23,406 matches
-
de muzicienii medievali.) În mod straniu, când Pitagora a plasat culisorul într-un punct ce nu împărțea coarda într-un raport simplu, notele obținute nu se armonizau. Sunetul era de obicei disonant, ba chiar mai rău în unele cazuri. Deseori tonul se împleticea ca un bețiv în susul și în josul scării muzicale. Pentru Pitagora, cântatul la un instrument era un act matematic. La fel ca pătratele și triunghiurile, dreptele reprezentau numere-forme, astfel încât a împărți o coardă în două segmente însemna același lucru
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
undelor. În Grecia antică, Pitagora a sesizat comportamentul specific al vibrațiilor ce se propagau în susul și în josul unei corzi atinse - descoperind că unele note erau permise, altele, interzise. Când Pitagora a ciupit neglijent coarda, s-a auzit o notă clară: tonul cunoscut drept fundamental. Când și-a așezat ușor degetul pe mijlocul ei și a atins-o din nou, a obținut o nouă notă clară, de data aceasta cu o octavă desupra tonului fundamental. Iar mai jos pe coardă, la o
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
neglijent coarda, s-a auzit o notă clară: tonul cunoscut drept fundamental. Când și-a așezat ușor degetul pe mijlocul ei și a atins-o din nou, a obținut o nouă notă clară, de data aceasta cu o octavă desupra tonului fundamental. Iar mai jos pe coardă, la o treime din lungimea ei, a obținut un alt ton plăcut. Dar Pitagora și-a dat seama că nu toate notele sunt permise. Când și-a pus degetul la întâmplare pe coardă, rareori
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
degetul pe mijlocul ei și a atins-o din nou, a obținut o nouă notă clară, de data aceasta cu o octavă desupra tonului fundamental. Iar mai jos pe coardă, la o treime din lungimea ei, a obținut un alt ton plăcut. Dar Pitagora și-a dat seama că nu toate notele sunt permise. Când și-a pus degetul la întâmplare pe coardă, rareori a obținut o notă clară. Numai anumite note pot fi cântate pe coardă; cele mai multe sunt excluse (Figura
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
în presă: "Publicul a rămas rece la această travestire a istoriei" considerată "vifleim național" dar autorul se va fi consolat cu faptul că își citise Scrisoarea pierdută la Palatul regal, că a doua zi, la premieră, chiar Carmen Sylva dăduse tonul aplauzelor și își va fi păstrat convingerea împărtășită unui contemporan că "lui trebuie să-i procure Statul mijloace suficiente de existență pentru ca să poată produce în liniște opere literare iar nu să-i propună slujbe cu o leafă mizerabilă de 400
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
de la Filaret..." Se mai utilizează și referința la termeni dintr-o arie semantică apropiată: într-o schiță, autorul-narator se adresează protocolar gazdei ("Dragă Mitică, mulțumesc din suflet pentru buna ta invitațiune! Am petrecut minunat onoare ție!... zic eu cu un ton pe care filozoful meu îl înțelege pînă-n fund...") iar în alta se exprimă neutru cu privire la garda civică: "Trîmbițașul începe iar să-mbăleze trîmbița, umflîndu-și bucile și holbînd ochii..."; o soluție plină de efect în ceea ce privește trivializarea voită a noțiunilor constă în
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
că nicăieri în opera lui convenția răsuflată n-a anulat în așa măsură talentul artistului ca în această de tot regretabilă melodramă. În deliberările atît de fade și molîi din monologurile Ancei, în replicile sărace de temperament și falșe în ton ale lui Dragomir ori Gheorghe nu se mai află urmă de Caragiale." Din nuvelistică compartiment extrem de rezistent al operei lui Caragiale O făclie de Paște a întîmpinat rezistența nesemnificativă și fără urmări a lui D. Zamfirescu ("...după ce am isprăvit novela
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
fiind mai ales fata puberă, cu febrele amăgirilor și dezamăgirilor (Caruselul, Vară vrăjmașă), varietatea caracterelor (ipocriți, profitori, invidioși, bârfitori, snobi, mediocri, servili, impostori, parveniți, cinici, egoiști), de unde și tenta subliniat critică, specifică romanului de moravuri, tendința spre caricatură, ironia și tonul caustic (ca în Caruselul), tehnica modernă a jurnalului (în Prețul singurătății și Vară vrăjmașă). În Caruselul lumea artiștilor este văzută mai ales cu defectele ei, se descrie viața mondenă, cu șuete, bârfe și intrigi. Naratoarea relatează la persoana întâi, recurgând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290286_a_291615]
-
