2,638 matches
-
așadar din inventarul fonematic al limbii române numeroase vocale și consoane, clicuri, croneme, tonuri etc. Astfel de aspecte fonetice pot apărea totuși de exemplu în interjecții, pronunții idiolectice, regionale sau arhaice, ori în împrumuturi neadaptate. Unitățile segmentale sînt sunetele simple (vocale și consoane) din care se alcătuiesc silabele și apoi cuvintele. Din punct de vedere funcțional, existența a două categorii distincte de sunete --- vocale și consoane --- și diferența dintre ele se poate demonstra astfel: Astfel se face distincție între vocale, ca
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
exemplu în interjecții, pronunții idiolectice, regionale sau arhaice, ori în împrumuturi neadaptate. Unitățile segmentale sînt sunetele simple (vocale și consoane) din care se alcătuiesc silabele și apoi cuvintele. Din punct de vedere funcțional, existența a două categorii distincte de sunete --- vocale și consoane --- și diferența dintre ele se poate demonstra astfel: Astfel se face distincție între vocale, ca sunete care pot alcătui singure o silabă și care pot purta accentul, și consoane, care nu au această calitate. Există desigur și alte
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
simple (vocale și consoane) din care se alcătuiesc silabele și apoi cuvintele. Din punct de vedere funcțional, existența a două categorii distincte de sunete --- vocale și consoane --- și diferența dintre ele se poate demonstra astfel: Astfel se face distincție între vocale, ca sunete care pot alcătui singure o silabă și care pot purta accentul, și consoane, care nu au această calitate. Există desigur și alte definiții pentru vocale și consoane, care au în vedere modul de articulare (deci aspectul fonetic) sau
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
și diferența dintre ele se poate demonstra astfel: Astfel se face distincție între vocale, ca sunete care pot alcătui singure o silabă și care pot purta accentul, și consoane, care nu au această calitate. Există desigur și alte definiții pentru vocale și consoane, care au în vedere modul de articulare (deci aspectul fonetic) sau proprietățile acustice ale acestora, dar în subiectul de față interesează cu precădere relațiile pe care le contractează diversele sunete. Trebuie remarcat de asemenea că o astfel de
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
aspectul fonetic) sau proprietățile acustice ale acestora, dar în subiectul de față interesează cu precădere relațiile pe care le contractează diversele sunete. Trebuie remarcat de asemenea că o astfel de analiză funcțională mai are avantajul de a releva rolul de vocală sau consoană al unui sunet în particular pentru limba română; în alte limbi aceleași sunete pot juca alte roluri, de exemplu în limba engleză sunetele și pot funcționa în anumite condiții ca vocale. Inventarul de vocale al limbii române conține
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
are avantajul de a releva rolul de vocală sau consoană al unui sunet în particular pentru limba română; în alte limbi aceleași sunete pot juca alte roluri, de exemplu în limba engleză sunetele și pot funcționa în anumite condiții ca vocale. Inventarul de vocale al limbii române conține șapte sunete și diferite variații fonetice ale acestora: În unele împrumuturi neadaptate se păstrează două vocale suplimentare, similare cu cele din limbile de origine. Acestea nu fac parte din inventarul de foneme de
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
a releva rolul de vocală sau consoană al unui sunet în particular pentru limba română; în alte limbi aceleași sunete pot juca alte roluri, de exemplu în limba engleză sunetele și pot funcționa în anumite condiții ca vocale. Inventarul de vocale al limbii române conține șapte sunete și diferite variații fonetice ale acestora: În unele împrumuturi neadaptate se păstrează două vocale suplimentare, similare cu cele din limbile de origine. Acestea nu fac parte din inventarul de foneme de bază ale limbii
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
pot juca alte roluri, de exemplu în limba engleză sunetele și pot funcționa în anumite condiții ca vocale. Inventarul de vocale al limbii române conține șapte sunete și diferite variații fonetice ale acestora: În unele împrumuturi neadaptate se păstrează două vocale suplimentare, similare cu cele din limbile de origine. Acestea nu fac parte din inventarul de foneme de bază ale limbii române, dar le menționăm aici pentru că apar în cuvinte încetățenite, iar vorbitorii instruiți le folosesc ca atare: Diagrama de mai
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
din inventarul de foneme de bază ale limbii române, dar le menționăm aici pentru că apar în cuvinte încetățenite, iar vorbitorii instruiți le folosesc ca atare: Diagrama de mai jos arată cele șapte foneme vocalice ale limbii române (și cele două vocale rare), clasificate după gradul de deschidere a cavității orale, gradul de anterioritate a locului de articulare și caracterul labial/nelabial (rotunjit/nerotunjit). Statutul semivocalelor în limba română este un subiect controversat, unii autori considerîndu-le alofone asilabice ale vocalelor corespunzătoare, în timp ce
