24,388 matches
-
până la 1848. Obștea sătească din Apoldu de Jos s-a transformat în timp într-o comunitate de oameni liberi, comunitate exclusivistă care n-a mai permis niciunui membru să se poarte după obiceiul nobililor. Pe teritoriul acestei localități se găsesc izvoare sărate. Comuna Apoldu de Jos este așezată la marginea de sud a Podișului Transilvaniei, la limita sud-estică a Podișului Secașului formând o zonă geografică distinctă cunoscută sub numele de Depresiunea Apold-Miercurea de la poalele Munților Cibinului și străbătută de pârâul Secaș
Apoldu de Jos, Sibiu () [Corola-website/Science/299829_a_301158]
-
vestul Ungariei), Boemia, Moravia și vestul Slovaciei. În plus, dovezile arheologice atestă pentru secolul al II-lea î.Hr. o extindere a populației celtice din Boemia (de unde erau originari a boii) până la valea Kłodzko în Silezia. Prima menționare a boilor în izvoarele istorice a fost făcută în contextul invaziei din 390 î.Hr. a galilor în nordul Italiei. Din cauza acestui eveniment, o parte dintre etruscii din regiunea Padului a emigrat, iar restul s-a amestecat cu populația celtică. După războaie în care au
Boi (trib) () [Corola-website/Science/299850_a_301179]
-
verdict de vinovăție cu circumstanțe atenuante este oferit la 9 septembrie. O nouă nedreptate. În "L'Aurore" din 12 septembrie, Zola explodează: "„Îmi este groază, [...] simt teroarea absolută a omului care vrea să realizeze imposibilul, fluviile să urce înapoi spre izvoare, pământul să se rostogolească sub soare. Iar ceea ce strig este suferința mărinimoasei și nobilei noastre Franțe, este spaima de vidul în care se prăbușește”". Guvernul decide într-un final să îl grațieze pe Dreyfus, din cauza stării sănătății sale. Ultima luptă
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
Din anul 1867, această asociație și-a extins activitatea modificându-și denumirea în „Societatea Centrală Română de Arme, Gimnastică și Dare de Semn”. Cu trecerea anilor, vechiul parc și-a schimbat înfățișarea. Astfel, în anul 1939 a fost amenajat Ștrandul Izvor, mai apoi în 1949 stadionul de fotbal, tabloul fiind completat de arena de tenis (6000 de locuri) - 1975. Treptat au mai apărut și alte construcții, dintre care cea mai importantă pentru desfășurarea activităților sportive a fost „Sala de Jocuri”. După
AFC Progresul București () [Corola-website/Science/299847_a_301176]
-
Iulius Caesar a invadat sudul Angliei în anii 55 î.Hr. și 54 î.Hr., scriind în "Commentarii de Bello Gallico" că populația din Britania de sud era foarte numeroasă și avea multe în comun cu tribul Belgilor, din Țările de Jos. Izvoarele numismatice, precum și opera istoricilor romani târzii, vor furniza numele conducători unor triburilor răzlețe, împreună cu informații despre activitățile lor pe teritoriul ce se numea Britannia. În mod surprinzător, există puține izvoare istorice care descriu Anglia romană. De exemplu, avem doar o
Istoria Angliei () [Corola-website/Science/299895_a_301224]
-
multe în comun cu tribul Belgilor, din Țările de Jos. Izvoarele numismatice, precum și opera istoricilor romani târzii, vor furniza numele conducători unor triburilor răzlețe, împreună cu informații despre activitățile lor pe teritoriul ce se numea Britannia. În mod surprinzător, există puține izvoare istorice care descriu Anglia romană. De exemplu, avem doar o singură frază care prezintă motivele pentru care s-a construit Zidul lui Hadrian. Chiar invazia claudină este bine atestată și Tacit a inclus în istoria lui revolta lui Boudica sau
Istoria Angliei () [Corola-website/Science/299895_a_301224]
-
