KorAP: Find »[drukola/base=ton & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...880 881 882 ...937 >

23,406 matches

Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752

în care "firul nopții dă colț și crește pur", iar "mirii unei lumi crepusculare" se pierd în natura primară. Elegia cunoașterii și a purificării se echivalează discret și generos cu o poezie a suavei palpări a materiei, luminii glaciare a "tonurilor clare" i se substituie "lumina moale, lumina bună", ori "bezna tandră", într-un univers somnolent"123. Volume ale maturității, cum le numește Nicolae Manolescu, "aceste volume, în mod esențial, nu mai schimbă mare lucru (...), în afară de dobândirea acelei fluențe profunde a

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
orice tentație turbulentă: el devine parcă însuși vocea destinului său, substituit nenumăratelor voci ale dezordinii universale; de aici, acel aer impersonal al rostirii înghețate în forme limpezi, corespunzătoare regimului ascetic al spiritului, masca inflexibilă de erou tragic, pornit în căutarea tonurilor clare, într-o lume pândită și coruptă adesea de compromisul etic. Dacă existența etică, deși nu lipsită de patos, rămânea oarecum exterioară și mecanică în volumul de debut, ea este în aceste cărți expresia unei confruntări dramatice cu lumea: o

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
posibilitate de evadare, a omului, iar metafora, singura posibilitate de luptă a poetului. Frenezia participării senzoriale la lume se inversează, aici, într-un imposibil efort de desprindere (Legături), generând, paradoxal, și aparentul sentiment al înstrăinării de sine (Departe, Călătorie)90, "tonul e solemn, fără rigiditate, iar confesia a deprins de la Blaga acea impersonalitate concis reflexivă, care lasă să se vadă din om mai ales ființa gânditoare"91. Existența fiecăruia dintre noi fiind una individuală, unică și irepetabilă conține moduri particulare de

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
iubire imposibilă. Retorica, vine, de asemenea, să susțină această nouă viziune asupra iubirii. "Senzuală, în esență, tensionată, până la crispare, de obsesia extazului și a lucidității, poezia sa se recompune potențial, într-un spațiu de pură sugestivitate lirică. Potențarea retorică a tonurilor, care caracterizează lirismul Anei Blandiana devine, paradoxal, seducție stilistică. Farmecul acestei poezii ține, oricât ar părea de neașteptat, de un oarecare manierism, dar nu la nivel formal, ci la nivelul trăirii poetice. E ceea ce am numi un manierism al confesiunii

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
legătura dintre cele două părți. Gestul exprimă nu numai duioșia, ci și senzualitatea, întrucât ne-o închipuim pe salvatoare înfiorată, ca de-un curent electric, de trecerea prin sine a ultimului spasm de viață al păsării"173. Spuse într-un ton grav, primele poeme ale Ilenei Mălăncioiu, dedicate sublimei vârste a copilăriei, conțin o retorică specifică unui romantism întunecat sau a unui început de simbolism. Astfel încât, "de la titlul frisonant al primului volum, Pasărea tăiată, și, pînă la ultima celulă a textului

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
dezumanizată, mișcându-se haotic într-un spațiu al absurdului și al vidului. Dispare definitiv orice urmă de lirism, discursul căpătând, ca și în cazul Anei Blandiana, nunațe grave, masculine, reci. Metafora subversivă deconstruiește realități și reconstruiește altele noi, într-un ton mult mai grav însă decât cel blandian: "Pradă visului meu/ Eram luată și dusă pe sus/ Fără greutate,/ Și parcă era aievea,/ Parcă simțeam în spate/ O gheară înfiptă ăn carnea mea/ Și nimeni nu mă trezea.// Când am deschis

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
intelectualilor, contra puterii comuniste. Astfel, în rafinata sa pledoarie, care devine un mod de intimidare intelectuală, "distant, glacial, poetul Ștefan Augustin Doinaș a citit un text de principii, redactat în termeni sobri și severi, fără niciun punct de contact cu tonul și limbajul discursurillor oficiale. Ascultându-l, pe N. Ceaușescu îl apucase parcă o bruscă și chinuitoare durere de dinți. Grimasa îl trăda. N. Ceaușescu se simțea sfidat, disprețuit, călcat în picioare de intelectualismul biciuitor al intervenției lui Doinaș, probabil nici

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
susțin tentativa lui Nicolae Ceaușescu de redgomatizare a culturii românești, fie din oportunism, fie pentru că au o sensibilitate naționalistă care intră în rezonanță cu național comunismul lansat de Nicolae Ceaușescu cu acest prilej. Alții din fericire, exact cei care dau tonul în viața literară refuză cu fermitate, prin declarații sau în practica scrisului, să facă din literatură un instrument de propagandă, dovedind o independență de gândire și o demnitate mai mult decât incomode pentru autorități"230. Comunismul reușește, astfel, scindarea lumii

