23,608 matches
-
aspre, pentru vrăjmași, ripostă Conrad. O bubuitură năprasnică Îi Întrerupse cuvintele. Mirați, cei patru bărbați din Încăpere priviră afară. Din bun senin, cerul se acoperise cu nori negri, sfâșiați doar de fulgere. Hildebrand Își făcu cutremurat semnul crucii, iar Bertold zâmbi cu amărăciune: — Vezi, frate, cerul Îți trimite semn. Tot ce-ți dorești se va Îndeplini, tu vei fi pentru urmașii noștri Conrad, Întemeietorul de orașe. Partea a doua a frazei n-o mai pronunță cu voce tare: „Iar eu voi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ocrotitorul tău. Bănuiesc că vrei să pleci la tine acasă. Acolo În nord, unde-o fi. Nu știu cât de ușor ai găsi acolo de lucru. Oricum, du-te cu Dumnezeu. Sau poate vrei să rămâi aici, ca ajutorul și urmașul meu, zâmbise meșterul cu toată fața lui grasă și cam vi cleană... — Poate vrei să rămâi aici. Te plătesc Împărătește. Bizanțul e raiul pietrarilor... Nu, meștere, se grăbise să spună Simeon. Îți mulțumesc, dar plec acasă la ai mei. De atâția ani
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
acesta deschise ochii ca să se Încredințeze că nu visa, că mai era În viață. În cădere, calul Își aruncase călărețul din șa și acum acesta se ridicase șchiopătând și-și pipăia cu grijă mădularele. Era palid, dar se străduia să zâmbească, scuturându-și capul de pe care alunecase o bonețică de catifea albastră. — Am căzut chiar unde trebuia. Câțiva pași mai Încolo aș fi căzut direct În rai, spuse el, dându și aere de om curajos. Simeon privi mirat și-și trase
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
fi putut să sar dincolo cu calul, spuse fata cântărind din ochi cei câțiva metri care despărțeau munții. Poate dacă n-ar fi fost calul atât de speriat... — Ai Încercat vreodată să sari ? Întrebă Simeon. Tânăra Îl privi lung și zâmbi. Înțelesese Întrebarea. — Bineînțeles că nu, răspunse. Ai dreptate, străine. Nu ești numai curajos, ci și Înțelept. Totuși, poveștile spun că pe aici a sărit un cerb urmărit de un vânător. A sărit și a pierit dincolo, În ceață. Unii spun
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
nărăvaș și atâta tot. Acum ai să mă Întrebi de unde știu cine ești. Că ești femeie se vede, domniță. Orice om cu ochii În cap vede... Simeon se Înclină cu o curtenie stângace care-o făcu pe tânăra fată să zâmbească și să roșească până la rădăcina părului. — Dar Maica Domnului mi-e martoră că nu știu cine ești. Ceea ce știu este că ești de neam mare, domniță. Cine s-ar fi ostenit altfel să te ucidă Într-un fel atât de ocolit? Dacă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
fost vreodată. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a adus tocmai la locul potrivit, la vremea potrivită. și am să mă rog Lui să te ocrotească și să te apere și de aici Înainte. Atunci roagă-te pentru Adelheid! Fata zâmbi Încă o dată, Încălecă și dispăru ca o nălucă, urmată de tovarășa ei, care asistase mută la ce se Întâm plase. Simeon rămase locului, cu un genunchi În pământ, pri vind lung În urma călărețului. Buzele lui simțeau Încă dulceața parfumată a
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Konstanz“, care țese intrigi Împotriva Împăratului și Împotriva mea! Împăratul nu face nimic, fiindcă nu Îndrăznește un conflict armat, se mulțumește cu câte o raită În care oamenii lui pradă tot ce apucă! și la ce bun? Iar mie Îmi zâmbește și-mi promite sprijinul la momentul potrivit, zice el. Momentul potrivit, să mori de râs! Pot să aștept mult și bine, până la Sfântu’ Așteaptă! — De ce nu Încerci ceva mai „eficient“ Preacuvioase? Întrebă cavalerul. Există și mâncăruri primejdioase, Înțelegi ce vreau
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Învelitori, apăru o fetiță de vreo zece, unsprezece ani, care privea curioasă În jurul ei. Inima doamnei din Appenweier aproape uitase să bată. Îngenunche În tăcere În fața puternicului stăpân, sărutându-i mâna. Acesta o ridică și-i atinse fruntea cu buzele, zâmbind, În vreme ce Hildebrand urca Încetișor scara, potrivindu-și pașii uriași după cei ai făpturii micuțe, care Îl ținea de mână cu o Încredere Înduioșătoare, și Încruntându-se la soața sa, care uitase să ureze bun venit ducelui. Din fericire, părintele Anselm
