23,122 matches
-
este frecvență. ăă4.tumorile benigne intracraniene se dezvoltă lent , HÎC e tardiv prin blocajul circulației LCR-ului . Imediat după traumatism se produce leziunea traumatica primară . Leziunile cerebrale traumatice secundare sînt consecință proceselor fiziopatologice inițiate în momentul traumatismului sau produse de leziunea traumatica primară . Creșterea PIC apare datorită : Blocajul circulației LCR-ului se realizează prin: Se reduce circulația venoasa de retur, cu staza venoasa și apoi apar simptome focale neurologice legate de progresia trombozei venoase și simptome determinate de creșterea PIC. HÎC
Hipertensiune intracraniană () [Corola-website/Science/311179_a_312508]
-
Entorsa acută a gleznei este o afecțiune traumatică a gleznei produsă printr-o mișcare forțată peste limitele fiziologice ce determină leziuni variate ale capsulei articulare, ligamentelor ce stabilizează glezna, uneori și ale cartilajului articular al domului talar și tulburări vasomotorii reflexe: hiperemie, tumefacție, durere, hemohidartroză. Entorsa gleznei poate fi împărțită în: O anamneză atentă a mecanismului traumatismului poate ajuta mult la
Entorsă acută a gleznei () [Corola-website/Science/311799_a_313128]
-
traumatismelor sportive. În baschet, entorsele gleznei reprezintă 45% din totalul traumatismelor. În fotbal-31%. În volei-25%. Entorsele gleznei dau în 20-40% din cazuri sechele funcționale reziduale, entorse recidivante și instabilitate cronică de gleznă. Entorsa acută de gleznă: se împarte în funcție de severitatea leziunilor în 3 grade: În afara rupturii ligamentelor talo-fibular anterior și calcaneo-fibular, în entorsa laterală prin inversiune pot apărea și alte traumatisme asociate: Se bazează pe: I. Anamneză: Entorsa acută se manifestă de obicei prin durere la nivelul ligamentelor traumatizate, tumefacție, chiar
Entorsă acută a gleznei () [Corola-website/Science/311799_a_313128]
-
apărare pe care o declanșează, pe gleznele neanesteziate, limitează mai mult acuratețea acestor date. IV. Examenul RMN: Are avantajele neinvazivității și acurateții diagnosticului. Datele RMN privind starea ligamentelor investigate au fost excelent confirmate intraoperator. RMN confirmă de asemenea foarte bine leziunile osteocondrale ale talusului, cât și pe cele ale tendoanelor peronierilor și ale tecilor lor. Dar nu poate da informații privitoare la instabilitatea cronică de gleznă. Se face cu următoarele afecțiuni: 1) fractura procesului lateral al talusului 2) fractura maleolei peroniere
Entorsă acută a gleznei () [Corola-website/Science/311799_a_313128]
-
cazul gleznei normale, spațiul tibio-fibular este rareori > 4 mm. O separare > 5 mm sau un spațiu clar între tibie și fibulă la individul adult este semn sigur de diastazis, necesitând reducere și fixare cu un șurub până la vindecarea ligamentelor. 1) "Leziunile cartilaginoase" 2) "Instabilitatea cronică a gleznei:" (cea mai frecventă este instabilitatea cronică laterală) 3) "Instabilitatea subtalară:" este foarte greu de diferențiat de instabilitatea gleznei. Instabilitatea subtalară se manifestă prin durere situată distal și lateral de articulația gleznei, în aria lui
Entorsă acută a gleznei () [Corola-website/Science/311799_a_313128]
-
afectată. Este examinată și translația anterioară a gleznei, care se face în ușoară flexie a gleznei. Este evaluată astfel stabilitatea pe care o dă ligamentul talo-fibular anterior. 2) pasul 2: artroscopia. Este folosită înaintea reconstrucției ligamentare, pentru evaluarea și tratamentul leziunilor intraarticulare ale gleznei. Leziunile cartilaginoase posterioare sau mediale pot fi tratate artroscopic prin debridare și microforaje. Leziunile osteocondrale laterale sunt abordate în timpul operației deschise. 3) pasul 3: poziționare și expunere. Pacientul este poziționat în decubit lateral. Se desenează anatomia pe
Entorsă acută a gleznei () [Corola-website/Science/311799_a_313128]
-