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
este diferită de tot ce scrisese poeta până atunci, de altfel, în poemele de acest tip, subversive, deconstructivismul găsindu-și materializarea pregnantă, atât la nivelul semnificantului, cât și al semnificatului. Nu mai există exuberanță, nici entuziasm, iar ritmul este rapid, tonul grav, acuzator. Versurile par a fi niște dictoane, în mare parte eliptice de predicat, epuizând lapidar orice posibilitate de a-i da ideii poetice noi sensuri. Limbajul este ceea ce Roland Barthes numea "limbaj coercitiv", pentru că "puterea se insinuează, oriunde apar

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
textelor interzise ale Anei Blandiana. Așa cum am văzut, retorica acestor tipuri de texte este diferită de tot ce scrisese poeta până atunci. Nu mai este exuberanța și entuziasmul, de la început, dar nici, întocmai, tăcerea, din final, ritmul fiind, acum, rapid, tonul grav, acuzator. Versurile par a fi niște dictoane, în mare parte eliptice de predicat. Puținele verbe existente sunt la prezentul continuu. Ca în știință. Poeta nu minte. Redă, în cel mai autentic mod posibil, dar și în cel mai liric

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
greier, 1981), construiește versuri după tehnica imaginilor expresioniste. Prin urmare, iritarea, revolta, stări specifice acestui volum, se traduc tot prin antrenarea unor figuri de stil. E de observat, în acest sens, consecvența poetei. Alina remarcă saltul valoric din volumele maturității. Tonul este, aici, puternic elegiac, ca o plângere continuă. În Ochiul de greier, spre exemplu, apar toate temele și motivele din lirica poetei. E, așadar, în opinia autoarei, un volum emblematic. Acest amănunt ne poate conduce magistral prin rețeaua poemelor blandiene

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
Istorie egal pp. 282-286 din vol. I de la Aula. După o analiză fină și veche numai de douăzeci de ani vin trei rânduri noi despre poeziile postrevoluționare ale Anei Blandiana: "Culegerile de după 1989, Arhitectura valurilor și celelalte, se întorc la tonul personal din A treia taină. Dicția poetică redevine impecabilă iar lirismul, înalt și distant". Daniel Cristea-Enache, O istorie critică (II) Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură, de Nicolae Manolescu, din Sursa: http://atelier.liternet.ro/articol/10447

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782

imaginar, dar sunt uciși de acesta. La urma urmei, autorul scrie select (fără economie de cuvinte) despre o sinucidere în doi. Pentru vremea cînd a fost scrisă, drama reprezintă un caz salutar de abatere de la "cumințenia" stilului oficial prin insolența tonului (mai cu seamă în partitura lui Ilie), dar și prin refuzul programatic al realismului de comandă. Piesa "Gheorghe Popescu" începe cu o bună pagină de proză camilepetresciană care introduce o întreagă epocă în descrierea unui decor, urmată de un monolog

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
în altul, va fi un cal verde. Mina: Da... Ilie: Jură! Mina: (presată, înfricoșată) Jur! Ilie: Nu, nu așa. Nu te cred. Jură! Altfel... Mina: (fără ieșire) Jur! Ilie: Nu te cred. Mai din inimă! Mina: (concentrîndu-se, dorind să găsească tonul convingător) Jur! Jur! Jur! Jur! (pe față i se citește spaima și din nou reclamă o stare de rău. Fuge în baie.) Ilie: Iar începi cu vomatul ăsta! (rămîne în aceeași tensiune. Reintră Mina; se îndreaptă spre Ilie, îl privește

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
stă nemișcat la fereastră, cu spatele spre cameră) Ilie, n-auzi? Poți veni la masă. (Ilie tace în continuare). Măi, omule, tu m-auzi sau nu? (pauză în continuare și cînd Mina se duce spre el, o întrerupe) Ilie: (cu ton și ritm de sentință) Mai întîi îți spun că nu mănînc. (pauză scurtă) Și-ți mai spun că de azi înainte nu mai sîntem soț și soție. Deocamdată atît. (rămîne la fereastră în aceeași poziție. Mina se retrage spre un

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
în altul, va fi un cal verde. Mina: Da... Ilie: Jură! Mina: (presată, înfricoșată) Jur! Ilie: Nu, nu așa. Nu te cred. Jură! Altfel... Mina: (fără ieșire) Jur! Ilie: Nu te cred. Mai din inimă! Mina: (concentrîndu-se, dorind să găsească ton convingător) Jur! Jur! Jur! Jur! (pe față i se citește spaima și din nou reclamă o stare de rău. Fuge în baie.) Ilie: Iar începi cu vomatul ăsta! (rămîne în aceeași tensiune. Reintră Mina; se îndreaptă spre Ilie, îl privește

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
vinovat, chestia cu făcutul pe corectul o foloseam ca argument pentru a-mi păstra leul? Și iar o luam de la capăt; dacă și dacă și iar dacă... Așa că i-am dat leul. Ai înțeles ceva? Mina: (după un timp, cu tonul folosit pentru a alunga panica bolnavilor) Da... am înțeles că ești un prost! Ilie: Ehe, de-ar fi numai atîta! Mina: Deci nu te îndoiești că ești prost! Ilie: Nici vorbă, dar nenorocirea e alta: pun la îndoială că mă

