3,591 matches
-
Sunt genul de persoană care se concentrează pe ceva și nu ratează nici o zi. Negreșit, în fiecare zi, patru ore. Eram mai puțin interesat de kundalini, cât de însănătoșirea mea. După două luni vertebrele de la baza coloanei au început să vibreze, un lucru pe care îl experimentezi în stadiul kundalini. Tot nu eram încrezător. Simțeam o căldură puternică precum apa caldă care îmi înconjura șira până la creier, se zbătea ca o ființă vie. Era uluitor. Era ceva incontrolabil, ceva incredibil se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
orice. Am realizat asta după ce am părăsit gruparea. Am suferit o depresie. A fost dureros. Totuși a intervenit o schimbare - am căpătat o încredere în mine, inexistentă în trecut. În interiorul sectei am avut parte de multe experiențe și pieptul îmi vibra de optimism: «Acum nu e bine, dar cu siguranță voi ajunge pe drumul cel bun.» În prezent locuiesc în Tokio. Prietenii sunt cei care îmi dau puterea să trăiesc în lumea aceasta, ei sunt pilonii de sprijin. Foștii credincioși ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
ca al dumitale... Nu te-am văzut în viața mea... Și aș fi dat orice să nu te fi văzut niciodată, răspunse Carol pentru prima oară și vocea lui sună atât de grav și cu atâta ură nedisimulată, încât aerul vibră minute în șir ca după un blestem Ai vrut să mă omori? întrebă Filip direct. Da, răspunse Carol fără să se sinchisească. De ce? De ce nu? ți se pare mai odios să ucizi decât să ții pe cineva cu forța în
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
ajuns față în față, mi-am dat seama că nu aveam loc să trecem amândoi, am luat-o cumva în brațe, încercând să schimbăm locurile și i-am simțit trupul fierbinte în palmă. Podul se legăna tare, scârțâind și aerul vibra parcă de dangăt de clopote, dar când mi-am ridicat privirea am văzut că de fapt lamele coaselor se ciocneau între ele deasupra capului meu. M-a privit în ochi și parcă mi-a șuierat ceva de genul: "Ia ssseama
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
acest inechitabil transfer de sânge, în timp ce un servitor bătrân smulgea cu grijă de pe carnea grafului câte o lipitoare sătulă, pentru a o cufunda apoi într-un mic vas de aramă, plin cu apă și alge. Un rictus imperceptibil făcea să vibreze un mușchi de sub pleoapa grafului, trădându-i voluptuoasa durere și vinovata plăcere. Un frison molipsitor de agitație lacomă străbătu plantele din jur, ale căror glande tainice secretară lichide catifelate și aburi străvezii cu miasme grele, de beci plin cu prune
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
pleoape. Pământul, ca un ciudat mozaic crăpat de atâta uscăciune, părea o lighioană rănită și însetată ce-și linge sângele închegat. Pe marginea uliței, ciulini uscați, mari cât pumnul, îi agățau hainele. Ieși la drumul mare. Strident, clopotele făcură să vibreze văzduhul dogoritor. în jurul bisericii era adunat tot satul cu prapori, icoane și odoare bisericești. Preotul, în odăjdii bogate ca un episcop, intona cântece de rugă, făcând să răsune văile: "Dă-ne, Doamne, ploaie!". O bătrână lua în căușul palmelor apă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
lăsă să dea ocol unui țăruș de alun înfipt în pământ. Când hodorogită și bolovănoasă, când mânioasă și amenințătoare, când mieroasă și lingușitoare, când răcnită și gâfâită, când abia șoptită și gâjâită din gâtlej, vocea vrăjitoarei făcea pâcla nopții să vibreze de sunete neinteligibile și de melosuri păgâne. Cu 99 de picioare alergătoare/ Cătați-l, cercați-l,/ Să-i pară rudele și vecinii, frații și străinii/ Ca câinii ce hârâriesc, ca porcii ce grohotesc/ Cu 99 de limbi împungătoare și străpungătoare
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
de a fi în mine un foc cu arșițele și palpitările lui! De a descoperi atâtea lucruri noi, în mine, în vecini și în natură, atâtea taine, nebănuite. De a avea intuiții în orișice moment. Simt fiecare nerv întins ca să vibreze la cea mai mică atingere. Dar de o mie de ori îmi simt corpul prea firav ca să suporte aceste zbuciume, și mă plâng că n-am avut noroc. Și în ora când mă strecor printre cele câteva corăbii ce odihnesc
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