a obligat pe aceștia să se refugieze și să se stabilească în zona în care se află în prezent localitatea, un loc extrem de propice pentru agricultură și creșterea animalelor. Prima atestare documentară a localității datează din 1302, când apare în izvoare sub denumirea de posessia Galfalva. În documente săsești așezământul este amintit sub denumirea Gallendorf, iar mai târziu în anul 1314 apare sub denumirea de Villa terra Gálfalva, denumit astfel după comitele Gál Gálfalvi. De-a lungul istoriei, domeniul Gálfalva a
Gănești, Mureș () [Corola-website/Science/299938_a_301267]
-
i erau un popor de origine scito-iraniană semnalați în antichitate pe teritoriul Transilvaniei în urmă cu 2.500 de ani. Populație localizată de Herodot (IV;48) la izvoarele râului Maris. Același autor vorbește și de vecinătatea agatîrșilor cu sciții (IV; 100—IV; 125) ceea ce ar presupune situarea în afara arcului carpatic. Este de remarcat că cele două localizări ale lui Herodot provin din perioade diferite; prima relatează situația din
Agatârși () [Corola-website/Science/299950_a_301279]
-
IV, 104) îi apropie de traci, distingând totuși la agatârși unele trăsături aparte, cum ar fi gingășia, bogăția în aur și proprietatea comună asupra femeilor. Numele s-a menținut în tradiția literară antică pînă târziu, în epoca română, cănd unele izvoare îi localizează, pe agatârși, împreună cu alte popoare dispărute la acea vreme (dar menționatee în texte în virtutea tradiției), undeva în spațiul eurasiatic (Dion. Perieg. 310-319; Ptol. Geogr. III, 10 și alții). Că antroponim, numele de Agathyrsos apare în unele inscripții din
Agatârși () [Corola-website/Science/299950_a_301279]
-
în folclorul din acest spațiu geografic ne comunica peste veacuri că locuitorii acestor meleaguri se ocupau cu plugărit, oierit și viticultura. Aristotel (Probl.XIX, 28) menționează că la agatârși legile se cântau, pentru a fi învățate pe dinafară. Poate același izvor a acreditat informația că agatârșii se tatuau, preluată și de textele târzii (Mela ÎI, 10; Servius în Verg., Aen. IV, 146). Scito-agatârșii exploatau materiile din nisipurile aluvionare și zăcămintele de minereuri din zona Roșia Montană.
Agatârși () [Corola-website/Science/299950_a_301279]
-
se consumau urzica, dragaveiul, ștevia, însă alimentul de bază rămânea mămăliga și turta. Hidrografia joacă un rol extrem de important în viața și activitatea oamenilor și este compusă din apele Jiului și Jilțului. Populația era în trecut alimentată cu apă din izvoare, știubeie și fântâni, ca din anul 1975 să se amenajeze o rețea de aducțiune și distribuție a apei, unde au fost racordate 45 de gospodării, 1.400 de apartamente și 31 de agenți economici. Inițial, sate precum Gârbov, Murgești, Stolojani
Turceni () [Corola-website/Science/299956_a_301285]
-
de la vest spre est, paralel cu Ecuatorul. În prezent Amazonul ocupa locul al doilea (ca lungime) și este cel mai mare curs de apă dulce al Terrei datorită a două caracteristici de bază: debitul de apă și suprafața bazinului hidrografic. Izvoarele Amazonului se găsesc în masivul muntos peruan Nevado Mismi, la 175 km de Oceanul Pacific, la 190 km nord-vest de lacul Titicaca și la 110 km nord de orașul peruan Arequipa, găsindu-se pe râul Apurimac, care este afluentul lui Ucayali
Amazon (fluviu) () [Corola-website/Science/299945_a_301274]
-
la 175 km de Oceanul Pacific, la 190 km nord-vest de lacul Titicaca și la 110 km nord de orașul peruan Arequipa, găsindu-se pe râul Apurimac, care este afluentul lui Ucayali, care la rândul său este afluent al Amazonului. Determinarea izvoarelor marelui fluviu a fost stabilită în 1971 de către expediția condusă de Loren McIntyre și confirmată de alte surse, printre care se poate menționa National Geographic. De asemenea, se poate menționa că descoperirea izvoarelor Amazonului se făcea după 471 de ani
