22,232 matches
-
făcut posibil fenomenul cosmopolitismului, care, În această epocă, Îi caracterizează fizionomia. Într-adevăr asistăm la răspândirea progresivă dincolo de respectivele lor granițe naționale a anumitor culte sau a unor ansambluri mitico-rituale ce gravitează În jurul unei singure divinități sau al unor „familii” divine, așa cum este cazul cultelor orientale ce se răspândesc În Grecia și În Occident, și, În același timp, la o amplă pătrundere În Orient a unei facies religioase grecești, care, În parte suprapunându-se peste cea locală și În parte conviețuind
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
al patriei-mamă, nu fără să lase un spațiu larg tradițiilor religioase ale popoarelor supuse, ai căror legitimi moștenitori și protectori se prezintă adesea noii suverani. În acest sens, este deosebit de semnificativ cazul Lagizilor, care, acceptând ideologia regală faraonică, asumă prerogativele divine specifice tradiției egiptene și acceptă și instituții străine de lumea greacă, așa cum este căsătoria consangvină (Fraser, 1972). 2. GRECII ÎNTRE ORIENT ȘI OCCIDENT: CONTINUITATE ȘI NOI EXPERIENȚE RELIGIOASETC "2. GRECII ÎNTRE ORIENT ȘI OCCIDENT \: CONTINUITATE ȘI NOI EXPERIENȚE RELIGIOASE" 1
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sau Ammonias, pentru a-i trimite ofrande zeului În lăcașul său african. Totuși, În toate aceste cazuri este vorba despre experiențe sporadice, absorbite larg de cadrele tradiționale ale religiei cetățenești care Își menține ritmurile și regulile ancestrale. Dacă uneori personajele divine și credincioșii lor se remarcă prin caracteristicile neobișnuite - față de canoanele - ale practicii rituale, ei devin obiect al ironiei sau al unei adevărate condamnări. Acesta este cazul frigianului Sabaziosxe "Sabazios", pe care Aristofan Îl amintește ca pe un „cântăreț din flaut
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
un terminus ante quem pentru acel eveniment. În orice caz, dincolo de elaborările mitice, descoperirea pe acropola cetății a unor imagini ale zeiței, ce pot fi datate la jumătatea secolului al VI-lea Î.Hr. confirmă prezența timpurie a acestei figuri divine pe pământ grecesc, unde fizionomia și cultul ei au suferit o elenizare profundă, reflectată, printre altele, În iconografie și În asimilarea cu Rhea sau câteodată cu Demetraxe "Demetra", dar, În același timp, și-au și menținut, În componenta mistico-orgiastică ce
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
refuz) În jurul personajului În documentele mai vechi referitoare la cultul Mamei În Grecia. Ele reflectă o perspectivă de tip mistic sau, În accepția În care folosim acest termen (Sfameni Gasparro, 1985), relativă la un complex mitico-ritual centrat pe o figură divină „În acțiune”, protagonist al unei serii de evenimente dramatice care privesc dispariția/moartea, Întoarcerea/subzistența În moarte și celebrarea unei asemenea acțiuni de către credincioși, În adâncă sintonie cu suferințele zeului. Într-adevăr, Attisxe "Attis", În ciuda trăsăturilor foarte umanizate ale mitului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
unei serii de evenimente dramatice care privesc dispariția/moartea, Întoarcerea/subzistența În moarte și celebrarea unei asemenea acțiuni de către credincioși, În adâncă sintonie cu suferințele zeului. Într-adevăr, Attisxe "Attis", În ciuda trăsăturilor foarte umanizate ale mitului său, este o personalitate divină, pe care felul nașterii și al morții o revelează ca fiind legată de nivelul vegetației arborescente și floricole (Pausanias, VII, 17, 10-12; Arnobius, Adversus nationes, V, 5-7). În mit, moartea lui Attis, deși definitivă, este salvată de o formă de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
nivelul vegetației arborescente și floricole (Pausanias, VII, 17, 10-12; Arnobius, Adversus nationes, V, 5-7). În mit, moartea lui Attis, deși definitivă, este salvată de o formă de subzistență (părul continuă să crească, degetul mic să se miște) care exprimă calitatea divină a personajului și funcția lui de suport al ritmurilor vegetale. Cultul este caracterizat de bocete mortuare, dar și de expresii de bucurie pentru bunăvoința zeiței care l-a consacrat ca obiect al unei practici de cult orgiastice. În acest cult
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Gallilor pentru zeiță, un orgastèrion al lui Attis. Este vorba despre un edificiu de cult În care se celebrează riturile sacre (òrgia) În cinstea zeului, rituri care apar caracterizate În sens „mistic”, altfel spus cu aspecte rezervate și În legătură cu istoria divină, chiar dacă nu este posibil să știm dacă erau Înzestrate și cu elementul inițiatic propriu misteriilor. De altfel, misterii ale Cybelei sunt atestate În diferite localități ale lumii grecești Încă din secolul al III-lea Î.Hr., la Trezen, la Argos
