23,608 matches
-
Dar fata venită să împrumute acul de cusut avea alte griji decât să exerseze franceza. Nu se așeză pe micul fotoliu decât cu vârful feselor, înghiți iute câteva delicatese, făcu să dispară altele în buzunar și nu întârzie să ceară, zâmbind cu o nuanță de părere de rău, permisiunea de a pleca: teme, scrisori de scris, o eventuală dorință de a se reculege în capelă, totul era bun ca să scurteze vizita. Doamna Dunin se ridică să caute în dulap o adorabilă
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
primi mesajul fără dificultate. Se născuse o nouă metodă de comunicare, fără fraze, fără balast inutil, bazată pe vorbe esențiale. Convorbirea s-a prelungit, și-au dat întâlnire pentru a doua zi. Om din topor, chinuit de fantome insesizabile, Arcadi zâmbea rareori; avea părul blond, o față luminoasă și un obraz rotund, peste care tremura mereu câte o umbră. Nu ți l-ai mai fi putut închipui fără chitară, ca și pe Orfeu fără liră; de cum simțea urcând în el o
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
prelungea și din alte motive. Seara, când cădea pe pat epuizată, privirea i se oprea pe o fotografie a tatălui ei. I-o făcuse chiar ea, cu câteva săptămâni în urmă, în ajunul plecării la Leningrad. El se căznea să zâmbească, așa cum îi cerea ea, fotografa, mai grijulie să cadreze bine decât să-și privească modelul, dar ochii lui exprimau o tristețe care se dovedea acum premonitorie. În fotografie, el știa că despărțirea va fi definitivă. Preocupată să conserve tehnic amintirea
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
separat. Chelnerul, un dolofan jovial, destupă o sticlă, privindu-i insistent pe cei doi clienți care, după părerea lui, aveau chipuri ciudate. Puse cu un zgomot sec sticla în mijlocul mesei, la egală distanță de unul și de celălalt, și le zâmbi familiar: "Vinul e tras, trebuie doar băut." Rămăseseră singuri. Diferiți unul de altul și înjugați laolaltă. Ahile a fost primul care, nerăbdător, a tras de lanțul care îi lega de povara lor. Era la curent cu ceea ce mâzgălea rivalul lui
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
pereți de marmură falsă, străbătută de curenți înghețați, ar putea să jure că e holul cel mare al Universității București. O fată, care seamănă a țărăncuță nubilă, se desprinde din grupul care se ține la o distanță rezonabilă și îi zâmbește, oarecum confuză. Tresare: albastrul? Ochii fetei emit un albastru de toporaș, de o asemenea forță, încât bereta roșie ar păli pusă alături de el. Acest albastru îl proiectase în spațiu! Din fericire. De data asta, nimic nu mișcă. Albastrul de toporaș
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
măsură. El își accentuează caracterul ex cathedra al interogatoriului: "Și cum te numești?" "Kovalski." Cântărește sonoritatea numelui: "Kovalski, Kovalski.." Fata explică: "Suntem polonezi. Nu e tocmai momentul să fii polonez, dar, în fine..." "Și prenumele?" "Maria-Tereza." "Nume de împărăteasă!" Ea zâmbește modest sub bereta albastră. Între timp, vestitorii primăverii și-au făcut efectul. Nu mai ninge, soarele strălucește. Fata se oprește, trebuie să ia autobuzul. "Mai întâi, hai să mergem undeva să facem rost de mărunțiș, Maria-Tereza." "Ei, nu..." "Ba da
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
care nimic nu-l desemnează ca având relații privilegiate cu speța artiștilor și intelectualilor și e destul de departe de Universitate. Îi propune să intre ca să ia un pahar. Or să facă totodată rost de mărunțiș. Fata se supune docilă. Pesemne, zâmbind pe sub beretă; pesemne, obosită de plimbarea pe sub burdufurile găurite ale norilor de unde scapă iar fulgi mari, înghețați. Pereții sălii povestesc, în lumina celor mai recente descoperiri făcute de istoricii noștri, epopeea națională, din negura vremurilor până în zilele noastre. În acest
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
față destul de frumoasă, care lasă să se întrevadă, ca în filigran, masca bătrânului ce va fi într-o zi, nu foarte depărtată, când echilibrul subtil dintre trăsăturile bărbătești și ridurile propriu-zise se va rupe. Dar încă nu a ajuns acolo, zâmbește convins că "tinerele generații" nu văd în el decât un camarad cu ceva mai multă experiență și îl "înțeleg". Căutându-și cheia în buzunar, găsește moneda dată de chelner. La dracu, și Maria-Tereza? A uitat să-i dea moneda înapoi
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
bun simț, obijnuiți să se manifeste cu vorbe și gesturi jignitoare atunci când biata mamă nu-și permitea în situația ei dreptul la o replică pe măsură. Cu toate acestea și multe altele, mai puțin știute, mama reușea să ne mai zâmbească, așa cum știa numai ea, însă ceva se schimbase în zâmbetul ei. Acea lumină caldă din ochii ei dispăruse, acum era doar o expresie maternă din care izvora grija, poate chiar exagerată pentru copiii ei. În toamna anului 1941, eram pe cale
