KorAP: Find »[drukola/base=ton & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...882 883 884 ...937 >

23,406 matches

Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831

au ținere de minte, în care lamentarea este un pumn de cenușă și orice drum drept este o răspântie și devine sufocant. Toate bune și frumoase, dar poezia n-are sens și nici emoție. Rămân în picioare vrăjile depărtării, deși tonul este expozitiv și retoric: "La țărm sunt cuprins de uitare,/ apa mării lustruiește podelele scoicilor,/ cheile eroziunii sunt la paznicul de cretă/ vine viața și își lungește scheletul sub rază în fata morții fulgerătoare/ țeasta noastră e o sarcină grea

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
cuvinte,/ apoi litere și acum, împins de un demon al consecvenței,/ caut ultimele forme inteligibile/ înăuntrul literelor mari de tipar." Universul se cuprinde, ca și la Nichita Stănescu, între un triunghi și un cerc așa cum în volumul următor propune sfere. Tonul poeziei este discursiv, cele patru poeme sunt închinate adevărului și ne trimit la Mircea Ivănescu: "Nu. Nu s-a întâmplat tocmai așa./ Eu stăteam pe-o bancă/ Și o fată a venit./ Și s-a așezat lângă mine..." "Poemele mecanice

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
rămâne comun crezul umanist, peisajul românesc, credința în mesajul ancorat în existența noastră de zi cu zi. Există aici o "artă" creată parcă în întregime în umbra marilor personalități interbelice, sau chiar a contemporanilor, în filiația ideilor acestora și în tonul lor poetic. Grigore Hagiu "Autoportret în august", E. S. P. L. A., 1962; "Continentele ascunse", E. P. L., 1965; "Sfera gânditoare", E. P. L. 1967, "De dragoste de țară", Editura Tineretului, 1967; "Poezii", E. P. L., 1968; "Noblețe de stirpe", Editura Tineretului, 1968; "Spațiile

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
miezul de piersică este plin de sânge". Piese reprezentative: I. "Roman..." o posibilă "biografie a iubirii". Imaginea mării ca peisaj al iubirii, lupta cu sentimentele ca un înot adânc pe țărmurile erotice se realizează în contraste de culori și-n tonuri vagi. "Simt marea... mi-a trecut de glezne.../ și nu mai vreau... și nu mai pot fugi Demnă sunt oare să-not în apele tale, iubire". II. Dorul o încleștează ca o ancoră grea și iat-o eminescianizând: "Singurătăți./ Nu

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
ce reînvie în odele lui, clocotul adânc și răscolitor al maselor și își cântă prietenul de odinioară căzut în război"1. De asemenea, Federico Garcia Lorca, simbol al "conștiinței intelectuale angajate", cum îl numește Dan Grigorescu, își dedică opera în ton melodic, meridional cu inflexii folclorice (romancero), patriei și umanității. Istoria și împrejurările sociale au smuls imnuri de adeziune la problematica majoră a epocii unor poeți ca Rafael Alberti, Giuseppe Ungaretti, Salvatore Quasimodo, W. H. Auden, Jorge Guillén etc. La noi

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
toți pieiră până-acum/ Ademeniți de lirica poveste. Nu trebuia să plec să vin/ Să mă opresc într-una cu mirare/ Acum e prea târziu, floarea-nflori/ și iat-o crește fără încetare" ("Floarea neagră"). Poetul nu abdică niciodată de la tonul grav, gama majoră a inspirației sale căutând universul propice creației. Ca și Lucian Blaga, el caută în acest sens satul și casa părintească. "Acasă-așadar în bârlog, la străvechiul jug înstrăinat/ vechile straie de rob pe câmpia putredă de oseminte" ("Întoarcerea

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
vei da pe acasă/ stâlpii de la pridvor se vor scurge în pământ/ și mama cu lacrimile spre miazănoapte". Ioan Alexandru compune tablouri în secvențe care ne trimit la Chagall, la felul cum acesta așează imaginile pe pânză, precum și un anumit ton de culoare și mai ales cum reușește să întoarcă lucrurile spre prototipuri, felul cum le purifică, dându-le posibilitatea de zbor amintind de tehnica compoziției pictorului: "De păsări pământul atârnă/ Seara-l vezi/ Razele înfipte primăvara-n el/ Abia plutind

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
să-mi spargă pieptul cu fântâni/ și-n hohote să năvălească-n mine". Tehnica imaginii este expresionistă, vizionarismul lui tinde spre absolut; de aici și permanenta stare faustică, de nemulțumire, de încercare de autodepășire. Poezia satului este scrisă într-un ton elegiac: ținutul este dur sau pustiu, satul își dezvelește existența într-o lumină stranie, în care cresc oasele în temelia caselor, dinții în gingia copiilor, drumurile au măsele hârbuite, păsările se umflă noaptea în cuiburi. Poetul însuși în acest context

