KorAP: Find »[drukola/base=dormi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...881 882 883 ...966 >

24,150 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829

tehnică neaplicată e ca un manuscris literar nepublicat, numai că manuscrisul, dacă e bun, înfruntă timpul și rămîne al celui ce l-a creat. Invențiile însă... Oricum, în loc să te invidiez, mă bucur. Mă bucur pentru tine, sincer mă bucur! De vreme ce dormi la Livia, înseamnă că o cunoști bine. Și, mai ales, înseamnă că ea te acceptă. Te vrea, Mihăiță, asta-i! E femeie frumoasă; cînd ieși cu ea pe stradă, nu ți-e rușine. Viața de burlac, cu toate "avantajele" ei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
să fiu astfel. Cum voi da eu ochii, de-acum, cu doamna Teona?! Să trec indiferent pe lîngă ea, ca și cum n-aș cunoaște-o, ar trebui să fiu nesimțit; ori, lucrul ăsta nu-mi stă în putere. Și nici să dorm liniștit nu cred c-am s-o pot face de astăzi înainte; noaptea aș visa că vine lângă patul meu Doamna Ana, punctul meu cardinal, femeia de la mansarda blocului Yanis din Parcul cu Ciori, starnie și necunoscută, risipită în ființa

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
îi voi da telefon și, fără prea multe explicații, îi voi cere scuze. Restul o interesează, înțeleagă ce vrea din comportarea mea, important este ca eu să-mi retrag vorba vulgară, să nu-mi fie rușine de mine însumi, să dorm liniștit la noapte, fără teama că, din neant, unde a dispărut, Doamna Ana s-ar putea întoarce... Altă dată, în altă zi, poate că aș fi uitat deja, dar azi sînt prea fericit ca să trec cu vederea ceea ce-am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
pe care le striveau sub copite oile păscute de cîțiva alde tine? Numai că eu, atunci, la început, supravegheam respectarea proiectului, munceam zece-douășpe ore pe șantier, iar tu, de la păzit oile, ai trecut la păzit baraca unde se țineau lopețile, dormind toată ziua în șezut, cu spatele rezemat de ușă și cu sticla alături. Uiți că ne șterpeleai săptămînal cîte o cazma și-o vindeai pe-o sticlă de rachiu, iar muncitorii plăteau ce furai tu?... Adu-ți aminte... Don Șef

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
tu erai prietenul ei, aștepta s-o îndemni să divorțeze, să-i promiți că te căsătorești cu ea... De unde știi? o întreb prompt, dîndu-mi seama că este vorba de Vlad. Într-o seară, cînd a venit prin București și a dormit la mine, am stat pînă tîrziu împreună, am băut cîteva pahare de coniac... A început să-mi vorbească de necazurile făcute de soț și, ca o răbufnire, s-a trezit vorbindu-mi de un tînăr pe care-l iubește: înalt

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
stătea fugar, din cauza colectivizării; eu aveam nevoie de bani; eram elev în ultimul an la liceu; vara nu puteam sta degeaba, că la C.A.P. abia aveau țăranii din sat unde să facă zile-muncă. Udam florile noapte de noapte, ziua dormeam pe plajă iar de mâncat, nașul Ion aducea întotdeauna sufertașul plin cu de toate; cică avea grijă de florile de sub fereastra șefei de la Cantina 3, o femeie mândră și frumoasă, dar nici nașul Ion nu era mai prejos; doar tata

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
am găsit post de ajutor de bucătar la o cantină în Eforie Sud ce vremuri!... Seara, spre miezul nopții, cînd munca la cantină se termina, rămîneam împreună cu nea Ionică Vâslea, bucătarul-șef, ne așezam pe treptele vilei, la mansarda căreia dormeam, și discutam astronomie... Studentule, să am eu anii tăi!... ofta nea Ionică din cînd în cînd. Eu visam la vremea cînd voi termina Facultatea de Fizică... Nu-mi făceam proiecte anume; atît doar: visam. Tocmai mă despărțisem de Doamna Ana