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Nu uita că domnul Conrad, căruia i s-a povestit despre copilă, o va primi nu numai cu bunăvoință, ci și cu dragoste. Mai sunt și slujitori mărunți, care nu ar lăsa ca un copil nevinovat să sufere. Părintele Bernhard zâmbi cu bunătate. Era Înalt și slab, cu păr cărunt și o față blândă de copil. Din toată făptura lui iradia o nesfârșită bunăvoință. — și, În afară de asta, Adelheid se află sub protecția ducesei. Asta a fost hotărârea stăpânului nostru și știi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
a fost multă vreme starețul Otto. Tânărul pare a fi zvăpăiat și descreierat. Țintește să-și Întindă autoritatea și asupra Burgundiei, cu care, după cum știi, are și ducele Conrad relații deosebit de călduroase. — Da, am auzit că nunta va fi curând, zâmbi Hildebrand. — N-am spus asta, se apără clericul. Tot ce știu e că prințesa Clémence este o tânără desăvârșită căreia i-ar sta bine pe orice tron. Dar nu despre asta e vorba acum. Nici În Alsacia treburile nu stau
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
nostru stă pân va ști cum să-i orânduiască viața spre binele ei, spre slava Domnului nostru și spre avantajul tuturor celor pe care Îi are sub oblăduire. Pus astfel la punct, Hildebrand nu mai avu ce să zică. Duhovnicul zâmbi cu blândețe și-l pofti la un pahar de vin din viile domnului său, pe care-l Însoți cu nuci, miere și pâine proaspătă. Între timp, Adelheid fu condusă la chilia ei, sub oblă duirea bătrânei doice a ducesei, o
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
altfel pe Bodo, dac-ar fi avut ceva cu el! Nu cred În ruptul capului una ca asta, pentru că noi suntem supușii lui credincioși și știi bine că are mai mare nevoie de noi decât avem noi de el! Urs zâmbi ușor, deși era tulburat, când Îl auzi pe Solomon spunând „noi“. Era mișcător cum se simțea părtaș la grijile și supărările ocrotitorului său și cum nimic nu l-ar fi putut convinge că nu era și el o părticică din
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
la căpătâiul acestuia. Cel care zăcea pe patul Îngust, Învelit În pânze albe pătate ici și acolo de sânge, era doar umbra frumosului Bodo. Își recă pătă cunoștința pentru câteva clipe și Încercă cu buzele Învi ne țite să-i zâmbească tatălui său. Bancherul se cutremură. De la moartea soției nu mai simțise o asemenea durere. „Doamne, Îmi iei iarăși ceea ce mi-e mai drag pe lumea aceasta?“ Întrebă el. „Unde-i dreptatea Ta?“ Când starețul Îl scoase cu blândețe din chilie
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
salvat fiul de la moarte. Fără el, lucrurile ar sta mult mai rău. — Domnule, oricine ai fi, Începând de azi ești fratele meu scump. Un fiu, un prieten, ai recunoștința mea veșnică. Cum să te răsplătesc? Spune-mi ce dorești? Străinul zâmbi cu amărăciune: — Ceea ce doresc eu nu poți să-mi dai dumneata, con siliere, spuse el și urechea ascuțită a bătrânului negustor ghici În vocea bărbătească un accent străin neobișnuit. Mă bucur Însă că l-am putut scăpa pe domnul Bodo
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Unde mă aflu? — Stai liniștit, fiule. Vocea sihastrului era de o blândețe neobișnuită. — Stai liniștit. Ai curaj și nădejde În Dumnezeu. El te va ajuta așa cum Îi ajută pe toți cei care Își pun nădejdea În El! Bodo Încercă să zâmbească: — Îți mulțumesc, părinte. Ce-i cu Adelheid? De ce nu poate veni și ea la mine? știu că cer prea mult, dar când ești În pragul morții... Istovit, tânărul se opri, Închizând iar ochii. — Ai nădejde În Dumnezeu, fiule, răspunse iar
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
la ușă, ca s-o păzească aidoma unui arhanghel la poarta raiului. Curtenii erau obișnuiți cu aceste momente de reverie și până și măritul stăpân Bertold le respecta. Când i se spunea că domnul Conrad se retrăsese să mediteze, Bertold zâmbea, dădea din umeri, și-și vedea de alte treburi. Tânărul duce se plimba agale prin odaia mare, privind din când În când pe fereastră. Departe, spre miazăzi, se vedeau printre nori vârfurile Înzăpezite ale Alpilor și Conrad Își dori să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Presimțirile mele nu mă prea Înșală. Ascultă-mi sfatul. Ce pierdem dacă ne arătăm puternici și gata de orice? Cu atât mai mult Îi vom sili să accepte condițiile noastre! — Nu crezi că mai degrabă arată că ne e teamă? zâmbi Bertold. La Curte se va șopti că cei doi Zähringer se tem și de umbra lor, dacă În timp de pace vin la o Întâlnire Înarmați până-n dinți, ca niște iepuri fricoși? Frate, Îți spun Încă o dată, n-am prea