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
într-o aură de legendă. Cu cât înaintăm mai mult în volume, constatăm că imaginația stârnește stihiile, distilează practici milenare, le organizează în noi armonii, posibil reale. Motivul jertfei creatorului este impresionant prin plasticizarea împinsă aproape peste limitele posibilului, prin tonul familiar și o anume capacitate de a privi exterior lumea: "Toate ruinile trăiesc într-o legendă/ în care vine un bărbat pletos/ să le ridice iarăși pietrele la lună,/ cu sângele iubitei lui să facă zugrăveală/ și cu penel din

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
generații", este propusă, în "ultimă instanță", o lecție, demonstrație de reabilitare a unor motive poetice compromise de o viziune simplificat idilică și superficial anecdotică a multor poeme pătrunse, atunci, înainte de vreme, în manualele școlare"1. Și în aceste poeme, domină tonul oracular, aura de legendă, cu incantații de bocete și blesteme, un limbaj familiar sau tehnic, păstrând însă doza de dramatism și de mit care ascund o mișcare puternică și fascinantă. Forța vizionară a poetului Ion Gheorghe, indiferent dacă ne aflăm

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
sublimul. Un exemplu îl poate oferi descrierea furtunii, în care se măsoară cu gradele, așa cum se măsoară puritatea alcoolului, rătăcirea de zări, de faruri, de vele. Dar "Scrierile esențiale" se îndreaptă oficial și reverențios către "Republica socialistă", păstrând însă același ton emoțional. "Eu plâng scriind a X-a esențială către Republica socialistă/ de parcă aș scrie către tine îngenunchiat lângă țărm" O ciudată nostalgie a chemărilor spre largi, depărtări pare să dezvăluie o adevărată boală a călătoriei în căutarea forțelor elementare vitale

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
s-a dus alunecând,/ împins din rai ca de un vânt,/ sau, poate, de apăsarea unui gând/ cu mult mai mare" ("Îngerul cu o carte în mână"). Cu "Laus Ptolemaei", Nichita Stănescu atinge maturitatea poetică, modalitatea estetică fiind expunerea în ton de prelecțiune populară pentru specialiști, iar pentru cei mai puțin inițiați în ale științei, frumoase abstracțiuni în care încearcă a poetiza raționalizarea matematică a universului. Figuri geometrice ca pătratul, cercul, punctul, supuse unor demonstrații, de care poetul se îndoiește, (pretext

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
destin/ cu mult mai mare.". Cu expunerea "A V-a" și "A VII-a", zbaterea și zvârcolirea se leagă de ceea ce dă organicitate volumului: găsirea cuvintelor. Deși s-a deplasat spre linie spectrală, spre linia roșie, neputința cunoașterii totale generează tonul elegiac: "și daca,/ nu ar fi avut trup, ar fi avut silabe/ Ah, dacă ar fi avut numai silabe..." ("Axios, Axios!"). O suferință umple universul lui Nichita Stănescu. Lucrurile, verdele iubirii, ochii îngustează drumul spre sinele pe care îl tot

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
dintr-un nor,/ parcă eram/ și nu eram/ înspre trecut, din viitor,/ înspre ce-a fost din ce va fi,/ un număr descrescând/ cinci,/ patru,/ trei,/ din zece mii, sau poate chiar din mii de mii" ("Îndoirea luminii"). Încercarea este interesantă, tonul este retoric sau elegiac, imperativ sau meditativ; imaginile sunt rare, dar rare și ca valoare estetică prin noutate și prospețime. Căutările sunt obsedante, încercările sunt faustice, stările sunt elegiace; universul și tainele lui potențate creează o stare de neliniște, de

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
care poetul o descoperă, dar se vrea nepăsător, precum în poemul "Norii": "Curge lumea pe deasupra mea?/ Așa privind în sus/ Am străbătut cea mai mare parte/ din ea.". "Tehnica scamatorului" care scoate obiecte imprevizibile în volumul "Tușiți" este înlocuită cu tonul reținut și crește relativ doza de ambiguitate și de gravitate. Într-un poem fără titlu, viața capătă schema calvarului: În acest timp Isus e batjocorit,/ Răstignit,/ Pus să se foiască pe cruce" este silit să bea otravă și cu cât

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
închinasem artei,/ Am devenit deodată celebru/ În calitate de crescător de păsări". Cu volumul "Suflete bun la toate" o nouă neliniște este generată de motivele "fortuna labilis" și "vanita-vanitatum". Tiparele sunt generale, poetul le adaugă nuanțe, dându-le noi dimensiuni amplificate de tonul elegiac viața noastră la început mai domoală,/ apoi tot mai încruntată./ Pentru că nu este nici un fir de timp,/ Trebuie căutate alte dimensiuni". O tristă reținere, o permanentă retușare a existentei îl chinuiește. "Ne trezim cu deșteptătorul./ Îl punem și în