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
la contabilitate, că nu-i mai prind, zice băgînd mașina în dulapul din spatele său, pe care îl încuie și-l sigilează. Ești obosit tare? mă întreabă el, apoi își rotește privirea peste ceilalți. Închipuie-ți, rîde Graur, de vreme ce n-a dormit acasă... Hai să mergem, devine Graur serios, oprindu-i pe ceilalți din rîs, dacă scăpăm autobuzele, stăm mult și bine în stație; am de luat copiii de la grădiniță, de la creșă... Un moment! zice domnul Luchian, oprindu-ne pe toți lîngă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
lovită ritmic de ușorul metalic, iar zgomotul ei mă trimite cu gîndul la nopțile de insomnie ale copilăriei, cînd auzeam cum viscolul urla pe sub streașină și scutura zdravăn ușa de la intrare, în fața căreia, cuibărit pe bucata de preș din lînă, dormea cîinele. Tata se ridica din pat, lua șuba între umeri, aprindea felinarul și ieșea să vadă vitele. Mă sculam și eu din pat, beam o cană de apă din căldarea pusă pe un scăunel sub icoane, ieșeam pe ceardac să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
șuba între umeri, aprindea felinarul și ieșea să vadă vitele. Mă sculam și eu din pat, beam o cană de apă din căldarea pusă pe un scăunel sub icoane, ieșeam pe ceardac să fac pipi cîinele nici nu se mișca; dormea făcut covrig -, apoi alergam repede în cameră și mă băgăm sub plapumă, așteptînd să vină tata, să mă încălzesc la spatele lui... Mihai, îl aud pe Vlad în pauza dintre comenzi, ce s-a petrecut azi între tine și Brîndușa

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
pun în față și mă așez pe scaun. Mi-e groaznic de somn. Îmi împing casca pe ceafă, las fruntea pe brațele puse unul peste altul și închid ochii. Un somn greu, obositor pune stăpînire pe mine. Ce faci, Mihai, dormi? întreabă o voce de bărbat. Mă întorc: jos, în ușă, stă Dinu Zaharia. E îmbrăcat ca de plecare acasă: pardesiu elegant, bleumarin; fular de mătase gri; cămașă albă și cravată cu dungi roșii și albe; mănuși de primăvară; geantă diplomat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
dau din cap mulțumiți. Îi salut, ducîndu-mi mîna la cască și plec. Urc încet spre birou, ținîndu-mă de balustrada scării. Sînt atît de obosit, că, dacă n-ar fi Livia, care mă așteaptă, m-aș întinde pe birou și-aș dormi tun pînă mîine dimineață. Strănut mereu, iar mușchii spatelui mă dor tot mai tare. De artroza mea nici nu-mi mai pasă; cînd și cînd, cîte o durere ascuțită îmi fulgeră mușchii, scrîșnesc, și-mi văd de drum. Scot din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
numele? Orașul e destul de mic, și-apoi, veniți cam des prin farmacie... Voiam să vă întreb un lucru: ați lucrat vreodată pe litoral? Da. La udat florile, la construcții și... ...ca bucătar, surîde farmacista. Nu mă cunoașteți? Nu... Eram ospătară. Dormeam în aceeași cameră cu profesoara de Istorie... Mai știți ceva de ea? întreb eu, tresărind. Am rămas prietene. Datorită ei am făcut liceul, școala tehnică... Imediat ce m-am mutat aici în oraș și v-am văzut, i-am spus. Dar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
că mi-i somn. O bem vecine, sigur c-o bem! rîde Fulvia, urcînd scările înaintea mea, oprindu-se la etajul întîi. Stau la treizeci și trei, arată cu privirea spre culoarul din stînga. Chiar vreau să beau o cafea, altfel o să dorm prea greu și nu mă mai trezesc dimineață, la cinci. Vii? mă întreabă, arătînd cu privirea spre culoar, apoi strînge din umeri, ca o scuză la invitația adresată. Am așa, o stare..., că simt nevoia să schimb două-trei vorbe cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
balustrada în palmă și urc treptele anevoie, poticnindu-mă tot mai des din cauza durerilor care-mi cuprind mușchii sînt dureri atît de ascuțite, că-mi simt maxilarele încleștate, nici să înjur nu mai pot. Aș vrea să mă întind să dorm. Nu-mi mai trebuie nimic! Nu trebuia să-i promit Fulviei că mă reîntorc să beau o cafea! Numai de cafea nu am chef! N-am chef nici la gîndul că-mi va fi servită de Fulvia: "o cafea mare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
la mașina ta?... Vino cînd vrei, îi spun, întinzîndu-mi brațele să-l întîmpin. Bunică-sa face un gest prompt și-l oprește din drum, spunîndu-i ceva în franceză, care, atît cît înțeleg eu, ar însemna: "Cum e posibil să nu dormi, dragul meu?! Copiii cuminți dorm la ora asta". Hai la culcare, spune soția lui Ion, luîndu-l pe copil de mînă, intrînd împreună în dormitor. Te rog foarte mult să-mi lași ginerele în pace! îmi spune soacra lui Ion după ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
vrei, îi spun, întinzîndu-mi brațele să-l întîmpin. Bunică-sa face un gest prompt și-l oprește din drum, spunîndu-i ceva în franceză, care, atît cît înțeleg eu, ar însemna: "Cum e posibil să nu dormi, dragul meu?! Copiii cuminți dorm la ora asta". Hai la culcare, spune soția lui Ion, luîndu-l pe copil de mînă, intrînd împreună în dormitor. Te rog foarte mult să-mi lași ginerele în pace! îmi spune soacra lui Ion după ce închide ușa de la dormitor în urma

