rama lată de metal, vopsită în albastru, cioburile plouau cu zgomot pe asfalt, iar la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
magazie, atunci o să iasă la iveală ce dosesc vânzătoarele acolo, nici nu sfârșise bine de vorbit, că unii au și luat-o la picior spre ușa magaziei, abia ajunși acolo, ușa s-a și deschis și a ieșit muncitorul de la uzină, strigând că na, poftim, ia uitați-vă ce dosesc ăștia aici, poftim, căra un sac mare în cârcă, l-a așezat pe asfalt și a strigat că sacul ăsta, pe cuvânt de onoare, e plin cu boabe neprăjite de cafea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
cu degetul, strigând în gura mare, uite-o acolo și pe curva aia nesimțită și grasă, uite-o, și atunci doi s-au năpustit asupra ei, trăgând de ea s-o ridice, iar în fața ei s-a ivit muncitorul de la uzină, ținând în mână furtunul, strâns pe un tambur, unul dintr-alea pe care le găsești în orice magazin lângă de extinctor, și a făcut un ștreang la capătul furtunului, în care a vârât gâtul lui tanti Ani, și atunci ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]