23,608 matches
-
freca scândurile care începeau să strălucească de curățenie, broboane mari de sudoare îi alunecau de pe frunte pe nasul delicat, adunându-se ca niște mărgele diamantine și căzând sub formă de bobițe argintii la intervale egale. Din când în când îmi zâmbea și-mi spunea: Titi, mută ligheanul. Așa. Bine. Altădată priveam pe fereastră și uitam să-l mut în ritm cu ea. Ce faci, Titi? La ce te uiți? E frumos afară? Cum să uit așa ceva? Eu sunt creștin-ortodox. Pentru păcatele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
reanimeze. Încet-încet, mama și-a revenit. 17. BAPȚEA Bunica mea după mamă era o femeie mărunțică, negricioasă, grozav de iute și muncitoare. Rămasă văduvă de timpuriu, purta pe obrazul ei pecetea suferinței. Îți lăsa impresia unei ființe care n-a zâmbit și nu a râs niciodată, preocupată fiind doar de existența zilei de mâine. Bapțea era o polonez habotnică, de confesiune catolică. Cernăuțiul era un oraș cosmopolit: munceau și trăiau împreună o mulțime de etnii într-o deplină armonie. Bapțea n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
credula postero" "Bucură-te de ziua aceasta, încrede-te cât mai puțin în ce va fi mâine". Apoi ușa vagonului a huruit puternic pe ambele role, deschizându-se generos pe întreaga lungime. În fața noastră, Neamțul, cu arma la spinare, ne zâmbea timid, copilărește. Sărut-mâinile, doamnă. Bună dimineața, copii. A sosit timpul să ne luăm rămas bun. Copii, să ascultați de mămica voastră în toate împrejurările și să nu o supărați. Eu vă iubesc și mă voi gândi întotdeauna cu drag la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Și s-a așezat plângând pe taburetul de lângă sobă, în care ardea focul dăruit de Prometeu oamenilor. Iar alături, lampa cu petrol numărul 8, risipind întunericul, împodobea, într-o aură sacramentală, icoana simplă a Maicii Domnului cu Pruncul, care ne zâmbea încurajator, cu blândețe și infinită înțelegere. Nu. Nu era supărată. Ne privea cu ochii ce-și revărsau bunătatea asupra întregii omeniri suferinde, parcă ar fi vrut să ne spună: "Așa e înălțarea și prețul se plătește Cu chin și suferință
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
treacă în spații străine lumii de toate zilele cu ușurința cu care treci dintr-o cameră în alta. A.B.Vi s-a îndeplinit tot ce v-ați dorit în viață? Da, mi s-au îndeplinit toate dorințele, absolut toate! (zâmbește) De la vârsta de cinci ani am început călătoriile cu trenul prin marile orașe ale lumii. Și acum fac 33 de ore până la Berlin, dar îmi lipsește mirosul locomotivelor cu aburi... Am visat mereu să locuiesc în hoteluri. Ultimii zece ani
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
despre nebunia asta sublimă, aș numi-o "boală divină", cum i se spunea pe vremuri epilepsiei, o boală de care nu mai știi de tine ! E o soră mai tânără care o să-mi șteargă fruntea de sudoare când o să agonizez... (zâmbește). A.B.Puteți să îmi spuneți despre ce este vorba în romanul la care lucrați acum? Pare cartea... unei alte vârste! Asta nu se spune (râde). Cum să-ți mărturisești crima, înainte de a o fi comis? Tot ce iese din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
impresia că acest dialog între noi nu se va sfârși niciodată... Cândva, poate o să-l continui tu singură la 1 noaptea, în altă cușetă de patru paturi, în alt tren, care o să te ducă spre București. Mai vorbim și mâine...(zâmbește discret). Când stingem lumina și închid ochii, sunt iar singură cu mine. Singură. Singurătatea, cred, e un lucru foarte frumos, ca moartea, fiindcă nu e materială și... n-o simți. (Mai 2014, în tren, Satu Mare / București) Norman Manea Pentru un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
evidență nu-i place și pace! românului, prieten și frate, exact ca și basarabeanului "tău" ce ți se jură că te prețuiește mult, până la iubire iproci. În ce privește fericirea... Propun să nu le oferim zeilor un prilej în plus de a zâmbi... malițios... Ceea ce nu înseamnă că supremii nu pot zâmbi, cu subînțeles, și în absența unui răspuns tranșant. (Când vine vorba de ei, îmi amintesc că un mare poet german scria: "suntem zei când visăm și cerșetori când gândim".) Chiar dacă nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
