22,441 matches
-
cere un verdict aspru și drept. Rezoluția organizațiilor rezistenței cehoslovace, cerând o pedeapsă severă pentru părintele Jozef Tiso (noiembrie 1946) Pentru ca guvernele Europei eliberate să fie legitime, să poată invoca autoritatea unor state adecvat constituite, trebuiau mai Întâi să se confrunte cu moștenirea regimurilor discreditate din timpul războiului. Naziștii și aliații lor fuseseră Învinși, dar acest lucru era, evident, insuficient, având În vedere gravitatea crimelor comise. Dacă legitimitatea guvernelor postbelice se baza doar pe victoria militară asupra fascismului, cu ce erau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai târziu, el sugera Într-un raport al Biroului Executiv că problema reală nu era comunismul, decât poate indirect. Angoasa europeană era provocată de efectele războiului și de ceea ce Kennan diagnostica drept „epuizare fizică și morală”. Obstacolele cu care se confrunta continentul păreau de netrecut acum, când se risipiseră primul val de speranță și avântul reconstrucției postbelice. Hamilton Fish, redactor la Foreign Affairs (prestigios jurnal ce reflecta vederile oficiale americane În politica externă), Își rezuma astfel impresiile asupra Europei În iulie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
foarte tare: așa cum știau deja britanicii, după 1945, strategia americană În cazul unei invazii sovietice a vestului Europei consta În retragerea imediată spre baze periferice din Spania, Orientul Mijlociu și Marea Britanie. Dar În timp ce reduceau angajamentul militar În Europa, diplomații americani se confruntau cu realități mai complexe. Același secretar de stat Byrnes, care se baza inițial pe acordurile din timpul războiului și pe buna-credință sovietică, ținea la Stuttgart, la 6 septembrie 1946, o cuvântare menită să liniștească publicul german: „Câtă vreme e nevoie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de autonomie a fost redus dezastruos de război și de Înfrângerea Germaniei. Când am acceptat acea responsabilitate, nu aveam un program de reabilitare economică a zonei noastre, preferând să lăsăm acest lucru În sarcina aranjamentelor ulterioare, convenite la nivel internațional”. Confruntat cu această dilemă și cu nemulțumirea crescândă a nemților, care Își vedeau uzinele și echipamentele dezmembrate și expediate În Est, guvernatorul militar american, generalul Clay, a luat În mai 1946 decizia unilaterală de a suspenda plata reparațiilor din zona americană
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
succes. Propulsați de victorie, comuniștii lui Tito n-au avut nevoie de o coaliție asemenea celor din teritoriile est-europene eliberate și au purces de Îndată la distrugerea tuturor adversarilor lor. La primele alegeri postbelice, În noiembrie 1945, alegătorii s-au confruntat cu următoarea „alternativă”: Frontul Popular al lui Tito sau o urnă intitulată simplu „Opoziția”. În ianuarie 1946, Partidul Comunist din Iugoslavia a introdus o Constituție calchiată după cea sovietică. Tito a continuat cu arestări În masă, Încarcerarea și execuția oponenților
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu o singură economie și o monedă unică. Viziunea lui Pucheu (Împărtășită de Albert Speer și mulți alții) era o versiune contemporană sub auspicii hitleriste a Sistemului Continental napoleonian și atrăgea o generație Întreagă de birocrați și tehnicieni care se confruntaseră cu dificultatea de a elabora politici economice În anii ’30. Aceste concepții erau cu atât mai tentante cu cât se prezentau ca izvorând din interesul comun paneuropean, și nu ca proiecții particulare ale unor interese naționale distincte. Erau „europene”, și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a desfășurat pe cele mai bune terenuri arabile ale Uniunii Sovietice, iar sute de mii de cai, vaci, porci și alte animale au fost ucise. Ucraina, care nu-și revenise Încă după foametea deliberată, punitivă, din anii ’30, s-a confruntat cu o alta, neplanificată, În iarna și primăvara 1946-1947. Anii de război au Însemnat și semimilitarizarea durabilă a vieții sovietice. Economia centralizată și producția susținută de tancuri, arme și avioane au transformat URSS Într-o mașină de război surprinzător de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
bun” În trecutul german: antifascistă, progresivă, luminată. Mulți intelectuali și artiști au fost tentați să treacă de partea Zonei Sovietice și a succesoarei sale, Republica Democrată Germană. În contrast cu Republica Federală de la Bonn, parțial denazificată și prea puțin dispusă să se confrunte cu trecutul recent, Germania de Est se putea mândri că e antinazistă. Autoritățile comuniste protejau istoricii, dramaturgii sau regizorii care voiau să reamintească publicului de crimele „celeilalte” Germanii - câtă vreme respectau anumite tabuuri. Dintre relicvele Republicii de la Weimar, talente importante
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
