25,546 matches
-
de os, după ce i-a fost scos adamantiumul din oase, de către Magneto în "X-Men" #25, care au avut ca inspirație o glumă superficială a lui Peter David. În plus, pe seria "Wolverine" și aparițiile din variate serii "X-Men", două alte povestiri se extind asupra trecutului personajului: "Arma X", de artistul și scriitorul Barry Windsor-Smith, făcut serial în "Marvel Comics Presents" #72-84 (1991); și în "Originea", o serie limitată, de șase numere de scriitorii Joe Quesada, Paul Jenkins, și Bill Jemas, dar
Wolverine () [Corola-website/Science/316186_a_317515]
-
reușind în cele din urmă să se elibereze de controlul mental și se alătură Ministerului de Apărare Canadian. Logan este apoi răpit de Weapon X, fiind ținut prizonier și este supus unor experimente, dar reușește să evadeze, după cum reiese din povestirea "Weapon X" scrisă de Barry Windsor-Smith care a apărut în "Marvel Comics Presents". În timpul captivității sale, când a fost prizonierul lui Weapon X, i s-a introdus în oase adamantium incasabil. Logan este apoi descoperit de James și Heather Hudson
Wolverine () [Corola-website/Science/316186_a_317515]
-
Romulus să mai facă rău cuiva. În 2008, scriitorul Mark Millar și artistul Steve McNiven a explorat o posibilitate de viitor pentru Wolverine într-o ediție de opt numere intitulată " Bătrânul Logan" care a debutat cu "Wolverine" #66. Millar, autorul povestirii, a spus: "Este potrivit "" pentru Wolverine, de fapt. Seria întreagă se desfășoară în jurul celui mai cunoscut personaj de la Marvel din ultimii 40 de ani, având o viziune de distopie asupra universului Marvel și o perspectivă unică asupra viitorului lor. Eroii
Wolverine () [Corola-website/Science/316186_a_317515]
-
chiar fondatorul echipei X-Men. În "Marvel Zombies", Wolverine este un zombi, alături de alte personaje importante de la Marvel. Benzile desenate Ultimate Marvel au încercat să îl fixeze pe Wolverine în titlul "Ultimate X-Men" de la început. Ultima versiune alternativă este cea din povestirea Bătrânul Logan, așezată într-o perioadă alternativă, peste 50 de ani, în viitor, când eroii supraumani din întreaga lume sunt morți. În această perioadă, Wolverine a îmbătrânit mult și a devenit pacifist. Wolverine este unul dintre acele puține personaje X-Men
Wolverine () [Corola-website/Science/316186_a_317515]
-
s-a acceptat la 31 decembrie 1863. S-a întors în țară prin Berlin, unde, vreme de două săptămâni, a vizitat orașul, apoi a revenit la moșia de la Comănești. Aici a fost căutat de prieteni, care au rămas impresionați de povestirile de război ale amfitrionului. Intrînd în viața politică, a fost ales în 1869 membru al Parlamentului pentru județul Bacău, în 1875, vrînd să se încadreze în rîndurile armatei, s-a adresat consulului american la București, Benjamin Peixotto, pentru atestarea activității
Eugen Ghica-Comănești () [Corola-website/Science/316209_a_317538]
-
distanță de 27 km de municipiul Roman, înspre Suceava și la 350 km de București. Ca localizare, el se află în comuna Tupilați din județul Neamț. a devenit celebru prin plasarea aici a acțiunii din volumul Hanu-Ancuței (compus din 9 povestiri), publicat în anul 1928 de marele scriitor român Mihail Sadoveanu (1880-1961). Aflat la intersecția drumurilor care duc spre Piatra Neamț și Roman, Hanul Ancuței a fost construit la începutul secolului al XVIII-lea (anul 1718, după cum este înscris pe placa amplasată
Hanul Ancuței () [Corola-website/Science/316298_a_317627]
-