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
Cel mal frumos al mesei, să fie dat de-a dura/ și aruncat cu cana bărbaților pe piept,/ și-aprins de la țigară și dominat cu gura". Poemul "Nisipurile" se adâncește treptat într-un univers torențial, pentru ca apoi, în versuri tulburătoare, tonul să devină apocaliptic. Imaginile sunt expresioniste, nisipul se extinde cosmic. O stare frenetică de curgere prin an creează poetului o neliniște, pentru că, așa cum moartea constituie sfârșitul unui ciclu, și înflorirea, ajunsă la apogeu, marchează declinul, deci începutul morții: Iarăși cădem

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
Macedonski, chiar a lui Minulescu, dar în poezia lui stăruie și lirismul lui Goga. Păunescu renunță însă la solemnitatea și ornamentalul poeziei acestuia din urmă. Versurile lui se revarsă într-o aglomerare barocă, în afara oricăror reguli, păstrând însă un anume ton mesianic, cald, care ne amintește de ritmica poeziei lui Goga. Poetul se străduiește să dea "Oltului" o replică. "Nu! Urgia tutelară/ a acestui veac nu face/ gura mea să strige în pace/ Ne mutăm în altă țară./ Vom striga a

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422

gândim comunismul și din prisma legăturii sale cu modernitatea, aceasta fiind cea care i-a facilitat apariția. Poate că judecata comunismului trebuie să înceapă cu judecarea modernității. Comunismul, ca și fascismul, este rezultatul încrederii în puterea rațiunii umane, mesianismul preluând tonuri și accente iluministe. Ambele totalitarisme sunt doar câteva din exemplele de bine cu de-a sila pe care omul iluminat le face semenului. Revendicăm întotdeauna nevoia unei judecăți drepte uitând să chestionăm îndreptățirea oricărei judecăți. * Justiția a căpătat un chip

„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401

schimbăm partenerii, cresc și pretențiile: totul începe cu aluzii voalate la mâncare, apoi în conversațiile pe teme aparent neutre își fac apariția tot mai des glumele cu tangențe suspecte la domeniul culinar și în cele din urmă ne trântesc pe ton ultimativ întrebarea directă: gătim și noi ceva? (Nici nu știu de ce vă spun toate acestea; din moment ce vreți să deveniți gospodine și-mi răsfoiți lucrarea, e clar că ați trăit deja cel puțin o asemenea experiență.) Ne întoarcem la discuția de

[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
ceapa lui. Văzuse și el probabil că erau ultimele trei legături disponibile. Oricât de grăbit ar fi fost, eu venisem prima, a mea era. Nu o spun eu, e o lege nescrisă a comerțului. Plin de tupeu, bătrânul a ridicat tonul și mi-a zis din nou că e a lui... Ca să ajung în piață, eu fugisem de la o ședință cu CEO-ul pe Europa și Asia... Mă uitam la bătrân, mă uitam la ceapă și simțeam cum mi se ridică

[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
el îmi evita privirea -, dar a intervenit numărul trei, care a fost un domn: nu s-a holbat prea mult la sânii mei și m-a invitat la o cafenea din apropiere ca să-i expun cazul... Invitația, formulată pe un ton cald, dar ferm, nu m-a prins nepregătită; eram din nou singură și prietenele îmi tot aranjau întâlniri de gradul trei cu manageri din cercul lor de cunoștințe, doar-doar mi-oi găsi și eu sufletul-pereche; nu îl găsisem, dar de la

[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
am decât să fierb niște spaghete și vom avea o cină de nota zece... Țin minte că, de câte ori mă vedea, soacră-mea (pot să-i zic așa, atâtica a lipsit să devenim rude în mod oficial) îmi spunea pe un ton glumeț, în care avea grijă să strecoare o doză infimă de reproș, că băiatul ei e tot mai slab. De fapt, spunea că slăbim amândoi, dar eu știu unde bătea... Nu era adevărat, zilnic îi găteam cel puțin câteva felii

[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
fi considerat un puști alintat, m-aș fi simțit teribil de ofensată de reacția lui. Știam însă cât arată ceasul meu biologic, de ceva vreme mă frământa un gând și la cafea am testat terenul: i-am vorbit pe un ton oarecum glumeț despre un copil al nostru... S-a speriat și mai tare, n-a mai avut replică, dar și-a tras pantalonii pe el și o săptămână nu m-a vizitat. De atunci nu l-am mai văzut fără

[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
ploua, eram prinși într-un ambuteiaj infernal prin centru și înjurase vreo zece minute în toate limbile pământului; când s-a mai liniștit un pic, mi-a cerut să o facem repede, acolo, în mașină. Și a zis-o cu tonul cu care ar fi comandat o porție de paste. Încă nu-mi permiteam să mă supăr pe el, dar am punctat clar că nu sunt genul, că trăiesc „pentru“ și nu „din“ dragoste. Avea el mașină cu geamuri fumurii, dar

[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]