KorAP: Find »[drukola/base=înapoi & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...88 89 90 ...1110 >

27,730 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217

curând sau mai târziu va trebui să deveniți centaur, să vă zbateți pentru a scăpa. Am ascultat-o cu mare atenție. Doream să-i înțeleg foarte exact cuvintele. — Ați spus mai devreme că amândoi ar vrea să facă un pas înapoi, am zis, dar ceea ce spuneți acum ar putea însemna că, dacă eu aș deveni violent, ei s-ar putea să fie și mai fericiți unul în compania celuilalt. Honor Klein făcu un gest obosit. Trupul i se destinse și parcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
și s-a întors. — N-am nici un ban. I-am dat imediat o liră din portofelul meu, i-am făcut semn cu brutalitate să dispară și m-am întors în salon. Am închis încet ușile. Nici nu m-am uitat înapoi în grădină. Am așteptat câteva clipe. În casă era o liniște profundă. Ce-o fi făcut Antonia? M-am întrebat dacă nu cumva mi s-a părut. Am traversat salonul și am ieșit în hol. Honor Klein stătea chiar în fața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
cel care am de pierdut, răspunse Palmer. Vă rog, nu plecați. Mai stați să bem ceva împreună. Măcar să începem să ne cunoaștem. Ținând încă strâns mâna lui Georgie, pe care ea o lăsa țeapăn în mâna lui, făcu un pas înapoi și o privi cu admirație de la o oarecare distanță. — Trebuie să plecăm, am spus. — Ascultă, Martin, spuse Palmer fără să dea drumul mâinii lui Georgie și întorcându-se spre mine, ești cu adevărat un om norocos! Nu, nu, mă văd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Georgie. Îmi pare rău, Martin. Rămas-bun! Se înclină, către Georgie de data aceasta, și ieși din cameră. Am închis ușa după el. M-am apropiat de Georgie și am plesnit-o peste față cu toată palma. Ea făcu un pas înapoi, cu multă demnitate, și toată fața i se aprinse. N-o mai lovisem niciodată la mânie. Se întoarse cu spatele la mine și spuse cu glas încărcat de emoție: — A început domnia groazei. Am prins-o de umeri și am întors-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
medicament necunoscut. Mi-a lăsat un gust rău în gură. Eram cam amețit și simțeam ceva neplăcut în zona stomacului, teamă sau indigestie. Pe neașteptate, am auzit un zgomot în apropiere. Am sărit în sus și am făcut câțiva pași înapoi pe pardoseala denivelată a pivniței. Inima-mi bătea în piept ca un gong. Pe treptele pivniței își făcuse apariția o siluetă. În prima clipă, din pricina întunericului, nu mi-am dat seama cine este. Apoi am recunoscut-o pe Honor Klein