umbra lui Benedetto Croce. Amestecul crocean de idealism hegelian În filosofie și liberalism de secol al XIX-lea În politică funcționase ca reper etic pentru o Întreagă generație de intelectuali antifasciști, dar părea insuficient În circumstanțele de după război. Italienii se confruntau cu o alternativă brutală: clericalism politizat - alianța dintre Vaticanul conservator (sub Pius al XII-lea) și creștin-democrații sprijiniți de SUA - sau politică marxistă. PCI se diferenția de celelalte partide comuniste, din Est și din Vest, printr-o trăsătură aparte. De la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a atins efectivele partidului italian omolog, numărând la apogeu 800.000 de membri, În anii imediat următori războiului PCF a avut chiar mai mult succes În alegeri, obținând 26% din voturi În 1946. și, spre deosebire de italieni, comuniștii francezi nu se confruntau cu un partid catolic de centru-dreapta. În schimb, Partidul Socialist Francez, familiarizat cu tacticile comuniste interbelice, nu s-a aliniat fără discernământ comuniștilor Încă din primele etape ale Războiului Rece (deși o parte dintre membri doreau acest lucru). Așa se
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
menținute legăturile destul de Încordate ale Spaniei postbelice cu comunitatea internațională și cu „Vestul”?), de aceea i-a acordat toate prerogativele necesare pentru a recrea În Spania modernă spiritul de cruciadă al vechiului regim. În restul Europei Occidentale, Biserica Catolică se confrunta cu forțe concurente și ostile care revendicau simpatia maselor. Dar chiar și Într-o țară ca Olanda structurile catolice se simțeau suficient de puternice pentru a-i excomunica pe cei care au votat cu oponenții lor, laburiștii, În primele alegeri
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și piețele au fost Împărțite În două și orice comunicație de-a latul orașului a fost urmărită Îndeaproape sau suspendată. Era Zidul Berlinului. Oficial, Occidentul era oripilat. Timp de trei zile, În octombrie 1961, tancurile americane și sovietice s-au confruntat la punctul de trecere dintre zonele lor respective - una din ultimele legături rămase Între acestea -, În timp ce autoritățile est-germane testau voința puterilor vestice de a-și reafirma dreptul de acces În zona estică, potrivit acordului inițial dintre cele patru puteri. În fața
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
octombrie, Kennedy Își informa consilierii cei mai apropiați: „Nu cred că avem de ales... nu e vorba numai de Cuba, ci și de Berlin. și, fiindcă suntem conștienți de importanța Berlinului În Europa și de importanța aliaților pentru noi, ne confruntăm În clipa de față cu o dilemă. Altfel, răspunsul ar fi simplu”. Cu trei zile Înainte, când Începuse criza cubaneză, secreatrul de stat Dean Rusk Își rezuma astfel părerea despre acțiunea sovieticilor: „Cred că Berlinul are un rol major În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din nou: Partidul Popular a câștigat cu un plus de 64.000 de voturi dintr-un total de patru milioane și un sfert. Aceste diferențe mărunte aminteau de alegerile la fel de strânse din Republica interbelică. Austria catolică și Austria socialistă se confruntau din nou cu riscul ca parlamentarismul să degenereze Într-un război civil al culturilor politice. Chiar cu ajutorul unui terț - liberalii, care depindeau În mod stânjenitor de votul ex-naziștilor și a căror popularitate scădea oricum cu fiecare scrutin -, nici unul dintre partidele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
roadele acesteia) cu catolicii. Echilibrul politic postbelic al țărilor de Jos s-a născut exact din această combinație specifică Între comunități culturale autonome și partide reformiste de centru-stânga și centru-dreapta. Dar nu a fost mereu așa: Belgia mai ales se confruntase cu un val de violență politică În anii ’30, când separatiștii flamanzi și fasciștii rexiști ai lui Léon Degrelle puseseră În pericol regimul parlamentar; În anii ’60 avea să traverseze o perioadă și mai turbulentă de conflict intercomunitar. Însă vechile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
că Marea Britanie nu mai putea menține o prezență colonială globală. După cum se văzuse În mod clar, țara nu avea resursele economice și militare necesare, iar În urma unei demonstrații atât de concrete a limitelor britanice, ea se putea aștepta să se confrunte cu cereri tot mai numeroase de independență. După o pauză de un deceniu, În care doar Sudanul (În 1956) și Malaysia (În 1957) rupseseră legăturile cu Marea Britanie, țara a intrat Într-o fază accelerată de decolonizare, Îndeosebi În Africa. Coasta
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de radio. De data aceasta, el anunța că guvernul său se va baza de acum Înainte pe „cooperarea democratică Între partidele din coaliție, la fel ca În 1945”. Cu alte cuvinte, Nagy forma un guvern multipartit. Departe de a se confrunta cu opoziția, Nagy Își baza acum tot mai mult autoritatea pe Însăși mișcarea populară. În propoziția finală a discursului său, exaltând Ungaria „liberă, democratică și independentă”, el a mers până la a omite, pentru prima oară, compromisul adjectiv „socialistă”. În același
