3,501 matches
-
valiza ta? Ne uităm amândouă în jos la valiza mea, atât de plină, că toate părțile sunt umflate. ― Foarte sigură, râd eu, deși... ce n-aș da să poți veni cu mine. ― Ai grijă, spune Geraldine, dându-i o altă îmbrățișare. În timp ce Geraldine o vede pe Jemima plecând, își dă seama că-i va duce cu adevărat lipsa, pentru că Jemima a devenit foarte importantă în viața ei. Jemima a ajutat-o să redescopere bucuria unei relații de prietenie feminină; până recent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
plini de speranță și de îndoială? Încă n-am spus nimic. ― Brad? spun eu în sfârșit, când mi-am recăpătat suflul. El nu spune nimic, doar încuviințează din cap, după care mă cuprinde în brațe și mă îmbrățișează. E o îmbrățișare imensă, învăluitoare, și în cele câteva secunde cât sunt în brațele lui, mă simt ca și cum am așteptat toată viața acest moment. ― Nu-mi vine să cred că ești aici! spune el în cele din urmă, când îmi dă drumul. Stăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
a fost chiar așa de aiurea, dacă vă gândiți cât de singură am fost eu. Am plecat împreună și ne-am luat la revedere: atunci ne-am aplecat amândouă spontan una spre cealaltă și ne-am îmbrățișat. A fost o îmbrățișare care spunea mulțumesc, Doamne, că ne-am găsit una pe alta, mulțumesc, Doamne, că ne-am găsit în sfârșit câte o prietenă. Capitolul douăzeci și trei Când intru pe ușă, sună telefonul. ― Pe unde-ai fost, scumpo? Binecuvântat fie Brad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
înseamnă asta? Brațele lui Ben se întind spre mine, și Doamne, nu m-am gândit la asta, dar în clipa următoare sunt în brațele lui și ne îmbrățișăm, numai că nu mai e ca înainte, nu mai e o simplă îmbrățișare prietenească. Nu, acum sunt foarte conștientă de respirația lui Ben, de atingerea lui, și cum stau așa, cuprinzându-l simt cum îmi mângâie părul, și atunci îmi dau capul pe spate să-l privesc. Atunci totul apare cu încetinitorul: se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
O vis ferice de iubire, Mireasă blândă din povești, Nu mai zîmbi! A ta zâmbire Mi-arată cât de dulce ești, Cât poți cu-a farmecului noapte Să-ntuneci ochii mei pe veci, Cu-a gurii tale calde șoapte, Cu-mbrățișări de brațe reci. De-odată trece-o cugetare, Un văl pe ochii tăi fierbinți: E-ntunecoasa renunțare, E umbra dulcilor dorinți. {EminescuOpI 118} Te duci, ș-am înțeles prea bine Să nu mă țin de pasul tău, Pierdută vecinic pentru
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
avem grijă amândoi, spuse și chelnerul mai În vârstă. — Nu-i treabă nici pentru un om, zise Paco. Du-te la Întrunire. — Pues, me voy, răspunse cel Înalt. Și mulțumesc. Între timp, la etaj, sora lui Paco se desprinsese din Îmbrățișarea matadorului cu tehnica unui luptător care scapă dintr-o priză, și zise furioasă: — Și ăștia-s tipii care se dau la fete. Un toreador ratat. Ești foarte curajos. De ce nu-ți folosești asta și-n arenă? — Doar curvele vorbesc așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ne-am jucat aici, pe prispă, pe urmă el a zis că s-a plictisit. Și a plecat în curte. Ori pe stradă. Cred că acum joacă fotbal cu Cuțulache”. Vița de vie care și-a agățat, ca într-o îmbrățișare, câteva crengi de ramurile pomilor de prin apropiere, șoptesc aprobator: „Așa-s băieții, n-ai ce le face! Bat mingea prin colbul uliței; e plăcerea lor”. „Cirip-cirip, așa-i!” par a spune, de sub streașina casei, trei mogâldețe negricioase. Așezată pe
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
explică cum semințele prindeau rădăcini sus, În crăpăturile pline cu tot felul de depuneri ale copacilor gazdă. Rădăcinile aeriene creșteau În jos și Încolăceau copacul gazdă, iar pe măsură ce gazda creștea, rădăcinile pline de sevă se Îngroșau strângându-l Într-o Îmbrățișare mortală. —Cam ca Într-o căsnicie În care am fost eu, spuse Moff. Copacul gazdă era sufocat până murea, continuă el, apoi se descompunea cu ajutorul unor armate de insecte, ciuperci și bacterii, iar tot ce rămânea din el era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
de a sări În apele Învolburate ale unui râu. Prietenii mei americani au fost distruși când au primit aceste vești, la câteva luni după incident. Nu se văzuseră de când se Întorseseră acasă, așa că au plănuit o reuniune. Au fost numai Îmbrățișări și lacrimi. Ce s-a Întâmplat cu Pată Neagră, Vaselină, Limbă și Os-de-pește? Unde erau gemenii Loot și Bootie care fumau țigări de foi și bunica lor cea nebună? Chiar se Înecaseră sau au fost Împușcați În apă? Erau Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