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și Biblia ne Învață să fim Înțelepți ca șerpii. Să fim Înțelepți, frate. Îngăduie-mi să orânduiesc eu suita noastră la Molsheim. Mai bine să ne pară rău c-am fost prea mulți decât c-am fost prea puțini! Bertold zâmbi și dădu pe gât licoarea aurie din cupa de argint: — Frate dragă, nimic pe lume nu poate avea dulceața acestui vin de Burgundia. Dacă și mireasa ta va semăna cu vinul din țara ei, vei fi un soț fericit... Ai
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pasionantă... E adevărat că suntem cu toții Îngrijorați, dar, dacă mă gândesc la ce mi-a spus soțul meu... vreau să spun... Conrad o privi cu atenție. Nu, nu era deloc Îngrijorată. Mai degrabă Încurcată de tăcerea lui. După câteva clipe, zâmbi: — Ah! Era deci o vânătoare de cerb! și eu mă gândeam că e vorba de lupi! De ce nu ați liniștit-o și pe ducesă? Ei bine, oricum ar fi... Pe mine m-ați liniștit Într-adevăr. Deci nu e nici o
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
lui mieroase și spaima mea a fost și mai mare. Ce puteam face? Du cele căzuse desigur În capcană. Era Înconjurat de dușmani, căci, nu mai Încăpea nici o Îndoială, i se Întinsese o cursă. Înălțimea Sa nu bănuia nimic, așa că zâmbi și răspunse: „știi, domnule Siegebert, că ai dreptate? O halcă de mistreț friptă În grabă pe cărbuni aprinși și o cană de vin este tocmai ce ni se cuvine acum. Timp avem destul!“ Conrad murmură: „Deci Siegebert e veriga cea
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
știu dacă te voi putea vreodată răsplăti așa cum meriți pentru tot ce ai făcut. Eu ar trebui să mă rog de iertare. Din pricina mea, ești a doua oară În primejdie de moarte... Se Îndreptară grăbiți către grajduri, unde țăranul primi zâmbind banul de argint pe care Simeon i-l puse În palmă. Se vede că-i grozavă domnișoara, dacă-ți dai toată simbria pentru ea, rânji el, cântărind din ochi mogâldeața Înfășurată În zdrențe, din care răsărea numai o față murda
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de aceea trecu foarte repede peste acest cuvânt. — Să strângi o armată nu e greu! Avem destui bani să cumpărăm Franța cu tron și coroană cu tot! și ce, parcă olan deza avea sânge mai ilustru decât familia Montfort? Bodo zâmbi: — Banii pot să servească unor scopuri mai bune decât războaielor dintre frați. Să lăsăm asta. Ești tatăl meu și așa vei rămâne! Nu mă Îndurera privindu-mă altfel decât ca pe fiul tău... Întinse brațele și-l trase spre el
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
se săpase pe frunte. Nici strălucirea ochilor săi nu mai era aceeași. Rămase acelaș prinț visător și tăcut, dar ceva din agerimea lui a dispărut pentru totdeauna și oamenii lui devotați ar fi dat orice ca să-l mai poată vedea zâmbind ca altădată. XIX Ceata de slujitori cu care respectatul negustor Josua sosi În Zürich era neobișnuit de mare. Totuși nimeni nu găsi În aceasta o pricină de mirare, pentru că bogatul venețian nu era de fel un necunoscut. Cu bancherii orașului
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
În putință. Cu toată smerenia, vă rog să dispuneți de mine și de casa protectorului meu, ca și cum ar fi a voastră. În aceste clipe eu Îl reprezint cu depline puteri. Se ridică și se mai Înclină o dată În fața oaspeților. Josua zâmbi: — Prietene Solomon, nu ne spune că n-ai prins de veste tot ce s-a Întâmplat. Pesemne că unele lucruri vi s-au spus. Toți acești cerșetori care trec pe aici, toți acești vagabonzi care rătăcesc pretutindeni și știu tot
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ca acesta să fie Înmormântat de tatăl său adoptiv, acolo unde trăise, și nu În cavourile catedralei din Saint Denis. „Sunt sigur că nu s-ar simți bine Între niște rubedenii pe care nu le-a cunoscut niciodată“, spuse el zâmbind strâmb. „Noi nu suntem o familie prea iubitoare. Câteodată mă gândesc că supușii noștri sunt mai fericiți decât noi.“ Îi dărui bătrânului Urs o cruce de aur bătută cu ametiste, de mare valoare, În schimbul bijuteriei pe care acesta o găsise
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]