Leroy, Bertrand-Sabiani, p.264]. Subiectele ce țin de femeile pariziene sunt înserate mai ales in rubricile "Monden", care au un profil apropiat de tiparele actuale ale jurnalismului de scandal. Sunt mai multe evenimente diverse, care trec în revistă, pe un ton lejer și glumeț, numeroase detalii din viața privată a vedetelor și a personalităților pariziene la modă: ele își propun să fie inteligente, amuzante, spirituale. 1.1.2. Reprezentarea Parizienei: arhetipuri și ambiguitate Cultură secolului al XIX-lea a produs nenumărate
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
proveniențe diferite în spațiul parizian, treptat uniți, este demn de cromatică expresionista. Impresionează viteză mare cu care este supusă asimilării aproape orice etnie. Oricare străin ajuns la Paris este șocat de atmosfera permisiva. În saloanele pariziene este chiar de bon ton a primi indivizi care se deosebesc prin originalitatea lor. "En effet, toutes sortes de beautés se trouvaient là: des Anglaises à profil de keepsake, une Italienne dont leș yeux noirs fulguraient comme un Vesuve, trois soeurs habillées de bleu, trois
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Mme Dambreuse l'avait reconnue; et, pendant une minute, elles se considérèrent de haut en baș, scrupuleusement, afin de découvrir le défaut, la tare, l'une enviant peut-être la jeunesse de l'autre, et celle-ci dépitée par l'extrême bon ton, la simplicité aristocratique de șa rivale" [Flaubert, L'Éducation sentimentale, p.432]. Flaubert reușește unul dintre cele mai subtile portrete de mondene, asemănător cu cel pe care îl vom găsi mai târziu la Marcel Proust. Prestigiului poziției sale sociologice, Pariziana
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
o expoziție a pieselor de muzeu, precum în casa Dambreuse sau la cuplul Arnoux 281. Legătură dintre recepție și servire este una directă: "Clotilde, enveloppée de dentelles, dit à Madeleine en franchissant la porte de l'escalier: "C'était parfait, ton dîner. Tu auras dans quelque temps le premier salon politique de Paris"" [Maupassant, Bel-Ami, p.212]. Fastuoasa servire franceză 282 transforma performanțele culinare într-un alt fel de spectacol: "îl avait păru absorbé dans le spectacle de son assiette" [Zola
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Mme Dambreuse l'avait reconnue; et, pendant une minute, elles se considérèrent de haut en baș, scrupuleusement, afin de découvrir le défaut, la tare, l'une enviant peut-être la jeunesse de l'autre, et celle-ci dépitée par l'extrême bon ton, la simplicité aristocratique de șa rivale" [Flaubert, L'Éducation sentimentale, p.432]. Constatăm că în epoca relativizării valorilor nu se mai percep "tipuri" (al medicului, notarului etc.) [Montandon, p.639]. Universurile și clasele devin mai nuanțate, hotarele dintre ele mai
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
revoltă: "C'étaient des souplesses de couleuvre, un déshabillé savant, comme involontaire, exquis d'élégance, une distinction nerveuse de chatte de race, une aristocrație du vice, superbe, révoltée, mettant le pied sur Paris, en maîtresse toute puissante. Elle donnait le ton, de grandes dames l'imitaient" [Zola, Nana, p.306]. Perioadă observată vine după o perfecționare a codului de politețe, ea se desfășoară pe o scenă conflictuală. Mobilitatea destinelor numeroaselor personaje se explică prin faptul că reprezentanții diferitelor grupuri trăiesc într-
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
te le dise pas?"" [Maupassant, Bel-Ami, p.295]. Manieră conversației și limbajul Parizienei se pot califica drept îndrăznețe: "Mme de Marelle avec une audace naturelle qui ressemblait à une provocation, Mme Forestier avec une réserve charmante, une pudeur dans le ton, dans la voix, dans le sourire, dans toute l'allure, qui soulignait, en ayant l'air de leș atténuer, leș choses hardies de șa bouche" [Maupassant, Bel-Ami, p.73]. Pariziana este personajul care știe să insiste și să obțină, de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
petites bottines de Mme Bouchard" [Zola, Son Excellence Eugène Rougon, p.67]. Pariziana se deosebește prin elementele toaletei care o compun și prin manieră inimitabila de a le asambla. Modă franceză, de o elegantă rafinată, rezultă din ansamblul țesăturilor și tonurilor, din ingeniozitatea garniturilor, care demonstrează evoluția gustului. Doamna de Gulleroy Olivier Bertin: "Îl la regardait. Bigre! comme vous êtes belle. Quel chic! Oui, j'ai une robe neuve. La trouvez-vous jolie? Charmante, d'une grande harmonie. Ah! On peut dire
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Notre cœur, p.91,93]. 110 "Marié à une femme célèbre par să beauté, comme șes tableaux" [Zola, Argent, p.96] "Să robe de taffetas lilas avait des manches à crevés, d'où s'échappaient des bouillons de mousseline, le ton doux de l'étoffe se mariant à la nuance de șes cheveux; elle se tenait quelque peu renversée en arrière, avec le bouț de son pied sur un coussin, tranquille comme une œuvre d'art de délicatesse" [Flaubert, L'Éducation