translația anterioară a gleznei, care se face în ușoară flexie a gleznei. Este evaluată astfel stabilitatea pe care o dă ligamentul talo-fibular anterior. 2) pasul 2: artroscopia. Este folosită înaintea reconstrucției ligamentare, pentru evaluarea și tratamentul leziunilor intraarticulare ale gleznei. Leziunile cartilaginoase posterioare sau mediale pot fi tratate artroscopic prin debridare și microforaje. Leziunile osteocondrale laterale sunt abordate în timpul operației deschise. 3) pasul 3: poziționare și expunere. Pacientul este poziționat în decubit lateral. Se desenează anatomia pe piele. Operația este făcuta
Entorsă acută a gleznei () [Corola-website/Science/311799_a_313128]
-
evaluată astfel stabilitatea pe care o dă ligamentul talo-fibular anterior. 2) pasul 2: artroscopia. Este folosită înaintea reconstrucției ligamentare, pentru evaluarea și tratamentul leziunilor intraarticulare ale gleznei. Leziunile cartilaginoase posterioare sau mediale pot fi tratate artroscopic prin debridare și microforaje. Leziunile osteocondrale laterale sunt abordate în timpul operației deschise. 3) pasul 3: poziționare și expunere. Pacientul este poziționat în decubit lateral. Se desenează anatomia pe piele. Operația este făcuta sub garou. Incizia este longitudinală, orientata oblic, pentru a pemite accesul atât pe
Entorsă acută a gleznei () [Corola-website/Science/311799_a_313128]
-
medicinei umane se bazează pe conștiința, gândire, strategie. Medicină umană a apărut și evoluat din necesitatea păstrării forței de muncă, necesitatea îngrijirii nou-născutului și a gravidei, necesitatea combaterii durerii. Există trei izvoare principale pentru studiul medicinei preistorice: S-au evidențiat leziuni de tip reumatismal, de tip osteomielitic, leziuni osoase tuberculoase, luetice, leziuni de tumori osoase (osteosarcoame), tuberculoză, sifilis, fracturi, dar și primele forme de intervenții chirurgicale cum ar fi trepanarea și amputarea. Astfel, prin metodele specifice etnologiei, studiindu-se anumite grupuri
Istoria medicinei () [Corola-website/Science/311800_a_313129]
-
strategie. Medicină umană a apărut și evoluat din necesitatea păstrării forței de muncă, necesitatea îngrijirii nou-născutului și a gravidei, necesitatea combaterii durerii. Există trei izvoare principale pentru studiul medicinei preistorice: S-au evidențiat leziuni de tip reumatismal, de tip osteomielitic, leziuni osoase tuberculoase, luetice, leziuni de tumori osoase (osteosarcoame), tuberculoză, sifilis, fracturi, dar și primele forme de intervenții chirurgicale cum ar fi trepanarea și amputarea. Astfel, prin metodele specifice etnologiei, studiindu-se anumite grupuri și populații așa-zis "primitive", putem deduce
Istoria medicinei () [Corola-website/Science/311800_a_313129]
-
apărut și evoluat din necesitatea păstrării forței de muncă, necesitatea îngrijirii nou-născutului și a gravidei, necesitatea combaterii durerii. Există trei izvoare principale pentru studiul medicinei preistorice: S-au evidențiat leziuni de tip reumatismal, de tip osteomielitic, leziuni osoase tuberculoase, luetice, leziuni de tumori osoase (osteosarcoame), tuberculoză, sifilis, fracturi, dar și primele forme de intervenții chirurgicale cum ar fi trepanarea și amputarea. Astfel, prin metodele specifice etnologiei, studiindu-se anumite grupuri și populații așa-zis "primitive", putem deduce informații privind practicile medicale
Istoria medicinei () [Corola-website/Science/311800_a_313129]
-
concluzive între documentarea descriptivă a activității neuronale și normativele comportamentale ar fi o greșeală metodologică, fapt recunoscut de majoritatea cercetătorilor. Totuși, în anumite situații concrete, rezultatele investigațiilor neuroștiințifice pot influența evaluarea morală a unei acțiuni. O persoană care, datorită unei leziuni a creierului, nu mai este capabilă să mențină sub control impulsurile și reacțiile afective va fi altfel încadrată moral sau juridic decât o persoană normală. [[Imagine:Amygdala.gif|thumb|Sistemul limbic: corpul amigdaloid (în roșu)-Imagine animată]] În creier nu