în pivnița boltită, construită din piatră de râu și având lungime de 11 metri și lățime de 4 metri. Sala comună sau birtul, cu mese lungi, era pentru mâncare, taifas și adesea pentru chef cu lăutari. În volumul său de povestiri intitulat Hanu-Ancuței și publicat în anul 1928, marele scriitor român Mihail Sadoveanu descrie astfel hanul: "„Trebuie să știți dumneavoastră că hanul acela al Ancuței nu era han - era cetate! Avea niște ziduri groase de ici până colo și niște porți
Hanul Ancuței () [Corola-website/Science/316298_a_317627]
-
un scriitor israelian, foarte popular prin nuvelele sale, de asemenea autor de benzi desenate (în colaborare cu desenatori) și scenarist de filme. Revista franceză «Télérama» îl etichetează pe Keret drept unul din "enfants terribles" ai Tel Avivului și îi caracterizează povestirile ca «pline de farmec, colorate de un infantilism minunat, umoristice, în acelaș timp estetice și absurde». Scriitorul se consideră influențat mai ales de lectura lui Faulkner și Vonnegut, mulți găsesc în proza sa scurtă conexiuni cu Woody Allen, Bashevis Singer
Etgar Keret () [Corola-website/Science/316311_a_317640]
-
Bashevis Singer, Kafka și Garcia Marquez. Alături de scriitoarea Orly Castel - Bloom, Keret a surprins în anii 1990 prin folosirea cu măiestrie a limbii de zi de zi, așa numita «limbă slabă», mai accesibilă generațiilor tinere care formeaza grosul cititorilor săi. Povestirile sale, consacrate problemelor individului, și, cel puțin în aparență, mai puțin cauzelor colective, s-au bucurat de succes în numeroase țări, fiind traduse în 30 de limbi, inclusiv în arabă, chineză și coreeană. s-a născut la Ramat Gan în
Etgar Keret () [Corola-website/Science/316311_a_317640]
-
a Universității Ben Gurion din Beer Sheva; de asemenea, predă la facultatea de cinematografie a Universității Tel Aviv. Lui Etgar Keret i s-a acordat și cetățenia poloneză. Prima sa carte publicată a fost «Țevi» (Tzinorot) (1992), culegere de scurte povestiri care a trecut la început aproape neobservată. În 1993 a obținut premiul întâi la Festivalul Teatrului Alternativ de la Akko cu spectacolul "Entebbe: un musical" scris în colaborare cu Yonatan Bar Giora. A doua sa carte "Dorul meu după Kissinger (Ga
Etgar Keret () [Corola-website/Science/316311_a_317640]
-
obținut premiul întâi la Festivalul Teatrului Alternativ de la Akko cu spectacolul "Entebbe: un musical" scris în colaborare cu Yonatan Bar Giora. A doua sa carte "Dorul meu după Kissinger (Ga'aguai Le'Kissinger, 1994), o culegere de cinzeci de scurte povestiri s-a bucurat de o apreciere deosebită. Una din ele, povestirea «Sirena» (Hatzfira) a intrat în programa școlară pentru bacalaureat la literatura ebraică. A mai scris in colaborare mai multe cărți de benzi desenate (comix), între care "N-am venit
Etgar Keret () [Corola-website/Science/316311_a_317640]
-
Entebbe: un musical" scris în colaborare cu Yonatan Bar Giora. A doua sa carte "Dorul meu după Kissinger (Ga'aguai Le'Kissinger, 1994), o culegere de cinzeci de scurte povestiri s-a bucurat de o apreciere deosebită. Una din ele, povestirea «Sirena» (Hatzfira) a intrat în programa școlară pentru bacalaureat la literatura ebraică. A mai scris in colaborare mai multe cărți de benzi desenate (comix), între care "N-am venit să ne distrăm" (Lo banu Lehanot"(1996),împreună cu desenatoarea Rutu Modan
Etgar Keret () [Corola-website/Science/316311_a_317640]
-
