23,608 matches
-
pentru că făcusem extemporalele la fel si vorbisem toată oră? Și totuși locul e gol. Visele mele, oglindite În cristalele plutitoare ale zăpezii nu te aduc Înapoi. Malin a murit. Hai, curaj Maline, spune-mi că mint. Spune-mi ceva frumos, zâmbește-mi și spune-mi că nu am dreptate: nu!, nu!, nu!. Ceva din mine refuză să recunoască așa ceva. Acel ,,ceva” e Întreaga mea ființă. Vei rămâne Întotdeauna alături de noi, la bine și la râu. Pentru noi, prieteni și colegi, malinii
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
n-am uitat, Maline. Astăzi este 18 noiembrie, ziua ta de nastere și-mi interzic toate cuvintele, iar lacrimile mi le reprim În adâncul sufletului și le urăsc. Astăzi este o zi de sărbătoare. Doar Împlinești 18 ani! Sunt veselă, zâmbesc și trăiesc doar pentru tine. Mă gândesc și mă Întreb Într-una: ce-aș putea să-ți spun acum de ziua ta? Să-ți urez ,,La mulți ani”? ar fi, poate, fără rost. Absurd. Să smulg din suflet toată fericirea
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
III la secțiunea Dramaturgie și Premiul de excelență la secțiunea Poezie, la Concursul național de literatură „Moștenirea Văcăreștilor”. La 14 ani, Constantin Vica are În pregătire la Editură Nemira un volum de proza scurtă”. Dintr-un colț de ,,Convorbiri literare”, ,,zâmbea” informația În chenar referitoare la un ,,Concurs pentru tinere talente”, inițiat de revista ,,Cronică”, Fundația culturală ,,Primăvara lumii” și Bibliotecă Județeană ,,Gheorghe Asachi” din Iași: ,,Revista „Cronică”, Fundația Culturală „Primăvară lumii” și Bibliotecă județeană „Gh. Asachi” organizează concursul „Autori: copiii
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
pe gratis, umblă acum pe străzi În căutarea unui alt sălaș al lui Bachus. Nici Clocoteală, lăutarul care-și plimba acordeonul prin zonă, nu a mai fost văzut, Actorii Naționalului ieșean mai Încearcă din când În când ușa cârciumii. „Închis. Zâmbește. Mâine va fi și de, atârnat pe geamul camuflat cu hârtie albă. mai rau”, stă scris sub un rânjet ver Dincolo de această ușa, În subsolul de câțiva metri patrati, puțin mai mare decât celulă pe care o Împărțea cândva cu
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
vremuri și de soarta, de noroc, de istorie și mai ales de dictatură comunistă” - cum zice Valeriu Stancu, dar și de oamenii de lângă el, din apropierea noastră, de cei cu care, În Împrejurări diferite, a luptat cot la cot, și-au zâmbit În speranța, dar i-au Întors spatele. Ori s-au făcut că nu-l Înțeleg. Cine se mai ocupă astăzi să descifreze gândul cugetătorilor, al poeților? Câți demnitari, ridicați pe ruinele luptei din tinerețe până la bătrânețe a lui Tăcu n-
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
este așteptat cu brațele deschise! Da! Asta cred că îi lipsește acum și asta cred că așteaptă cei care l-au admirat și apreciat acum câțiva ani: să joace iar, mult, diferit și surprinzător, să ne încânte, să râdem, să zâmbim, să plângem de felul în care un băiat sexy dă la o parte coaja aparenței și dezvăluie altceva, acel ceva atât de uman, și cald, și aproape, pe care îl căutăm cu toții când venim la teatru. Pe scurt, Florinel, apucă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2196_a_3521]
-
Nu-i așa că e o zi frumoasă? a spus Jebediah. Bate puțin vântul, dar rămâne totuși o zi frumoasă. Păcat nu e mereu așa, o zi însorită în care totul e bine. Până și sclavii din temniță par să le zâmbească șobolanilor care le rod degetele de la picioare. Sau rânjesc de fapt?... Mă rog, hai să nu ne mai gândim la sclavii din temniță... Păsările și șobolanii... dulcele miros al cloroformului... ah! Dar să nu te mai rețin, sunt sigur că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2196_a_3521]
-
sângelui propriului copil. După cum sugerează indicațiile de regie, dramaturgul român preferă să imagineze o mamă destul de indiferentă, puțin preocupată să înțeleagă frământările Ifigeniei : privește aspru, sever... amintindu-și că nu se poate supăra într-o asemenea zi, se silește să zâmbească... mirată, cu oarecare răceală... oarecum plictisită... privind-o bănuitor (I 3). Lipsită de afecțiune autentică, Clitemnestra nu se poate apropia de sufletul fetei ei și e mereu contrariată de reacțiile acesteia. Ea se miră că Ifigenia nu se arată mai
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