explicîndu-se prin Hermiona, dând în mijlocul unei analize personale un argument luat din psihologia fecioarei imaculate, apare și mai ireală pentru cineva care ar cunoaște-o. Dar eu nu înțeleg decât viața aceasta. La primul spectacol al lui Tristan și Isolda vibram unul lângă altul. Apoi, o lună, la pian, am descifrat partitura celebră, încercînd să înțeleg sensul fiecărei note, în timp ce Ioana, lângă mine, asculta fără oboseală, fără nici o întrerupere. N-a fost o tânguire a eroilor lui Wagner ca să nu se
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
celuilalt, ai suferit sau te-ai bucurat împreună, ți-ai făcut o mie de planuri, și deodată totul trebuie să-ți devie egal. Atâtea emoții împărtășite trebuie acum să le acoperi, căci ele au avut o valoare numai pentru că au vibrat amândoi, și, singuri, fiecare s-ar fi emoționat în alt chip. Trebuie să arunci cu totul anii aceia și să nu mai păstrezi nimic, după cum la un cancer, dacă vrei să salvezi ceva, trebuie să tai carnea profund, de pe unde
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
propune, să fugă cu mine, să-și renege familia, să trăiască cu mine nemăritată, în văzul tuturor, indiferentă la bârfeala lumii, să se arunce în mare fără de nici o ezitare. Starea care o cuprinde în întregime (o simt în toate fibrele vibrînd) este extazul. Ce magnifică noapte! Ce parfumat e aerul, stelele ce sclipitoare și luna halucinantă, pe razele căreia coboară și urcă fără oprire strigoii și toate arătările. Ursitoarele torc firul vieții noastre din raze de lună! Iar marea! Tot mai
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
am uitat la mare. Până la șipotele ce făceau deliciile noastre nu ne-am adus aminte să ne ducem. Nici la ponton, nici pe plajă, nici printre magazii. Și acum repede, în fuga automobilului, spre oraș, pe un drum pe care vibrasem la fiecare casă în călătoriile noastre nocturne. Măgărușii, prietenii, acum ne indispun dacă împiedică drumul. Și împrejurul nostru geamantane prost făcute, patefonul cu plăcile și o mulțime de cutioare fără rost. Câteva minute la familia Axente și mai departe, spre
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
aer macabrul trofeu și îl arătă bagauzilor ce mai rămăseseră, aceștia, plini de groază, le întoarseră spatele și se topiră în pădure. Ultimul abia avu timp să dispară după un brad: o clipă mai târziu, în scoarța acestuia se înfipse, vibrând, ultima săgeată a lui Khaba. Clătinându-se, cu picioarele încă tremurând, Audbert înaintă către Balamber. Hunul, în picioare, lângă trupul lui Gomer, îi lăsase capul să cadă și își curăța sabia cu o mână de iarbă. Văzându-l că sosește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de Gundovek, care, după ce urcase repede în capătul micii scări, își reluase discursul înaintea războinicilor săi. Vorbea despre o judecată divină, despre justețea cauzei pentru care își chema poporul să lupte, despre inevitabila victorie. Mulțimea îl asculta acum cu încredere, vibrând de un freamăt nou, de o nouă înțelegere. Sebastianus se străduia să fie atent la cuvintele sale înflăcărate, dar, între timp, mâna sa o strângea încă pe aceea a Fredianei. 24 în aceeași seară, înaintea războinicilor reuniți în marea piață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acum la mică distanță de edificiu. De la pars dominica veneau, în plus, și alte strigăte însoțite de un vacarm de mobile răsturnate și de felurite obiecte sparte. — Ce-ți spuneam, domina, spuse Clemantius. Chiar acum jefuiesc casa. în vocea libertului vibra acum teama. Cu toate acestea, Hippolita nu se mișcă. — Soția ta și copiii tăi? Sunt toți aici? întrebă, deși știa că, dacă familia sa nu ar fi fost în siguranță, intendentul său ar fi avut o cu totul altă atitudine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și neliniștitoare efecte de clar-obscur. Cu copiii lor și legăturile cu cele câteva lucruri strânse în cea mai mare grabă, se strângeau unii într-alții dintr-un instinct animalic și fiecare bufnitură ce venea dinspre poartă părea să facă să vibreze în minte și până în măruntaiele fiecăruia cu aceleași ecouri de groază. Un colț al încăperii rămăsese gol. Acolo, soldatul îl ținea țintuit la zid pe prizonierul său, ce părea pierdut și înspăimântat. Nimeni, însă, nu-l amenința. Sub presiunea loviturilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
