22,320 matches
-
legendele comunității persane, ca, de exemplu, Parsi Prak³ș, În gujarati, iar În persană Qissa-i Sanj³n (Hodivala 1920, pp. 92-117; Paymaster, s.d.) și Qissa-i Zartuștș³n-i Hindust³n (Cereti, 1991). În M. Boyce (1984b), este inclusă o antologie, sumară dar foarte semnificativă, cu fragmente din această literatură. 2. IDEI, CREDINȚE ȘI PRACTICI RELIGIOASETC "2. IDEI, CREDINȚE ȘI PRACTICI RELIGIOASE" 1. Trăsături specificetc "1. Trăsături specifice" Religia zoroastriană este o religie fondată de un profet, pentru care este preferabil să se folosească, pentru mai multă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
tată Zurw³nxe "Zurwa>n". Această credință, care răsturna dualismul gathic, trăgându-se mai degrabă dintr-o dezvoltare ulterioară, atestată de formula Øromasd¶s versus Areimaniosxe "Areimanios" (Gnoli, 1984b, p. 134 cf. supra, subcapitolul 3.2), este condamnată explicit Într-un fragment din cartea a IX-a din D¶nkard, În termeni asemănători celor cu care fusese exprimată anterior o condamnare analoagă a maniheismului (pentru texte legate de aceasta, cf. Zaehner, 1955, pp. 429 sqq.). Mitul lui Zurw³nxe "Zurwa>n" (cf. Schaeder
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
informații scurte și Întâmplătoare provenite de la autori bizantini, latini, islamici și germani. Acest tip e izvoare predomină chiar și după convertirea la creștinism, așa Încât cele indigene, nu foarte Îndepărtate de epoca păgână, sunt alcătuite doar din Cronica Anuală și câteva fragmente din Cântecu lui Igor (ambele rusești). Materialele de origine non-slavă au fost culese și, acolo unde a fost necesar, traduse de C.H. Meyer (1931). Este Însă evident că aceste izvoare, tocmai pentru că provin de la persoane care au venit În contact
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a demonilor. Așadar, este mult mai rezonabil să ne limităm la a vedea În Perenú și Velesxe "Velesu"ú un cuplu de zei suverani, unul peste oameni, celălalt peste animale. c) Svarogúxe "Svarogu^" - Svaroic¹ - Da¹bogúxe "Daz^i^bogu^" Un lung fragment din Cronica Anuală vorbește despre zeul Svarogúxe "Svarogu^", al cărui nume inițial ar fi fost Feostaxe "Feosta" (adică Hefaistos). Este deci vorba despre un zeu al focului. Unele izvoare slave Îi redau numele În forma sa completă Svaroic¹. Fiul lui
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
prada la el sau să se atingă de ofrande; pentru această faptă au stabilit ca pedeapsă o moarte Îngrozitoare Însoțită de chinuri (De bello galico, VI, 17.). Din punct de vedere obiectiv este imposibil să stabilim cu certitudine din acest fragment al lui Cezar căror divinități galice le corespund cei cinci zei majori amintiți mai sus, deși cunoaștem, mai ales din surse epigrafice, numele multor divinități galice. Totuși, reflecția este posibilă; de asemenea, există și o identificare certă. Între cele cinci
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cel mai mare Între zeii cerești, pentru Îmbunarea căruia se obișnuia, cu timp În urmă, să se aducă jertfe umane, iar acum, jertfe de animale. După cum se observă, Încă din epoca antică exista o mare nesiguranță În privința identificărilor. Numele din fragmentul lui Lucanus sunt desigur autentice. Teutatesxe "Teutates" (rectius: Toutatisxe "Toutatis") apare la dativ (Toutati) În câteva Înscripții latine din Gallia; Esusxe "Esus" este unul dintre zeii amintiți pe monumentul nautae Parisiaci (Duval, 1987, II, 1, p. 14); Taranisxe "Taranis" (rectius
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
greco-romane. 7. PHARMAKÒS ÎN RELIGIA GALICĂTC "7. PHARMAKÒS ÎN RELIGIA GALICĂ" Am amintit deja mai sus că, În plină epocă istorică, la marginea lumii grecești se practica o formă aparte de sacrificiu uman, despre care avem informații clare din șase fragmente de la Hipponax (5-10, Masson ed.) care făceau parte dintr-o epodă Împotriva dușmanului său Boupalos, păstrate și comentate pe larg de Tzetzes Într-una din Istorisirile sale, numită Tí tò kátharma: fr. 5: a purifica cetatea și a fi flagelat
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mult, Îl așteaptă cu gura deschisă, strângând ramuri de smochin, după cum se face cu pharmakòi; fr. 10. să fie secătuit de foame și, când va fi condus ca pharmakòs, să fie biciuit de șapte ori peste membrul viril. Din aceste fragmente și din comentariul lui Tzetzes putem reconstitui ce se Întâmpla cu un pharmakòs Într-o cetate ionică, probabil Efes. Un nenorocit, ajuns la capătul puterilor din cauza sărăciei și a disperării, era ales de oraș pentru a fi jertfit, prin torturi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În râuri pești din belșug. Datorită autenticității suveranului se zămislesc copii. Această concepție despre funcțiile suveranului Își are cu siguranță originea În cultura indo-europeană, iar urmele ei se păstrează mai ales În India și Grecia; este suficient să amintim un fragment din Homer, perfect coerent cu textul irlandez citat acum: ș...