PE URMELE UNUI REFUGIU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Moruzea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1691]
-
și ochii contemplativi ai scriitorului mirat se opresc asupra universului de esență sacro-cosmică din care Luna iese umbrită sau luminoasă, eclipsată sau clară, ca un diamant rece sau cu razele trimise spre a mângâia și încuraja îndrăgostiții. Are puterea să zâmbească când e veselă, aninată deasupra muntelui, codrului și râului limpede. În răcoarea cerului de primăvară scriitorul simte doar freamătul slab al nopții cu Lună. Lumina palidă cade peste tot ce-i în jur și conferă poezie până și celor mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
am explica faptul că unii dintre noi sunt acceptați cu plăcere iar prezența altora provoacă ofilirea lor? Cercetările botanice ne uluiesc de-a dreptul: plantele se pot orienta în timp, pot deosebi culorile, unele flori își deschid petalele și parcă zâmbesc la auzul muzicii odihnitoare, repede și le închid la cea zgomotoasă, apoi plantele recunosc amenințările, tremură de frică și pornesc adevărate războaie chimice. Un exemplu: planta cartof, atacată de gândacul de Colorado, emite substanțe mirositoare care atrag ploșnița, insectă care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
și până acolo am mers în vagoane de marfă săptămâni întregi (aveau prioritate alte trenuri), în aglomerație, zgomot și frig, cu sufletele înspăimântate de necunoscut. În orașele mari eram așteptați pe peron de doamne de la Crucea Roșie care ne ofereau, zâmbind, tăvi cu felii de cozonac și ceai. Eu coboram din vagon înțepenită de frig și dezorientată. Eram un copil care se bucura o clipă că i se încălzeau degetele pe cana fierbinte și mă însuflețeam la gândul că acolo unde
UN COPIL TRECÂND PRUTUL. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Taisia Nicolau () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1695]
-
cît și din cea a lui King, care ar folosi filosofiile și strategiile ambilor de schimbare socială în diferite contexte. El atrage atenția asupra fotografiei de pe peretele pizzeriei în timp ce aceasta arde: "Malcolm X și Dr. King își strîng mîinile și zîmbesc. Așa că, atunci cînd i-am ales, imaginea celor doi nu a fost o chestiune gen ori-ori, oricum, nu pentru mine, nu a fost doar o alegere a tacticii. Cred că ei au fost doi oameni care au ales căi diferite
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
lumină: "o fereastră spre o altă lume, care finalmente nu se adresează nimănui, livrîndu-și cu indiferență imaginile, indiferentă la propriul său mesaj"; un semn de ieșire de pe autostradă apare ca un "semn al destinului". O remarcă memorabilă, americanii care îi zîmbesc înseamnă "Zîmbetul imunității, zîmbetul publicității: "aceasta este o țară bună. Și eu sînt bun. Noi sîntem cei mai buni". Este zîmbetul președintelui Reagan o culme a sentimentului automulțumirii care caracterizează întreaga națiune americană... Zîmbește și ceilalți îți vor zîmbi la
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
O remarcă memorabilă, americanii care îi zîmbesc înseamnă "Zîmbetul imunității, zîmbetul publicității: "aceasta este o țară bună. Și eu sînt bun. Noi sîntem cei mai buni". Este zîmbetul președintelui Reagan o culme a sentimentului automulțumirii care caracterizează întreaga națiune americană... Zîmbește și ceilalți îți vor zîmbi la rîndul lor. Zîmbește ca să arăți cît de transparent, cît de cinstit ești. Dacă nu ai nimic de spus, zîmbește. Mai presus de orice, nu ascunde că nu ai nimic de spus, și nici că
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
îi zîmbesc înseamnă "Zîmbetul imunității, zîmbetul publicității: "aceasta este o țară bună. Și eu sînt bun. Noi sîntem cei mai buni". Este zîmbetul președintelui Reagan o culme a sentimentului automulțumirii care caracterizează întreaga națiune americană... Zîmbește și ceilalți îți vor zîmbi la rîndul lor. Zîmbește ca să arăți cît de transparent, cît de cinstit ești. Dacă nu ai nimic de spus, zîmbește. Mai presus de orice, nu ascunde că nu ai nimic de spus, și nici că ești cu desăvîrșire indiferent față de
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
imunității, zîmbetul publicității: "aceasta este o țară bună. Și eu sînt bun. Noi sîntem cei mai buni". Este zîmbetul președintelui Reagan o culme a sentimentului automulțumirii care caracterizează întreaga națiune americană... Zîmbește și ceilalți îți vor zîmbi la rîndul lor. Zîmbește ca să arăți cît de transparent, cît de cinstit ești. Dacă nu ai nimic de spus, zîmbește. Mai presus de orice, nu ascunde că nu ai nimic de spus, și nici că ești cu desăvîrșire indiferent față de ceilalți. Îngăduie acestei profunde