eu nu voi face nici măcar un pas îndărăt!“ Ochii îi scăpărau de mânie. Cu un gest energic, îndreptă degetul spre stiva imensă pe care servitorii săi o alcătuiseră din șei, covoare, bijuterii, arme felurite și adăugă, cu un glas care vibra: „Acesta, războinicilor, va fi rugul meu funerar, căci regele vostru nu se va da niciodată viu pe mâinile romanilor!“. Dedesubt 451 d.H.: aflați în punctul culminant al unui război atroce pe teritoriul Galiilor, hunii și romanii, alături de aliații lor vizigoții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ÎN EXCLUSIVITATE De voi adormi pe veci într-o noapte, curând, Să mă duceți în codrul tăcând. La poalele lui să-mi faceți mormânt, Căci l-am iubit mai mult ca pe-un sfânt. Glasul lui vreau să-l aud vibrând, Cum mă cheamă în cânt tremurând, Iar valurile mari de vânt, Să-l scuture pe al meu mormânt. Vuietul să i-l ascult tăcând, Nopțile reci să le simt mai blând, Florile să-și scuture parfumul lor sfânt Să-mi
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
toamna vântul bate cu putere Iar codrul povestește ca un vrăjitor Prin mine aleargă o aleasă plăcere Mi-e trupul cuprins de dor și fior. Când peste codru iarna e dezmățată Și tandră, pădurea coboară în șoaptă Lin și fantastic vibrez a iubire Răsare dulce fior a nemurire. Când primăvara în codru toate-înverzesc, Iar râurile șușotesc și parcă-mi vorbesc, Se-aprind văpăi în suflet, mă copleșesc, Și simt cum toate în mine ... întineresc. Când vara pătrunde miraculoasă Blândă, visătoare, dulce
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
nu la pagina însemnată, ci privind din loc în loc, pierzând timpul, pentru a le face pe femei, în aceste secunde necesare, să li se pară foarte normal că se pregătea să citească. Așteptă până ce nervii se împotriviră scrâșnind, până ce mușchii vibrară de tensiunea prelungită a mascaradei. Și atunci - puse jos în iarbă cartea, apăsând cu marginea ei piatra. Deschise acum hotărât cartea, la semn, care era o foaie de carnet. Pentru gardiene, scrisoarea trebuia să arate ca una din numeroasele bucăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
ca al dumitale... Nu te-am văzut în viața mea... Și aș fi dat orice să nu te fi văzut niciodată, răspunse Carol pentru prima oară și vocea lui sună atât de grav și cu atâta ură nedisimulată, încât aerul vibră minute în șir ca după un blestem Ai vrut să mă omori? întrebă Filip direct. Da, răspunse Carol fără să se sinchisească. De ce? De ce nu? ți se pare mai odios să ucizi decât să ții pe cineva cu forța în
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
ajuns față în față, mi-am dat seama că nu aveam loc să trecem amândoi, am luat-o cumva în brațe, încercând să schimbăm locurile și i-am simțit trupul fierbinte în palmă. Podul se legăna tare, scârțâind și aerul vibra parcă de dangăt de clopote, dar când mi-am ridicat privirea am văzut că de fapt lamele coaselor se ciocneau între ele deasupra capului meu. M-a privit în ochi și parcă mi-a șuierat ceva de genul: "Ia ssseama
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
acest inechitabil transfer de sânge, în timp ce un servitor bătrân smulgea cu grijă de pe carnea grafului câte o lipitoare sătulă, pentru a o cufunda apoi într-un mic vas de aramă, plin cu apă și alge. Un rictus imperceptibil făcea să vibreze un mușchi de sub pleoapa grafului, trădându-i voluptuoasa durere și vinovata plăcere. Un frison molipsitor de agitație lacomă străbătu plantele din jur, ale căror glande tainice secretară lichide catifelate și aburi străvezii cu miasme grele, de beci plin cu prune
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
pleoape. Pământul, ca un ciudat mozaic crăpat de atâta uscăciune, părea o lighioană rănită și însetată ce-și linge sângele închegat. Pe marginea uliței, ciulini uscați, mari cât pumnul, îi agățau hainele. Ieși la drumul mare. Strident, clopotele făcură să vibreze văzduhul dogoritor. în jurul bisericii era adunat tot satul cu prapori, icoane și odoare bisericești. Preotul, în odăjdii bogate ca un episcop, intona cântece de rugă, făcând să răsune văile: "Dă-ne, Doamne, ploaie!". O bătrână lua în căușul palmelor apă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
lăsă să dea ocol unui țăruș de alun înfipt în pământ. Când hodorogită și bolovănoasă, când mânioasă și amenințătoare, când mieroasă și lingușitoare, când răcnită și gâfâită, când abia șoptită și gâjâită din gâtlej, vocea vrăjitoarei făcea pâcla nopții să vibreze de sunete neinteligibile și de melosuri păgâne. Cu 99 de picioare alergătoare/ Cătați-l, cercați-l,/ Să-i pară rudele și vecinii, frații și străinii/ Ca câinii ce hârâriesc, ca porcii ce grohotesc/ Cu 99 de limbi împungătoare și străpungătoare
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]