gardienii care preiau parțial rolul corului antic - eroii beau și tac fiecare în felul lui și totuși cu un aer de familie : Agamemnon bea ca o pâlnie, tace și se uită drept înainte, încruntat ; Clitemnestra bea printre dinți, tace și zâmbește ușor în gol ; Egist căruia îi licăresc ochii dă peste cap paharele și se uită tot timpul la rege, iar când li se întâlnesc privirile întoarce capul și se învinețește ; Casandra parcă ar fi o fetiță beată, care vrea să
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Fig. 11 Părinții autorului Fig. 12 Pe prispa casei, la un pahar, cu rude și prieteni, înainte de război Fig. 13 Costum țărănesc Fig. 14 Copiii, bogăția de sărbătoare "drumașilor" Fig. 15 Drumul Carului Fig.16 Speriați sau în perioada interbelică zâmbind aparatului, înainte de al II-lea Război Mondial Fig. 17 "Casa cu curte". Părinții primului intelectual al satului, mort, la datorie, in iunie 1941, la Țiganca. Fig. 18 "Fața Drumului" despărțirea de șoseaua actuală. Bucegii în plan secund Fig. 19 Estul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
acoperământ de cap pentru un istoric literar. Nu se apropie, rămâne încrustat în perete. "Geo, strigă ea, sunt înlănțuită de pat ca Prometeu de stânca lui!" Îl imploră să-i deslege încheieturile, măcar una: "E simplu, o să vezi." O privește zâmbind, dar nu pare s-o înțeleagă. Nici măcar nu o aude, e la kilometri depărtare, îi semnalizează simplu că se gândește la ea și speră să se însănătoșească repede. Frumos din partea lui, dar ea ar avea nevoie aici și acum de
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Are felul ei, Aurélie, de a-i da îngrijiri, delicat, cu degetul mic ridicat, și hop, și hai, și super! Ca și cum n-ar fi fost vorba decât de pus cireașa pe tort. Și apoi Brigitte, o tânără de culoare, care zâmbește cu tot albul dinților. Când are puțină vreme, vine, din proprie inițiativă, s-o maseze pe spate. După o săptămână, face pe coridor, însoțită de o kinesiterapeută, primii pași. O încurajează ca pe un copil care învață să meargă. Poți
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
se întoarse spre locotenent: "Eram sigur. Bea zdravăn Petea, și de cum are vântul în pânze, devine alt om. Anul trecut, când insistam să-și trimită puștiul la școală, mi-a învinețit un ochi. Așa e?" Adevărat, domnu' învățător, recunoscu Petea, zâmbind cu mâna la gură. Sper ca anul ăsta să-ți lași băiatul să vină la școală. Știu ce aveți voi în cap,dar n-aveți dreptate, se adresă învățătorul prin Petea tuturor bărbilor încrustate cu iarbă de mare, care credeau
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Ahmed o pune să plătească taxiul... Intrând în sufragerie, Filip vede o tânără femeie care, întoarsă cu spatele, căuta ceva în sertarului bufetului. Silueta ei, rochia cu bretele și părul roșu îi confirmă toate bănuielile. Ea se întoarse și îi zâmbi. Permiteți-mi să mă prezint, spuse locotenentul, presupun că sunteți fiica doamnei Segal. Ea îi întinse mâna: "Nastia. Mama e foarte mulțumită că stați aici, și eu la fel. Îi e frică noaptea, v-a spus." Nastia avea un ten
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
chirurgie. E patru dimineața. Somnolează până când începe ritualul cotidian: temperatură, tensiune, toaletă. Fără mic dejun deocamdată. Ziua se anunță deosebit de caldă. Brigitte, care a dat de urma ei, aduce un ventilator. Încearcă mai multe poziții, o găsește pe cea bună, zâmbește cu toată albeața dinților. Televizorul nu merge bine. Brigitte caută un tehnician. Furtuna de ieri a provocat câteva stricăciuni, o să le repare. Brigitte pleacă mâine în concediu cu cele două fete ale ei, două adolescente, ale căror fotografii i le
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
culoar, ajunseră la apartamentul șefului de gară. În încăperea spațioasă care servea drept cameră de zi, salon și sufragerie, masa era pusă (cinci tacâmuri) și o fetiță, așezată pe covor, se juca aranjând pietricele pe un carton mare. Se ridică zâmbind: În fine, tată!" Uite, vă aduc musafiri. Domnul locotenent e un prieten al învățătorului tău și cântă la fel de bine la pian ca el la vioară. Unde e mama? Fetița scutură viguros, de sus în jos și de jos în sus
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
se vadă atât de tulburați, se feriră să se uite unii la alții. Constantin, care deținea secretul de a relaxa un grup împietrit într-o tăcere jenată, întrebă glumind: "Ce zici, locotenente, și aici avem sufletul fără trup?" Locotenentul aprobă zâmbind: "Da, și asta mă face să cred că tocmai în cântece există eternitatea sufletului." Dar gândea, cred eu, că partea trupului era foarte puternică, ba chiar prea puternică în cântecul Panaoiotei. Lillișu îi aruncă o privire cu coada ochiului și
