KorAP: Find »[drukola/base=zâmbet & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...87 88 89 ...659 >

16,454 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187

doar doi oameni normali, bine? De-acord, am spus, batem palma. — Bun. Acum, zise Scout, împingând farfuria din fața ei, inspirând adânc și aruncându-mi un zâmbet ostenit. Am într-adevăr nevoie de puțină odihnă. I-am răspuns tot cu un zâmbet. Armistițiu. — Deci, presupun că face parte din învoială să-ți rezerv o cameră? — Doamne, nu, zise ea surprinsă. O să stau în camera ta. — Unde? — În pat. — Și eu unde o să stau? — Pe podea, desigur. — Pe podea în propria mea cameră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
purtare pe spatele alb. Mi-am frecat fața cu palmele. Ca și despre majoritatea lucrurilor din lumea asta nouă, agitată, nu știam prea multe despre femei. Ian motanul dormea pe pernă lângă ea, torcând. Pe fața lui era întipărit un zâmbet mare, rotund și fericit, se bucura poate în vis că mă făcuse să par atât de stupid. Televizorul era deschis; o telenovelă de mâna a treia pe care n-o recunoșteam. L-am închis și-am așezat sacul de dormit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Unele se rostogoliră sub pat, altele departe, pe podea. Am luat unul la nimereală și am citit eticheta. — CONCENTRARE. Patru miligrame. Scout ridică două care se rostogoliseră lângă picioarele ei. — JUDECATĂ, zise. Iar ăsta-i SIMȚUL UMORULUI. — STIL. EXPLORARE. CONVINGERE. ZÂMBET PRIETENESC. PUTERE DE CONVINGERE. Pilulele mici și albe dinăuntrul fiecărui tub zdrăngăniră când degetele mele deranjă mormanul. — Ce-s toate astea? — Domnul Nimeni, spuse Scout. M-am uitat la ea. — Ăsta-i el. Sau, în orice caz, ceva cât mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
inutilă, vei spune: „Scout, ai avut dreptate de la început, se pare că-s puțin cam idiot“. Așa că, pentru a sări peste povestea asta plictisitoare, cred c-ar fi mai bine să nu-ți spun. Se uită la mine cu un zâmbet în colțul buzelor. — Asta pentru moment. Din spatele jeepului galben simțeam rânjetul pisicesc al lui Ian. — Pot să deschid radioul? Am încuviințat. — Spuneai că azi îmi vei răspunde la toate întrebările. Ce s-a întâmplat cu promisiunea asta? — Păi, n-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
perspicace. Știi că sunt un subiect sensibil pentru mine și nu vrei să-mi rănești sentimentele. Am căutat vreo capcană în vorbele astea, dar n-am găsit nimic. — Mersi, am spus precaut. Scout zâmbi. Dacă exista și ceva poznaș în zâmbetul acela, era ascuns de pâlpâirile focului. — Pentru puțin. Nu, întrebarea pe care vrei de fapt să mi-o pui este... — Cine a spus că poți să-mi porți boxerii? — Și e posibil să-i primești înapoi nespălați? — Ești cam scârboasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
ceva. Se gândi o clipă. — Eric, chiar am feștelit-o rău de tot? Încercând în continuare să pricep ce spunea, probabil că nedumerirea mi se citea pe față. Și probabil că era genul corect de nedumerire. — Ce să feștelești? Un zâmbet stins traversă rapid chipul lui Scout. — Ascultă. O să fac o plimbare prin depozit, să văd dacă nu găsesc motanul. Îmi trebuie câteva minute de gândire, dar o să mă-ntorc și-atunci promit să-ți spun toată povestea. Ai ceva împotrivă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Încă mă mai caută, probabil c-o va face mereu. Așa că, iată-mă. — Ce s-a întâmplat cu specialistul? — Am fugit. N-am fost niciodată genul de persoană care să accepte din prima ce i se spune. Îmi aruncă un zâmbet pe jumătate trist, pe jumătate fericit. — E un defect al meu. În orice caz, nu mi-a plăcut cum sunau tehnicile lui de evaluare (lovi cu degetul în computerul lui Nimeni încă legat de rucsacul ei), dar am pus totuși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
fac nimic dacă a doua zi o să mă simt ca naiba din acea cauză. M-am gândit la spusele ei. — Adică pe mine n-o să mă arunci de pe-un pod? N-o să te arunc de pe pod. Îmi aruncă un zâmbet intim, un zâmbet abia ieșit din ou, care-și întindea cu precauție aripile. — Doar dacă n-o să fiu eu însămi aruncată. — Scout, tu n-o să fii niciodată aruncată. Ceva în felul în care am spus-o o făcu să lase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
