37,159 matches
-
Statele se pun de acord a se recunoaște și a se respecta reciproc Într-o societate de egali; e Însă o simplă iluzie a voi să derivăm validitatea acestui pact din existența unei voințe empirice În acest sens. O atare voință poate chiar lipsi În fapt, fără ca validitatea acordului să fie zdruncinată”. Filosoful nostru judecă, În continuare, Într-o manieră care favorizează, În felul său, Dreptul natural relevând viciile organice (de esență!) ale Dreptului pozitiv. El spune: „Trebuie să presupunem că
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
viciile organice (de esență!) ale Dreptului pozitiv. El spune: „Trebuie să presupunem că a intervenit un acord, fiindcă o lege rațională impune ca el să intervină, și nu că această lege rațională e valabilă pentru că așa s a convenit”. O voință contrară acestei legi este, din punct de vedere juridic, „ineficace și inadmisibilă, În timp ce, pentru același motiv, manifestarea unei voințe conforme e superfluă”. Într-un stil mai abstract-filosofic, decât În alte locuri ale Întreprinderii sale teoretice, Giorgio del Vecchio consideră revelator
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
lege rațională impune ca el să intervină, și nu că această lege rațională e valabilă pentru că așa s a convenit”. O voință contrară acestei legi este, din punct de vedere juridic, „ineficace și inadmisibilă, În timp ce, pentru același motiv, manifestarea unei voințe conforme e superfluă”. Într-un stil mai abstract-filosofic, decât În alte locuri ale Întreprinderii sale teoretice, Giorgio del Vecchio consideră revelator că: „Raportul de sociabilitate Între State, ca și raportul de sociabilitate Între indivizi, trebuie să fie acceptat ca un
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
se poate admite ca „libertatea de a se obliga”, să fie nedeterminată. Este greșită, așadar, concepția, din nefericire predominantă și astăzi, În dreptul internațional, prejudecată de factură pozitivistă, anume: că normele de reglementare a raporturilor juridice internaționale se Întemeiază «exclusiv» pe voința colectivă a Statelor ce aderă la aceste norme. Concepția respectivă că rațiunea felurită, diversă, ar implica Între State „un raport de preeminență și de subordonare (adică unul dintre ele ar comanda altuia!) nu rezistă criticii reale! Aceasta, pentru motivul exact
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
că rațiunea felurită, diversă, ar implica Între State „un raport de preeminență și de subordonare (adică unul dintre ele ar comanda altuia!) nu rezistă criticii reale! Aceasta, pentru motivul exact că aici, nu este vorba despre o expresie unilaterală de voință, ci despre o necesitate rațională care se impune tuturor”. „Suveranitatea Statului, ne spune profund gânditorul italian al Dreptului, se afirmă Într adevăr ca atare numai atunci când Statul nu reneagă presupunerea sa, cu alte cuvinte calitatea sa de membru al unei
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
care, întâlnindu-i ochii mari, migdalați, îi ofereau un prim salut pentru venirea pe lume. Puse deoparte fotografiile și începu scrisoarea: Neprețuita mea prietenă, Tu care nu judeci niciodată pe nimeni, sunt sigură că vei înțelege că nu din rea voință sau din alte motive, care ar fi avut darul să impieteze prietenia noastră, nu ți-am scris o perioadă deosebit de lungă. Aș vrea să mă crezi că am fost prinsă ca într-un clește de unele situații ce păreau a
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
De-ar putea, tot n-ar trebui să te ajute. Normal ar fi, normal este, să te ajuți singur. Normal ar fi, normal este, ca, fiecare, să se ajute singur. Dacă are cap, și-n cap, creer; și, dacă are voință șințelepciune. Mata, stimabile, n-ai avut și continui să nu ai nimic din tot ce i se cere unui om la asemenea etate. De aia recurgi la mâna întinsă! De aia, te-a dus gândul, și la eutanasiere. Căci, dacă
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
domeniul dreptului, iar, pe partea politică, a nimerit peste el o funcție înaltă, care, automat, a tras după sine șefia la prefectura județului. De aici încolo, căile domnului Emil au fost larg deschise, către tot ce-i dorea sufletul. și voința. și orgoliul. și încăpățânarea. Mărimile de cel mai înalt rang ale statului român i-au devenit niște biluțe necuvântătoare, în buzunarul de la butonieră. La toartă cu șeful statului roman, de la acea vreme, tăia și spânzura, în stânga și în dreapta, și-n
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