frate, exact ca și basarabeanului "tău" ce ți se jură că te prețuiește mult, până la iubire iproci. În ce privește fericirea... Propun să nu le oferim zeilor un prilej în plus de a zâmbi... malițios... Ceea ce nu înseamnă că supremii nu pot zâmbi, cu subînțeles, și în absența unui răspuns tranșant. (Când vine vorba de ei, îmi amintesc că un mare poet german scria: "suntem zei când visăm și cerșetori când gândim".) Chiar dacă nu aș dori să-i las prea curioși (cu toate că, se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
o femeie simplă, fată de viticultor din zona Jidvei care-mi recita de cum mă vedea din baladele germane, mătușii mele pianistă care de mic copil îmi cânta din Bach, Brahms, Chopin, Beethoven, Liszt sau Charles-Marie Widor. A.B. Mamei? Tatălui? (zâmbește) Desigur, mamei care ani de zile era publicul meu și mă încuraja să scriu mai departe. Tatălui meu care până astăzi (a ajuns la venerabila vârsta de 98 de ani) îmi tot recită, ca și bunica de altfel, din marii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
a orașului meu natal pe care am refuzat-o. De atunci nici nu mai sunt pomenit la Brașov, ci doar apar într-o listă cu "personalități născute în Brașov". A.B.Cum arată o zi din viața Dumneavoastră? Cum trăiți? -(zâmbește) Cred că foarte plictisitoare cum se va vedea mai jos. Dimineața de obicei mă trezesc cam târziu, pe la 7,30, îmi beau în liniște cafeaua pe terasă (e închisă) și mă uit iarna la zăpadă, vara spre pădurea care se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
anului. În ce privește "gândul", ca la orice om îmi trec multe (gânduri) prin cap. Unele mai luminoase, altele mai întunecate, altele ascunse de-a binelea. La vârsta mea mai îți faci desigur proiecte de viitor, deși un proverb spune că Dumnezeu zâmbește când oamenii își fac proiecte. Perioada uceniciei mele la "Echinox" a fost una fabuloasă. Eram coleg de redacție cu Ioan Moldovan, Ștefan Borbely, Virgil Podoabă, Gheorghe Perian, Aurel Pantea, regretatul Augustin Pop. Ne întâlneam în redacția de pe strada M. Kogălniceanu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
anului. În ce privește "gândul", ca la orice om îmi trec multe (gânduri) prin cap. Unele mai luminoase, altele mai întunecate, altele ascunse de-a binelea. La vârsta mea mai îți faci desigur proiecte de viitor, deși un proverb spune că Dumnezeu zâmbește când oamenii își fac proiecte. A.B.Cum arată o zi din viața Dumneavoastră? Viața mea e de o platitudine înspăimântătoare. Sunt funcționar la Primăria clujeană de peste 15 ani, iar viața unui funcționar nu are nimic spectaculos. Munca mea de la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
ibric, de undeva se aude o muzică veche, mi-o imaginez pe Angela la pian, cred că ar cânta precum scrie: cu minuțiozitate, calm, rafinament. Gândul zboară, intuiția mea merge în direcția bună. Angela îmi oferă o carte cu autograf. Zâmbesc, și eu i-am adus o carte (volumul II de interviuri), dar...nu îndrăznesc s-o fac. Nu încă. Încerc să mă apropii de această femeie fascinantă, te impresionează privirea ei, dar, mai ales când începe să vorbească. Vorbim despre
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
și pe care o scotea la București încă din 1990, a mers înainte, fără nicio sinuozitate și după acest episod. Când, într-o zi, revenind, cu precauție, la acest subiect sensibil și explicându-i poziția mea, i-am cerut scuze, zâmbindu-mi, Marin Sorescu mi-a spus că ar trebui să mă obișnuiesc cu faptul și să înțeleg că viață are și rictusuri... Cred că îmi semna, în felul sau inimitabil, încă o dată, o polița în alb. Acum, făcând o largă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
prieten, Nichita Stănescu. Am mai spus-o și o repet, a fost și o datorie morală această muncă depusă. A.B.Cum era omul Nichita Stănescu? Puteți să ne povestiți cum era în preajma lui? Am putea să ne aducem aminte? (zâmbește ușor) Fiecare clipă petrecută cu Nichita era minunată, era frumoasă. Atât în momentele de grație când dicta poeme și avea opinii, păreri literare, cât și în zilele mai obișnuite, când Nichita era un om firesc, avea umor, spunea glume ca
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
în când și mai sorbea din paharul cu apă, semn ca a obosit puțin. Apoi, privea spre fereastra mică. De afară, se auzeau țigăncile cu flori: "Să-ți trăiască franțuzoaica, boierule! Ia trandafiri roșii ca focul, 1 leu firul". Poetul zâmbea. Îmi mărturisise că nu-i rămăsese decât să privească strada, forfota; amintirile veneau de-a valma. Mi-a povestit despre copilărie, a plecat apoi în război, cum l-a cunoscut pe Ion Caraion și câte a pătimit din cauza prieteniei cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
