22,232 matches
-
trebuie luată În considerare intervenția unei religiozități populare ca suport și stimul sau teren de propagandă, dar, În orice caz, factor decisiv pentru evaluarea Întregului tablou. Se discută despre prezența unui sentiment religios autentic drept cauză a omagiilor de tip divin aduse mai Întâi suveranilor elenistici și, mai târziu, Împăratului roman sau despre un simplu oportunism politic din partea indivizilor, a comunităților și chiar a surselor puterii, care ar fi manipulat Într-o măsură mai mare sau mai mică dispozițiile populare cu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În sfârșit, la celebrarea În cinstea lor a unor rituri secrete, În cazul În care menționarea destul de frecventă a unor „misterii” asociate cultului regal și imperial are un sens specific În analogie cu mystèria care se Înmulțesc și În cultul divin. Extinderea și pătrunderea unor asemenea forme de practică de cult care străbat Întregul spațiu geografic și cronologic al lumii elenistico-romane exclud posibilitatea de a exila acest fenomen În uscăciunile insensibilului proiect politic de legitimare a puterii. El prezintă o Încărcătură
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În ochii omului din culturile antice cu structură politeistă, dacă divinitatea se distinge prin capacitatea potentă de acțiune În realitate, nu este anormal faptul ca oamenii investiți cu gradul maxim de putere analoagă să fie considerați părtași la aceeași forță divină. Cu toate acestea, spiritualitatea elenistică inovează În profunzime și În acest domeniu atunci când, aducându-i onoruri cultuale unui om viu, recunoaște În el o prezență activă și, făcând astfel, anulează bariera Între cele două nivele, considerată deja de netrecut, care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
răsune supremul mesaj de moderație cu un gnoti sautèn („Cunoaște-te pe tine Însuți”), care Îi permitea omului clasic - recunoscându-și propria limită de om muritor - să Își asume cu o conștiință demnă propriul rol În marele scenariu cosmic și divin. 3. ASPECTE ALE VIEȚII RELIGIOASE ÎN LUMEA ELENISTICO-ROMANĂTC "3. ASPECTE ALE VIEȚII RELIGIOASE ÎN LUMEA ELENISTICO‑ROMANĂ" 1. În căutarea revelației: oracolul teologic și literatura hermeticătc "1. În căutarea revelației \: oracolul teologic și literatura hermetică" Deși la Începuturile secolului al
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
teologic și literatura hermetică" Deși la Începuturile secolului al II-lea d.Hr. Plutarh deplânge, În unul dintre dialogurile delfice, „tăcerea” multor centre oraculare grecești (De defectu oraculorum), fenomenul divinatoriu - În toate formele lui și În special În dimensiunea oracolului, divin sau eroic - reprezintă una dintre componentele cele mai Însuflețite și caracteristice ale vieții religioase ale acestei perioade. În timp ce vechile sedii panelenice de la Delfi și Dodona, alături de atâtea alte oracole cu caracter local, continuă să fie ținta pelerinilor care așteaptă de la
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Colofon) și din Didima (Milet), În Asia Mică, se dovedește În stare, În primele veacuri ale Imperiului, să satisfacă și instanțele intelectuale ale omului, oferind rezolvare acelor probleme ale logos-ului pe care Plutarh le consideră Încredințate tot puterii preștiinței divine (De E Delph., 1-2). Alături de practica tradițională a consultării oracolului de către indivizi sau comunități pentru rezolvarea unor circumstanțe particulare, este atestată și generarea unor oracole „teologice”, mai precis a unor răspunsuri oraculare care, adesea În spatele cererii explicite a credinciosului, intenționează
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Într-o anumită măsură, pe toate celelalte, fără să le nege Însă existența) și teopanteistă, implicând laolaltă imanența cosmică și transcendența divinului, identificat În esența aprinsă a eterului. Sub toate acestea se află noțiunea, specifică teologiei antice târzii, unei structuri divine gradate, de tip piramidal, al cărei vârf cel mai Înalt, de neatins, se comunică totuși și se Întinde prin nivelele cosmice până la om cu ajutorul unei serii de intermediari de rang divin și demonic: Născut de la sine, fără Învățător și fără
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
se află noțiunea, specifică teologiei antice târzii, unei structuri divine gradate, de tip piramidal, al cărei vârf cel mai Înalt, de neatins, se comunică totuși și se Întinde prin nivelele cosmice până la om cu ajutorul unei serii de intermediari de rang divin și demonic: Născut de la sine, fără Învățător și fără matriță, cel de neclintit care nu admite apelativ și are multiple nume, cel care locuiește În foc. Acesta este zeul, iar o părticică din zeu suntem noi, mesagerii. Și dacă cineva