Neuroetică () [Corola-website/Science/311928_a_313257]
-
centru al normelor morale". Comportamentul moral rezultă dintr-un schimb complex între emoții și judecăți, ce are loc în diverse regiuni ale creierului. Emoțiile sunt strâns legate de cortexul prefrontal ventro-medial și de [[corpul amigdaloid]], ce aparține de [[sistemul limbic]]. Leziuni ale acestor regiuni pot provoca o pierdere a reacțiilor emotive. Din aceste constatări rezultă pentru neuroetică o serie de probleme, cum ar fi responsabilitea morală și juridică a persoanelor cu asemenea leziuni, în cazul comiterii unui delict. Aceste persoane pot
Neuroetică () [Corola-website/Science/311928_a_313257]
-
de [[corpul amigdaloid]], ce aparține de [[sistemul limbic]]. Leziuni ale acestor regiuni pot provoca o pierdere a reacțiilor emotive. Din aceste constatări rezultă pentru neuroetică o serie de probleme, cum ar fi responsabilitea morală și juridică a persoanelor cu asemenea leziuni, în cazul comiterii unui delict. Aceste persoane pot fi etichetate ca delicvenți sau ca pacienți? Delimitarea nu este totdeauna ușoară, cum ar fi cazul delicvenților sexuali. Pe de o parte li se recunoaște responsabilitatea, fiind capabili de discernământ moral, și
Neuroetică () [Corola-website/Science/311928_a_313257]
-
gradul de sergent TR, fiind luat prizonier. S-a întors în țară cu Divizia Tudor Vladimirescu, constituită în 1943 pe teritoriul fostei URSS, cu gradul de sublocotenent (1944). El a fost rănit la încheietura mâinii în luptele pentru eliberarea Oradiei, leziunea cauzându-i o infirmitate pe care o va purta tot restul vieții. După război, a avut parte de o ascensiune rapidă în structurile militare. Este avansat la gradul de locotenent (1946) și numit pe rând în funcțiile de comandant de
Marin Dragnea () [Corola-website/Science/311326_a_312655]
-
personaj cel mai rezistent. De asemenea, este cel mai înalt personaj. Inteligență lui scăzută cauzează deseori decesele altor personaje, si, uneori, propria să moarte. Decese lui tind să fie deosebit de elaborate și dureroase datorită capacității sale de a supraviețui unor leziuni care ar ucide cele mai multe personaje instantaneu. El este unul dintre cele trei personajele care nu au nasul în formă de inimă, având un nas cu două nări. El a apărut în mai multe episoade decât orice alte personaje. A avut
Happy Tree Friends () [Corola-website/Science/311395_a_312724]
-
contemporan. Chiar și așa-numitele "boli ale civilizației", de exemplu scoliozele sau artrozele, existau și în acea epocă. Astfel, pe o coloană vertebrală veche de 5.500 de ani, găsită într-un tumul neolitic normand din La Hoguette se observă leziuni de spondilartrite anchilozante, boală atât de frecventă și în prezent. Efectuarea unor intervenții chirurgicale, cum ar fi trepanarea sau amputarea, ne oferă informații valoroase privind practica medicală. Prima descriere paleopatologică se datorează naturalistului german Eugen Johann Christoph Esper, care, în
Medicina preistorică () [Corola-website/Science/312473_a_313802]
-
a apendicelui ileocecal. Procesul inflamator apendicular acut debutează cu congestie și edem, și poate evolua până la gangrenă, cu perforație și peritonită localizată sau generalizată, sau poate evolua spre cronicizare, după remiterea sub tratament conservator a puseului acut, cu apariția de leziuni degenerative în grosimea peretelui apendicular. Apendicita cronică poate să apară fie prin cronicizarea unei apendicite acute, fie ca atare de la început. Principalul simptom al apendicitei este durerea abdominală. Această durere poate semăna cu o indigestie sau cu o mișcare a
Apendicită () [Corola-website/Science/312975_a_314304]
-
microbiene, ce capătă o virulență deosebit de mare. În evoluție, infecția se propagă de la nivelul mucoasei în submucoasă, cuprinde foliculii limfatici și, printr-un proces de limfangită transparietală, prinde stratul muscular și seroasa peritoneală. Interpretează inflamația acută apendiculară ca pe o leziune neurodistrofică, explicând formele anatomo-clinice de apendicită acută ca rezultat al diferențierii indivizilor în raport cu tipul de sistem nervos și starea sa funcțională la un moment dat. Nu exclude totuși importanța factorului local (anatomic și infecțios) în declanșarea apendicitei acute. Explică formele