a doua zi o să mă simt ca naiba din acea cauză. M-am gândit la spusele ei. — Adică pe mine n-o să mă arunci de pe-un pod? N-o să te arunc de pe pod. Îmi aruncă un zâmbet intim, un zâmbet abia ieșit din ou, care-și întindea cu precauție aripile. — Doar dacă n-o să fiu eu însămi aruncată. — Scout, tu n-o să fii niciodată aruncată. Ceva în felul în care am spus-o o făcu să lase focul și să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
întreb asta, dar... tu n-ai avut același sentiment? Ea se întorsese la foc, ațâțându-l. — O, Doamne, zise ea încet cu fața spre foc. O să se transforme și el într-un pervers de care nu mai scapi. Îmi aruncă zâmbetul acela tăios și primele fuioare de fum începură să se înalțe din focul timid. Douăzeci de minute mai târziu, după cafea neagră și pâine și o conservă cu ton pentru Ian, aproape că strânseserăm tabăra. — Scout, îți amintești ce spuneai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
că s-au folosit cărți de telefon. Își apropie capul de al meu. De fapt, nu-i mare scofală. M-am uitat la ea. — Scout, la fel de bine ar putea fi o afurisită de casă din turtă dulce. Îmi aruncă un zâmbet larg. — Păi, din punct de vedere tehnic, și asta-i posibil. Am râs, un râs normal de data asta. — Mă bucur că ești aici. — Fac și eu ce pot. — Doar că nu te deranjează nimic din toate astea, nu? — Așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
cale de întoarcere. Cu fața brăzdată de lacrimi, Scout privea neabătut înainte. — Păi, asta-i viața, am spus desfăcând o sticlă de apă și întinzându-i-o. E bine că înaintăm cu stoicism, nu? Se uită la mine cu un zâmbet aproape sincer. — Ai schimbat placa. — Păi, mda. Cred că era timpul. Bănuiesc bine că suntem aproape de destinație? — Da, mai avem de parcurs doar o singură literă. — Atunci, eu zic că ar trebui să facem o pauză. Hai să ne întindem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
serioasă, Scout păru să ajungă la o concluzie. Încuviință din cap spre doctor, apoi se întoarse spre mine și își strecură mâna pe după mijlocul meu. Din nou întunecimea din ea. Ești bine? am întrebat-o din priviri. Îmi aruncă un zâmbet strâmb, apoi vârî mâna în buzunarul meu și luă lanterna. — O fii în siguranță aici. Mă întorc cât pot de repede. Pe când se întorcea și o pornea printre hârtii cu pas grăbit, am reușit să îngaim un bine repezit. Cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
electric. Casa lui, structura de cărți, orice ar fi fost, era gigantică. M-am gândit la un poștaș care încearcă să-și găsească drumul prin tunelurile de cuvinte ca să livreze factura la electricitate și ideea îmi aduse pe buze un zâmbet slab, timorat. — Pis pis pis pis pis pis. Am ajuns la altă răspântie și am cotit la stânga, pe lângă o cutie cu vechi clișee de tipărit și mașini de scris din anii 1930. După o vreme, mi-am dat seama că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
întotdeauna un rechin, orice ai vrea tu să crezi. Să supraviețuiască amintirile într-un ludovician ar fi ca... ca un șoarece care supraviețuiește într-o pisică. — Dar el voia tare mult ca asta să fie adevărat, nu? Îmi aruncă un zâmbet slab. — Da, prea mult. N-ar fi trebuit să-i predau lecțiile. Nu l-am putut opri. Cred că nici el, la sfârșit, nu s-ar fi putut opri. Trebuia să-l trimit înapoi atunci când l-am întâlnit prima oară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
spus? Că eu, dintre toți oameni, ar trebui să știu că o situație înseamnă mult mai mult decât faptele simple și reci care o compun. Fidorous se gândi o clipă. — Deși a folosit alte cuvinte ca s-o spună. Un zâmbet firav. — Mi se pare corect. Voiam să aflu mai multe, dar nu voiam să întreb mai multe. Cuvintele îmi stăteau în gât, dar timpul pentru pus întrebări trecuse. Urmă o tăcere stânjenitoare. — Trebuia să te împiedic să pleci, spuse Fidorous