planuri, pline de fantezie, și fata se lăsa în voia fericirii mele. Aveam încredere în mine atunci, și, la braț cu Irina, visam succese cu altele... Cu toate lacrimile Irinei, care izbucneau zilnic înaintea celei mai scurte despărțiri, cu toate îmbrățișările ei înfrigurate, uneori eram nefericit din cauza ei chiar. Astfel de întîmplări erau însă rare, fie că ea le pricinuia numai uneori, fie că eu, ținînd-o tot timpul lângă mine, nu-i dam prilejul. M-am indignat intr-o zi că
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
să spere, să se amuze și să mă uite. Ne-am făgăduit să ne vedem săptămânal, și s-a ținut multă vreme de făgăduială, făcând drumul lung și obositor până la orășelul unde trebuia să ne întîlnim. Atunci revederile erau pasionate, îmbrățișările repezi și puternice, iar senzualitatea ne făcea să comitem cele mai mari imprudențe. Despărțirile, fără să semene cu nebunia primei despărțiri, erau totuși dureroase. Simțeam însă că multe se schimbaseră în ființa ei. E curios cu ce luciditate și fără
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
propria ei emoție, dar m-am înșelat (și dureroasă a fost pentru mine constatarea!). Preocupată de intenții străine, abia observă cum o așteptaseră florile din glastră, cărțile, plăcile de patefon cu muzică aleasă, portretele și focul voios din sobă. Acceptă îmbrățișarea mea, străină, rece, ca pe o obligație, și nu pricepeam în ce fel s-o refac, așa cum era de obicei, și cum mă părăsise cu o săptămână înainte. Pregătisem cu multă artă tartine și prăjituri, le alesesem numai pe cele
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
spațiul mic dintre noi, m-am alipit de dânsa, am încercat s-o mângâi întîi numai pe obraz, apoi mâna, ca din întîmplare, pătrundea tot mai adânc sub bluză. Mi-a simțit imediat intențiile (cu toate că era așa de obișnuită cu îmbrățișările mele, că ar fi putut să nu observe îndată) și a încercat să se desfacă. Atunci am riscat ultimul mijloc, neținând seama de repulsia pe care o aveam pentru orice fel de brutalitate. I-am smucit hainele, i-am zvârlit
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
întrebat cu aceeași voce aspră de mai înainte: - De ce să nu iau pe locotenentul X? Așa a trecut toată noaptea ceea grozavă: cu succesive răciri și, după câteva lemne, încălziri ale camerii, cu ceaiul de culoare murdară mereu repetat, cu îmbrățișările noastre fierbinți, și apoi cu întrebările reci și închizitoriale. Dimineața îi pleca trenul de cu vreme. S-a îmbrăcat în grabă și am fugit, ca să nu întîrziem, până la gară, prin troiene, amuzîndu-ne fără să vrem de echilibrul pe care trebuia
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Cum mă maiprimești tu când toată sunt murdară! - Cum ai putut să-ți dai gura lui? - Nu, asta nu, tu știi că mie nu-mi place asta! (Aluzie la buza eiinferioară, care sângera imediat.) De ce spunea asta? Voia, cu toate îmbrățișările nebune ce-mi veneau acum, totuși să mă hotărască s-o las? Sau clocoteau remușcările și voia să ispășească? - Și cum ai putut tu la primărie spune "da"? - Nu, eram pe altă lume, n-am spus nimic! Iarăși da impresia
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
aceasta, gelozia mea avea câteva consolări. E drept că găseam și unele satisfacții, dar o dată cu ele veneau și alte gînduri: însemna că pentru a se potoli întrebuințase toate practicele imaginabile ale amorului, trecuse peste orișice repulsie, prelungise cât mai mult îmbrățișările; și apoi nu este de închipuit că continua fără să aibă nici o plăcere, numai din complezență pentru dânsul. Suporți un soț oricum, dar nu un amant numai pentru că te învață lucruri frumoase. Dorința de răzbunare împotriva mea se terminase, încercarea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
sprijinită intr-un pahar, trage perdeaua, mai mult în glumă, căci nu trece nimeni pe drum, aranjează așternutul pus pe podea. Ioana a adus un covor de la Cavarna, el îmbracă toată camera, e singurul lux în pustiul acesta. O ultimă îmbrățișare, apoi Ioana dispare după ce mă roagă: "Să te culci repede (își închipuie că citesc până tîrziu), căci aici ai venit sa te odihnești". Încui ușa, intru în pat, trag paharul cu lumânarea drept lângă pernă și, cu un creion pe