anii petrecuți în pușcărie, despre cărți și prietenii literare. Și câte și mai câte. Îl priveam. Vocea se subția, adus de umeri, poetul obosise. Știam că trebuie să plec, aș mai fi avut atâtea întrebări. "Maestre, ce gânduri aveți acum?". Zâmbește, apoi face ghiduș cu ochiul. Poetul pleacă după trandafiri, merge și Ion Caraion" îmi răspunde. Și a plecat. Apolitic de stânga lui Mircea Sântimbreanu Doamne, cât era de înalt! Lângă Mircea Sântimbreanu mă simțeam, fizic vorbind, mică-mică de tot. Firește
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
mă întreabă. Și răspund că sunt de la Brăila, da, da, de acolo de unde vin toate fetele frumoase. A, de aici vine zicala ca "a văzut orbu' Brăila..." Și semăn cu mama, mai completez eu. Da? Și unde e maică-ta?! zâmbind, privește curios în jur. Râd și eu cu gură până la urechi, puteai să te joci în ridurile lui. Vedeai chipuri, desene, chiar și un șotron era acolo. Mâinile puteau să cuprindă globul pământesc și ceva pe deasupra. Cum sunt primite cărțile
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
cu ceilalți. "Criticul literar născut în zodia Berbecului scrie bine, are cultul expresiei, are instinct artistic, e funciarmente un liric," mi-a mai mărturisit când l-am întrebat cum este criticul născut în această zodie. Îmi aduc aminte că a zâmbit când i-am adresat întrebarea, spunând că nu a mai fost întrebat și că îl pusesem pe gânduri. Îl ascultam vorbind la diferite întâlniri și manifestări la Iași, București, Botoșani, Slobozia; la Casa Pogor îi ascultam poveștile depanate alături de Cezar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
Simțind că nu mai poate închide gura, Popa i s-a adresat agresorului său: Domnule Țurcanu, vă rog respectuos să binevoiți să-mi mai dați o palmă și de partea cealaltă, poate o să-mi puneți falca la loc'. Țurcanu a zâmbit și, ținându-i partea dislocată cu o mână, cu cealaltă l-a lovit din partea opusă, așezând la loc mandibula. Pentru că mai rămăsese puțin spațiu între maxilare, Popa l-a rugat pe Țurcanu să îi mai dea o lovitură sub mandibulă
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
a venit rândul, să observ fețele bătrânilor, să citesc liniștea sufletului lor sau... resemnarea, am avut timp să le văd desenele marcate de riduri pe fețe... Chipuri cândva frumoase, ce au traversat mulți ani, chipuri ce au știut cândva să zâmbească, acum, împrejmuite de plete albe, urmăreau cu o tristețe nedisimulată copilașii ce le aminteau, poate, de copilăria lor, de colindele copilăriei lor, de căminele părintești cu mese îmbelșugate, de proprii lor copii și nepoți. Ne-am aranjat apoi și noi
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
Yoga! Aș îndrăzni o definiție aproximativă: Sahaja Yoga = deschidere + sinceritate + bucurie + ... S-ar mai putea adăuga și alte caracteristici, dar... mai contribuiți și voi cu ceva! Important este să ne manifestăm conform acestor calități. Copiii aceștia, chiar și când greșeau, zâmbeau angelic și continuau. Ei nu știau să se încrunte. Ei existau transpuși sub formă de spirite și ne trăgeau și pe noi spre starea de absolut! JAI SHRI MATAJI! 30 iulie 2004 Note de jurnal: muzica sufletului ajunge la suflet
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
însănătoșirea pacientei. Nu tu stres, nu tu griji: doar iubire și compasiune din toate părțile. Am mai scris într-o altă povestire: în spitalul-ashram toată lumea se afla într-o permanentă stare de meditație, permanent în starea fără gânduri, toți își zâmbeau, nimic forțat, nimic fals! Toate energiile, toți îngerii au lucrat pentru iubita noastră Ana! Minunea însănătoșirii era continuă, Ana era tot mai puternică, tot mai energică, tot mai sigură de sine. Cât am stat la Belapur, am ieșit de două
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
înșiruirea aia imposibilă de consoane, așa că, în final, am scăpat un nedumerit: - Da... am înțeles! - dar emisesem o mică și nevinovată minciună. Superficial, l-am categorisit ca fiind o ființă rece - Popor nordic, mi-am zis în sinea mea - ne zâmbeam și... cam la atât se reducea conversația noastră. Mama însă, ne-a pus alături de multe ori în India. La Pune am locuit din nou în aceeași cameră, iar în cele două nopți petrecute în marea colectivitate de pe stadion, am stat
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]