ochii Ei. Acum îi aveam; sufletul lor, pe hârtie, îmi aparținea. Trupul îmi era de-acum inutil, acest corp, condamnat să se resoarbă în neant, să servească drept hrană viermilor și șobolanilor din măruntaiele pământului. Ea Se supunea de-acum voinței mele; nu mai eram sclavul Ei. Puteam să-I văd ochii de câte ori voiam. Cu toată precauția necesară, am luat desenul și l-am pus în caseta de metal în care îmi păstram banii; am ascuns totul în alcov. Noaptea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
doresc, ba, mai mult, făcea ca toți atomii corpului meu să aibă nevoie de atomii corpului său. Își strigau nevoia. Aspiram din tot sufletul să fiu numai eu cu ea, într-o insulă pierdută, departe de oameni. Invocam cu toată voința mea un cataclism care să facă să crape această canalie care respira, se agita și se bucura dincolo de pereții camerei mele. Dar, chiar așa să se fi întâmplat, oare n-ar fi preferat nu știu ce animal, un șarpe indian, un dragon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
îngrijise pe toți. Intră, cu turbanul de culoarea urinei și trei fire de păr în barbă. Omul ăsta se lăuda că-i redase tinerețea bunicului meu. Mă îndopase, de mai multe ori, cu un amestec din lapte și buruieni, împotriva voinței mele. Odată, după ce a intrat, se instală la căpătâiul meu, îmi luă pulsul, îmi examină limba și, la urmă, îmi prescrise lapte de măgăriță, infuzie de orz și, de două ori pe zi, inhalații cu smirnă și arsenic. De asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
aer, plecam foarte departe, ca pentru a fugi de mine însumi sau pentru a-mi schimba soarta. Doar când închideam ochii îmi apărea universul meu autentic. Această fantasmagorie avea o viață autonomă. Dispărea sau căpăta corporalitate după bunul ei plac, voința mea părea că n-are nici o putere asupra ei. Dar nici asta nu era sigur. Imaginile care se formau astfel în fața mea nu erau cele din visurile obișnuite: nu mai eram victima somnului. Cu calm și în liniște, le analizam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
fi fost schimbate hainele. Nu știu câtă vreme s-a scurs așa. După ce m-am ridicat, am început să mă pun în mișcare în mod automat. Totul era tăcut și liniștit. Mergeam fără să văd nimic. Mă obliga o forță împotriva căreia voința mea nu putea lupta în nici un fel. Întreaga atenție mi se concentra asupra pașilor. Sau, mai degrabă, nu mergeam, alunecam, ca această fetiță îmbrăcată în negru. Când mi-am revenit, am băgat de seamă că mă întorsesem în oraș și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Mă străduiam atunci din răsputeri să-mi pun inima în acord cu a celorlalți, dar nu reușeam nicicum să mă smulg din contemplarea plăcilor de faianță care acopereau pereții. Motivele cu care erau ornați mă purtau în visări plăcute, împotriva voinței mele găseam astfel un mijloc de evadare. În timpul devoțiunilor, închideam ochii, îmi acopeream fața cu mâinile și numai în noaptea asta artificială spuneam rugăciunile inconștient, ca în vis. Nu reușeam să pronunț cuvintele din adâncul inimii: prefer mai degrabă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
de os, care îmi aparținea. I-am curățat lama cu pulpana caftanului și l-am strecurat sub pernă. Nu știu ce era în gesturile măcelarului, când tranșa ciozvârtele de oaie și cântărea bucățile... Privirea sa exprima atunci o satisfacție, că eu, împotriva voinței mele, mă simțem tentat să-l imit. Aveam nevoie să încerc o astfel de plăcere. Prin lucarna camerei, se vedea o imensă gaură albastră în cer, printre nori; mă gândeam că, pentru a ajunge acolo, ar trebui să urc o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
ridicolă nebunie, persistența unor atare expresii! Poate că fața mea nu trebuia să se elibereze de aceste tentații decât în moarte. Abia atunci, în sfârșit, și-ar găsi aparența naturală? Dar, chiar și în acest ultim stadiu, aspectele pe care voinței mele ironice îi plăcuse totdeauna să le imprime trăsăturilor mele n-ar fi făcut să subziste semnul lor veșnic? În orice caz, tocmai înțelegeam de ce eram capabil. Devenisem conștient de capacitățile mele. Dintr-odată, am izbucnit în râs. Ce râs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
feselor sale, căldura cărnii sale se materializau din nou în mine, cu toată forța realității; nevoia de ele, pe care o resimțeam, mă obseda. Îmi trebuia corpul aici, foarte aproape. Ar fi fost suficient un simplu gest, un efort de voință pentru a respinge tentația asta, dar cercul de foc ce-mi încingea craniul se făcuse și mai strâmt, și mai arzător, încât m-am scufundai subit într-un ocean confuz unde pluteau oribile fantome. Era încă noapte când am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