Apendicită () [Corola-website/Science/312975_a_314304]
-
și infecțios) în declanșarea apendicitei acute. Explică formele rare de apendicită acută ce survin după traumatisme abdominale închise. Citează cazuri de strivire și explozie a apendicelui ca urmare a traumatismelor abdominale, care se manifestă clinic cu simptomatologia unei apendicite acute. Leziunile morfologice macroscopice ale apendicelui în apendicita acută depind de stadiul evolutiv al procesului infecțios local și se clasifică în: Foarte rar, spontan sau prin tratament medical, procesul inflamator apendicular poate trece printr-o fază cronică. De multe ori acestea duc
Apendicită () [Corola-website/Science/312975_a_314304]
-
înainte de moarte, contractează o infecție oculară, de care nu se va vindeca. Pe 14 iulie 1954, Derain este victima unui accident de circulație, fiind călcat de un automobil, și moare pe 8 septembrie la Garches în Hauts-de-Seine, ca urmare a leziunilor suferite. În zilele noastre, picturile sale sunt cotate la prețuri ridicate pe piața obiectelor de artă, unele tablouri ajungând să fie vândute pentru 3 - 4 milioane Euro.
André Derain () [Corola-website/Science/309686_a_311015]
-
ale pacientului, asupra relațiilor cu alte persoane și asupra experienței anterioare cu probleme psihiatrice. Unele metode diagnostice se bazează pe examenele întreprinse de alți specialiști, psihologii efectuează teste de inteligență și asupra structurii personalității, neurologii constată eventuala prezență a unor leziuni organice ale creierului. La acestea se adaugă investigații psihosociale, precum și utilizarea metodelor moderne de neuroimagistică, examinări neurofiziologice și de genetică moleculară. Anumite endofenotipe pot predispune - în condiții particulare - la apariția unor boli mintale. Tratamentul psihiatric s-a modificat în mod
Psihiatrie () [Corola-website/Science/309723_a_311052]
-
Green Hammerton/Yorkshire - d. 7 octombrie 1911, Londra) a fost un neurolog și neurofiziolog englez, cunoscut mai ales pentru descrierea unei forme particulare de desfășurare a crizelor epileptice ("crize jacksoniene") și pentru teoria sa asupra regresiunii funcțiilor în cazul unei leziuni în sistemul nervos ("teoria disoluției"). s-a născut în anul 1835 într-o localitate din comitatul Yorkshire, unde tatăl său avea o mică fermă. La vârsta de 17 ani se decide pentru cariera de medic și începe o practică pe lângă
John Hughlings Jackson () [Corola-website/Science/309749_a_311078]
-
o serie accese convulsive de tip epileptic cu o repartiție particulară, care mai târziu au fost denumite ""crize jacksoniene"". Jackson a murit la 7 octombrie 1911 în vârstă de 76 de ani. Încă în primele sale publicații, Jackson susținea că "leziuni destructive în creier nu provoacă neapărat simptome pozitive, ci produc modificări care duc la o "stare negatvă", din care pot rezulta simptome pozitive". Ca exemple care ilustrează această teză, se referea la creșterea tonusului muscular și exagerarea reflexelor tendinoase ale
John Hughlings Jackson () [Corola-website/Science/309749_a_311078]
-
pot rezulta simptome pozitive". Ca exemple care ilustrează această teză, se referea la creșterea tonusului muscular și exagerarea reflexelor tendinoase ale extremităților de partea unei hemipareze. O altă afirmație importantă constă în faptul că, punerea în evidență a localizării unei leziuni, prin care este tulburată o anumită funcție, nu permite nicio concluzie asupra localizării funcției respective. Jackson era de părere că, nicio regiune a scoarței cerebrale nu ar fi exclusiv motorie sau exclusiv senzorială. Conform observațiilor sale, zonele ""predominant"" motorii se
John Hughlings Jackson () [Corola-website/Science/309749_a_311078]