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
la salle à manger, très haute, garnie de Gobelins, avec une crédence monumentale, égayée de vieilles faïences et de merveilleuses pièces d'argenterie ancienne" [Zola, Nana, p.308]. Armonia ansamblului și a culorilor nobile conferă distincție: La pièce gardait le ton du vieil or, fondu de vert et de rouge, sans que rien marquât trop la fille" [ibidem p.308]. Acest trop este relativizat prin obiectele eclectice care trădează lipsa de gust a Parizienei parvenite: "un monde d'objets de tous
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
pagini din opera dispărutului. Maestru al artei de a supraviețui, Bellow a compus un frumos elogiu funebru și pentru Allan Bloom, acum inclus în Ravelstein cu minime schimbări, dar într-un montaj care-i răstoarnă sensul. În roman, „Chick” abandonează tonul bossuetian de oraison funèbre și spune tot ce nu a putut spune la catafalcul iluștrilor defuncți. Din nou, nimic excepțional. Ceea ce le reproșez lui „Chick” și lui Bellow este colportarea unor acuzații nefondate, precum și tonul general de dispreț, condamnare și
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
sensul. În roman, „Chick” abandonează tonul bossuetian de oraison funèbre și spune tot ce nu a putut spune la catafalcul iluștrilor defuncți. Din nou, nimic excepțional. Ceea ce le reproșez lui „Chick” și lui Bellow este colportarea unor acuzații nefondate, precum și tonul general de dispreț, condamnare și calomnie. În opinia mea, e destul de rău că Eliade a avut rătăciri legionare juvenile, e poate și mai rău că nu s-a despărțit de ele convingător nici măcar la senectute. Dar Eliade nu trebuie incriminat
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
chiar inversarea tendinței care a creat Occidentul, ceea ce nu înseamnă însă automat Ziua de Apoi, deoarece am putea găsi alternative la „procesul civilizării” -, ne vorbește cu idealism, dar fără fățărnicie, despre o posibilă ieșire din criză. O face pe un ton adesea patetic, dar căutând un teren de mijloc, la egală distanță de dogmele politic corecte, pe de o parte, și de apocaliptismul conservatorilor și fundamentaliștilor de tot felul, pe de altă parte. Profețiile sumbre ale unui Pat Buchanan - în cartea
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
competenței profesionale pe nisipurile mișcătoare ale conflictului politic. Un atare transfer nu-i poate surprinde pe supraviețuitorii regimurilor în care „dominația simbolică” înlocuiește legitimitatea democratică și libertatea de opinie. E trist totuși să vezi fenomene asemănătoare în țările care dau tonul democrației contemporane, mai cu seamă după ce și acestea au trecut prin experiențe oarecum similare, deși evident mult mai blânde, ca mccarthysmul - ca să nu mai vorbim de perioada regimurilor interbelice de dreapta, autoritare ori dictatoriale, încă intens discutate. În plus, de
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Michel Foucault; Jacques Derrida. În mod ideal, cititorul fiecăruia dintre densele capitole ar trebui să aibă pe masă și cărțile de la care pornește Lilla. Eseul final, „Seducția Siracuzei”, este o reflecție generală, în care se distinge poate cel mai bine tonul straussian al lui Mark Lilla. Alte figuri tutelare sunt Daniel Bell, căruia cartea îi este dedicată, și Czesßaw Mißosz, autorul amarei Gândirea captivă. Eseu despre logocrațiile populare. În „Prefață”, autorul se referă cu admirație la Mißosz, arătând că Spiritul nesăbuit
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
sufletești de regulă absente din viețile noastre mai curând banale - între altele, cum știm și din The Closing, Bloom împărtășea pesimismul antropologic revelat de Tocqueville în portretul pe care-l face omului democratic); ca și The Closing, dar pe un ton mai sfâșietor - autorul își aștepta sfârșitul -, ultima carte a lui Bloom este o condamnare a vulgarității epocii noastre; capitolul despre Banchetul lui Platon reia comentariul menționat anterior, fiind cel mai explicit text în care Bloom se referă la iubirea homosexuală
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
7-12 ani, conform opiniei lui Marcello F. și col. (1997), au scos în evidență „procentaje de creștere a performanței de sprint de 10% pentru copiii de 7-9 ani și numai de 5% pentru cei de 10-12 ani. Cunoscutul specialist german Toni Nett (citat de T. Ardelean, 1991), întrebat fiind dacă se poate vorbi despre talent în cazul sprinterilor, a răspuns: „ Dintr-un cal de povară n-ai să reușești niciodată sa faci un cal de cursă”, este deci clar că talentul
ALERGAREA DE VITEZ? by Bogdan Constantin RA?? () [Corola-publishinghouse/Science/83172_a_84497]