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Mă întreb dacă într-adevăr vă dați seama ce ființă distrugătoare sunteți. V-aș rămâne recunoscător dacă nu v-ați mai amesteca în viața mea de acum înainte. — Foarte probabil nu ne vom mai întâlni, spuse Honor Klein. Mă întorc înapoi la Cambridge cât de curând. — Vorbiți de parcă ați pleca la Polul Nord, am răspuns. Ce n-aș da să fie așa! Iar eu nu sunt singurul care va respira ușurat când veți pleca. — Cum adică? N-aș zice că Palmer și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
nu mă gândisem că ar putea avea chiriași. Dar, cum nu era decât o singură sonerie, am apăsat. Din interior nu s-a auzit nici un sunet și, după câteva momente, am sunat din nou. Tot nimic. Am făcut un pas înapoi și am privit în sus la fereastra luminată și acoperită de perdea. M-am apropiat din nou de ușă și am împins-o încet, dar era încuiată. Am privit prin fanta pentru scrisori. Holul era cufundat în întuneric și nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
o portiță care duce fără îndoială în grădină. Am găsit-o descuiată. Am înaintat pe o potecă făcută din cărămizi acoperite de mușchi, care separa casele una de cealaltă, și astfel am ajuns într-o grădină. Am făcut un pas înapoi. Mai sus de conturul întunecat al unui copac cu ramuri plecate, lumina lunii cădea pe zidul din spate al casei cufundate în întuneric. Două uși mari cu geam dădeau din grădină spre o încăpere de la parter. Am pășit încet prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
mea să o ia razna. Pentru nici o femeie o asemenea iubire, dacă ea exista, nu putea fi una de o intensitate obișnuită, dar pentru o femeie ca Honor o asemenea iubire diabolică nu putea fi decât una colosală. Privind acum înapoi, identificam indicii care, interpretate prin prisma informațiilor de curând dobândite, îmi sugerau cât de mare ar putea fi această iubire a lui Honor. Pe mine însumi mă vedeam ca fiind pierdut fără urmă, înecat într-un ocean de iubire care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
ai luat. Chiar uitasem că sunt ale tale. Le privi cu tristețe și începu să-și scoată haina. — Nu-i așa că am cam uitat ce era al meu și ce era al tău? am spus. Am să ți le dau înapoi. Nu, nu, nu le vreau, zise Antonia. Trebuie să-ți păstrezi lucrurile tale. — Bine, dar va trebui să vii să mă ajuți să le aranjez. Ai să vii, da? Antonia se uită la mine. Fața i se crispă, dădu din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
uită!”, iar eu am spus „Îmi pare rău”. Apoi el a adăugat: — Aș vrea să te mai văd peste câteva zile, la care eu am răspuns: — Nu știu, și taxiul s-a pus în mișcare. M-am târât cu greu înapoi la lift. Simțeam că vreau să mă ascund undeva și să dorm. Nici măcar nu știam dacă Antonia mai e sau nu în apartamentul meu. M-am gândit că nu pentru Antonia îl lovisem pe Palmer, ci pentru Honor. Sau poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
înspăimântător și nu mințisem cu nimic când îi spusesem lui Georgie că Antonia îmi solicită toată atenția. Casa din Hereford Square avea același aspect cenușiu și părăsit; după ce fusese pe jumătate dezmembrată părea să nu-și mai fi revenit. Adusesem înapoi, cu mașina, tablourile și obiectele mici, dar celelalte lucruri mutate în Lowndes Square erau încă acolo și Antonia, în seama căreia lăsasem sarcina de a se ocupa de mutare, nu avusese puterea să o facă, așa încât golurile din jurul nostru, mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
întâlnesc cu el? am întrebat. Dar sufletul îmi ardea de nerăbdare. — Ca să termini treaba definitiv, spuse Antonia. Și mai sunt și unele aspecte practice. Mi-au rămas o mulțime de lucruri în Pelham Crescent pe care le-ai putea aduce înapoi sau ai putea închiria o mașină, nu cred că ar încăpea toate în mașina ta. — Vrei să aflu dacă Palmer te mai iubește? am întrebat. Antonia mă privi istovită, ca de la mare distanță, prin nenumărate văluri cenușii de tristețe și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
mai trecut pe acolo de ceva vreme. Am dedus de aici că Antonia își schimbase coaforul, sau că mințise. N-am avut tăria să-l sun pe Palmer. La ora zece sună soneria de la intrare dar erau muncitorii care aduceau înapoi mobila care mai rămăsese în Lowndes Square. Au cărat-o în casă și, în timp ce intrau pe ușă, au reușit să ciobească biroul Carlton House. După ce au plecat, am rămas privind trist obiectul și am încercat să atenuez stricăciunea dând cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
unul mare și bun. Ai răbdare. Am să-ți spun tot. Îmi pare rău că n-am putut să te anunț. Dar am să-ți explic. Stai jos, să aduc paharele. M-am așezat pe canapea. După ce am văzut-o înapoi acasă, m-a cuprins o stare de iritare și de sfârșeală. Mi-am spus că cel mai bun lucru era să mă duc să mă culc. Somnul chinuit din noaptea trecută nu mă odihnise. Antonia se așeză lângă mine, lăsă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
ordine în viață. Îi sunt chiar foarte recunoscătoare lui Anderson. — Nu-l pierzi pe Alexander, la mine oricum nu aveai de gând să renunți, am spus. Ce fată norocoasă ești! Ce fată norocoasă sunt! repetă ea veselă, făcând un pas înapoi și luându-mi din nou mâinile. Cineva bătu la ușa salonului. Ne-am depărtat ca doi îndrăgostiți surprinși și am spus: — Intră! Era Rosemary. Era cochetă, purta o pălărie nouă și avea o umbrelă subțire ca un creion. — Bună, zise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183