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
Ei, și-acu, dacă nu vi se pare prea mult, dați-mi-o și mie pe tovarășa Maria. Vecin 4: Mă, da ce v-a intrat? Fraților, fie ce-o fi, chiar dacă mă ruinez, plus actrița. Vecin 2: (cu un ton special) Păi cu chestia asta chiar că ne încurci! Vezi că mai sînt debarale, balcoane, baia. Las-o pe actriță pentru alt joc... Au rămas dependințele și filosoful. Răul lovește în punctul cel mai vulnerabil. Cu o pasivitate care e

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
virulență ar fi putut fi și mai subliniată dacă regizorul i-ar fi impus autorului concentrarea unor pasaje și renunțarea la altele, păstrate de dragul efectului imediat, dar care produc lungimi și gratuități. Distribuția este adecvată, toți interpreții înscriindu-se în tonul și ritmul reprezentației, ceea ce nu înseamnă că toată lumea a obținut performanțe interpretative. Unele partituri au fost acoperite corect, cu efort creator minim, de Doru Zaharia, Const. Avădanei, Ruxandra Bucescu. Emil Coșeru (Val) schițează un portret cinic al lașității profitoare. Florin

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
cînt! Să cîntăm și să rîdem! Da, da, să rîdem! Asta-i soluția! Hai să rîdem, să le dăm și lor, săracii, o clipă de liniște. Și să ne putem spun și noi ce avem pe suflet. Hai, tăticule, dă tonul! Râzi! Mihai: (violent) Ce vrei de la mine? Alex: (ironic) Nu țipa că le strici tihna vecinlor. (următoarele două replici ale lui Alex se vor spune rîzînd, pînă la hohote, inclusiv de plâns) Auzi, papa, culmea culmilor, vecinii ăștia m-au

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
și-acu, dacă nu vi se pare prea mult, dați-mi-o și mie pe tovarășa Maria. Vecin 4: Mă, da' ce v-a intrat?! Fraților, fie-o ce-o fi, chiar dacă mă ruinez, plus actrița. Vecin 2: (cu un ton special) Păi cu chestia asta chiar că ne-ncurci! Vezi că mai sînt debarale, balcoane, baia! Las-o pe actriță pentru alt joc... Vecin 1: Hopa! Da' asta ce mai înseamnă?! Nu cumva te-ai îndrăgostit? Grav! Foarte grav! Vecin

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
la dans pe ceilalți "vecini".) Mașina de vînt Poveste populară în două stări, cîteva renunțări și trei avertismente Constantin Popa: O mașinărie de produs furtuni ale fricii, ale deznădejdii și de pierdere a identității Măștile absurdului După o "uvertură" în tonuri prețios-poematice (per parcurs mai pîlpîie inflexiuni de lirism oarecum artificios), sugerînd un eteric ceremonial al iubirii, în piesa " Mașina de vînt" sîntem conduși, printr-o suită de replici zvîcnite, surescitate în intimitatea unei căsnicii intrate, ireversibil, în derivă. Umbre grele

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
și-a încetat palpitul de coșmar intratabil; trecuturile nu mor în noi, ci mor cu noi, făcîndu-ne prizonieri nevolnici ai propriilor erori". Este exact ce a vrut să spună dramaturgul și exact ce comunică spectacolul lui Ovidiu Lazăr pe un ton de mare luciditate și într-un ritm interior care tulbură spectatorul și-l invită la meditații. Dar cei doi Gheorghe Popescu nu sunt singuri în procesul de conștiință pe care și-l provoacă și pe care-l pun în scenă

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693

franceză la Sorbona și la Columbia University, În rigoarea lui structurală dublată de didacticism dar și de ironie, disponibilitate la dialog, s-ar părea că nu pune probleme dar nici nu spune mare lucru. Tocmai aici i se revelă originalitatea: tonul discursului, departe de sarcasmele lui Luc Ferry sau sentințele baroce ale celor ce transmit adevăruri mari, departe de precipitarea exfolierii unei erudiții proteiforme (ca În cazul unor eseiști/universitari americani) are ceva din decența resemnatului, din ironia estetului, din fervoarea

[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
luările sale de poziție În calitate de „intelectual” francez, devenind o referință euristică a romanelor sale de succes și o cale de acces către o personalitate histrionică. Orgoliul scriitorului nostru este acela al recent dispărutului intelectual francez. Iar iconoclasmul aserțiunilor, cinismul abordărilor, tonul flegmatic și oazele parcimonioase de tandrețe l-au impus ca atare pe un front unde n-a mai rămas decît el. Dar asta cred mulți, cei pentru care Rațiunea occidentală intră mereu În impas și drumul ei se cere oprit

[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]