22,289 matches
-
a pierde puterea“ nu este decât sentimentul puterii pervertite, al puterii care s-a răsturnat în chiar esența ei. O putere nu se împlinește decât pierzându-se, după cum nu își ratează esența decât perpetuându-se. Din clipa în care te temi că vei pierde puterea, puterea e deja pierdută în esența ei. În perpetuarea puterii, mecanismul acesteia se blochează. Agentul puterii nu mai este liber pentru proiect, căci însăși perpetuarea puterii a devenit singurul proiect. Libertatea lui a devenit libertatea negativă
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
să apere liniștea lui „aici“; prea firavi pentru el, el poate să ne destrame, neputincioși cum suntem să-l adăpostim până la capăt în noi. Nimeni nu poartă până la capăt povara darului venit de sus. De-abia l-am dobândit și, temându-ne că l-am pierde, am vrea totodată să ne desprindem de el. Iar când lucrul acesta se întâmplă, când oamenii se despart, abia atunci aflăm cât de necuprins cu mintea este vizita unui zeu în viața unui om. A
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
de-a face cu o instanță care întreabă, care judecă și care, dacă e cazul, hotărăște pedeapsa; și cu o instanță care răspunde și care, în consecință, are conștiința răspunderii, a riscului, a vinii, a pedepsei și care deci se teme. Întrebarea și răspunsul poartă de fiecare dată asupra felului în care eu mi-am utilizat libertatea. Aria libertății asupra căreia mi se cere de fiecare dată socoteală, precum și aria răspunderii (direct proporțională cu cea a libertății) sunt diferite de la un
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
lumea?“) - o instanță morală sau una juridică. În toate aceste situații risc să-mi pierd slujba, să-mi atrag mustrarea cuiva, să-mi pierd cinstea, să fiu ocolit, să fiu izolat sau să fiu exclus din comunitate. Și eu mă tem în imediat de aceste lucruri care, toate, au concretețea și evidența lor și care angajează de fiecare dată un aspect bine determinat al libertății mele. În cel de-al doilea caz, instanța care întreabă sunt eu sau, mai degrabă, „conștiința
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
și în teama de judecata extremă. Pentru că există iubirea de libertate, eu pot să triumf, cu vagul meu, asupra a tot ceea ce, prin fiecare determinare a ființei mele, mă fixează și mă face să întârzii în precis. EPILOG Nu ne temem niciodată de vag, ci doar de precis. Îmi imaginez un omuleț care îmbracă o togă și care îmi rostește sentința. Totul aici e precis: judecătorul, vina, sentința. Răspunderea mea este de asemenea precisă, dar e mică, iar consecințele nu sunt
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
în față cu viața noastră sau cu cel care ne-a făcut concesia libertății. Totul aici e vag: judecătorul, vina, sentința. Dar răspunderea aici este maximă, iar consecințele sunt strivitoare. Și totuși aici teama rămâne, la rândul ei, vagă. Ne temem mai mult de judecătorul de cartier decât de Judecătorul Suprem. Suntem gata să riscăm oricând damnarea în locul unei condamnări de câteva luni. Această carte despre limită este o apologie a vagului. Lucruri vagi, poate cele mai vagi, sunt omul, Dumnezeu
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
peras nu este niciodată invocat în relație cu sophrosyne. Altminteri nu am putea înțelege de ce tema platoniciană a asemănării omului cu divinitatea (syngeneia și homoiosis) este una peratologică, deși cuvântul peras nu apare niciodată în acest context. Ambele teme sunt teme ale „încercării limitei“, ale lui peratos peira (neformulate însă nicăieri ca atare), dintre care prima pune în joc principiul static al rămânerii sub limita cunoscută, iar cealaltă un principiu dinamic și transcendent, problema lui nous ca ceea ce se află în
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Există oare vreo cale prin care naționalismul să fie asimilat cu omenirea? Naționalismul, ca și socialismul, capitalismul și fascismul, s-a născut în Europa. De aici și-a făcut el drum în restul lumii. În timpul războiului rece, mulți oameni se temeau de un München nuclear. În zilele noastre există o mai mare "șansă" de pericol din partea unui Sarajevo inadvertent (posibil unul nuclear) din cauza nerecunoașterii identității unei națiuni 11. Dar înainte de a reveni la istoricul-politician naționalist al Europei central-răsăritene, să spunem cîteva
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
a concediat. La întoarcere, Iorga a fost încîntat de schimbările operate de Șeicaru. A aflat de gestul lui Titus Enacovici, căruia i-a mulțumit din inimă; a aflat și de concedierea lui G. Vlădescu-Răcoasa. Intrigile "cercului intim" de care se temea Enacovici au început să-și arate colții. Iorga a reacționat copilărește, refuzînd să se deplaseze pînă la redacție, trimițîndu-și articolele prin curier și cerîndu-i lui Șeicaru indirect, firește să-l reinstaleze în post pe Vlădescu-Răcoasa. Șeicaru a refuzat categoric. În