fost traduse în engleză și adaptate pentru benzi desenate sub numele comun "Jet lag". Ilustrațiile au aparținut celor cinci membri ai grupului "Actus Tragicus". În 1998 a publicat o nouă culegere de nuvele intitulată "Colonia de vacanță a lui Kneller". Povestirea cu acelaș nume, cea mai lungă din volum, relatează despre un tânăr care se sinucide și pornește, în căutarea dragostei, în viața de dincolo de moarte. Ea a fost tradusă în engleză în cadrul volumului «The Bus Driver Who Wanted To Be
Etgar Keret () [Corola-website/Science/316311_a_317640]
-
sinucide și pornește, în căutarea dragostei, în viața de dincolo de moarte. Ea a fost tradusă în engleză în cadrul volumului «The Bus Driver Who Wanted To Be God & Other Stories »( Șoferul de autobus care a vrut să devină Dumnezeu și alte povestiri» (2004), iar apoi adaptat pentru un comix sub numele «Pizzeria Kamikaze»(2006), ilustrat de Asaf Hanuka. Ulterior regizorul Goran Dukić a adaptat-o pentru un film artistic cu numele "Tăietorii de vine: o poveste de dragoste" {Wristcutters: A Love Story
Etgar Keret () [Corola-website/Science/316311_a_317640]
-
este adresa apartamentului londonez ocupat de către detectivul Sherlock Holmes și de doctorul Watson, personajele romanelor și povestirilor polițiste ale lui Sir Arthur Conan Doyle. Cu toate că Baker Street era o stradă autentică din Londra, numărul 221 nu exista în epoca lui Conan Doyle. Litera « B » se referă fie la « bis », fie la faptul că apartamentul se află la
221B Baker Street () [Corola-website/Science/320022_a_321351]
-
case rezidențiale care făcea parte dintr-o terasă în stil georgian. Locul casei - dacă ar fi existat vreodată (vezi mai jos) - a fost mult disputat de către experții holmesologi, deoarece adresa nu exista în anul 1887 când a fost publicată prima povestire despre Sherlock Holmes. "Ne-am întâlnit a doua zi după cum era stabilit, și am inspectat camerele de la nr. 221B, Baker Street, de care el vorbise la întâlnirea noastră. Ele constau dintr-o pereche de dormitoare confortabile și o singură cameră
221B Baker Street () [Corola-website/Science/320022_a_321351]
-
el în căutarea unui apartament la Londra care să fie mai potrivit cu resursele sale bănești. Sherlock Holmes a ocupat această adresă până la retragerea sa (cu excepția celor trei ani ai « marii pauze » în care el a dispărut din propria voință). Cele mai multe povestiri în care apare detectivul încep în 221B Baker Street. Caracterul fictiv al adresei alese de Conan Doyle a dat loc la numeroase teorii cu privire la situația reală a apartamentului lui Sherlock Holmes din Londra. Principiul constând în atribuirea de numere pare
221B Baker Street () [Corola-website/Science/320022_a_321351]
-
obligație și nu a adoptat acest sistem decât după sfârșitul primului război mondial, deci după mutarea celor două personaje descrise în "Un studiu în roșu". Conan Doyle nu menționează nici o schimbare a denumirii adresei prin urmare. În perioada în care povestirile cu Sherlock Holmes se desfășurau aici, numerele clădirilor de pe Baker Street mergeau până la 100, ceea ce explică motivul alegerii de către Conan Doyle a unui număr așa de mare. Probleme au apărut când numerele străzii au fost realocate în anii 1930, grupul
221B Baker Street () [Corola-website/Science/320022_a_321351]
-
d'If. Sunt expuse în fiecare cameră obiecte diverse legate de aventurile lui Sherlock Holmes, cum ar fi cinci sâmburi de portocală. Muzeul Sherlock Holmes este adăpostit într-o casă din 1815 foarte similară cea de la numărul 221B descrisă în povestiri și este localizat pe Baker Street, între numerele 237 și 241. Ea prezintă o expoziție în camerele de epocă, figuri de ceară și lucruri legate de anchetele lui Holmes, cu camera de zi cu vedere către Baker Street. Descrierea casei
