25,173 matches
-
cum îi era felul, respingînd ideea de "autorlâc". Era un singuratic împătimit, probozind dineurile și recepțiile la care, uneori, era obligat să participe. Se năpustea, apoi, împotriva lor, în caietele sale, socotindu-le plictisitoare și curată pierdere de vreme, cu goalele și interminabilele conversații. Apoi privea cu sila uimită la colegii siguri de sine, el fiind pururea stăpînit de îndoială, care, efectiv, îl paraliza. Odată a notat: "Să te îndoiești de lucruri nu înseamnă nimic; să te îndoiești însă de tine
Un jurnal al lui Cioran? by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17644_a_18969]
-
platonic) eșuează, imaginea nu se încheagă: "Te intrebi mereu cine ești. / Cine crește și se desăvârșește în tine. // Aluneci orb pe trepte unsuroase de îndoială / (... tristeți puse pe născut varsă zilnic / pe treptele tele...) / aluneci în subsoluri întunecate printre borcane goale, / lăzi urât mirositoare cu mărturii mărunte despre oameni, / îți scuturi hainele / îți treci mâna prin par / și urci iar // bați la ușa ta și nu îți deschizi niciodată" (Printr-un vizor diafan te privești). Viața are desfășurarea unei cardiograme, parcursuri
Vulnerant omnes, ultima necat by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/17676_a_19001]
-
mînă,/ așa și eu mereu cu securea în cap,/ urechile mi se lipesc de ea că de o mamă scrîșnind./ Amuțind mereu lîngă crimă și pedeapsă, semnele vieții sînt reci./ Amintirea stă strînsă în jurul unui foc negru,/ treceam cu talpă goală peste el,/ s-aud cum vine moartea și sfîrîie prin cărnuri vinete de înțelepți./ De ce atîția ochi bulbucați,/ pentru atît de puțină moarte de preț?/ Cu funia mătăsoasa a spînzuratului nu am ce să fac,/ nici un gît diafan, nici un gît
"Îndrăcirea" Ruxandrei Cesereanu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18115_a_19440]
-
am nici un Hrist, nici nu voi șterge tălpi sfinte de mucenic" - Maria Magdalina) și, în cele din urmă, a sinelui de sine: De-atîta timp Maria Magdalina sapă-n mine cu lopata de sticlă și mă caută că pe-un mormînt gol" (ibidem). Producția Ruxandrei Cesereanu: o întortocheata, nesfîrșită, sinistra pesteră-cavou a ființei. Bacovia e infinit complicat, sărăcia să e adusă la luxul satanic, ascetismul sau trece în strălucirea dezmățului blasfemator. De pe atari poziții, poeta purcede la extinderea ipostazei personale, la proiecția
"Îndrăcirea" Ruxandrei Cesereanu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18115_a_19440]
-
săruta-va-i buzele de mucava/ reci că buzele morții aproape!/ Cu părul împletit pînă la glezne,/ el drogadicto ar fi putut să se spînzure oricînd,/ gardieni bărboși îl tîrau prin Șan Cayetano,/ așa cum descoperitorii Americii îi tîrîseră pe cei goi./ Să fi fost drogadicto rudă lui don Cristobal Marinarul?/ În creierul lui apos de atîtea licori albastre/ erau trei corăbii-femei,/ sabia grea a reginei Isabel,/ apoi chiar marea dătătoare de vedenii sfinților penitenți./ Roșu, violet, verde./ Magdalina spaniolă se lipea
"Îndrăcirea" Ruxandrei Cesereanu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18115_a_19440]
-
în apele irisului, analizez/ caractere de firmă, des// compun stupizenia pe calendar,/ îmi storc mintea din care picura viermi" (Epoca LU). Iar Doina Ioanid încearcă, fără succes, să facă poezie din proza vieții de fiecare zi: "La amiază, piața e goală, străzile se lichefiază. În cofetărie, miros acru. Îmi sorb limonada, balansând piciorul. Vânzătorul dormitează la tejghea. Obloanele cad calcinate. În gang e răcoare. spate lipit de zid. Copilul implantă cuțitul și plasticul crapă". (Miniaturi) Raportate la fermecătoarele ședințe de cenaclu
Lotul Mircea Cărtărescu by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/18132_a_19457]
-