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și se roagă În zorii dimineții către răsărit (Gallavotti, 1977). După cercetările lui A.-J. Festugière (19503-19543), este de prisos să mai insistăm asupra caracterului central, existent În orizontul spiritual al omului În epoca elenistico-romană, al aspirației la o revelație divină ca vehicul al cunoașterii, relativă fie la științele naturale, fie la marile teme ale teologiei, ale cosmologiei și antropologiei. Bogata și variata literatură așezată sub autoritatea zeului egiptean Hermesxe "Hermes" Trismegistos În dublul ei conținut, „științific” (astrologie, alchimie, botanică astrologică
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
copte de la Nag Hammadi, care cuprind texte gnostice (Mahé, 1978-1982), confirmă răspândirea acestei literaturi de revelație „păgână”, capabilă să intereseze și acele medii creștine Îndreptate tot spre obținerea cunoașterii dintr-un izvor legitim al acesteia, cuvântul revelator al unei entități divine. În figura lui Trismegistos converg trăsături și prerogative ale egipteanului Thotxe "Thot", protectorul Înțelepciunii și scrib al zeilor, pe care grecii, Încă de la Herodot (Istorii, II, 138), l-au identificat cu Hermesxe "Hermes". În literatura atribuită lui, el asumă rolul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pe care grecii, Încă de la Herodot (Istorii, II, 138), l-au identificat cu Hermesxe "Hermes". În literatura atribuită lui, el asumă rolul de revelator al unei Înțelepciuni secrete, intermediar Între nivelele cele mai Înalte ale divinului și omenire, uneori personaj divin, alteori Înțelept din neamul omenesc care instruiește un cerc devotat de discipoli. În orice caz, Învățătura lui se Înfățișează ca expresie a anticei Înțelepciuni egiptene, chiar dacă, mai ales În ermetismul de inspirație filozofică și religioasă, profunde și adesea proeminente sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
elenistică, atribuite unor personaje diferite, ca regele Nechepsos sau preotul Petosiris. În manifestarea treptată a unei neîncrederi În capacitățile omului de a ajunge doar cu instrumentele intelectuale la cunoașterea adevărului, toată această producție reflectă nevoia de a apela la revelația divină chiar și În sfera fenomenelor naturale, rezervată deja căutării raționale. În orice caz, În acele texte interesul se Îndreaptă cu totul spre problemele existenței pământești și spre mijloacele de a o face mai sigură și fericită, fără nici un indiciu despre
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de la tată la fiu, care va fi adoptată mai târziu pentru formularea unui mesaj religios. Într-adevăr, tensiunea pentru atingerea unei cunoașteri de tip mistic, la care nu se poate ajunge prin mijloacele raționale, ci numai prin har și revelație divină, apare ca fiind centrul propulsor al literaturii ermetice de inspirație „filozofică”, cu siguranță mult mai bogată și variată decât reiese din operele rămase, dintre care unele au ajuns la noi În culegerea celor șaptesprezece tratate din Corpus Hermeticum (CH) și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fi separate net deoarece uneori ele converg În una și aceeași lucrare. În unele tratate, lumea este prezentată Într-o lumină cu totul pozitivă: „ființă nemuritoare” (CH, VIII, 1), plèroma (totalitate/plinătate) a vieții (CH, XII, 13), este de calitate divină (CH, X, 12; XII, 12), „al doilea zeu” (CH, VIII, 1) după divinitatea cea mai Înaltă și „chip a Celui mai Mare” (CH, XII, 15). O asemenea definiție, de clară sorginte platonică, exprimă noțiunea conform căreia cosmosul, Împărțitor de viață
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și cel de-al XIII-lea. În primul text, În cadrul unei viziuni extatice al cărei beneficiar este un personaj care va fi identificat cu Trismegistos În CH XIII, se articulează o revelație ce are ca scop arătarea originii și naturii divine a omului În ceea ce privește partea lui spirituală (intelectul), În timp ce trupul, supus destinului astral și pasiunilor, constituie un obstacol În atingerea mântuirii, Înțeleasă ca o Întoarcere la izvorul său divin. Al XIII-lea tratat configurează procesul mântuitor În termenii unei experiențe inițiatice
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
se articulează o revelație ce are ca scop arătarea originii și naturii divine a omului În ceea ce privește partea lui spirituală (intelectul), În timp ce trupul, supus destinului astral și pasiunilor, constituie un obstacol În atingerea mântuirii, Înțeleasă ca o Întoarcere la izvorul său divin. Al XIII-lea tratat configurează procesul mântuitor În termenii unei experiențe inițiatice: Împrumutând mult din limbajul și din simbolurile misteriilor, În dialogul dintre Trismegistos și fiul Tatxe "Tat" se străbat din nou etapele succesive ale unei inițieri ce culminează cu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ca rugăciunile și imnurile, compatibile cu preceptele acelei religio mentis proclamată În Asclepius ca unică formă de cult. În orice caz, ca trăsătură distinctivă a bogatei producții literare puse sub patronajul lui Hermesxe "Hermes" Trismegistos rămâne calitatea ei de revelație divină care se vrea păzită și transmisă pe cale ezoterică de la maestru la discipol. Sub această garanție, era posibilă formularea din când În când a unor doctrine care, oricâxe "Asclepios"t de diversificate, se distingeau prin implicarea lor În marile teme teologice