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
a feței, astfel că vârfurile șuvițelor i se întâlneau deasupra bărbiei, chipul ei palid, ascuns în spatele acelor cortine negre. Sprâncenele îi erau doar puțin încovoiate, umbra îngrijorării. Am încuviințat ușor în semn de sunt bine și ea îmi aruncă un zâmbet cu buzele strânse și se îndepărtă, lăsându-mi în câmpul vizual un covor luminos și neîntrerupt de albastru. M-am sprijinit în coate. — Ei, n-a mers chiar ca la carte, nu? Dar iată-ne aici. Fidorous stând aplecat peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
care o lăsasem și se așeză. Cuvântul dispreț nu prea făcea dreptate expresiei afișate de motan. — Îmi pare rău, am spus, știind că nu era de ajuns. — Cum te mai simți, Toto? zise doctorul, aplecându-se spre el cu un zâmbet incredibil, prea larg. E suficient de cald pentru tine azi? Ian îi aruncă genul de privire la care te-ai aștepta de la o platformă orbitală de apărare cu laser. — Da, ei, asta-i. Doctorul se îndreptă de spate. — E un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
am spus, fluturând năuc din mână înainte să mă pot stăpâni. Mă simțeam atât de stângaci în hainele alea prostești și, văzând-o acolo în felul acela, mi-am pierdut capul. Ce idiot de doi bani. Scout îmi aruncă un zâmbet ușor superior și se ridică, încrucișându-și picioarele. Haine uscate, am spus, trăgându-mă de cămașă. — O, făcu ea. — Cum stau lucrurile aici, timonier? Fidorous urcă scările în urma mea. — Ca pe-o barcă, zise Scout și lovi cu încheieturile degetelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
lângă celelalte. — Încet înainte, dacă ești bun, domnule Scout! strigă doctorul. Scout se uită în jos, la noi, de pe puntea superioară. — Mi-ai spus cumva „domnule“? — Încet înainte, dacă ești bună. — Mde, mde, făcu ea. Nu mi-am putut reține zâmbetul. Adânc înlăuntrul meu, am început să simt că exista o șansă ca noi chiar să putem face asta. Motorul hurui și un nor de fum albastru-cenușiu se ridică dinspre un eșapament, de undeva. Orpheus porni pieptiș spre valuri. Ian stătea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
obicei înseamnă ceva. Rânji și se întinse intenționat, încet, cu ambele brațe în aer, apoi cu ambele brațe la ceafă, mișcându-și șoldurile la stânga și la dreapta. — Scandalos, am spus. — Sunt înțepenită, zise în chip de explicație, îmi aruncă un zâmbet superior și se îndreptă alene spre prora. Ar trebui să încerci și tu, e foarte... — Eliberator? — Așa ceva. S-ar putea să te ajute la încremenirea ta emoțională. — Defecțiune. Am căzut de acord asupra defecțiunii. — Auuu, făcu ea, uitându-se țintă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
fel aproape sfios, apoi se aplecă și mai tare, afundându-și fața în gâtul meu. Și tu, zise și cuvintele îmi răsunară în urechi ca o răsuflare întreruptă. Am cuprins-o cu brațele, dar ea se eliberă, având pe chip zâmbetul acela tăios, mai familiar. — Haide, mă mângâie pe piept și se ridică în picioare. Avem treburi de făcut. — Ooo! Râse. — Du-te mai bine și caută ceva de mâncare. Mai consumă din energia asta în exces. — Ce vrei? — Hmmm, ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
așa, nouă ne pare rău că te-am târât pe tine în toată nenorocirea asta. — Mda, am spus. Doctorul se uită la noi un moment, apoi încuviință încet din cap, în semn de mulțumire. În bătaia soarelui, am simțit un zâmbet trist și glacial străbătându-mi chipul. — În orice caz, spuse Scout, ce-i aia? Fidorous întinse lucrul pe care-l adusese din cabină împreună cu tubul de oxigen. Crezusem că e o vestă de salvare, dar nu era, era o bărcuță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333

Puterea sovieticé v-a izbévit de sérécie, subsoluri și insuportabilele Înjosiri sociale. Nici o hotérîre a conducerii nu are loc féré a ține cont de faptul cum se va résfrînge ea asupra copiilor și viitorilor copii și a propriilor voștri copii. ZÎmbetul copilului devine scopul principal al statului nostru. De la voi se cere doar sé Învéțați bine la școalé și o atenție iubitoare pentru bunurile obștești, mécar În cîmpul vostru de vedere. Existé o zicalé În Orient, care se potrivește sé fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769

munci și zile" care liniștesc, odihnesc mintea; o viață unde boala-i nimica toată și, prin extensie, moartea e și ea nimica toată. Să fiu o femeie din lumea cumsecade a satului patriarhal, ca bunica Leonora. Cu bucurii timide și zîmbete timide, cu gesturi timide și cuvinte timide. Pantofii de duminică, feriți cît se poate de... glodul strămoșesc, icoana Sfîntului Gheorghe, înnegrită de flăcările lumînărilor, respirația paradisiacă, atunci cînd răcoarea dimineții de Florii pătrunde plămînii. Știu că simplitatea asta a vieții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]