excursia în Piatră Mare cu mai toată clasa, Hoidas nu-și schimbase îmbrăcămintea, cum se face cînd vrei să urci un munte. Nu. El începuse urcușul îmbrăcat tot așa, elegant, cu niște pantofi negri subțiri, cu haină, cravată, în capul gol fiind începutul verii. Fuma. Și pentru că avea acest nărav, care îi îngălbenise degetele mîinii drepte, arătătorul și inelarul (cu rubinul) respira greu, oprindu-se des la suiș... Era aproape de inserat. Ne apropiam de cabană Pietrii Mari, unde urma să dormim
Monstrum horrendum ingens by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/18143_a_19468]
-
despre ea într-o ședință cu public, la Fundații. Răspunsul lui Bacovia a fost și de data aceasta laconic: "A arătat multă îndoială pentru considerația operei sale și a zis împăcat, schițînd un semn cu mîna că spre un spațiu gol: - Nu e nimic...Nu e nimic...". Iar la ședința cu pricina, firește că nu a participat decît doamna Bacovia. v Și, în sfîrșit, ultima secvență, la fel de semnificativă pentru firea lui Gheorghe Vasiliu, cunoscut și iubit de atîtea generații sub numele
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/18145_a_19470]
-
corăbiile trec "însemnîndu-si dunga lor de fum pe cer" (Aducerile-aminte...); "dunga pămîntului negru sestet scrisă de cuțitul unui plug de curînd pus în brazda" (Pămîntul). La St.O. Iosif, "Departe doar un stol/ De corbi, ca negre dungi,/ Umplea văzduhul gol/ De tînguiri prelungi"... (Înmormîntare). La Ț. Arghezi, " Pe culmi zboară spume și dîre de văr"(Sintaxa ritmica). La D. Karnabatt, sirenele ies din valuri: Și cu cozi de-argint trag dîre peste ape de matase"(Sirenele). Dunga sau dîra, altfel
Secesionismul în literatura română (IV) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/18138_a_19463]
-
tu spune-mi pe cine vrei să mai prostești cu tablourile astea... elegante? eu îi dau mîna, el și-o bălăngăne pe lînga, ba, pe cine vrei tu să...? tot așa, cei din sală se strecoară, se împuținează, sala rămîne goală, e un acvariu gol, neonul e aproape albastru, tablourile sînt chiar albastre, ferestrele negre, doar aia, hliziții secolului, cu nasurile turtite, sînt albi, decupați alb și lipiți de sticlă. asta, lemurianul, nu ma slăbește, o ține cu ba, tu pe
Desen într-o ureche by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/18163_a_19488]
-
cine vrei să mai prostești cu tablourile astea... elegante? eu îi dau mîna, el și-o bălăngăne pe lînga, ba, pe cine vrei tu să...? tot așa, cei din sală se strecoară, se împuținează, sala rămîne goală, e un acvariu gol, neonul e aproape albastru, tablourile sînt chiar albastre, ferestrele negre, doar aia, hliziții secolului, cu nasurile turtite, sînt albi, decupați alb și lipiți de sticlă. asta, lemurianul, nu ma slăbește, o ține cu ba, tu pe cine...? încerc să-l
Desen într-o ureche by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/18163_a_19488]
-
decît o chestiune de trucaj." Legăturile cu foștii compatrioți se desfășoară la nivelul derizoriului absolut, evidențiat de comportamentul mamei și al mătușii față de cei sosiți din țară: românii săraci trebuie evitați, sunt țigani; bogătașii trebuie și ei ocoliți, au venit goi pușcă și acum se dau mari iar autohtonii (elvețienii, n.n.) - de asemenea, căci sunt străini". După descrierea acestui sindrom al inadaptabilității, în textul romanului sunt menționate cîteva din cadourile aduse de cei "de-acasă": cărți poștale cu atracțiile turistice ale
Raftul cu ultimele suflări by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/14291_a_15616]
-
vină în țară, așa cum atît de mult își dorise, pentru a asista la lansarea traducerii în limba română a primului ei roman. Și că acea carte, a doua, la care scria atunci cînd stăteam de vorbă, comparînd-o cu o "casă goală, încă nemobilată" va fi cartea ei cea de pe urmă.