una din urechile sale păroase. Se pare că aveam o viespe În păr. Mi-a luat ceva timp să Înțeleg ce spune. Aaa, viespe, repetă de această dată gânditor, scoțând degetul din ureche. Își strânse ochelarii din nou; Îi puse Înapoi; se aplecă iar peste integrame. — Cinci litere, cu „s“ la mijloc. „Wespe“, desigur. Își ridică privirea. Așa pronunță cuvântul, nu-i așa? Wespe? Aveam lucruri mai bune de făcut decât să-i corectez lui pronunția. Când, În sfârșit, m-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-mi afund călcâiele În perna de pe scaun. Între timp Își scosese nu numai rochia și jupa, dar și ciorapii. Din fericire am reușit s-o conving să nu-și scoată sutienul și Încălțămintea. Îmi apucă gleznele și Îmi Împinse picioarele Înapoi, apoi Își plimbă palmele calde, Îmbrăcate În piele de-a lungul pulpelor, desfăcându-mi genunchii cu blândețe. Scoase din cutia cu farduri o bucată de sfoară și ceva ce părea un șiret. Îl legă În așa fel Încât ceea ce voia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
inima grea. Banii pe care prietenul ei Îi furase din casa de marcat („Era ultimul lucru pe care am crezut că mi-l va da Jupp Walther. “) ar fi acoperit avortul, dar nu și cheltuielile necesare supraviețuirii și nici drumul Înapoi. Și dacă ar mai fi apărut și complicații... Încetul cu Încetul, Dora și-a dat seama că nu prea avea de ales. A doua zi, când s-a Întors la clinică după prânz, s-a Înțeles cu doctorul asupra unei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
În pantoful din mijloc, după ce l-a uns pe dinăuntru cu cremă de ghete. Apoi s-a Încovrigat În jurul roții astfel - Karp făcu un gest, ca și când ar fi vrut să se dea peste cap - și s-a legănat Înainte și-napoi. Mișcarea producea aceeași fricțiune ca șaua bicicletei, pe vremuri. Din păcate, Înainte de a atinge acel denouement mult dorit, mama lui Bauer a intrat În cameră și el și-a pierdut echilibrul. Karp Își plasă mâna pe roată. Un caz instructiv

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
la picioarele mele și mi-am dat seama că fusesem cu siguranță descoperit. Ușa spre bucătărie era deschisă și soră-mea stătea deja la masă. Dar nimeni nu mi-a spus nimic. Înainte să plec la școală, am pus cămășuța Înapoi În sertar. Cam tot atunci am Început să mă costumez cu Agnes. Pe „teritoriul“ mamei - așa numeam spațiul dintre bucătărie și hol, unde Își ținea manechinul și vechea mașină de cusut - am găsit un ghem de ață. Folosind foarfeca și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
asta, doar cele mai mari. „Îmi pare rău, băiete. Va trebui să tragi frâna cu Greta. “ Am Început să mă ating mai mult Întâmplător, nu din cauza Îndemânării. Nu În jos sau Într-o parte, ca până atunci, ci Înainte și Înapoi. Mi-am dat seama că senzația nu era deloc neplăcută, deși eram mai degrabă uimit decât excitat. Oare acea senzație pe care o simțeam chiar În vârf, În jurul capului, putea fi acel gâdilat? Era imposibil de spus. În orice caz

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
se părea treptat posibil să redevin uman. M-am Întors În bucătărie unde apa pentru cafea Începuse să fiarbă zgomotos dar statornic. Mi-am pescuit țigările din haina sfâșiată, am constatat că Îmi rămăseseră doar trei și m-am târât Înapoi În Încăperea care servea În același timp pentru dormit, lucrat și unde Îmi rezolvam treburile de orice fel. Am pus pachetul de țigări pe pervaz și am privit pe geam. Anton avea dreptate: Într-o parte locuiau morții, În cealaltă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
rău, e Încuiată, i-am explicat, șchiopătând până la pervaz. Corpul mă durea la fel, de parcă ar fi fost fabricat din membre asamblate la nimereală. Am aruncat pachetul de Moslem pe masă. — Chibritul e dincolo. Am arătat cu degetul, târându-mă Înapoi. După ce Își aprinse țigara, Anton Îmi povesti că cercetase tot apartamentul. Într-un final, În hol a dat peste clamele cu care Îmi strângeam pantalonii când mergeam cu bicicleta, sub ziarul de pe masa din fața oglinzii. Nu-mi aminteam să le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
fără să fiu jefuit. Am pus calul pe noptieră. În orice caz, Anton se plictisise. — E cald aici, ca-ntr-un cuptor, Sascha. Hai să ieșim, să bem o votcă și noi, ca tot omu’. Nu porcăria asta. Puse dopul Înapoi. Cântărind opțiunile, i-am propus un restaurant de pe malul râului. Când am ieșit În stradă, vântul părea cam amorțit. Nici o frunză, nici un om nu mai mișca. În piață, doi bărbați se odihneau pe o bancă, cu cămașa descheiată și bărbia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]