alb îmi crescuse pe piept; un suflet nou se cuibărise în mine. Gândeam într-un alt mod, simțeam altfel; mi-era imposibil să-i scap, să scap de demonul care se trezise în mine. Cu fața înfundată în mâini, împotriva voinței mele, am izbucnit în râs, un râs mai puternic ca niciodată, care făcea să-mi tremure tot corpul, un râs cavernos, care era greu să știi din ce gaură pierdută a ființei mele ar putea proveni. Un râs dogit, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
destin, bineînțeles dacă vom recunoaște acest lucru. Vom găsi multe și de toate în acest ceva pe care îl numim viață. Avem zile bune, zile rele, oameni dragi, membri ai familiei pe care îi simți străini, posibilități, potențial, alegeri, necunoscut, voință, întâmplări, necazuri, bucurii, lucruri care ne ies, lucruri care nu ne ies niciodată cum le am dorit noi, evenimente care te transformă, secunde care te dărâmă, etc. Viața este făcută astfel încât să ne solicite la maximum energia emoțională. Viața este
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
se poate obține printr-o lungă și dificilă perioadă de transformare și remodelare psihologică, având în vedere modul în care am fost educați și modelați la nivel psiho-social, iar pentru această reprogramare a vieții, avem nevoie de multă răbdare și voință. Omul modern renunță ușor la frumusețea răbdării și astfel tensiunea provocată de un conflict, în loc să mobilizeze resursele și capacitatea interioară pentru ieșirea din impas și ulterior acces la dorința împlinită, devine mecanism de suferință, dubii și nesiguranță, implicând în mod
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
mulțumit nici cu mult, spunea un mare om ...), să nu ne agităm până la epuizare, sau să ne sacrificăm viața pentru a realiza ceva, doar așa să mulțumim pe alții. Pentru aceasta, este nevoie de o înțelegere mai subtilă și o voință proprie fără constrângeri exterioare. E nevoie de o mai bună înțelegere și organizare a energiilor voinței pentru a reuși să evoluăm într un mod relaxat și fără acumulări de stres și frustrări. â Voința este forța fundamentală a ființei umane
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
ne sacrificăm viața pentru a realiza ceva, doar așa să mulțumim pe alții. Pentru aceasta, este nevoie de o înțelegere mai subtilă și o voință proprie fără constrângeri exterioare. E nevoie de o mai bună înțelegere și organizare a energiilor voinței pentru a reuși să evoluăm într un mod relaxat și fără acumulări de stres și frustrări. â Voința este forța fundamentală a ființei umane, care ne ajută să reînodăm toate energiile vitale și să le folosim în viața de zi
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
o înțelegere mai subtilă și o voință proprie fără constrângeri exterioare. E nevoie de o mai bună înțelegere și organizare a energiilor voinței pentru a reuși să evoluăm într un mod relaxat și fără acumulări de stres și frustrări. â Voința este forța fundamentală a ființei umane, care ne ajută să reînodăm toate energiile vitale și să le folosim în viața de zi cu zi. Prin Voință și cu Voință oamenii pot schimba realitatea vieții a șa cum doresc. Câteva explicații
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
să evoluăm într un mod relaxat și fără acumulări de stres și frustrări. â Voința este forța fundamentală a ființei umane, care ne ajută să reînodăm toate energiile vitale și să le folosim în viața de zi cu zi. Prin Voință și cu Voință oamenii pot schimba realitatea vieții a șa cum doresc. Câteva explicații vor demonstra valoarea cuvântului mai sus menționat? Voința de a fi sănătos există?, Voința de a avea succes există?, Voința de a schimba ceea ce nu-ți
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
un mod relaxat și fără acumulări de stres și frustrări. â Voința este forța fundamentală a ființei umane, care ne ajută să reînodăm toate energiile vitale și să le folosim în viața de zi cu zi. Prin Voință și cu Voință oamenii pot schimba realitatea vieții a șa cum doresc. Câteva explicații vor demonstra valoarea cuvântului mai sus menționat? Voința de a fi sănătos există?, Voința de a avea succes există?, Voința de a schimba ceea ce nu-ți place, există?, Voința
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]