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
ar fi putut fi conducătorul unei lovituri; mulțimea îl aștepta. Dar l-au așteptat în zadar; departe de a nutri idei revoluționare, Iorga stătea în apartamentul lui, speriat de ceea ce se întîmpla datorită influenței lui. Așa cum își amintea familia, se temea să nu fie chemat să dea socoteală. A fost în cele din urmă chemat la circa de poliție două zile mai tîrziu. A sosit în trăsura lui Alexandru Calimachi. Deși știa că oficialitățile polițienești vor fi impresionate de faptul că
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
nu înseamnă neapărat a prezice lucruri care urmează să se întîmple. Iar atunci cînd Italia a înghițit Albania, Iorga a fost foarte nefericit. Atunci cînd a scris Scurtă istorie a slavilor răsăriteni: Rusia și Polonia (București, 1919), Iorga s-a temut, ca de obicei, că oamenii nu o vor citi. Ar fi păcat dacă n-au făcut-o. Lucrarea aceasta merge pînă la rădăcinile controversei polonoruse, explicînd că, deși rușii și polonezii aparțineau aceluiași neam, drumurile lor s-au despărțit atunci
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
militar, lucrurile au început să se clarifice: statele democrate erau private tocmai datorită remediilor lor împotriva Depresiunii de mijloacele morale și materiale, ca și de voința de a se opune cu hotărîre dictatorilor. Chiar și în Occident, multă lume se temea că nazismul și fascismul ar putea constitui valul viitorului. Dar, din poziția avantajoasă a Europei centrale și de sud-est (ca și din cea a destul de mulți tineri români), cel de al Treilea Reich constituia un val oceanic atît al prezentului
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
își amintește ziaristul) Iorga a coborît binedispus spre zgomotoasa sală de curs68. Dacă Iorga lua în ușor pericolul, soția și fiicele lui (doamna Liliana și Alina) erau terorizate. Și nu numai familia Iorga, chiar și prietenii familiei și servitorii se temeau foarte mult pentru viața lui. Era acum ministru, Președinte al Senatului Corporatist și membru permanent al Noului Consiliu de Coroană Consultativ, cu funcții și răspunderi sporite 69. Prin vara lui 1938, generalul Antonescu și-a dat demisia din guvern, din cauza
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
sau să se stabilească În Vest. Balticii nu erau singurii care refuzau să plece. Numeroși cetățeni sovietici, polonezi, români și iugoslavi preferau să rămână În taberele temporare din Germania decât să se Întoarcă În țările de origine. Cetățenii sovietici se temeau pe bună dreptate de tipicele represalii Împotriva oricui stătuse În Vest (chiar dacă fusese ținut Într-un lagăr). Balticii, ucrainenii, croații și alții ezitau să se Întoarcă În state aflate acum, oficial sau de facto, sub control comunist: reticența lor era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sau un câștig material. și sub stăpânirea sovietică (mai ales În estul Poloniei, Între 1939 și 1941), Încurajarea informatorilor În stil iacobin și obiceiul revoluționar (francez) de a pune la Îndoială loialitatea altora au Înflorit nestingherite. Pe scurt, toată lumea se temea de toată lumea - și pe bună dreptate. Pe fondul unei suspiciuni generale, oamenii se grăbeau să-i denunțe pe ceilalți pentru presupuse abateri sau avantaje ilicite. Autoritățile nu ofereau protecție; cei aflați la putere nesocoteau ei Înșiși legea. Pentru mulți europeni
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sau se culcaseră cu invadatorii, care trecuseră de partea naziștilor sau a fasciștilor, care urmăriseră din oportunism avantaje politice și economice, profitând de război. Uneori, ei reprezentau o minoritate națională, religioasă sau lingvistică și, ca atare, erau deja disprețuiți sau temuți din alte motive. Deși „colaboraționismul” nu exista ca delict, neavând o definiție legală și o pedeapsă corespunzătoare, colaboraționiștii puteau fi acuzați În mod plauzibil de trădare, o infracțiune reală, comportând sancțiuni destul de severe. Pedepsirea colaboraționiștilor (reali și imaginari) a Început
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Partidul Comunist Francez. În Italia, cifra atingea 2.250.000, fiind mai mare decât În Polonia sau Iugoslavia. Chiar În Danemarca și Norvegia, un alegător din opt a fost inițial sedus de alternativa comunistă. În vestul Germaniei, autoritățile aliate se temeau că nostalgia pentru zilele bune ale nazismului și reacția stârnită de programele de denazificare, penuria de alimente și epidemia de infracțiuni minore i-ar putea favoriza pe sovietici sau neonaziști. Din fericire pentru statele occidentale, În primăvara anului 1947 partidele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