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mai general, divinatorie, cu rădăcini vechi și Întinse În experiența culturală a diferitelor popoare din aria bazinului Mediteranei (Bouché-Leclercq, 1879-1882) manifestă aceeași instanță, percepută În diferitele straturi ale populației și exprimată la nivel cultural, de confruntare imediată cu o figură divină sau alta, considerată capabilă să comunice cu credinciosul, adesea prin intermediul unui personal sacru care, În număr diferit și cu funcții diverse, prezidează viața sanctuarului. 2. Oracole, vise și zeități vindecătoare: cazul lui Aelius Aristidestc "2. Oracole, vise și zeități vindecătoare
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fi luată drept formulă paradigmatică a legăturilor puternice instaurate Între zeul protector și credincios În ambientul acelor culte iatromantice care au cunoscut un succes extraordinar În toată lumea elenistico-romană. Cultul eroului-medic, fiu al lui Apolloxe "Apollo", Înălțat de curând la rang divin, din locul originar de la Tricca, În Tesalia, este implantat, Încă de la sfârșitul secolului al V-lea Î.Hr., la Epidaur și, după introducerea lui oficială la Atenaxe "Atena", În 420-419 Î.Hr., Începând din secolul al IV-lea Î.Hr
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Epimenides din Creta și, În unele privințe, chiar Empedocle din Agrigent sau acei orfeotelestai, Înfierați de sentința platonică (Republica, II, 363e-366b) - vede ivindu-se numeroase personalități de profeți rostitori de oracole și taumaturgi care integrează sub diferite forme tipologia „omului divin” (Bieler, 1967). Este vorba despre figura „Înțeleptului” În stare să stabilească un contact intens și personal cu nivelul divin și să facă să se reverse asupra omului obișnuit efectele binefăcătoare ale unui astfel de raport, așezându-se ca mijlocitor, câteodată
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
II, 363e-366b) - vede ivindu-se numeroase personalități de profeți rostitori de oracole și taumaturgi care integrează sub diferite forme tipologia „omului divin” (Bieler, 1967). Este vorba despre figura „Înțeleptului” În stare să stabilească un contact intens și personal cu nivelul divin și să facă să se reverse asupra omului obișnuit efectele binefăcătoare ale unui astfel de raport, așezându-se ca mijlocitor, câteodată cu asumarea unor conotații demonice, Între lumea divină și umană. În unele cazuri, facultățile divinatorii ale personajului și capacitățile
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În stare să stabilească un contact intens și personal cu nivelul divin și să facă să se reverse asupra omului obișnuit efectele binefăcătoare ale unui astfel de raport, așezându-se ca mijlocitor, câteodată cu asumarea unor conotații demonice, Între lumea divină și umană. În unele cazuri, facultățile divinatorii ale personajului și capacitățile sale taumaturgice, manifestate de preferință În sfera medicală, se traduc În instituirea unor noi culte care se alătură centrelor oraculare de tradiție Îndelungată, adesea luate ca model pentru noile
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Alexandru: situându-se Într-o linie genealogică ce, prin intermediul eroului-medic Podalirios, Îl leagă de Asclepiosxe "Asclepios" și de Însuși Apolloxe "Apollo" și, pe de altă parte, Îl pune În legătură cu Perseuxe "Perseu" (Alexandru, 11), personajul se propune mulțimii ca o epifanie divină, care era familiară experienței religioase contemporane (Fox, 1986). Evenimente miraculoase Însoțesc „descoperirea” șarpelui Glycon, nouă manifestare a lui Asclepios care, din vechiul și veneratul sanctuar din Calcedon se mută la Abonotichus, unde se Înalță noul lăcaș al cultului său iatromantic
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
De divinatione a lui Cicero reprezintă deja unul dintre cele mai utile documente: epicurei și cinici, al căror purtător de cuvânt se face Însuși biograful, Îi contestă creația oraculară (Alexandru, 25, 43-44 și 47), convinși fiind de imposibilitatea unei intervenții divine În evenimentele cosmice și umane, În timp ce platonicienii, stoicii și pitagoreicii, având premisa providenței universale, recunoscându-le practicilor divinatorii veridicitatea și utilitatea, Îi proclamă sub diferite titluri eficacitatea (Alexandru, 25). În această polemică se inserează acel tip nou de oameni religioși
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
esențial element al cadrului este instituirea, paralelă cu practica oraculară, dar distinctă de ea, a unui ciclu ritual ezoteric ce cuprinde trei zile articulate clar după modelul de la Eleusis, cu evocarea cultuală a unui șir de nunți și de nașteri divine (Alexandru, 38-40). Creația religioasă a profetului din Abonotichus se Înfățișează, așadar, ca o „soluție” densă În care este „aruncată” Într-un amalgam Încurcat Întreaga serie de componente ale atmosferei religioase a timpului: divinație, În forma instituționalizată a oracolului cu sediu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]