ț rege mărit, temător de zei, care Bună dreptate aduce-ntre multe-oțelite popoare, Bun fiind stăpânitor, iar glia cea neagră-i aduce Grâu ca și orz, și de soi, iar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Haomaxe "Haoma". În favoarea acestei etimologii se adaugă și argumentul că astfel de substanțe halucinogene erau obișnuite În cultura șamanică ce a exercitat, fără Îndoială, o influență importantă asupra religiei germanice primare. 2. MITUL ORIGINILORTC "2. MITUL ORIGINILOR" Cunoaștem dintr-un fragment celebru al lui Tacitus (Germania, II) mitul referitor la originile germanilor (mit care se referă la originea umanității Înseși, pentru că o cultură primitivă identifica ușor propriul ethnos cu umanitatea În Întregul ei): În cântecele lor vechi, care este singurul fel
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
MAJORE" Cele mai vechi informații despre religia germanică provin din izvoarele clasice, care Însă nu numesc zeii majori În forma lor indigenă, ci Îi amintesc sub vălul obișnuit al interpretatio Romana, creând astfel probleme de identificare ulterioare. Este totuși fundamental fragmentul În care Tacitus (Germania, IX) trasează pe scurt cadrul religiei germanice: Dintre zei i se Închină mai ales lui Mercurxe "Mercur", căruia, În zilele hotărâte, pot să Îi aducă și jertfe de oameni. Pe Herculexe "Hercule" și pe Martexe "Marte
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cu cultura romană nu a făcut decât să Întărească această tendință inițială. Pe de altă parte, este clar că uzanța predominantă trebuie să fi fost constituirea, În interiorul pădurilor, a unor zone sacre, destinate cultului divin și În special jertfelor. În fragmentul deja citat din Germania (XL) unde vorbește despre zeița Nerthusxe "Nerthus", Tacitus amintește că, Într-o insulă din Ocean, neprecizată, se află o pădure sacră În care este păstrat un car acoperit cu o pânză, destinat să poarte statuia zeiței
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
provenită din straturile populare ale culturii religioase indo-europene; de asemenea, trebuie subliniat faptul că prezența lor nu se limitează, așa cum se susține adesea, la cele două Germanii din epoca romană, excluzând astfel toată religia germană din perioada medievală; drept dovadă fragmentul eddic din Heimdalargadr spune: Eu sunt fiul a nouă mame, Eu sunt fiul a nouă surori (Kuhn, 1962, p. 316). După părerea noastră, este evident că acest grup de mame strâns Înrudite și care au În comun un fiu unic
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
aici le este atribuită preoților funcția de a pedepsi și, Într-o oarecare măsură, pe cea de a prezida. De altfel, preotul este cel care extrage auspiciile pentru adunare (Germania, X). Un preot Însărcinat cu actele de cult apare În fragmentul În care Tacitus (Germania, XL) vorbește despre zeița Nerthusxe "Nerthus": doar lui Îi este permis să atingă carul zeiței, el Însoțește cu devoțiune procesiunea, el este singurul care știe când se satură zeița de relația cu oamenii și trebuie dusă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ca o ființă fără un ochi, mutilare care se aseamănă cu cea a eroului mitic roman Horatius Cocles (Dumézil, 1968, I, pp. 424 sqq.). Faptul că s-a lipsit de un ochi din voință proprie este indicat În Într-un fragment din Völospá (strofa 28): Ședea singură deoparte când a ajuns bătrânul stăpân al Aesir-ilor și a fixat-o cu privirea: „Ce-mi ceri? De ce mă pui la Încercare? Știu bine, Odhinn, unde ți-ai ascuns ochiul: În vestita fântână a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de-a doua. Există Însă o informație care ne ajută să intuim că această unificare nu este foarte Îndepărtată, sau că, cel puțin În perioada istorică, nu se pierduse Încă de tot cunoașterea situației originare. Ne referim aici la un fragment În care Adamxe "Adam" din Brema (Gesta Hammaburgensis Ecclesiae Pontificum, IV, 25-26) descrie templul păgân din Uppsala (cf. Dumézil, 1997, pp. 186 sqq.): Acel popor vestit are un templu, numit Uppsala, nu departe de cetatea Sicton. În acest templu, care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
făcând din aceasta o zeiță legată de apă și mare, cum este cu siguranță Njördr, răsturnând astfel vechea și la fel de nesatisfăcătoarea definiție a lui Nerthus ca zeiță-mamă, care ocrotește agricultura; această definiție este cu atât mai nesatisfăcătoare, cu cât, În fragmentul citat din Tacitus, ea apare ca izvor de pace, bunăstare și bucurie pentru oamenii printre care este purtată În procesiune, dar nu apare și ca personaj specific legat de viața câmpurilor. De fapt, tot ceea ce se poate spune despre Nerthus