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
consoleze: "N-aveam timpul și nici nu eram amatoare. Amânam pe cât puteam. Poate de vreo douăzeci de ori cu totul"... Numai atît? Dac-ar fi numai atît! Să spunem treizeci, mai bine mai mult decât prea puțin. Și, între timp, îmbrățișări ascunse și sărutări când nu e nimeni de față. Ea încerca o nouă viață și eu, bărbatul, așteptam! Ce umilință! Cum aș putea uita? Corpul ei fermecător lângă mine, superb, virginal, ca și cum nu s-ar fi întîmplat nimic! Ce nefericit
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ezitare. Ce să socotesc? Să precizez? La socoteală desigur ca oricărei dragoste i-ai găsi limite. Trebuie să ai încredere în tot sufletul meu, ce freamătă pentru tine și mă îndeamnă să-ți fac această mărturisire. - Sunt fericită, Sandule! Noaptea, îmbrățișarea cu Ioana a fost frenetică, așa cum nu mai fusese din primele timpuri. A doua zi, doamna Axente ne-a anunțat că Viky își recăpătase temperatura mare. Chiar mai dinainte noi redevenisem la starea noastră obicinuită. Se lasă seara, copacii se
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
numai ca să-i liniștiți pe romani. Cu mâinile în șolduri, celălalt scutură din cap cu un aer de milă. — Cum poți să vorbești așa? Eu cred cu adevărat că trebuie să-i fim recunoscători Domnului nostru pentru Providența lui. Numai îmbrățișarea adevăratei credințe i-a ajutat pe cei ce mai rămăseseră din poporul nostru să obțină pacea și protecție din partea romanilor după războiul acela care ne-a adus numai nenorociri și să găsească adăpost pe meleagurile astea. Gualfard, conducător al unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
tovarășilor săi. întunecat, cu privirea țintă înainte, Waldomar se legăna alături, pe spinarea armăsarului său alb spaniol. De când urcaseră în șa, nu schimbaseră decât câteva cuvinte. Tatăl său era în mod clar îngrijorat - și avea toate motivele. Războinic încercat, nu îmbrățișare bucuros ideea unui alt război cu hunii, iar acum, când se îndrepta către Genava ca să-l înștiințeze pe Gundovek despre hotărârile adunării căpeteniilor din Sapaudia apuseană, nu o făcea cu inima ușoară. El, în schimb, era nerăbdător să ajungă, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
așa, încât își învinse frica și repulsia pe care i le provoca râul umflat și învolburat, își luă puțin avânt și se azvârli în gol. Nu avu timp să i se facă frică de apă, iar râul îi primi în îmbrățișarea sa înghețată, biciuitoare. Izbitura îl făcu aproape să-și piardă cunoștința; se scufundă până atinse fundul mâlos, dar apoi, chiar apa îl readuse la suprafață, într-un vârtej de bule de aer. Ieși, zbătându-se, și imediat se scufundă iarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
puțin interesat de conversație, ocupat fiind să-i șoptească propuneri languroase unei servitoare tinere și blonde, care tocmai adusese la masă al doilea ulcior de vin. Fata zăbovea, râzând, lângă el și rezista, în mod vădit fără prea mare convingere, îmbrățișării sale viguroase. Când Sebastianus, sătul de chicoteala lor neîntreruptă, își aținti asupra lui privirea severă, alanul o lăsă să plece, nu fără să o asigure, cu un semn al mâinii și cu un zâmbet irezistibil, că aveau să se revadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fragilitate; dimpotrivă, citi reflexele unui caracter energic și o expresie de așteptare nerăbdătoare. — îți urez sănătate, Prefectule! îi spuse imediat cu o voce fermă, chiar dacă ușor răgușită, și îi veni în întâmpinare, prompt, cu brațele deschise simplu, pregătite pentru o îmbrățișare. Așadar, îmi aduci vești de la Magister militum! Sebastianus îngenunche ca să sărute inelul episcopal și, ridicându-se, consideră că era de datoria sa să se scuze: — Da, Excelentissime, mă îndurerează să știu că ți-am întrerupt odihna, dar e vorba de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întrebă când avea să se încheie bătălia. Nu se temea pentru sine, dar era foarte neliniștită pentru el. Când îl văzu că-și ia burduful de la gură, se apropie de el până aproape să-l atingă, căutând parcă, încă o dată, îmbrățișarea sa afectuoasă, ceea ce făcuse adesea din ziua când îl văzuse învingându-l pe Milone, fără să-i pese de ce spuneau tovarășii săi - ba chiar râdea de ei, și încă nici măcar pe ascuns. Ștergându-și buzele cu dosul mâinii, îi înapoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]