Raftul cu ultimele suflări by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/14291_a_15616]
-
domeniului. Aveți, sau nu aveți încă, acolo unde v-ați stabilit, o bibliotecă de poezie? Cultivați-vă limba, corectați-vă manuscrisul abundent în banalități, greșelile de exprimare sunt la tot pasul: "Eu mă grăbesc, mă grăbesc mai tare,/ Copil este gol, și picioarele-s goale" sau "Sunt Eu și cu Mine. Suntem amândouă!/ Avem același trup, același glas și un destin;/ Locuim în aceași cavitate,/ Iar prin vine ne curge același sânge forfotit". Sunt sigură că nu bănuiți de fel stupoarea
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14318_a_15643]
-
aveți încă, acolo unde v-ați stabilit, o bibliotecă de poezie? Cultivați-vă limba, corectați-vă manuscrisul abundent în banalități, greșelile de exprimare sunt la tot pasul: "Eu mă grăbesc, mă grăbesc mai tare,/ Copil este gol, și picioarele-s goale" sau "Sunt Eu și cu Mine. Suntem amândouă!/ Avem același trup, același glas și un destin;/ Locuim în aceași cavitate,/ Iar prin vine ne curge același sânge forfotit". Sunt sigură că nu bănuiți de fel stupoarea cititorului. Vă recomand un
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14318_a_15643]
-
cotidiană". De cînd scriu la ziar, "ei fac, cu rîndul, sîmbăta, în cadrul unei rubrici intitulate Cărțile la control, un soi de cronică literară foarte populistă, plasată de obicei lîngă reclame la detergenți ori alături de poza unor domnișoare cu fundul aproape gol. Apetisant, desigur, dar parcă nepotrivit cu jurnalul dlui Liiceanu [...] Adevărata cronică literară presupune [...] penitența impusă de colaborarea la un jurnal literar, cu bani puțini și cu cititori la fel de puțini, dar aleși pe sprînceană." Dl. Cristea ne-a luat vorba din
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14321_a_15646]
-
canoanelor, despre timpii necesari pentru a institui canoane și bineînțeles profesorul a fost solicitat să facă previziuni în legătură cu viitorul apropiat al literaturii și literaților în vogă astăzi. La asta bonomul Petronio s-a burzuluit: previziunile, a spus el, sunt vorbe goale și pierdere de vreme; viitorul, fie el al literelor fie al vieții, nu se poate prevedea. Replica a venit promptă și critică: atunci înseamnă că ne e dat să trăim fără un viitor? La care Petronio s-a înseninat și
Un om și secolul său: Giuseppe Petronio by Smaranda Bratu Elian () [Corola-journal/Journalistic/14316_a_15641]
-
să-ți recunoști și să-ți asumi eroarea. Orgolii, vanitate. De pildă, eu. Am crezut, poate și din disperare că totul se duce la vale, în cîteva nume ale generației tinere de regizori. Asupra celor mai mulți m-am înșelat amarnic. Sînt goi, bolovănoși, își poartă teribilist o pseudo-libertate plină, în fond, tot de șabloane, altele, e drept, de incoerență și lipsă de informație. Invitați la un dialog, sînt incapabili să-l poarte, să-l susțină, să-l nuanțeze. Sînt insolenți și nu
Regele e gol! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14314_a_15639]
-
de dispariție. Toată nepăsarea pe care o afișăm se va întoarce ca un bumerang împotriva noastră, a oamenilor de teatru, actori, regizori, scenografi, manageri, a cronicarilor și criticilor care refuzăm să strigăm cu măsură, cu onestitate, cu responsabilitate: REGELE E GOL! Atunci cînd e cazul. În ciuda atmosferei viciate, cred în continuare că singura soluție este să spunem lucrurilor pe nume.