Amazon (fluviu) () [Corola-website/Science/299945_a_301274]
-
rândul său este afluent al Amazonului. Determinarea izvoarelor marelui fluviu a fost stabilită în 1971 de către expediția condusă de Loren McIntyre și confirmată de alte surse, printre care se poate menționa National Geographic. De asemenea, se poate menționa că descoperirea izvoarelor Amazonului se făcea după 471 de ani de când spaniolul Vicente Yanez Pinzon descoperise, în 1500, gura fluviului ale cărui ape transformau porțiunea alăturată Oceanului Atlantic într-o "Mar Dolce" („Marea Dulce”). Amazonul propriu-zis începe de la confluența celor doi mari afluenți Ucayali
Amazon (fluviu) () [Corola-website/Science/299945_a_301274]
-
Mulți dintre locuitorii orașului însă, de foarte mulți ani, porniseră în bejanie, temându-se de continua amenințare otomană (Cervenul mai fusese incendiat în două rânduri, la scurte intervale). În special negustorii și meșteșugarii au căutat locuri mai sigure. După unele izvoare, o parte dintre aceștia s-au așezat lângă vechea cetate Sexaginta Prista, denumind noua așezare Ruși (sosiți din cetatea lui Roșu), astăzi Ruse; alții au mers mai departe, la nord de Dunăre, stabilindu-se într-un mic târg de pe râul
Roșiorii de Vede () [Corola-website/Science/299953_a_301282]
-
dac, iar numele geților se păstrează mai ales în sudul Dunării. În Scythia Minor (Dobrogea) au mai domnit trei regi geți: Roles, Dapyx și Zyraxes. După ce românii au ocupat teritoriile tracice din sudul Dunării, geții sud-dunăreni au fost consemnați în izvoarele scrise cu denumirea moesi. În zona geților de la sud de Dunăre (moesi), s-au făcut numeroase descoperiri arheologice, care dezvăluie nivelul deosebit de civilizație a geților. Una dintre aceste descoperiri este despre cunoștințele avansate ale geților, ei efectuând plombe dentare și
Geți () [Corola-website/Science/299936_a_301265]
-
putere în zonă. Tracia a fost cucerita de macedoneni în 341 î.Hr., iar după moartea lui Alexandru cel Mare, generalii săi, diadohii, au purtat războaie pentru supremație, ce au dus la slăbirea și dezmembrarea imperiului macedonean. i sunt consemnați în izvoare prima dată în secolul al VI-lea î.Hr., iar dacii din secolul I î.e.n. Strabon afirmă că geții vorbeau aceeași limbă cu tracii, dar și ca dacii vorbeau aceeași limbă cu geții. Dar, evident, Strabon nu cunoștea el însuși limbile
Geți () [Corola-website/Science/299936_a_301265]
-
cu tracii, dar și ca dacii vorbeau aceeași limbă cu geții. Dar, evident, Strabon nu cunoștea el însuși limbile respective. După el, singura diferență era strict geografică, geții fiind așezați pe cursul inferior al Dunării, spre Pont, iar dacii spre izvoarele Dunării, mai aproape de populațiile germanice. Poziționarea dacilor departe de Grecia și de cetățile din Pont i-au făcut pe scriitorii antici să nu-i cunoască suficient sau să-i ignore. Herodot consemnează date despre geografia teritoriului locuit de geți și
Geți () [Corola-website/Science/299936_a_301265]
-
mai aproape de populațiile germanice. Poziționarea dacilor departe de Grecia și de cetățile din Pont i-au făcut pe scriitorii antici să nu-i cunoască suficient sau să-i ignore. Herodot consemnează date despre geografia teritoriului locuit de geți și daci. Izvoarele târzii, ca Îndreptarul geografic al lui Ptolemeu scris în sec. ÎI și Tabulă Peutingeriana din sec. III-IV oferă ceva informații geografice. Primul izvor consemnează 15 populații tracice de la nord de Dunăre și numele a 44 de localități, cele mai multe terminate în