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
deja despre spectacolul de care au avut parte romanii la Întoarcerea din pădurea Teutoburg, unde, În anul 9 d.Hr., Varus și ai săi au fost Înfrânți de germani; acesta Însă nu a fost o Întâmplare izolată. Dintr-un alt fragment din Tacitus (Annales, XIII, 57) aflăm că ermundurii au promis Înaintea unei bătălii Împotriva romanilor că Îi vor sacrifica lui Martexe "Marte" și Mercurxe "Mercur" toți prizonierii pe care Îi vor fi făcut, iar Orosius (V,16) atestă același obicei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Paraschiva cea Nouă acatist (1931), Pregătiri pentru călătoria din urmă (1932) și Poeme arabe. Versuri din O mie de nopți și una (1933), precum și romanul Prințesa Dactilo (1933), iscălit cu pseudonimul Allan Lee. Alt roman, Fata Morgana, din care apar fragmente în „Cuvântul”, era anunțat de o editură pentru sfârșitul anului 1933. Ulterior energia lui S. se canalizează preponderent în domeniul economiei. Scoate revista „Index”, scrie pe teme economice la ziarul „Prezentul”, este referent la Oficiul de Studii al Ministerului de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289924_a_291253]
-
jocul și candoarea unui suflet aspru, tensiunea teribilă dar tăcută metafizică, halucinația obiectivă, apocalipsul, într-un cuvânt, extazul” (Contra domo, 1931). Oricum, sub semnul avangardismului nu stau doar manifestul Poezia agresivă sau Despre poemul-reportaj, „pretextul teatral” Hérode, poemul Reportaj assirian, fragmentele Romanul tânărului Anadam, D-l Vam Ex-Înger, Fata Morgana. Li se poate alătura Prințesa Dactilo, text în care totuși jocul cu tot ce e convenție literară se mulează prea mult pe tiparul romanului polițist de serie. De avangardism țin întrucâtva
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289924_a_291253]
-
și-a restrâns Înțelesul. În sens arhaic, semnificația cuvântului era corelată, mai ales În Moldova, de situația socială. Celebrul răspuns din nuvela Alexandru Lăpușneanu, „Proști, proști, dar mulți”, ca și termenul sintetic, de „prostime”, sunt ilustrative. În Neculce găsim următorul fragment menționat de Pompei Gh. Samarian: „mergând cu multă gloată din țară la Poartă, cu mulți boieri și mazili și curteni și cu ceilalți mai proști, preoți și călugări...” (Letopiseți). Abia mai târziu prostia s-a identificat cu oligofrenia. Anterior, pentru
Prelegeri academice by Prof. dr. CONSTANTIN ROMANESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92355]
-
În texte culte, deseori rău delimitat de ipohondrie. Înțelesul popular „inimă rea” era mai restrâns și pare mai la obiect decât sensul pe care-l lua melancolia În textele culte de prin sec. al XVIII-lea. Pompei Samarian reproduce următorul fragment din Dimitrie Cantemir, interesant din punctul nostru de vedere; melancolia: „boală de voia rea, pătimirea Întristărei, fierea neagră”. În Miron Costin, găsim Însă... „Cum se ridică și se risipește o negură Întunecată, așa și ei se curățește de scârbă ce
Prelegeri academice by Prof. dr. CONSTANTIN ROMANESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92355]
-
a fost formularea cea mai folosită În raporturile oficiale (medicale) și În limbajul curent În secolele XVIII și XIX În Moldova, dar nu a fost cunoscut În forma populară. Am amintit , de asemenea, de hipochondrie („ipogondria”). Pompei Samarian reproduce un fragment din Dimitrie Cantemir care scrie că un sultan Mohamed, detronat În 1687, a murit de „hipocondria cauzată prin o profundă melanholie În care căzuse În timpul arestului său de cinci ani, prin care i s-a stors tot spiritul și
Prelegeri academice by Prof. dr. CONSTANTIN ROMANESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92355]
-
de vedere și încadrarea sunt atent studiate și chiar secvența imaginilor și momentul în care ne sunt prezentate nu sunt întâmplătoare, ci după strategii bine elaborate. E adevărat totuși că pentru noi o înregistrare filmată a actualității este întotdeauna un fragment de actualitate. Avem impresia că nu există distanță între fotografie și realitatea fotografiată. II. Istoria antică și „Pietà” a lui Michelangelo Deși ar fi oportun, nu doresc să discut despre această convingere a noastră. Vreau în primul rând să pun
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
se stabilească în Canaan (Gn 11,28.31; 12,1-3; 15,7) e foarte răspândită. Chemarea lui Abraham (Gn 12,1-3), un text cheie al Cărții Genezei și giuvaier al teologiei veterotestamentare, este considerat astăzi un text postexilic. Scopul acestui fragment este să-l prezinte pe Abraham drept strămoșul comunității întoarse din exil ca să reconstruiască Ierusalimul și templul. Abraham a fost chemat de Yhwh, Domnul lui Israel, și-a lăsat patria pentru a merge spre o țară necunoscută, țara promisă (Gn
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]