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
cele două vocale rare), clasificate după gradul de deschidere a cavității orale, gradul de anterioritate a locului de articulare și caracterul labial/nelabial (rotunjit/nerotunjit). Statutul semivocalelor în limba română este un subiect controversat, unii autori considerîndu-le alofone asilabice ale vocalelor corespunzătoare, în timp ce alții le acordă un loc distinct în rîndul fonemelor limbii. Numărul semivocalelor din limba română este patru; acestea corespund vocalelor : Semivocalele și pot apărea în limba română numai înainte de o vocală, în timp ce și pot apărea atît înainte cît
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
controversat, unii autori considerîndu-le alofone asilabice ale vocalelor corespunzătoare, în timp ce alții le acordă un loc distinct în rîndul fonemelor limbii. Numărul semivocalelor din limba română este patru; acestea corespund vocalelor : Semivocalele și pot apărea în limba română numai înainte de o vocală, în timp ce și pot apărea atît înainte cît și după, ca în exemplele date. Potrivit lui Emanuel Vasiliu este posibilă interpretarea semivocalelor ca simple alofone ale vocalelor corespunzătoare. Pentru aceasta trebuie introdus un operator care forțează rostirea împreună a două vocale. De
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
este patru; acestea corespund vocalelor : Semivocalele și pot apărea în limba română numai înainte de o vocală, în timp ce și pot apărea atît înainte cît și după, ca în exemplele date. Potrivit lui Emanuel Vasiliu este posibilă interpretarea semivocalelor ca simple alofone ale vocalelor corespunzătoare. Pentru aceasta trebuie introdus un operator care forțează rostirea împreună a două vocale. De exemplu cuvintele "deal" și "real" pot fi transcrise fonologic , respectiv , unde semnul , numit "jonctură silabică", obligă pronunțarea în aceeași silabă a sunetelor. O astfel de
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
o vocală, în timp ce și pot apărea atît înainte cît și după, ca în exemplele date. Potrivit lui Emanuel Vasiliu este posibilă interpretarea semivocalelor ca simple alofone ale vocalelor corespunzătoare. Pentru aceasta trebuie introdus un operator care forțează rostirea împreună a două vocale. De exemplu cuvintele "deal" și "real" pot fi transcrise fonologic , respectiv , unde semnul , numit "jonctură silabică", obligă pronunțarea în aceeași silabă a sunetelor. O astfel de echivalare are însă dezavantajul că trebuie să introducă de asemenea un mod de a
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
O astfel de echivalare are însă dezavantajul că trebuie să introducă de asemenea un mod de a deosebi perechi de cuvinte în care aceleași sunete vocalice formează diftongi ascendenți și descendenți, precum "știucă" și "știu", pentru a arăta care este vocala purtătoare de accent și care este semivocala. La sfîrșitul unor cuvinte românești precum "rupi", "moși", "dormi", "bani" vorbitorii nativi percep existența unui sunet separat, întrucîtva similar cu vocala , care urmează întotdeauna după o consoană. Același sunet apare uneori la interiorul
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
ascendenți și descendenți, precum "știucă" și "știu", pentru a arăta care este vocala purtătoare de accent și care este semivocala. La sfîrșitul unor cuvinte românești precum "rupi", "moși", "dormi", "bani" vorbitorii nativi percep existența unui sunet separat, întrucîtva similar cu vocala , care urmează întotdeauna după o consoană. Același sunet apare uneori la interiorul unor cuvinte, ca în "oricine", "cîțiva", "cincisprezece". Încercările de a înțelege acest sunet din punct de vedere fonetic și fonologic au dus la publicarea a numeroase articole de
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
transcrie fonologic -, unde de data aceasta prin se înțelege o succesiune de două foneme (realizată ca un singur sunet). Această interpretare are mai multe avantaje: Emanuel Vasiliu împinge mai departe această interpretare, considerînd că este de fapt un alofon al vocalei și nu un fonem separat. Pentru ca o astfel de echivalare să fie acceptabilă este nevoie totuși să se introducă un operator special care să marcheze o "jonctură silabică" (notată cu ca în secțiunea despre semivocale), descrisă ca obligația de a
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
separat. Pentru ca o astfel de echivalare să fie acceptabilă este nevoie totuși să se introducă un operator special care să marcheze o "jonctură silabică" (notată cu ca în secțiunea despre semivocale), descrisă ca obligația de a continua silaba de la ultima vocală pînă la sunetul care urmează după . Astfel, cuvîntul "lupi" se transcrie fonologic . Realizarea unei vocale nu se face întotdeauna cu sunetul nominal. De exemplu, vocala din cuvintele "teacă" și "toacă", deși percepută identic, se realizează de fapt ușor palatalizată în