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
spre următorii 40%, În timp ce ultimii 50% s-au ales cu mai nimic, În ciuda ameliorării de ansamblu a siguranței și bunăstării. Orice bilanț al erei statului asistențial În Occident este alterat inevitabil de faptul că știm cu ce probleme s-a confruntat sistemul În deceniile următoare. Azi e ușor de constatat că o inițiativă precum Legea reformei asigurărilor sociale din RFG (1957), care le garanta lucrătorilor o pensie În funcție de salariul avut În momentul pensionării și indexări ulterioare În funcție de costul vieții, avea să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
local al problemelor care au declanșat evenimentele din mai și să nu ne lăsăm Înșelați de programele ambițioase și de vocabularul puternic ideologizat din săptămânile următoare. Studenții care au ocupat Sorbona și care apoi au Înălțat baricade și s-au confruntat cu poliția, mai ales În nopțile de 10 spre 11 mai și 24 spre 25 mai, erau conduși de reprezentanți ai Tineretului Comunist Revoluționar (troțkist), precum și de lideri ai ligilor studențești. Însă retorica marxistă aferentă disimulează un spirit profund anarhist
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au identificat primii noile surse de nemulțumire În sectorul industrial și le-au inclus În agenda lor. Mai mult, universitățile ofereau chiar ele o analogie irezistibilă. și acolo, o forță de muncă nouă și neorganizată (afluxul inedit de studenți) se confrunta cu anumite condiții de viață și muncă inacceptabile. și acolo, o veche elită avea puteri neîngrădite asupra maselor, cărora le impunea teme, examene, note și sancțiuni la discreție. Din această perspectivă, administrația, sindicatele și alte organizații profesionale din școli și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din RSS Ucraineană, Petro șelest, se plângea că exemplul cehoslovac e molipsitor: zvonurile de la Praga afectau negativ starea tineretului ucrainean, raporta el. Liderii polonez și est-german le-au făcut reproșuri similare colegilor sovietici la Întâlnirea din Dresda În aceeași lună (confruntându-se cu tulburări la el acasă, Gomu³ka era foarte enervat de criticile formulate public În Praga la adresa antisemitismului polonez). Fără știrea Pragăi, șeful KGB Iuri Andropov afirma deja că ar putea fi nevoie de „măsuri militare concrete”, iar În aprilie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de 6,4%; Între 1973 și 1979 a fost În medie de 11,9%. Această cifră medie camuflează variații naționale importante: dacă rata inflației vest-germane s-a menținut Între 1973 și 1979 la un docil 4,7%, Suedia s-a confruntat cu o inflație de două ori mai mare. În acei ani, prețurile franceze au crescut În medie cu 10,7% pe an. În Italia, rata medie a inflației era de 16,1%, iar În Spania peste 18%. Media britanică era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Însoțite de deflație: căderi precipitate ale prețurilor și salariilor, provocate, după părerea observatorilor, de valute excesiv de rigide și cheltuieli cronic scăzute, din partea guvernelor și cetățenilor deopotrivă. Dar În Europa anilor ’70 modelul convențional nu mai părea valabil. Europa Occidentală se confrunta acum cu un fenomen inedit, botezat neelegant stagflație: inflație a prețurilor și salariilor, concomitent cu o scădere economică. Retrospectiv, efectul e mai puțin surprinzător decât a părut pe moment. Marea migrație europeană a surplusului de forță de muncă din agricultură
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lansată de Kenedy la jumătatea anilor ’60 adusese deja tarifele industriale la un minimum istoric. Dimpotrivă, acum exista riscul ca o presiune locală tot mai mare să reimpună protecția, În defavoarea competiției. Un element În plus complica dilemele cu care se confruntau În anii ’70 factorii de decizie. Criza economică, oricât de circumstanțiale și conjuncturale vor fi fost elementele care au declanșat-o, coincidea cu o transformare de amploare pe care guvernele nu o puteau stopa. În cursul unei singure generații, Europa de Vest
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
trecut, când un guvern apela la strategia „valutei forte”, aderând la etalonul aur sau coborând ratele dobânzii, el trebuia să răspundă În fața electoratului. Dar În circumstanțele de la sfârșitul anilor ’70 un guvern din Londra (sau Stockholm sau Roma) care se confrunta cu șomaj cronic, industrii falimentare sau salarii afectate de inflație, putea să ridice din umeri și să se dezvinovățească arătând cu degetul termenii unui Împrumut FMI sau rigorile ratelor de schimb intraeuropene prestabilite. O astfel de manevră prezenta atât avantaje
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]