Regele e gol! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14314_a_15639]
-
filosofică”) și de la Iorgulescu (Mircea, nu Adrian) la Dinescu (tot Mircea). Disidentul de odinioară calcă, plin de încredere într-un sine însuși care s-a vidat de orice alt conținut decît otrava, pe urmele altui disident, mult mai celebru, dar gol pușcă și el, al cărui nume îl trecem sub tăcere din decență. * În CAIETE CRITICE (nr. 8-10 din 2002), dl Eugen Simion publică și comentează cîteva pagini din Jurnalul foarte intim al lui Marin Preda (Partea a treia, 22 noiembrie
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14345_a_15670]
-
Tudorel Urian Și - am înghețat, probabil că am făcut pe mine - afară, într-un spațiu deschis, pe un panou de lemn, un bărbat gol fusese străpuns cu țepușe de oțel. Nu putea să se miște sau să țipe, pentru că avea o tăietură adîncă la gît, probabil în locul în care-i fuseseră secționate corzile vocale. Dar respira. Privea la propria cușcă toracică. îi fusese spintecată
Iubire hollywoodiană la Dachau by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14351_a_15676]
-
dezgolindu-se sub ochiul indiscret al poetului, a preferat să azvîrle pudic peste el părul auriu. (Poetul însuși de altfel a îndulcit un pic expresia: versul al doilea a avut o variantă, ștearsă, care suna așa: Să lunece de pe umerele goale. Tot pieptarul, nu părul).
Editarea lui Eminescu: un exemplu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14367_a_15692]
-
și expresie al avangardei moderne de după mijlocul secolului XX: stupizii, dar simpaticii săi eroi deveneau adevărate fiare, feroce și ticăloase, rinoceri ionescieni, iar umorul (înțelepciunea) în care Caragiale îi scăldase odinioară se retrăgea ca o mare în reflux, lăsînd nisipul gol. Păcatele veniale al lumii descrise de Caragiale se transformau, sub apăsarea unei experiențe istorice noi (fascism, comunism), în păcate capitale. A venit, poate, timpul să ne aducem aminte de acel Caragiale pe care l-a produs epoca lui, atît de
Caragiale între actualitate și actualizare by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15567_a_16892]
-
se exprimă astfel deopotrivă golul și plinul sonor. Notarea audibilului cuprinde trei zone: 1)zona centrală: sunetul, indicat printr-un "bob" scris într-un anumit loc pe portativ, care corespunde corpului literei în grafologie. Acest bob poate fi plin sau gol, liber sau legat. Lege: cu cât un bob e mai liber, cu atât durata sa este mai lungă. Bobul este legat printr-o linie superioară sau inferioară (depasantele în grafologie), care în muzică sunt obligatorii, iar poziția lor depinde de
Elemente pentru o grafologie muzicală by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/15563_a_16888]
-
mi întoarce privirea-napoi. ea n-are nici trup și nici sînge fierbinte sub haine; o dezbrac fără gesturi, o aduc lîngă mine, stăm tăcuți amîndoi, eu cioplesc o fantasmă, apoi văd că e bine, sînii ei luminează singuratici și goi. femeia mea de hîrtie se-ntrupează acum în tine, se revarsă ca apa de munte în mare, îi sorb respirarea cu buzele arse...". Dar situația-limită a textului în sine pe care jură un poet ce se respectă printr-un soi
Realul ca imaginar by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15586_a_16911]