221B Baker Street () [Corola-website/Science/320022_a_321351]
-
Baker Street, între numerele 237 și 241. Ea prezintă o expoziție în camerele de epocă, figuri de ceară și lucruri legate de anchetele lui Holmes, cu camera de zi cu vedere către Baker Street. Descrierea casei poate fi găsită în povestiri - inclusiv cele 17 trepte care duc de la holul aflat la parter la camera de la primul etaj. În conformitate cu povestirile publicate, "221B Baker Street" era formată din câteva camere aflate la primul etaj al unei case, la care se ajungea prin urcarea
221B Baker Street () [Corola-website/Science/320022_a_321351]
-
și lucruri legate de anchetele lui Holmes, cu camera de zi cu vedere către Baker Street. Descrierea casei poate fi găsită în povestiri - inclusiv cele 17 trepte care duc de la holul aflat la parter la camera de la primul etaj. În conformitate cu povestirile publicate, "221B Baker Street" era formată din câteva camere aflate la primul etaj al unei case, la care se ajungea prin urcarea a 17 trepte. La această adresă se afla o cameră de zi cu vedere către Baker Street, dormitorul
221B Baker Street () [Corola-website/Science/320022_a_321351]
-
aproximativ 500.000 exemplare, menținându-se la acest cota până în anii 1930. Ea a fost condusă inițial de Herbert Greenhough Smith din 1891 și până în 1930, iar ultimul său director a fost Douglas Edward Macdonald Hastings, eminent corespondent de război. Povestirile cu Sherlock Holmes scrise de Arthur Conan Doyle au fost inițial publicate în "The Ștrand" cu ilustrații realizate de Sidney Edward Paget au fost publicate. Odată cu Câinele din Baskerville, român publicat în foileton și care marca revenirea lui Sherlock Holmes
Strand Magazine () [Corola-website/Science/320058_a_321387]
-
P.G. Wodehouse, Dornford Yates și chiar Winston Churchill. Până și Regina Victoria a Mării Britanii - care a fost elevă pictorului peisagist William Leighton Leitch - a autorizat publicarea unuia dintre desenele sale făcute pentru unul dintre copiii săi. Pe langă multele povestiri de toate genurile (polițiste, romantice, de aventuri, de anticipație etc.) și ilustrații, "The Ștrand" a fost, de asemenea, cunoscută ca una dintre primele reviste care au publicat jocuri logice, în rubrică "Perplexități", realizată la început de Henry Dudeney. Dudeney a
Strand Magazine () [Corola-website/Science/320058_a_321387]
-
apoi ca reporter TV și realizator de benzi desenate la revista "Eagle". În 1998, a început să se editeze din nou revista "The Ștrand"', fiind publicate în paginile sale operele unor renumiți scriitori cum ar fi John Mortimer, Ray Bradbury (povestiri SF), Alexander McCall Smith, Ruth Rendell, Colin Dexter ("anchetele inspectorului Morse") și Edward Hoch. Anchetele celebrului sau detectiv nu sunt singurele opere pe care Arthur Conan Doyle le-a publicat în paginile revistei Ștrand. El a publicat acolo și foiletoane
Strand Magazine () [Corola-website/Science/320058_a_321387]
-
Smith, Ruth Rendell, Colin Dexter ("anchetele inspectorului Morse") și Edward Hoch. Anchetele celebrului sau detectiv nu sunt singurele opere pe care Arthur Conan Doyle le-a publicat în paginile revistei Ștrand. El a publicat acolo și foiletoane istorice (între care povestirile despre "Brigadierul Gerard" din perioada napoleoniana) și mai ales aventurile în stil vernian ale "profesorului Challenger".
Strand Magazine () [Corola-website/Science/320058_a_321387]