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Dionysosxe "Dionysos"; pe aceștia În schimb Îi venerează toți, fără deosebire” (II, 42), istoricul ia act de o situație deja consolidată, efect al unei evoluții milenare. În decorul pestriț al vieții religioase egiptene, caracterizată de o nenumărată mulțime de figuri divine și culte locale, perechea alcătuită de Isis și Osiris dobândise deja o Însemnătate pan-egipteană, dincolo de particularismul tipic al acelui scenariu. Tripla legătură a cultului isiac și osirian, cu ideologia faraonică, cu practicile funerare și cu escatologia și, În același
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
instituții umane, și totodată binefăcător (euergètes), amândouă atribute fie ale unor zei ca Dionysosxe "Dionysos", fie ale unor eroi ca Herakles, fie ale unor conducători și suverani care, tocmai În virtutea unor astfel de prerogative se ridică la rangul eroic și divin, devenind obiectul unui cult. Atestate epigrafic În mai multe localități din lumea greacă și În documente literare, aretalogiile isiace par să derive dintr-un model unic (Festugière, 1972, pp. 138-163; Grandjean, 1975). Deți partea concepțiilor egiptene oglindite În aceste documente
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
unele imagini și sensuri tainice și Înfățișări ale acelor isprăvi din vremea trecută, a consacrat pentru bărbații și femeile copleșiți de asemenea nenorociri o Învățătură de pietate și o pricină de mângâiere (Despre Isisxe "Isis" și Osirisxe "Osiris", 27). Istoria divină, care contemplă suferința și moartea, dar și soluția pozitivă a „reînsuflețirii” lui Osirisxe "Osiris", care Își recapătă propria suveranitate, fie și În regatul morților, a devenit În ochii unui grec, conștient de experiențele religioase ale cultelor grecești cu misterii, un
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
orice caz, o achiziție târzie În ambientul cultului lui Isisxe "Isis", pentru acest cult rămâne specific, ca reflectare a situației religioase a timpului, raportul de devoțiune totală și dedicare pe care le impun omului participarea la cultele inițiatice. În schimbul ocrotirii divine care a putut să frângă lanțurile oarbei Fortunaxe "Fortuna" și l-a introdus În secretele cultului, Luciusxe "Lucius", personajul lui Apuleius, trebuie să Îi promită zeiței Isis propria existență. „Întregul fir” al vieții lui va trebui să fie consacrat zeiței
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
creație elenistică O tradiție credibilă În substanță, transmisă de Plutarh (Despre Isisxe "Isis" și Osirisxe "Osiris", 28-29) și de Tacit (Historiae, IV, 83-84; cf. Clement din Alexandria, Protrepticos, IV, 48, 1-6), Îi atribuie lui Ptolomeu I Soter „inventarea” unui personaj divin, nou și În același timp vechi, care va ocupa un loc destul de Însemnat În panorama religioasă elenistico-romană. Povestirea, chiar și cu variațiile proprii fiecărei surse, reflectă o matrice unică și, În vivacitatea trăsăturilor ei, se dovedește a fi un document
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
primită probabil În somn, la fel ca În nenumăratele cazuri În care revine această formulă, pun dedicația „lui Zeusxe "Zeus" care stăpânește totul și Marii Mamexe "Mame" a tuturor lucrurilor” (Roussel, 1915-1916, no 50, pp. 111 sq.). În această pereche divină, evocată În termeni tipic elenistici, trebuie să o recunoaștem pe cea a zeilor titulari ai templului, tocmai Serapisxe "Serapis" și Isisxe "Isis", a căror putere cosmică universală este proslăvită. Introducerea la Delos a cultului lui Serapisxe "Serapis" și a celorlalți
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sacre, a continuat să practice cultul În forme private În locuința sa, Încredințându-i apoi această grijă fiului. După moartea acestui Apollonius, primind În somn poruncă de la zeu să Îi construiască un templu, depășește Împotrivirea dușmanilor printr-o miraculoasă intervenție divină și Înalță o capelă unde Serapis și zeitățile care Îl Însoțesc primesc omagiile unor credincioși din ce În ce mai numeroși, a căror devoțiune, atestată de o mare cantitate de epigrafe, va conduce la construirea altor două temple și, În sfârșit, la recunoașterea oficială
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o experiență religioasă tipică a culturii grecești, cultură În care sunt atestate cel puțin Începând cu sfârșitul secolului al VII-lea Î.Hr. (Eleusis). La contactul cu această cultură, unele complexe mitico-rituale de origine orientală ce gravitează În jurul unor personaje divine ce au, sub multe aspecte, afinități cu divinitățile misterice, fie prin conexiunile lor agrare și htoniene, fie pentru faptul că sunt implicate În istorii dramatice de prezență/absență, suferință/bucurie, viață/moarte, au dobândit dimensiunea ezoterică și inițiatică. Semnificativ este
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
istorii dramatice de prezență/absență, suferință/bucurie, viață/moarte, au dobândit dimensiunea ezoterică și inițiatică. Semnificativ este faptul că o asemenea transformare coincide cu unele schimbări sociale și spirituale profunde ale elenismului, atunci când exigența unui contact mai direct cu nivelul divin apare mai puternică și când, după căderea barierelor naționale și după destrămarea legăturilor liniștitoare ce Îl uneau pe individ cu propria comunitate din cetate, omul caută noi forme de asociere. Mărturie stau nenumăratele asociații de tip socioeconomic, profesional și religios