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
și l-a cuprins de mijloc, pornind împreună spre marginea poienii. M-am jucat mult prin fîn, l-am încurcat aproape tot și-am rupt un braț de flori. Cînd m-am dus cu florile la mama, am găsit-o dormind cu obrazul pe pieptul tatii. Tata o strîngea cu brațul stîng, în timp ce brațul drept îi stătea pe lîngă corp, obosit de mînuit coasa. Cînd să plecăm, tata mi-a spus să merg înainte. El a reținut-o pe mama și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Mă uit la Ion, strîng din umeri, apoi mă întorc spre ieșire. La revedere, Ioane! spun încet, amărît. Mihai, plec duminică acasă cu mașina. Mă întorc duminică seara. Nu mergi? Mulțumesc! Plec de sîmbătă, cu cursa. Îmi place să mai dorm cîte o noapte în patul copilăriei, să stau de vorbă cu tata, să ne amintim de vremuri ireversibile... Du-te, Ioane, du-te, îi spun, privindu-l fix, ți se răcește mîncarea, deși mă îndoiesc că pentru asta a coborît

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Ana, iar astăzi am înțeles că, fără ea, poate c-aș fi ajuns un al doilea Nelu Arbore. N-am să aflu niciodată cine a fost cu adevărat femeia aceea; îmi ajunge c-a știut ce să facă sufletului meu... Dormi în pace, Doamnă Ana, chiar dacă în urmă cu cîțiva ani, cînd am trecut pe la blocul Yanis, poate numai din pornirea lupului ce zace în noi, bărbații, care nu se poate abține și mai trece pe-acolo pe unde a mîncat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
numele ăsta?" Salt din umeri, zicîndu-mi că-l știu, evident, de pe undeva de la combinat, mai bat de două ori, și pentru că nu mi se răspunde, apăs încet pe clanță și întredeschid ușa. Pe canapeaua nedesfăcută, rezemată de o pernă, Fulvia doarme îmbrăcată, așa cum era cînd am întîlnit-o; doar băscuța de mohair și-a scos-o și a pus-o pe cuierul de lîngă ușă, lăsîndu-și părul roșcat liber, peste umeri. Picioarele ei, lăsate la marginea patului, sînt pline de noroi: noroi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
mai mult poate decît în vastele apartamente pe unde m-au purtat pașii, descopăr un interior frumos; modest și frumos, pe măsura Fulviei. Pe lada canapelei stau cărți recent apărute, un ceas deșteptător, o veioză și telefonul. Fulvia continuă să doarmă. Ține o mînă pe piept, iar cu palma cealaltă își acoperă ochii. Mă apropii de ea și-o prind de umăr: Fulvia... Fulvia tresare și se uită speriată la mine. Mă recunoaște, își amintește că m-a invitat la o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
surîd eu. Separatorul a fost deja pornit. A fost o avarie azi la o instalație, s-au mobilizat forțe și s-a încheiat totul. Vorbești serios?! se bucură Fulvia. Pe cuvînt! Aaah! oftează ea ca o ușurare. Am să pot dormi pînă tîrziu. Nici nu știi ce restanțe am la capitolul somn!... Merge la plita electrică, vrea să pună cafeaua în ibric, dar se întoarce spre mine, mă privește cu ochi triști și mă întreabă: În ce zonă lucrezi? Zona Întîi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266

care se răsfăța în pat și făcea „socoteli“ albastre. Sanda Movilă și Aderca voiau să vină la gară; au fost foarte mirați auzind că ai plecat. Căci chiar ai plecat, draga, draga mea. E aproape unspre zece. Toată lumea din casă doarme. Îți scriu de la biroul tatei; din sufragerie se aude tic-tacul obosit al bătrânei pendule; patul tău nu e făcut pentru această noapte pe care o petreci, din păcate și din fericire, în tren, în drum spre țara visurilor tale. Noapte

Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu (2012) [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
poftiți la masă al cuplului P., de libertinajul și „exhibiționismul“ grupului. S-a ocupat de instalarea mea, apoi a plecat să caute grupul. N am mai văzut-o; m-am culcat la 8½ după ce am cinat, singură, la Delureanu. Am dormit neîntoarsă până la 5½; de la geam, am văzut răsăritul soarelui. Am așteptat slujnica - apa curentă e un mit -, pe urmă am coborât s-o caut pe Șucuran ca să-i dau comorile; era nebună de bucurie și nu acceptă să mai primească

Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu (2012) [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]