Geți () [Corola-website/Science/299936_a_301265]
-
cunoască suficient sau să-i ignore. Herodot consemnează date despre geografia teritoriului locuit de geți și daci. Izvoarele târzii, ca Îndreptarul geografic al lui Ptolemeu scris în sec. ÎI și Tabulă Peutingeriana din sec. III-IV oferă ceva informații geografice. Primul izvor consemnează 15 populații tracice de la nord de Dunăre și numele a 44 de localități, cele mai multe terminate în sufixul "dava". Ptomeleu precizează coordonatele geografice ale localităților, însă a luat în calcul o rază a pământului alta decât cea reală. Tabulă Peutingeriana
Geți () [Corola-website/Science/299936_a_301265]
-
care regii daci sunt prezentați ca fiind regi goți. În secolul al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea interesul istoricilor pentru istoria și civilizația tracilor, mai ales ramură nordică, a fost subordonat culturii grecești, deoarece, din lipsă de izvoare (scrise, epigrafice, arheologice), ei i-au considerat pe tracii nordici ca fiind niște barbari, împrumutând de la greci elemente de artă sau religie, cum ar fi cultul lui Dyonisos. În 1880 Grigore Tocilescu schițează o prezentare a Daciei înainte de români, cu ajutorul
Geți () [Corola-website/Science/299936_a_301265]
-
scrise, epigrafice, arheologice), ei i-au considerat pe tracii nordici ca fiind niște barbari, împrumutând de la greci elemente de artă sau religie, cum ar fi cultul lui Dyonisos. În 1880 Grigore Tocilescu schițează o prezentare a Daciei înainte de români, cu ajutorul izvoarelor scrise și epigrafice, dar și cu puținele izvoare arheologice de care dispunea la vremea lui. Însă putem spune că prima sinteză istorică și arheologică de mari proporții despre ramură nordică a tracilor a fost realizată de marele istoric Vasile Pârvan
Geți () [Corola-website/Science/299936_a_301265]
-
tracii nordici ca fiind niște barbari, împrumutând de la greci elemente de artă sau religie, cum ar fi cultul lui Dyonisos. În 1880 Grigore Tocilescu schițează o prezentare a Daciei înainte de români, cu ajutorul izvoarelor scrise și epigrafice, dar și cu puținele izvoare arheologice de care dispunea la vremea lui. Însă putem spune că prima sinteză istorică și arheologică de mari proporții despre ramură nordică a tracilor a fost realizată de marele istoric Vasile Pârvan, în opera să "Getica", apărută în 1926. Eforturile
Geți () [Corola-website/Science/299936_a_301265]
-
cea apuseana, etc. Desigur nu trebuie să trecem cu vederea nici contribuțiile unor oameni de știință străini, precum S. Casson (1926), L. Rey (1921 și 1932) și W. Heurtley (1939). Despre tracii nordici, principala populație ce locuia în spațiul carpato-danubiano-pontic, izvoarele scrise relatează destul de târziu, cele mai vechi referiri ale scriitorilor antici la geografia acestor ținuturi provenind de la Hecateu, Herodot și Tucidide, conținând informații din secolele VI-V i. Hr. Astfel, bazându-ne pe interpretarea surselor antice, putem vorbi până în secolul I
Geți () [Corola-website/Science/299936_a_301265]
-
și trizii, ce locuiau în sudul Dobrogei. Aceste triburi vor mai fi pomenite și în scrierile altor scriitori greci ca făcând parte din neamul geților. În acest nod geții își fac apariția în istoria scrisă. Cele mai importante informații ale izvoarelor scrise grecești ne sunt oferite de către "părintele istoriei" Herodot, care, în lucrarea să intitulată "Istorii", pe lângă o serie de rituri și obiceiuri ale geților și sciților, menționează o serie de hidronime care sunt localizate pe teritoriul locuit de geți : Maris
Geți () [Corola-website/Science/299936_a_301265]