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
profesional și religios care se Înmulțesc În această perioadă (sșnodoi, thìasoi, èranoi), adesea conciliind Într-o unică perspectivă toată gama intereselor evocate (Foucart, 1873). Participarea la un cult ezoterico-inițiatic satisface exigența unei experiențe religioase personale și intense modulate pe istoria divină exemplară, care este evocată și actualizată ritual, astfel Încât să-i ofere credinciosului „buna speranță” că va putea obține și el binefaceri pentru viața prezentă și, În mod verosimil, și pentru viața viitoare. O faimoasă formulă invocată de un tardiv polemist
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ca Antigon și fiul lui Demetrios Poliorcetes din partea atenienilor (Plutarh, Dem., 10; Diodor, XX, 46, 2), Ptolomeu I Soter (Diodor, XX, 100; Pausanias, I, 8, 6), Lisimah (Syll.3, 190) și Seleucos I (Syll.3, 250-251), primesc omagii de tip divin din partea unor comunități orășenești (Kornemann, 1901; Cerfaux-Tondriau, 1957), este instituționalizat de către cea de-a doua generație de suverani elenistici și Își găsește o continuitate precisă În cultul imperial. A fost Într-adevăr subliniată legătura cu tema tradițională a eroizării fondatorului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a eroizării fondatorului cetății sau al statului, care, de altfel, Își menține Întregul caracter specific de cult adus unui defunct, adică unui individ ale cărui merite excepționale i-au adus, după moarte, trecerea la acel rang intermediar Între uman și divin pe care experiența religioasă a grecilor Îl atribuie eroului În diferitele lui accepțiuni. Una dintre acestea privește și noțiunea de filiație parțial divină (pe linie maternă ori paternă) a personajului care, deși rămâne om, prin ascendența lui genealogică se leagă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ale cărui merite excepționale i-au adus, după moarte, trecerea la acel rang intermediar Între uman și divin pe care experiența religioasă a grecilor Îl atribuie eroului În diferitele lui accepțiuni. Una dintre acestea privește și noțiunea de filiație parțial divină (pe linie maternă ori paternă) a personajului care, deși rămâne om, prin ascendența lui genealogică se leagă, așadar, de lumea zeilor. Totuși, În perioada clasică, acest lucru este valabil doar pentru timpul mitului, care cunoaște posibilitatea divinizării eroului, așa cum este
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Herakles, a cărui dispariție În flăcările rugului Îi confirmă intrarea În Olimpxe "Olimp". Indiciu al unei inovații radicale a acestor scheme și expresie a condițiilor spirituale schimbate ce premerg noua religiozitate elenistică este circumstanța În care tema mitică a ascendenței divine a unui erou este actualizată În cazul lui Alexandru, care deschide drumul procesului complex al formării unui cadru ideologic și ritual ce ține de cultul suveranilor Încă În viață, În care multe elemente tradiționale suferă o schimbare decisivă a simbolului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ritual ce ține de cultul suveranilor Încă În viață, În care multe elemente tradiționale suferă o schimbare decisivă a simbolului. Într-adevăr, așa cum ne informează o tradiție unanimă, Alexandru Întemeia Însăși legitimitatea planului de cucerire universală pe autoconștiința propriei filiații divine, a cărei confirmare supremă a avut-o de la autoritarul răspuns al lui Zeusxe "Zeus" Ammonxe "Zeus Ammon" din Siwah. Altfel, tânărul conducător macedonean aduce În timpul prezent o posibilitate de depășire a limitelor dintre uman și divin pe care civilizația greacă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pe autoconștiința propriei filiații divine, a cărei confirmare supremă a avut-o de la autoritarul răspuns al lui Zeusxe "Zeus" Ammonxe "Zeus Ammon" din Siwah. Altfel, tânărul conducător macedonean aduce În timpul prezent o posibilitate de depășire a limitelor dintre uman și divin pe care civilizația greacă o cunoscuse numai În epoca originilor și, după cum atunci se așezau temeliile realității, la fel, astăzi, faptele sale pot da naștere unei lumi noi, pot crea noi orânduiri sociale și religioase. O premisă importantă a fenomenului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
identificată adecvat În transpunerea tematicii eroice În figura omului Înțelept, Înzestrat cu virtuți mai ales etice și civile, care În Pitagora Își găsește modelul cel mai complet și hotărâtor pentru următoarele dezvoltări a ceea ce se va defini ca tipologia „bărbatului divin” (thèios anèr). Cu toate acestea, În timp ce adjectivul thèios exprimă o asemănare, dar, cu siguranță, nu o identitate de natură cu theos („zeu”), ambii parametri, eroic și sapiențial, se dovedesc În mare măsură departe de realitatea acoperită de cultul suveranilor. În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]