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
buni". Este zîmbetul președintelui Reagan o culme a sentimentului automulțumirii care caracterizează întreaga națiune americană... Zîmbește și ceilalți îți vor zîmbi la rîndul lor. Zîmbește ca să arăți cît de transparent, cît de cinstit ești. Dacă nu ai nimic de spus, zîmbește. Mai presus de orice, nu ascunde că nu ai nimic de spus, și nici că ești cu desăvîrșire indiferent față de ceilalți. Îngăduie acestei profunde indiferențe, acestui vid să strălucească în mod spontan în zîmbetul tău. Oferă această indiferență și acest
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
nici că ești cu desăvîrșire indiferent față de ceilalți. Îngăduie acestei profunde indiferențe, acestui vid să strălucească în mod spontan în zîmbetul tău. Oferă această indiferență și acest vid semenilor tăi, luminează-ți fața cu gradul zero al bucuriei și plăcerii. Zîmbește, zîmbește continuu... Se prea poate ca americanii să nu aibă personalitate, dar au o dantură cu adevărat minunată." Într-un amestec de science-fiction apocaliptic și de semiologie obsesivă, Baudrillard vede peste tot semne ale sfîrșitului lumii, inclusiv în Maratonul New
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
că ești cu desăvîrșire indiferent față de ceilalți. Îngăduie acestei profunde indiferențe, acestui vid să strălucească în mod spontan în zîmbetul tău. Oferă această indiferență și acest vid semenilor tăi, luminează-ți fața cu gradul zero al bucuriei și plăcerii. Zîmbește, zîmbește continuu... Se prea poate ca americanii să nu aibă personalitate, dar au o dantură cu adevărat minunată." Într-un amestec de science-fiction apocaliptic și de semiologie obsesivă, Baudrillard vede peste tot semne ale sfîrșitului lumii, inclusiv în Maratonul New Yorkului
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
un adevărat martir. Ce nu face omul pentru o femeie iubită! Toate audițiile și le încheia Ionică cu următoarele salutări în limbile franceză și română: Je vous aime, je vous adore, Que prétendez-vous encore? Să trăiți, conașilor! Întotdeauna blând și zâmbind, niciodată supărat sau încruntat, deși era bolnav, dezbrăcat și sărac lipit, îl întâlneai vara peste tot pe bietul Ionică. Figură foarte populară a Bucureștilor, iarna era adăpostit la mânăstirea Viforâta din Dâmbovița, în primăvară i se dedea drumul și pornea
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]
-
răspundea cu glume, dar întotdeauna da importanță faptelor. Sub regimul lui Lascăr Catargiu de la 1871 se găseau câteodată, dimineața, petece de hârtie pe zidurile Palatului, cu inscripția „Casă de închiriat“. Odată, aducându-i-se faptul la cunoștință, Domnitorul a spus zâmbind: — Da, se poate, dar tot pentru un neamț. La Galați, făcându-se alegeri comunale, se petrec scandaluri mari, bătăi groaznice, iar șefii opoziției sunt arestați. La București, toate faptele acestea produc mare agitație. Presa de opoziție din București merge la
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]
-
puțin! Da...nici o problemă! Am răspuns în aproape automat. * * * După un timp, ce parcă n-ar fi trecut niciodată, a sosit și momentul când am primit aproape ceremonios permisiunea pentru intrarea în purgatoriu. Am dăruit omului cartea. Mi-a mulțumit zâmbind. Părea surprins, chiar nu-i venea să creadă... Ne-am despărțit după câteva replici de mulțumire reciprocă și după o strângere cordială de mâini. A fost plăcut surprins, mi-a mulțumit...! Pe chipul său se citea bucuria copilului care își
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
vinovat cu ceva. Cealaltă tăcea pământ. Doamna Mari părăsise subtil mica încăpere și asista de undeva din penumbră la scena unde și eu eram martor sau chiar un personaj de prim plan. Când am întors capul spre ea mi-a zâmbit cu oarece subînțeles și a continuat să își vadă de îndatoririle de serviciu, rezervându-și dreptul de a trage cu urechea la tot ce se vorbea...ce se țipa. Mă aștepta pentru a mă conduce la locul unde trebuia să
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
putere exteriorul zidurilor. Ajunși în fața salonului 5 doamna Mariana îmi făcu recomandarea de a lăsa geanta jos și de a aștepta acolo. S-a făcut nevăzută... În cabinetul asistentelor unde nu a găsit pe nimeni... Două colege infirmiere o întâmpinară zâmbind: ,, Nu e nimeni aici, nu e...Vera (spuseră șoptit), e în salonul 6 face o injecție și dă pastile unor bolnavi.’’ Da, am sosit în jurul orei 12 pe palierul unde se aflau saloanele cu pacienți arondați doamnei doctor care mă
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]