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
un operator special care să marcheze o "jonctură silabică" (notată cu ca în secțiunea despre semivocale), descrisă ca obligația de a continua silaba de la ultima vocală pînă la sunetul care urmează după . Astfel, cuvîntul "lupi" se transcrie fonologic . Realizarea unei vocale nu se face întotdeauna cu sunetul nominal. De exemplu, vocala din cuvintele "teacă" și "toacă", deși percepută identic, se realizează de fapt ușor palatalizată în primul caz și ușor labializată în al doilea, sub influența semivocalelor precedente. O analiză atentă
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
cu ca în secțiunea despre semivocale), descrisă ca obligația de a continua silaba de la ultima vocală pînă la sunetul care urmează după . Astfel, cuvîntul "lupi" se transcrie fonologic . Realizarea unei vocale nu se face întotdeauna cu sunetul nominal. De exemplu, vocala din cuvintele "teacă" și "toacă", deși percepută identic, se realizează de fapt ușor palatalizată în primul caz și ușor labializată în al doilea, sub influența semivocalelor precedente. O analiză atentă arată că în limba română fiecare vocală se poate realiza
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
nominal. De exemplu, vocala din cuvintele "teacă" și "toacă", deși percepută identic, se realizează de fapt ușor palatalizată în primul caz și ușor labializată în al doilea, sub influența semivocalelor precedente. O analiză atentă arată că în limba română fiecare vocală se poate realiza în mai multe moduri distincte, în funcție de contextul fonetic și de vorbitor (chiar în cadrul limbii standard), exprimarea îngrijită sau normală, caracterul neologic sau de fond vechi al cuvîntului etc. Lista de mai jos cuprinde alofonele principale ale fiecărei
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
se poate realiza în mai multe moduri distincte, în funcție de contextul fonetic și de vorbitor (chiar în cadrul limbii standard), exprimarea îngrijită sau normală, caracterul neologic sau de fond vechi al cuvîntului etc. Lista de mai jos cuprinde alofonele principale ale fiecărei vocale în parte, cu exemple. Limba română folosește 20 de consoane, marcate cu galben în tabelul de mai jos care clasifică consoanele în funcție de modul și locul de articulare. (Tabelul cuprinde și două din semivocale, și , notate aici și .) De asemenea sînt
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
În fonetică, armonia vocalică este un fenomen de asimilare care constă în tendința de uniformizare a vocalelor unui cuvânt prin dobândirea de către ele a unei anumite trăsături sau a unor anumite trăsături. Este caracteristică unor limbi precum cele fino-ugrice (maghiara, finlandeza, estona etc.) și cele turcice (turcă, kazahă etc.). În limba maghiară, armonia vocalică se realizeză în
Armonie vocalică () [Corola-website/Science/305680_a_307009]
-
de către ele a unei anumite trăsături sau a unor anumite trăsături. Este caracteristică unor limbi precum cele fino-ugrice (maghiara, finlandeza, estona etc.) și cele turcice (turcă, kazahă etc.). În limba maghiară, armonia vocalică se realizeză în primul rând după apartenența vocalelor la două categorii, în funcție de locul lor de articulare: vocale anterioare ("i, í, e, é, ö, ő, ü, ű") și vocale posterioare: "a, á, o, ó, u", "ú". Majoritatea cuvintelor, în principal cele moștenite și împrumuturile vechi, au vocale numai anterioare
Armonie vocalică () [Corola-website/Science/305680_a_307009]
-
anumite trăsături. Este caracteristică unor limbi precum cele fino-ugrice (maghiara, finlandeza, estona etc.) și cele turcice (turcă, kazahă etc.). În limba maghiară, armonia vocalică se realizeză în primul rând după apartenența vocalelor la două categorii, în funcție de locul lor de articulare: vocale anterioare ("i, í, e, é, ö, ő, ü, ű") și vocale posterioare: "a, á, o, ó, u", "ú". Majoritatea cuvintelor, în principal cele moștenite și împrumuturile vechi, au vocale numai anterioare sau numai posterioare. Cele mai multe sufixe au două variante, pentru
Armonie vocalică () [Corola-website/Science/305680_a_307009]
-
estona etc.) și cele turcice (turcă, kazahă etc.). În limba maghiară, armonia vocalică se realizeză în primul rând după apartenența vocalelor la două categorii, în funcție de locul lor de articulare: vocale anterioare ("i, í, e, é, ö, ő, ü, ű") și vocale posterioare: "a, á, o, ó, u", "ú". Majoritatea cuvintelor, în principal cele moștenite și împrumuturile vechi, au vocale numai anterioare sau numai posterioare. Cele mai multe sufixe au două variante, pentru a se putea armoniza cu vocalele din cuvântul la care se
Armonie vocalică () [Corola-website/Science/305680_a_307009]