capacitate și ocupate cu sarcini administrative. Restul fuseseră repatriate și demobilizate, spre satisfacția alegătorilor americani (dintre care numai 7% considerau, În octombrie 1945, situația externă mai importantă decât problemele de acasă), dar spre nemulțumirea aliaților europeni ai Statelor Unite, care se temeau de o revenire a izolaționismului interbelic. și nu se Înșelau foarte tare: așa cum știau deja britanicii, după 1945, strategia americană În cazul unei invazii sovietice a vestului Europei consta În retragerea imediată spre baze periferice din Spania, Orientul Mijlociu și Marea Britanie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
al hegemoniei sovietice avea să fie ridicat. Dar britanicii erau oricum sceptici În privința progresului regiunii: ministrul de Externe Ernest Bevin Îi spunea omologului Byrnes: „În țările astea, un rând de șarlatani se va schimba cu altul”. Lucrul de care se temeau cu adevărat britanicii nu era faptul că URSS va controla estul Europei (un fait accompli Înainte de sfârșitul anului 1944), ci că ar putea atrage pe orbita sa o Germanie frântă și plină de resentimente, punând stăpânire pe Întregul continent. Pentru ca
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În cuvintele ambasadorului american William Clayton, un observator empatic de altfel, „speranța englezilor că vor reuși cumva, cu ajutorul nostru, să salveze Imperiul Britanic și să rămână În fruntea lui atârnă de un fir de păr”. În aceste circumstanțe, britanicii se temeau nu atât de un atac sovietic - politica britanică era construită pe ipoteza că agresiunea sovietică putea lua orice formă În afară de război -, cât de o retragere americană. O facțiune din Partidul Laburist aflat la putere s-ar fi bucurat să-i
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
francezi Înțelegeau perfect ce s-a abătut asupra țării lor. La o săptămână după eliberarea Parisului În 1944, un document oficial francez consemna: „Dacă, În generația următoare, Franța va fi supusă la un al treilea asalt, avem motive să ne temem că... se va nărui pentru totdeauna”. Dar aceste declarații nu erau făcute publice. Oficial, politicienii francezi de după război insistau ca țara lor să fie recunoscută ca membră a coaliției victorioase: o putere mondială cu același statut ca și celelalte. Iluzie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
deja, la 23 mai, să includă reprezentanți germani În Consiliul Economic al Bi-zonei, devenit astfel embrionul viitorului guvern vest-german. Mai departe, situația a evoluat rapid. Nici una dintre părți nu a mai căutat sau oferit concesii: americanii și britanicii, care se temuseră multă vreme de o pace ruso-germană separată și de aceea toleraseră amânări și compromisuri, au Încetat să mai ia În considerație această ipoteză improbabilă. În august au luat decizia unilaterală de a permite creșterea producției În Bi-zonă (suscitând un val
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
patru zile mai târziu Statele Unite au recunoscut oficial guvernul de la Sofia. În 96 de ore, Petkov a fost executat, sentința nefiind pronunțată până la comunicatul oficial american. După asasinatul juridic al lui Petkov, comuniștii bulgari nu mai aveau de ce să se teamă. Armata Roșie era de partea lor, Împotriva partidelor „burgheze”. După cum declara generalul sovietic Biriuzov, „nu aveam dreptul să stăm cu mâinile În sân când poporul bulgar lupta să strivească năpârca”. Dacă În Bulgaria partidul profita de o rusofilie străveche 1
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
atacurile asupra lui Tito și a discipolilor săi au coincis cu apogeul cultului stalinist al personalității, cu epurările și procesele exemplare din anii următori. Fiindcă nu Încape Îndoială că Stalin vedea Într-adevăr În Tito o amenințare și un obstacol, temându-se de influența-i corozivă asupra loialității și obedienței altor partide și regimuri comuniste. Kominformul bătea monedă, În ziarele și publicațiile sale, pe „ascuțirea luptei de clasă În tranziția de la capitalism la socialism” și pe „rolul conducător” al Partidului, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Kremlin În acei ani. Nu că represiunea postbelică din Uniunea Sovietică n-ar fi fost și ea generalizată: așa cum expunerea rușilor la influența vestică În anii 1813-1815 a precipitat, se pare, revolta decembristă din 1825, contactele din timpul războiului, se temea Stalin, puteau da naștere la contaminări și proteste. Orice soldat sau cetățean sovietic care supraviețuise Încarcerării sau ocupației naziste era suspect. Când Prezidiul Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice a promulgat, În 1949, o lege ce-i pedepsea pe soldații care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]