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
O să mă răsfăț. N-am băut în viața mea șampanie! "Tocmai de-aia, trebuia să începi odată, zise locotenentul foarte vesel. În sănătatea ta și pentru succesul pedagogiei tale, din care, sper, Nel va trage cel mai mare folos!" Nel zâmbi cu gura până la urechi și ridică paharul, cu un deget de șampanie, în sănătatea iubitului ei învățător. "Acum, adăugă ea cu nerăbdare evidentă, să desfacem pachetele!" Caterina arătă spre două pachete în hârtie argintie, care așteptau pe bufet: "Da, Nicolae
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
se pare. Da, un tratat de prietenie", confirmă cu seriozitate locotenentul. Asta îi și spuneam nevesti-mii, e vremea pactelor și tratatelor, nu voia să mă creadă. " Singura deosebire e că eu voi respecta acest acord în litera și spiritul lui", zâmbi, în pofida tristeții, locotenentul. După ce s-a despărțit de prieteni, a traversat șinele, apoi drumul și a coborât pe plajă. S-a plimbat mult, pe sub un cer fără stele, cu fața biciuită de rafalele de vânt, încărcate de picături sărate. Până când
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
pâine prăjită cu icre negre (era comanda obișnuită, când locotenentul nu se ostenea să formuleze alta). Panaiota traversă sala, într-o aură luminoasă ca o pulbere de aur, luă o sticlă de lichior cu care își aroma prăjiturile și, după ce zâmbi complice spre locotenent, dispăru dincolo de ușa laboratorului ei, unde athanorul maeștrilor bucătari bolborosea scoțând trâmbe de aburi. După trecerea ei ca vântul, o undă mirosind ușor a scorțișoară se răspândi în aerul trăznind a vin al restaurantului. Grigore zâmbi: "Asta
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
după ce zâmbi complice spre locotenent, dispăru dincolo de ușa laboratorului ei, unde athanorul maeștrilor bucătari bolborosea scoțând trâmbe de aburi. După trecerea ei ca vântul, o undă mirosind ușor a scorțișoară se răspândi în aerul trăznind a vin al restaurantului. Grigore zâmbi: "Asta e marea întrecere dintre cele două bucătării, românească și grecească, dar ce zic eu? Între cele trei și chiar patru bucătării, dacă ținem cont și de contribuția nemțească și influența rusească." Locotenentul nu-l asculta decât cu o ureche
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
crescut!.. Nel a avut ideea să-l dea să sugă la pisica Panaiotei, care tocmai fătase o droaie de pisoi și pisica a făcut pe doica cu dragă inimă! își mai aminti șeful de gară. Da, dar era prea mâncăcios, zâmbi Nel, și nu le mai lăsa lapte pisoilor, atunci am început să-l hrănesc cu lingurița. Și s-a obișnuit atât de tare, că, și după ce a ieșit din cutia de pantofi, nu a vrut să-și lipăie laptele din
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
de înțelegere. La sfârșit, le rugă să aștepte și dispăru îndărătul ușii înguste care ducea spre interiorul propriu-zis al internatului. Se așezară și așteptară vorbind încet, intimidate atât de decorul de cazarmă, cât și de primirea bănuitoare a călugăriței, dar zâmbind totuși la gândul că or s-o vadă dintr-o clipă în alta pe Dorina M. năvălind, cu buclișoarele ei negre pe care cozile nu izbuteau să le cumințească. Din când în când, Nel, surâzând toată, își apăsa mâinile pe
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
care, sub pretextul adorației, nu-l lăsau să facă liber nicio mișcare. Silită să se lipească de perete odată cu celelalte fete ca să nu împiedice micul cortegiu, Gabriela omise să-și plece ochii. Privirea ei o întâlni pe a tânărului preot. Zâmbi. I se păru că și el zâmbise înclinându-și imperceptibil capul înainte ca escorta, grăbită să-l conducă în afara zidurilor, să nu-l antreneze în pas de asalt. Cu cartea sub braț, ieși în grădină și se duse să se
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
să facă liber nicio mișcare. Silită să se lipească de perete odată cu celelalte fete ca să nu împiedice micul cortegiu, Gabriela omise să-și plece ochii. Privirea ei o întâlni pe a tânărului preot. Zâmbi. I se păru că și el zâmbise înclinându-și imperceptibil capul înainte ca escorta, grăbită să-l conducă în afara zidurilor, să nu-l antreneze în pas de asalt. Cu cartea sub braț, ieși în grădină și se duse să se așeze deoparte, aproape de zidul înalt care înconjura
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]